ICCJ. Decizia nr. 3046/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3046/2011
Dosar nr. 7201/1/2011
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 22 august 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpaţii R.I. şi C.M., împotriva sentinţei penale nr. 333 din 11 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 3002 şi art. 160b, C. proc. pen., raportat la art. 148, lit. f) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C.M., respingând cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de acelaşi inculpat.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că .
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu gravitatea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată apelantul - inculpat. Din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, că pedeapsa pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani şi că lăsat în libertate acesta prezintă pericol pentru ordinea publică neimpunându-se luarea faţă de acesta a unei alte măsuri preventive.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
In cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunii - trafic de droguri de mare risc - probatoriul administrat până în prezent conturându-l pe inculpat ca fiind autorul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faptă pentru care prima instanţă la condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului şi că lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin fapta comisă şi prin modalitatea concretă de săvârşire a acesteia.
Recursul declarat învederându-se , aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului, urmând ca onorariul interpretului de limbă turcă să fie plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 22 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 62011/3/2010 (1649/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2986/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3054/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
