ICCJ. Decizia nr. 3054/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3054/2011
Dosar nr. 1743/2/2011
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 296/P/2010 din 30 decembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul de poliţie T.M., agentul şef de poliţie M.C. (amândoi organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare) şi agentul şef adjunct de poliţie I.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) şi art. 288 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există, precum şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru efectuarea de cercetări faţă de agentul şef de poliţie M.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. (în ceea ce priveşte procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului la apărare, datat 17 septembrie 2007).
Pentru a dispune astfel, procurorul a constatat că, prin plângerea înregistrată la data de 24 februarie 2010, petentul persoană vătămată N.F. a sesizat că, în data de 17 septembrie 2007, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal pe DJ 612A, în judeţul Teleorman, a fost implicat într-un accident rutier, la faţa locului prezentându-se un echipaj format din lucrătorii de poliţie anterior menţionaţi. Acest echipaj a sosit la faţa locului cu o întârziere de două ore, respectiv la ora 2135, faţă de ora menţionată în cuprinsul procesului verbal întocmit, ca fiind ora 20, iar cercetarea propriu-zisă a durat doar 15 minute.
S-a mai arătat în plângere că, la faţa locului, nu a fost întocmit nici un proces verbal şi că petentul persoană vătămată nu a asistat la măsurătorile efectuate de către organele de poliţie. De asemenea, s-a arătat că, în seara zilei de 17 septembrie 2007, au fost întocmite la sediul Poliţiei Roşiorii de Vede un proces verbal, pe coli albe, semnat de petentul persoană vătămată şi de martorul N.I., iar, ulterior, un alt proces verbal, pe formular tipizat, care conţine semnături false la rubricile martor asistent şi conducător auto. în aceeaşi seară, a fost întocmit un proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului la apărare, act pe care petentul persoană vătămată a susţinut că nu l-a semnat la rubrica învinuit. S-a mai arătat că avariile consemnate de către lucrătorii de poliţie în procesul verbal de cercetare la faţa locului sunt diferite de cele menţionate în procesul verbal de verificare tehnică a autoturismului aparţinând petentului persoană vătămată, implicat în accidentul rutier din data de 17 septembrie 2007.
Analizând materialul probator administrat în cauză, procurorul a constatat, în ceea ce priveşte aspectele invocate de petentul persoană vătămată cu privire la procesul verbal de cercetare la faţa locului, că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 17 septembrie 2007 pe DJ 612A, în care a fost implicat, în calitate de conducător auto, petentul persoană vătămată, la faţa locului s-a prezentat mai întâi, în jurul orei 2000, o patrulă de poliţie, care a asigurat locul faptei, până la sosirea echipei operative formate din cei trei intimaţi făptuitori, toţi lucrători de poliţie în cadrul IPJ Teleorman.
Orele menţionate în procesul verbal de cercetare la faţa locului, datat 17 septembrie 2007, respectiv ora de început, 2000 şi ora de terminare a acestei activităţi, 2300, au inclus perioada scursă pe timpul luării primelor măsuri de asigurare a locului accidentului rutier, cercetarea propriu-zisă, măsurătorile efectuate şi redactarea actului în sine, însoţit de schiţa locului faptei, la sediul Politiei Roşiorii de Vede.
În consecinţă, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei intimaţi făptuitori, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât nu au fost identificate indicii privitoare la falsificarea procesului verbal de cercetare la faţa locului, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări.
Împotriva acestei ordonanţe, petentul persoană vătămată a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, apreciind, pe baza unor consideraţii personale, că modul în care s-a făcut cercetarea la faţa locului, modul în care au fost reţinute faptele în procesul verbal, precum şi unele neconcordanţe în legătură cu cercetarea penală propriu-zisă şi cu numerotarea referatului întocmit de către organele de poliţie nu corespund realităţii.
Prin Rezoluţia nr. 205/l 1-2/2011 din data de 02 februarie 2011, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, această plângere.
La data de 24 februarie 2011, în termen legal, petentul persoană vătămată N.F. a formulat plângere, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în faţa acestei Curţi, susţinând că ordonanţa procurorului este nelegală şi netemeinică.
Prin sentinţa penală nr. 131/F din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul persoană vătămată N.F. împotriva Ordonanţei nr. 296/P/2010 din 30 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (menţinută prin Rezoluţia nr. 205/ll-2/2011 din data de 02 februarie 2011 a Procurorului General al aceluiaşi parchet), a fost menţinută ordonanţa atacată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul persoană vătămată a fost obligat pe la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
In faza actelor premergătoare, procurorul a întreprins, inclusiv prin delegarea unor lucrători de poliţie din cadrul I.G.P.R. (Direcţia Control Intern), toate cercetările necesare lămuririi aspectelor invocate de petentul persoană vătămată în plângerea penală formulată, astfel că s-a realizat audierea acestuia, dar şi a celor trei intimaţi făptuitori, precum şi a martorilor care au putut furniza informaţii relevante (C.C., T.F., N.I. şi N.I.), realizarea unei confruntări între aceştia nefiind utilă, întrucât nu există contraziceri esenţiale în declaraţiile lor, s-a dispus şi s-a efectuat un raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafică şi, de asemenea, s-au ataşat înscrisuri pertinente şi utile pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Pe baza acestui probatoriu, s-a concluzionat, în mod corect, că faptele de fals intelectual şi respectiv de fals material în înscrisuri oficiale, imputate intimaţilor făptuitori în legătură cu întocmirea procesului verbal de cercetare la faţa locului din data de 17 septembrie 2007 (filele 35-36, d.u.p.), nu există.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, petentul N.F. a formulat recursul de faţă.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.,, împotriva rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul N.F.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul N.F. împotriva sentinţei penale nr. 131/F din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3046/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3098/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
