ICCJ. Decizia nr. 3134/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

R.O.M.Â.N.I.A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3134/2011

Dosar nr. 3471/121/2010

Şedinţa publică din 20 septembrie 2011

Deliberând asupra recursului de faţă pe bauza lucrărilor şi materialului probator aflate în dosarul cauze constată următoarele:

Tribunalul Galaţi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 117 din 07 februarie 2011 în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul G.B., domiciliat în sat Priponeşti, com. Priponeşti, judeţul Galaţi, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, arestat preventin în cauză, aflat în Penitenciarul de minori şi tineri Tichileşti) la pedeapsa principală de:

- 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a). b) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) în ref. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b şi e) C. pen.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 01 martie 2010.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul G.B. la plata: sumei de 4.186, 74 lei, cu titlu de despăgubiri civile părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi şi respectiv sumei de 7.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă N.I., fiind respinse ca nefondate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă N.I.

În baza art. 191 alin. C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt următoarele.

La data de 13 ianuarie 2010, lucrătorii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Priponeşti au sesizat un eveniment, şi anume faptul că „la data de 01/02 ianuarie 2010, pe raza comunei Priponeşti, judeţul Galaţi, a fost înjunghiată în zona toracică partea vătămată N.I., de către numitul G.B. din comuna Priponeşti".

Cercetările efectuate în cauză au stabilit că pe parcursul anului 2009, partea vătămată N.I. a avut o relaţie de prietenie cu martora G.A., sora inculpatului G.B. în virtutea acestei relaţii de prietenie, partea vătămată a cerut martorei G.A. să-i lase un nuonăr de 4 inele de argint, lucru acceptat de către martoră.

La data de 04 septembrie 2009, conform propriei declaraţii, partea vătămată N.I. a părăsit ţara cu destinaţia Italia, de unde a revenit la data de 26 decembrie 2009. întrucât pe perioada respectivă, partea vătămată a ţinut legătura telefonic cu prietena sa, martora G.A., aceasta din urmă a avut posibilitatea să afle că partea vătămată s-a reîntors în ţară.

Partea vătămată N.I. şi martora G.A. au stabilit telefonic să se întâlnească la data de 01 ianuarie 2010. La data respectivă partea vătămată N.I., împreună cu martorii M.C. şi M.A.M. (fraţi) au plecat cu un autoturism", spre o discotecă din satul Sălceni, comuna Tutova, judeţul Vaslui, autoturismul fiind condus de către martorul M.A.M.

La întoarcere, în jurul orelor Ol³⁰, partea vătămată însoţită de aceiaşi martori, s-a îndreptat spre comuna Priponeşti, unde s-a întâlnit cu martora G.A., fiind din nou apelat telefonic de aceasta. Motivul întâlnirii a fost acela al ruperii relaţiei de prietenie, partea vătămată urmând să returneze martorei cele 4 inele. Martora G.A. a declarat că noul său prieten era martorul T.M..

Întâlnirea dintre partea vătămată N.I., însoţită de martorii M.C. şi M.A.M. şi martora G.A. a avut loc în centrul comunei Priponeşti, în apropierea unei troiţe.

Martora G.A., înainte de respectiva întâlnire, se afla la domiciliul martorului V.C., împreună cu fraţii săi, inculpatul G.B. şi martorul G.A.L. şi martorii T.M., C.G. şi M.G.

Întrucât fusese apelată telefonic, martora G.A. a decis să meargă la întâlnirea cu partea vătămată N.I., spunându-i totodată fratelui său, inculpatul G.B., că „N.I. nu o lasă în pace", solicitând ajutorul inculpatului şi al martorului T.M. Acest aspect l-a determinat pe inculpat, conform propriei sale declaraţii, să ia un cuţit din locuinţa martorului V.C., pe care l-a introdus pe mânecă. Acest lucru a fost văzut de către martorul V.C., care confirmă, dar care a declarat că de fapt „cuţitul l-a băgat la brâu, în partea stângă a corpului".

Cert este că la întâlnirea respectivă, inculpatul G.B. a avut un cuţit asupra sa, cu lungimea lamei de aproximativ 14 cm şi aspect foarte important, a fost singurul înarmat, conform propriei declaraţii.

Martorul C.G. a rămas la domiciliul lui V.C. şi dormea întrucât era în stare de ebrietate.

Martorii M.G. şi V.C. au rămas la poarta locuinţei acestuia din urmă, aceştia având posibilitatea să vadă derularea conflictului, întrucât locul era iluminat public. Martora G.A. a mers la întâlnirea cu partea vătămată N.I. fiind însoţită de către inculpatul G.B. şi martorii T.M. şi G.A.L.

Întâlnirea a avut loc în centrul comunei Priponeşti.

Partea vătămată N.I. a coborât din autoturism, mergând spre martora G.A., pentru a-i da inelele, totodată vorbind cu aceasta, iar martorii M.C. şi M.A.M. au rămas în autoturism.

După ce partea vătămată N.I. a început să vorbească cu martora G.A., în discuţie a intervenit şi martorul T.M., acesta reproşându-i martorei că l-a minţit, moment în care acesta a aplicat două lovituri cu palma martorei G.A.

Acest lucru a determinat-o pe partea vătămată N.I. să intervină în conflict, moment în care a intervenit şi inculpatul G.B. Inculpatul a declarat că partea vătămată a pulverizat apoi cu un spray lacrimogen în direcţia grupului său, cu excepţia martorei G.A.

Inculpatul a întrebat-o apoi pe partea vătămată N.l. „cu ce drept i-a luat inelele şi ce caută în comuna Priponeşti" şi fără motiv a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în spate.

În urma loviturii primite, martorul M.C. a declarat că partea vătămată N.l. a căzut la pământ lângă maşină. în momentul următor, martorii M.C. şi M.A.M. au coborât din autoturism pentru a interveni. Până să ajungă fraţii M. la partea vătămată N.l., inculpatul G.B. a mai aplicat părţii vătămate o lovitură tot în zona spatelui. în urma intervenţiei martorilor M.C. şi M.A.M., inculpatul şi martorii T.M. şi G.A.L. au fugit spre locuinţa martorului V.C., ce se afla în apropiere.

Cu privire la succesiunea loviturilor aplicate, inculpatul a oferit o altă versiune, respectiv că imediat după ce partea vătămată a pulverizat sprayul lacrimogen, „am scos cuţitul de la brâu, m-am repezit spre N.l. şi i-am aplicat două lovituri de cuţit în spate, în partea stângă, în timp ce acesta era în picioare".

Martorii M.C. şi M.A.M. au luat-o pe partea vătămată N.l., au urcat-o în autoturism şi au părăsit locul respectiv. în autoturism, partea vătămată a declarat că „am simţit că mă lua cu călduri şi transpiram", motiv pentru care s-a descheiat la bluza cu care era îmbrăcat, constatând că este murdar de sânge, spunându-le martorilor M.A.M. şi M.C. că a fost tăiat.

După ce au părăsit prin fugă locul conflictului, inculpatul G.B. şi martorii G.A., G.A.L. şi T.M. s-au reîntors la locuinţa martorului V.C., unde conform declaraţiei acestuia din urmă s-au spălat cu zăpadă pe faţă şi apoi au intrat în casă.

Cuţitul cu care inculpatul G.B. a lovit-o pe partea vătămată N.l. a fost înapoiat martorului V.C., imediat după săvârşirea faptei şi nu a fost găsit.

Din declaraţiile martorului G.A.L. (fratele inculpatului), date atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de cercetare judecătorească, rezultă că acesta (martorul) a fost cel care, după incident, a luat cuţitul şi l-a aruncat în toaleta locuinţei sale.

După ce partea vătămată N.l. a ajuns la domiciliul său, întrucât acuza dureri în zona spatelui acesta a căzut la pământ, fiind văzut de către părinţii săi, N.S. şi N.l. Martora N.S. a declarat că a văzut că fiul său, partea vătămată N.l., era tăiat în spate şi că era „plin de sânge".

Întrucât partea vătămată N.l. se simţea din ce în ce mai rău, tatăl său N.l. a anunţat S.N.U.A.U. 112, aceasta fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde a fost internată şi operată.

Din concluziile certificatului medico-legal a rezultat că : numitul N.l. prezintă leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător; leziunile pot data din noaptea de 1/2 ianuarie 2010; a necesitat 35-40 (treizecişicinci -patruzeci) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; plaga toracică penetrantă cu hemopneumotorax stâng şi plagă pulmonară stângă au pus în primejdie viaţa victimei.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul G.B. a avut o atitudine oscilantă.

Astfel, inculpatul a declarat cu ocazia primei declaraţii că nu cunoaşte cine a lovit-o cu cuţitul pe partea vătămată şi, mai mult chiar, că niciunul dintre ei nu a avut cuţit,

Cu ocazia audierii de către procuror, inculpatul a declarat în continuare că nu a lovit-o pe partea vătămată, încercând să inducă ideea că cel care a lovit cu cuţitul a fost numitul T.M., invocând în acest sens tentativele de împăcare dintre partea vătămată N.I., numitul T.M. şi inculpatul însuşi . După aducerea la cunoştinţă a învinuirii, inculpatul G.B. a negat într-o primă fază participaţia sa la săvârşirea faptei, dar, în cele din urmă, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, oferind detalii despre modul în care s-a înarmat cu cuţitul luat din locuinţa martorului V.C. şi cum a lovit-o pe partea vătămată N.I., aplicându-i două lovituri cu cuţitul în zona spatelui. După punerea în mişcare a acţiunii penale şi audierea acestuia în calitate de inculpat, acesta a declarat că recunoaşte parţial învinuirea, menţinând declaraţiile date anterior. Cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă nu a mai recunoscut învinuirea, declarând că cel care a înjunghiat-o pe partea vătămată a fost numitul T.M., precizând că la procuror a declarat o altă situaţie de fapt pentru că a înţeles să ia toată vina asupra sa, însă, ulterior în urma discuţiilor purtate cu mama sa, a înţeles să schimbe declaraţia şi în faţa judecătorului să prezinte o altă situaţie de fapt. La momentul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul G.B. a declarat din nou că nu recunoaşte învinuirea.

Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul G.B. a declarat că îşi menţine doar declaraţia dată la 02 martie 2010 în faţa judecătorului investit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă. A susţinut că nu îşi menţine celelalte declaraţii întrucât a fost determinat să le dea, spunându-i-se că încadrarea juridică va fi de vătămare corporală şi nu de tentativă la omor. A declarat că nu recunoaşte săvârşirea faptei întrucât nu a comis-o acesta. A arătat că partea vătămată N.I. a fost prieten cu sora sa - G.A.M. şi la momentul la care partea vătămată a plecat din ţară i-a lăsat ca amintire nişte inele. A mai arătat că atunci când partea vătămată a revenit în ţară, sora inculpatului era prietenă cu o altă persoană şi anume T.M., iar când partea vătămată a sunat-o pentru a-i restitui inelele, a vorbit atât cu aceasta (cu sora inculpatului) cât şi cu T.M.. întrucât partea vătămată a ameninţat-o pe sora inculpatului că va veni în sat cu două maşini, au hotărât să meargă împreună pentru a se întâlni cu aceasta. Inculpatul a declarat că a mers cu sora sa, cu fratele său - Gogiu Laurenţiu şi cu T.M., iar partea vătămată a venit însoţită de alte două persoane - M.C. şi M.A.. A mai declarat inculpatul că din autoturismul părţii vătămate au coborât aceasta şi M.A., au stat de vorbă puţin şi la un moment dat, T.M. a lovit-o pe sora sa, moment în care a intervenit partea vătămată. Inculpatul a mai arătat că, întrucât T.M. s-a simţit ameninţat când a vorbit cu partea vătămată la telefon, acesta a luat din casă de la V.C., un cuţit. A declarat inculpatul că, în momentul în care partea vătămată a intervenit după ce sora iui a fost lovită de T.M. a scos cuţitul şi a lovit-o pe partea vătămată. A mai declarat că, întrucât M. a ieşit şi el cu o bâtă ca să îi lovească, au fugit în faţa curţii lui V., iar T. Ie-a spus că a lovit partea vătămată de 2-3 ori. A arătat că s-au refugiat în curte la V., s-au spălat pe faţă şi ulterior, sora sa fost sunată de partea vătămată pentru a-i ameninţa. Inculpatul a mai susţinut că T.M. a mers la spital la partea vătămată pentru a-i da acestuia o sumă de bani. Inculpatul G.B., prin apărător, a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. in ref la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că a comis această faptă, există dubii cu privire la împrejurările săvârşirii acesteia şi la autor, cuţitul nu a fost găsit pentru a putea fi eventual identificate urme papilare aparţinând inculpatului iar dubiul trebuie să profite inculpatului. în subsidiar, a solicitat să se constate că s-a ajuns la săvârşirea acestei fapte datorită atitudinii părţii vătămate care a folosit un spray lacrimogen - partea vătămată fiind cea care a provocat incidentul, astfel încât se impune a se reţine circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 lit. a) C. pen.

Cererile amintite în apărare formulate de inculpatul G.B. au fost respinse ca neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare:

Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Dacă iniţial, cu ocazia primei declaraţii, a arătat că nu ştie cine a lovit-o pe partea vătămată şi mai mult, că niciunul dintre ei nu a avut cuţit, ulterior a încercat să acrediteze ideea că numitul T.M. a lovit-o pe partea vătămată, pentru ca, după ce i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, să recunoască săvârşirea faptei, oferind detalii despre modul în care s-a înarmat cu cuţitul luat din locuinţa martorului V.C. şi cum a lovit-o pe partea vătămată N.I., aplicându-i două lovituri cu cuţitul în zona spatelui.

După punerea în mişcare a acţiunii penale şi audierea în calitate de inculpat, a declarat că recunoaşte parţial fapta, pentru ca, ulterior, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă să revină asupra declaraţiilor date, arătând că cel care a înjunghiat-o pe partea vătămată a fost numitul T.M., precizând că la procuror a declarat o altă situaţie de fapt, pentru că a înţeles să ia toată vina asupra sa, însă ulterior, în urma discuţiilor purtate cu mama sa a înţeles să îşi schimbe declaraţia şi să prezinte în faţa judecătorului o altă situaţie de fapt.

Audiat în faza de cercetare judecătorească, a arătat că îşi menţine doar declaraţia dată în faza de urmărire penală în faţa judecătorului investit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, susţinând că nu menţine celelalte declaraţii întrucât a fost determinat să le dea, spunându-i-se că încadrarea juridică va fi de vătămare corporală şi nu tentativă la omor.

S-a reţinut că revenirea, asupra declaraţiilor date anterior în cauză, nu a fost temeinic motivată şi convingător dovedită şi nu s-a coroborat cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate.

S-a constatat că inculpatul a prezentat motivaţii diferite pentru revenirea asupra declaraţiei de recunoaştere a faptei (iniţial a susţinut că şi-a schimbat declaraţia urmare consultării cu mama sa şi a înţeles să prezinte o altă situaţie de fapt, în instanţă motivând că şi-a schimbat declaraţiile întrucât a fost determinat să recunoască săvârşirea faptei arătându-i-se că se va reţine ca încadrare juridică infracţiunea de vătămare corporală), astfel încât nu a motivat temeinic şi nu a dovedit corespunzător revenirea asupra declaraţiilor date în calitate de învinuit şi în care a recunoscut şi descris în amănunt comiterea faptei.

Cum declaraţiile sale de nerecunoaştere a săvârşirii faptei sunt, pe de o parte contradictorii (iniţial nu a recunoscut fapta dar a arătat că nu ştie cine a comis-o şi că nici unul dintre participanţi nu a avut un cuţit asupra, ulterior a susţinut că numitul T.M. a lovit-o pe partea vătămată) şi, pe de altă parte, nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate, contrar disp. art. 69 C. proc. pen. s-a reţinut că declaraţiile acestuia sunt nesincere şi nu li se pot da eficienţă juridică.

În privinţa declaraţiilor date de rudele inculpatului - respectiv de către martorii G.A.M. (sora) şi G.A.L. (fratele) - s-a constatat că şi aceştia au dat declaraţii contradictorii, care nu se coroborează între ele şi nici cu declaraţiile date de către inculpat.

În declaraţia dată în 14 ianuarie 2010, martora G.A.M. a arătat că după ce au ajuns la troiţă unde s-au întâlnit cu partea vătămată, inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată ce au cu el iar aceasta i-a răspuns că este supărată întrucât i-ar fi transmis un mesaj pe telefonul mobil, înjurându-l, partea vătămată l-a împins pe inculpat, inculpatul a întrebat-o ce are, iar partea vătămată a scos din buzunar un spray lacrimogen cu care a pulverizat spre fraţii săi (inculpatul şi martorul G.A.L.) şi spre T.M.

Martora a arătat că s-a dat la o parte, în spatele maşinii iar din maşină a coborât martorul M.C. cu o bâtă, astfel încât martora şi fraţii acesteia, împreună cu numitul T.M. au fugit.

Fiind audiată ulterior, la 01 martie 2010, martora a arătat că în momentul în care partea vătămată a pulverizat spray lacrimogen, au fugit doar ea şi fraţii săi, iar când ea s-a uitat, a văzut pe partea vătămată căzută şi pe T.M. peste aceasta lovind-o cu pumnii.

Cu ocazia audierii, i s-a prezentat certificatul medico-legal al părţii vătămate şi a declarat că nu are altă explicaţie decât că este posibil ca T.M. să o fi lovit pe partea vătămată, însă martora nu a văzut acest lucru.

Fiind audiată în instanţă, a arătat că nu îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, întrucât a dat acele declaraţii la solicitarea numitului T.M. care i-a cerut să îl acopere.

A declarat că după ce partea vătămată a pulverizat cu spray lacrimogen a fugit împreună cu fraţii săi şi când s-a uitat în urmă a văzut cum numitul T.M. a scos un cuţit de la spate şi a lovit-o pe partea vătămată, iar când s-au întâlnit în curte la martorul V., T. a susţinut că „a aranjat-o" pe partea vătămată.

Martorul G.A.L. - fratele inculpatului - atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, a susţinut că a văzut pe numitul T. când a luat un cuţit din casă de la martorul V., nu l-a văzut când a lovit-o pe partea vătămată, dar, când s-au reîntors după incident, în casă la martorul V., a susţinut că T. s-a lăudat că a lovit-o pe partea vătămată de trei ori cu cuţitul în piept.

În timp ce inculpatul a susţinut că T.M. a vorbit la telefon cu partea vătămată în sensul de a merge la aceasta la spital pentru a-i da o sumă de bani, sora inculpatului, martora G.A.M. a susţinut că T. Ie-a cerut ei şi inculpatului să meargă la spital la partea vătămată să îi dea o sumă de bani, însă nu au mers pentru că nu au avut bani.

S-a constatat, pe de o parte, că declaraţiile martorei G.A.M. sunt contradictorii, nu se coroborează cu declaraţiile martorului G.A. şi pe de altă parte, declaraţiile ambilor martori nu se coroborează cu declaraţiile inculpatului -declaraţiile acestora fiind date în mod evident pentru a-l exonera pe inculpat de răspundere - dată fiind relaţia de rudenie dintre aceştia.

În privinţa declaraţiilor date de martorii C.G. şi M.G., martori care au revenit în cursul cercetării judecătoreşti asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce îl priveşte pe martorul M.G. s-a reţinut că acesta a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală cu motivarea că a fost forţat de anchetatori să dea acele declaraţii, deşi nu a făcut nici o dovadă în aceste sens.

Privitor la declaraţiile martorului C.G. s-a reţinut că, deşi acesta a arătat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale (în care a susţinut că nu a înţeles din discuţiile participanţilor la incident care dintre aceştia a lovit-o cu cuţitul pe partea vătămată), el a susţinut că a întrebat cine a dat cu cuţitul şi T.M. a spus că el, că nu-şi mai aminteşte dacă i-a arătat cuţitul şi nici ce a făcut cu el şi a precizat că nu a declarat aceste aspecte şi la procuror întrucât probabil atunci nu şi-a amintit.

S-a avut în vedere că retractarea de către martori a declaraţiilor date în cursul urmăririi penale - cu motivarea că au fost supuşi la violenţe fizice sau psihice - nu poate fi acceptată, deoarece aceştia nu şi-au motivat temeinic motivele pentru care au revenit asupra declaraţiilor iniţiale şi că, prin asemenea retractări se divizează artificial procesul penal şi se minimalizează necesitatea şi importanţa urmăririi penale.

Prima instanţă a avut în vedere că, de regulă - declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care martorii le-au dat în momentele iniţiale ale urmăririi penale, precum şi cele în care acesta a relatat liber faptele, într-un moment când încă în cauză nu au fost concepute strategii de apărare.

S-a constat că, în cauză cei doi martori nu au motivat temeinic şi nu au dovedit convingător revenirea asupra declaraţiilor iniţiale - susţinerea martorului C.G. în sensul că, iniţial, fiind audiat de procuror nu şi-a amintit cine lovit-o pe partea vătămată, însă, în faza de cercetare judecătorească ( la aproximativ şapte luni după audierea acestuia de către procuror) şi-a amintit că T. ar fi susţinut că a lovit-o pe partea vătămată - neputând fi avută în vedere.

S-a avut în vedere că mijloacele de probă enumerate de art. 64 C. proc. pen. nu au o valoare probantă dinainte stabilită şi că legea nu face nici o distincţie, după cum ele au fost administrate în faza de urmărire penală, ori cea a judecăţii.

Neexistând astfel nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, instanţa a considerat că, atunci când depoziţiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, are obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte. Prin urmare, s-a reţinut că reprezintă adevărul numai acele declaraţii care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În raport de considerentele expuse mai sus, instanţa a dat eficienţă declaraţiilor date de cei doi martori în faza de urmărire penală, declaraţii care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor V.C., M.C.-martori oculari, audiaţi în ambele faze procesuale şi care şi-au menţinut declaraţiile date, ale martorei N.S. - mama părţii vătămate - martor indirect, care a precizat că partea vătămată i-a spus că a fost înjunghiată de inculpat şi cu concluziile certificatului medico-legal.

Susţinerile apărătorului inculpatului referitoare la faptul că în cauză cuţitul folosit la comiterea faptei nu a fost găsit şi astfel nu s-a putut stabili dacă a fost folosit de inculpat au fost înlăturate ca nefondate, având în vedere că fratele inculpatului, martorul G.A.L. a susţinut că după comiterea faptei a luat cuţitul şi l-a aruncat în toaleta locuinţei sale.

Faţă de situaţia prezentată, instanţa a reţinut că vinovăţia inculpatului G.B. a fost dovedită cu probele administrate în cauză şi anume: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de fixare a locului faptei şi planşe fotografice, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate N.I., proces-verbal de ridicare bunuri, declaraţiile martorilor V.C., M.C. şi N.S.- date în ambele faze procesuale, declaraţiile martorilor M.G. şi C.G. date în faza de urmărire penală, coroborate cu declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală, în care a recunoscut şi descris comiterea faptei şi certificatul medico-legal.

La individualizarea pedepselor (principală şi complementară) ce s-au aplicat inculpatului G.B., au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cererea inculpatului G.B. de a se reţine în cauză circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 alin. (1) lit. a) C. pen., cu motivarea că atitudinea părţii vătămate, care a folosit un spray lacrimogen, a determinat riposta inculpatului a fost respinsă.

S-a avut în vedere că, pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale este necesar să se constate existenţa stării de legitimă apărare, ori în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile legale în materie, astfel cum rezultă din probele administrate (elocventă fiind în acest sens declaraţia martorului V.C.), inculpatul a plecat la întâlnirea cu partea vătămată luând cuţitul asupra sa, cu intenţia de a-i aplica o corecţie părţii vătămate. Inculpatul a fost cel care a intervenit între partea vătămată şi martora G.A.M., fiind cel care a atacat-o primul pe partea vătămată - situaţie faţă de care nu se va putea reţine circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 lit. a) C. pen.

În schimb, s-a reţinut că inculpatul poate beneficia de circumstanţa atenuată prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa aplicării art. 76 alin. (2) C. pen., deoarece este o persoană tânără şi la primul impact cu legea penală.

În privinţa laturii civile, s-a avut în vedere că partea civilă N.I. a internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei,, Galaţi în perioada 02 ianuarie 2010-12 ianuarie 2010 în secţia chirurgie toracică şi a beneficiat de asistenţă medicală în sumă de 4.186,74 lei.

Cererea prin care partea civilă N.I. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune materiale a fost respinsă ca nefondată, deoarece probele administrate în cauză (declaraţiile martorilor O.I. şi N.S.) nu au fost de natură să dovedească existenţa acestui prejudiciu.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea de daune morale, instanţa a constatat că prin agresiunea suferită, părţii vătămate i-au fost create atât suferinţe fizice cât şi de natură morală, astfel încât cererea este întemeiată.

S-a apreciat însă că suma de 40.000 lei solicitată de partea civilă este exagerat de mare, acordarea unei sume de 7.000 lei cu titlu de daune morale reprezentând o justă reparaţie a prejudiciului nepatrimonial - fără a reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 117 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Galaţi, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul G.B.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie, susţinând că, în mod nejustificat, faţă de modul şi împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite şi de atitudinea nesinceră a inculpatului, simplu fapt că inculpatul este o persoană tânără şi nu are antecedente penale nu justifica reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Inculpatul G.B. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, susţinând că din probele administrate în cauză, rezultă că fapta a fost săvârşită de către martorul T.M. şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prealabil dezbaterilor în apel Curtea a luat act că inculpatul nu are de făcut alte declaraţii şi nu are de solicitat probe noi în apărare înţelegând să-şi întemeieze apelul formulat pe materialul probator administrat la urmărirea penală şi cercetarea jiudecătorească în primă instanţă.

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, verificând decizia atacată în raport cu motivele de apel de netemeinicie şi nelegalitate invocate de procuror şi inculpat cât şi din oficiu - în conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. (1) rap.la art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. - prin Decizia penală nr. 115 din 22 aprilie 2011 în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 117 din 07 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 3471/121/2010 şi în consecinţă, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 117 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare a înlăturat circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) şi dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului G.B. de la 6 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.B. împotriva sentinţei penale nr. 117 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Galaţi. Conform art. 383 alin. (1)¹ în referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 01 martie 2010 la zi, respectiv 22 aprilie 2011.

Decizând astfel, instanţa de apel a efectuat un examen propriu asupra materialului probator administrat pe parcursul procesului penal iar pe această bază factuală a constatat că prima instanţă, pe baza unei analize ample şi judicioase a probelor administrate în cauză, a reţinut, în mod corect, faptele săvârşite de inculpatul G.B. cu vinovăţie şi a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel din declaraţiile constante ale părţii vătămate N.l., declaraţia dată de inculpat la data de 01 martie 2010, declaraţiile constante ale martorilor M.C. şi M.A.M., declaraţiile date de martorii G.A.M., G.A.L., C.G. şi M.G. în faza de urmărire penală, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, la data de 01/02 ianuarie 2010, inculpatul G.B., în urma unui conflict, a aplicat părţii vătămate N.I. două lovituri de cuţit, producându-i o plagă toracică penetrantă cu hemopneutorax stâng şi plagă pulmonară stângă, leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa victimei.

Sub acest aspect, relevantă este declaraţia inculpatului care, la data de 02 martie 2010, a recunoscut că a luat cuţitul din locuinţa martorului V.C., că a fost singurul înarmat cu cuţit şi că s-a repezit spre partea vătămată şi i-a aplicat două lovituri de cuţit în spate şi că „la momentul la care am lovit cu cuţitul am realizat că numitul N.I. putea să moară".

Această declaraţie se coroborează cu declaraţia martorei G.A.a care a arătat că fratele său (inculpatul) s-a oferit să dea părţii vătămate suma de 100 milioane lei pentru ca acesta să nu mai reclame la poliţie, cât şi cu declaraţia martorului G.A.L. care a declarat că el a aruncat cuţitul, folosit la săvârşirea infracţiunii, în W.C.

Se constată însă că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că inculpatul poate beneficia de circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi, aplicând dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. (corect ar fi fost numai art. 76 alin. (2) C. pen.) a coborât pedeapsa aplicată inculpatului sub minimul special prevăzut de Lege nr. 4, potrivit art. 74 C. pen., poate fi considerată ca fiind circumstanţă atenuantă conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.Din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea, unor anumite împrejurări, drept circumstanţe atenuante, este de atributul instanţei de judecată şi lăsată la aprecierea acesteia. In această apreciere, instanţa trebuie să aibă în vedere, pe lângă circumstanţele personale ale inculpatului şi modul şi împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, valoarea relaţiilor sociale lezate, urmările produse şi care s-ar fi putut produce.în cauza penală pendinte inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, infracţiune vizând cea mai importantă valoare socială apărată de lege, dreptul la viaţă, în condiţiile în care conform propriei mărturisiri s-a înarmat cu un cuţit din locuinţa martorului V.C., iar, potrivit raportului de constatare medico legală, viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie, salvarea acesteia fiind posibilă doar intervenţiei prompte şi de specialitate a medicilor. în acest context factual Curtea a apreciat contrar primei instanţe că simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale, în lipsa unor alte probe care să dovedească comportarea bună avută anterior (are doar 8 clase, fără loc de muncă, deşi are 21 ani, nu şi-a satisfăcut stagiul militar, este necăsătorit) nu justifica în nici un fel reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special prev. de lege.

III. Recursul în termen împotriva deciziei amintite declarat de in culpatul G.B. reiterând motivele de nelegalitate şi netemeinicie din apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen. - cu solicitarea în principal de a fi achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu este autorul acţiunii de tentativă de omucidere dedusă judecăţii prin rechizitoriu iar în subsidiar de a i se reduce pedeapsa aplicată în mod substanţial inclusiv prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. astfel cum a stabilit în mod corect prima instanţă - este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Condamnarea - potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. - se pronunţă „dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

În speţă, fapta reţinută în sarcina inculpatului constând în aceea că în noaptea de 1/2 ianuarie 2010 în urma unui conflict a aplicat părţii vătămate N.I. două lovituri de cuţit în zone vitale ce au produs o plagă toracică penetrantă cu hemopneumotorax stâng şi plagă pulmonară stângă, leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa victimei şi realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 rap.la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. comisă cu intenţie indirectă - a prevăzut şi acceptat posibilitatea suprimării vieţii victimei, rezultat letal împiedicat de intervenţia medicală de specialitate în regim de urgenţă - este stabilită cu certitudine prin probele administrate pe parcursul procesului penal pendinte.

Astfel din declaraţiile constante ale părţii vătămate N.I., declaraţia dată de inculpat la data de 01 martie 2010, declaraţiile constante ale martorilor M.C. şi M.A.M., declaraţiile date de martorii G.A.M., G.A.L., C.G. şi M.G. în faza de urmărire penală, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, la data de 01/02 ianuarie 2010, inculpatul G.B., în urma unui conflict, a aplicat părţii vătămate N.I. două lovituri de cuţit, producându-i o plagă toracică penetrantă cu hemopneutorax stâng şi plagă pulmonară stângă, leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa victimei.

Faţă de contradicţiile existente, atât între propriile declaraţii, cât şi contradicţiile existente faţă de celelalte probe administrate în cauză, în mod corect, prima instanţă a reţinut că revenirile martorilor G.A.M., G.A.L. (rude ale inculpatului) C.G. şi M.G. (prieteni ai inculpatului), cu ocazia judecării cauzei în fond, nu au fost temeinic motivate, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, şi pe cal de consecinţă Ie-a înlăturat. Sub acest aspect, relevantă este declaraţia inculpatului care, la data de 02 martie 2010, a recunoscut că a luat cuţitul din locuinţa martorului V.C., că a fost singurul înarmat cu cuţit şi că s-a repezit spre partea vătămată şi i-a aplicat două lovituri de cuţit în spate şi că „la momentul la care am lovit cu cuţitul am realizat că numitul N.I. putea să moară". Această declaraţie se coroborează cu declaraţia martorei G.A.a care a arătat că fratele său (inculpatul) s-a oferit să dea părţii vătămate suma de 100 milioane lei pentru ca acesta să nu mai reclame la poliţie, cât şi cu declaraţia martorului G.A.L. care a declarat că el a aruncat cuţitul, folosit la săvârşirea infracţiunii, în W.C. Ca atare critica de nelegalitate privind achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. este neîntemeiată.

Reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate inculpatului-recurent sub minimul legal de 7 ani şi 6 luni închisoare - în apel a fost stabilită pedeapsa principală a închisorii chiar la minimul legal special amintit - este nejustificată în speţă, astfel cum în mod corect a apreciat Curtea, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 74 C. pen., poate fi considerată ca fiind circumstanţă atenuantă conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii. Din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea, unor anumite împrejurări, drept circumstanţe atenuante, este de atributul instanţei de judecată şi lăsată la aprecierea acesteia. În această apreciere, instanţa trebuie să aibă în vedere, pe lângă circumstanţele personale ale inculpatului şi modul şi împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, valoarea relaţiilor sociale lezate, urmările produse şi care s-ar fi putut produce.în cauza penală pendinte inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, infracţiune vizând cea mai importantă valoare socială apărată de lege, dreptul la viaţă, în condiţiile în care conform propriei mărturisiri s-a înarmat cu un cuţit din locuinţa martorului V.C., iar, potrivit raportului de constatare medico legală, viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie, salvarea acesteia fiind posibilă doar intervenţiei prompte şi de specialitate a medicilor. în acest context factual în mod corect a apreciat Curtea - contrar primei instanţe - că simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale, în lipsa unor alte probe care să dovedească comportarea bună avută anterior (are doar 8 clase, fără loc de muncă, deşi are 21 ani, nu şi-a satisfăcut stagiul militar, este necăsătorit) nu justifica în nici un fel reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special prev. de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.B. împotriva Deciziei penale nr. 115 din 22 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 martie 2010 la 20 septembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3129/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 3141/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 3134/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3134/2011. Penal