ICCJ. Decizia nr. 3233/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3233/2011
Dosar nr. 15519/3/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 458 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 257 C. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, inculpata P.C. a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supravegherea a executării pedepsei aplicate, pentru un termen de încercare de 7 ani calculat conform dispoziţiilor art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare s-a stabilit ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a - Să se prezinte la Serviciul pentru protecţia victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta.
b - Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
c - Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
d - Să comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
e - Să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti decât în condiţiile fixate de instanţă.
În baza art. 864 C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 865 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei, ca şi pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatei de la data de 2 martie 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei daca nu e arestată în altă cauză.
În baza art. 255 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea sumei de 550 euro de către inculpată către martorul Ş.V.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 februarie 2010, Ş.V. a formulat un denunţ arătând că în ziua de 25 februarie 2010, s-a prezentat la Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale unde şefa Biroului supraveghere produse accizate i-a pretins prin intermediul a două angajate suma de 5000 RON pentru a nu-l sancţiona contravenţional pentru desfăşurarea de activităţi de comerţ en gross fără autorizaţie.
Fiind audiat la data de 26 martie 2010, martorul denunţător a arătat că este administrator şi asociat la SC V.V. SRL cu sediul în Bucureşti, str. V.L., societate ce are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul de băuturi alcoolice.
La data de 29 septembrie 2009, Ş.V. a depus la Direcţia Mun. Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale o cerere înregistrată sub nr. x prin care solicita eliberarea atestatului pentru comercializarea şi distribuirea produselor alcoolice şi de tutun iar la scurt timp a fost apelat de către un angajat al direcţiei antemenţionate care i-a comunicat că nu poate să obţină atestatul deoarece codul său CAEN nu cuprinde activitatea a cărei autorizare o cerea. Nefiind lămurit cu privire la explicaţiile primite, Ş.V. a rugat-o pe contabila sa să facă demersurile necesare pentru a obţine mai multe informaţii. Acesteia i s-a refuzat orice dialog şi ca urmare a fost contactat denunţătorul de către o persoană de sex feminin de la Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, care l-a invitat la sediu, după ce în prealabil l-a informat că a săvârşit o ilegalitate. Aşa fiind, în prima jumătate a lunii februarie 2010, denunţătorul s-a prezentat la sediul direcţiei în cauză, unde s-a întâlnit cu şefa Biroului supraveghere produse accizate, M.G., care i-a pus în vedere să-i pună la dispoziţie toate facturile emise de SC V.V. S.R.L de la înfiinţare, ceea ce acesta a şi făcut, dar doar după ce i s-a reiterat telefonic invitaţia, în 22 februarie 2010.
Astfel, în dimineaţa zilei 25 februarie 2010, Ş.V. i-a predat M.G. mai multe copii după facturile emise de SC V.V. SRL împreună cu alte documente. După ce a analizat actele primite, M.G. l-a încunoştinţat pe denunţător că a efectuat operaţiuni comerciale pentru care nu era autorizat, motiv pentru care va fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 20.000 şi 100.000 RON. Imediat după aceasta, M.G. le-a chemat pe subordonatele sale, P.C. şi pe L.L., pe care le-a întrebat dacă au efectuat controlul la SC V.V. SRL, iar după ce a primit un răspuns negativ a plecat.
Speriat fiind de cuantumul amenzii comunicate de şefa Biroului supraveghere produse accizate, Ş.V. le-a întrebat pe P.C. şi pe L.L. cum poate să evite plata amenzii. Iniţial, la sugestia acestora, denunţătorul a încercat să discute cu M.G., care fiind refuzat s-a adresat din nou inculpatei P.C., care l-a întrebat direct cât este dispus să plătească ca să scape de sancţiune. Deoarece nu ştia despre ce sumă este vorba, Ş.V. a rugat-o pe inculpată să precizeze cuantumul, iar aceasta a spus că este vorba, ca şi la poliţie, de jumătate din minimul ce urma a fi achitat în 48 ore, adică 5.000 RON. Aceşti bani i-au fost pretinşi denunţătorului de către P.C., în numele M.G., care potrivit spuselor inculpatei a menţionat că trebuie plătiţi până la ora 16,30 în aceeaşi zi.
În această situaţie, Ş.V. a cerut sprijinul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru tragerea la răspundere a persoanelor care i-au cerut mită.
Pe baza denunţului lui Ş.V., Secţia de combatere a corupţiei din cadrul D.N.A a dispus prin ordonanţa cu nr. 50/P/2010 din 25 februarie 2010 interceptarea şi înregistrarea cu titlu provizoriu a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către Ş.V. cu G.M., precum şi cu orice alte persoane în legătură cu faptele ce formează obiectul cauzei şi interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor purtate de către Ş.V. de la postul telefonic cu nr. y. În acest sens s-a emis şi autorizaţia pentru o durată de 48 ore. Măsurile au fost confirmate şi prelungite de către Tribunalul Bucureşti prin Încheierea din data de 26 februarie 2010, pronunţată în Dosarul 211/A.I/2010.
Din conţinutul dialogului înregistrat între Ş.V. şi P.C. în 25 februarie 2010, a rezultat că inculpata a pretins de la denunţător suma de 5.000 RON, pentru a nu-l sancţiona contravenţional pentru desfăşurarea de operaţiuni comerciale fără autorizaţie, conform atribuţiunilor sale de serviciu. Tot din conversaţia celor doi reiese că inculpata a pretins aceşti bani de la Ş.V. la iniţiativa şefei sale, M.G., care a primit de la acesta pe culoarul instituţiei al cărei angajată era, doar 550 euro, urmând ca a doua zi, respectiv în 26 februarie 2010 să îi fie remisă şi diferenţa. Pentru plata acestei diferenţe în ziua următoare, inculpata a precizat că are nevoie de acordul M.G., sens în care, a antamat-o pe aceasta pe holul Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi a purtat cu ea un dialog scurt, al cărui conţinut nu a putut fi interceptat şi înregistrat.
Înregistrarea audio-video a întâlnirii dintre inculpată şi denunţător, ce a avut loc în Bucureşti, B-dul T., la sediul Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, a pus în evidenţă atât remiterea sumei de 550 euro (puşi la dispoziţie de către Ş.V., din fonduri proprii) către inculpată, cât şi asigurările acesteia din urmă că nu-i va mai aplica amenda.
Potrivit înţelegerii, în data de 26 februarie 2010, denunţătorul s-a deplasat din nou la Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, unde s-a întâlnit cu inculpata P.C., căreia i-a spus că nu a reuşit să procure diferenţa dintre cei 550 euro şi 5.000 RON şi a cerut o nouă păsuire. Inculpata a solicitat câteva minute pentru a se consulta cu M.G., cu privire la amânare, după ce în prealabil a conceput un scenariu pentru a-i comunica acesteia că nu a încasat de la Ş.V. restul banilor. Iniţial i-a transmis denunţătorului că poate să vină cu suma rămasă restantă de plată în 1 martie 2010 şi l-a lăsat pe acesta să plece, aşa cum se poate observa în redarea realizată de către Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procesul-verbal din data de 2 martie 2010.
Revenind la sediul Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, denunţătorul a fost pus de către P.C. şi de L.L. să redacteze cererea prin care renunţa la autorizaţia solicitată în 29 septembrie 2009. Conţinutul acestei cereri i-a fost dictat lui Ş.V. de către cele două persoane mai sus indicate. Explicaţia dată de către inculpată denunţătorului pentru redactarea petiţiei a fost ";Facem cererea ca să se închidă dosarul";.
În timpul întâlnirii, L.L. a rupt copiile celor două facturi din care rezulta faptul că denunţătorul a efectuat operaţiuni comerciale fără autorizaţie, apoi inculpata i-a recomandat acestuia să anuleze facturile incriminatoare din contabilitate şi l-a asigurat încă o dată că nu îl va mai amenda. De asemenea, Ş.V. a fost anunţat de P.C. că nu mai trebuie să aducă şi restul de bani. După toate acestea, denunţătorul a fost condus de către L.L. la secretariat pentru înregistrarea noii cereri.
Situaţia de fapt, mai sus-prezentată în rechizitoriu se regăseşte în declaraţia martorului denunţător, S.V., audiat de tribunal la data de 11 iunie 2010.
Astfel, acesta a menţionat că în toamna anului 2009, a înfiinţat SC V.V. SRL, având ca obiect de activitate desfacerea de vinuri, şi pentru că intenţiona să desfăşoare şi comercializa mărfuri en gross, a depus o cerere la Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, pentru obţinerea autorizaţiei.
A fost sunat de mai multe ori, de diferite persoane, care nu-şi declinau identitatea şi care îl invitau la sediul instituţiei pentru a da lămuriri privind cererea depusă, persoanele respective precizându-i ora şi biroul unde să se prezinte.
La biroul unde a fost îndrumat, martorul a menţionat că a luat legătura cu directoarea Serviciului de Operaţiuni Vamale pe nume G.M. care l-a întrebat dacă firma sa a avut activitate şi dacă a emis facturi, iar el a recunoscut că emisese câteva facturi, stabilind cu aceasta să revină a doua zi, cu toate documentele inclusiv cu facturile emise.
Martorul nu s-a prezentat a doua zi, aşa cum promisese, iar în zilele următoare a fost sunat de directoarea G.M. care i-a reproşat că l-a aşteptat şi dacă nu o să se prezinte or să vină dânşii la el.
Făcând copii după toate înscrisurile societăţii, martorul a mers şi i le-a înmânat directoarei la birou iar aceasta după ce le-a analizat, i-a spus că va primi o amendă în jur de un miliard lei, invocând că sunt nereguli cu facturile emise de acesta.
Întrucât, martorul era nedumerit, a venit lângă el martora L.L. şi inculpata P.C., care i-au dat explicaţii despre ce lege a fost încălcată, sfătuindu-l să o aştepte pe şefă şi să stea de vorbă cu ea.
Întrucât şefa, adică martora G.M. nu l-a lămurit, martorul denunţător a ieşit pe hol, fiind urmat de inculpata care l-a abordat direct, spunându-i: ";băi băiete, spune cât eşti dispus să dai"; şi i-a spus că trebuie să plătească suma de 50.000 000 lei vechi, pentru a nu primi amenda. În timp ce discuta cu şefa, aceasta a chemat-o pe martora L.L. şi a întrebat-o dacă la firma denunţătorului a fost cineva în control.
După ce inculpata i-a pretins suma menţionată, i-a spus martorului că şefa sa nu se implica direct şi din celelalte discuţii, s-a înţeles tot de la inculpată că se foloseau, pentru tranzacţiile de acest gen ceilalţi angajaţi.
După mai multe negocieri, inculpata a stabilit ziua în care martorul trebuie să aducă suma, precizându-i ca, după discuţia purtată cu şefa s-a stabilit ca, fiind nou, martorul trebuie să aducă toată suma până la sfârşitul programului aceleaşi zile.
De asemenea, într-o discuţie purtată cu inculpata, martorul a aflat că nu toţi banii ajung la ea şi se împart cu directoarea şi cu şeful cel mare.
În acest sens, martorul a înţeles că această activitate este organizată, convingere ce i-a fost întărită de modul de derulare al evenimentelor, în sensul ca a fost telefonat de persoane care nu-şi declinau identitatea, preluat de altele care îl ameninţau cu amenda şi apoi, de altele, care îl învăţau cum să scape de amendă.
De asemenea, martorul denunţător a mai precizat că, pe parcursul discuţiei cu inculpata, a avut impresia că deciziile pe care le lua aceasta, erau dirijate de şefa sa, G.M.
Martorul a mai precizat, că din suma pretinsa, i-a înmânat inculpatei o parte din sumă, stabilind ca diferenţa de bani să i-o predea acesteia, până a doua zi la ora noua, întrucât pleacă pe teren.
După această discuţie, martorul a luat legătura cu organele de anchetă şi a urmat procedura descrisă în dosar.
De asemenea, tribunalul mai reţine că martorul a depus o cerere de renunţare la autorizaţie sfătuit fiind, de inculpată şi de martora L.L.
Din declaraţiile inculpatei, tribunalul reţine că între ea şi denunţător a avut loc o discuţie despre suma de bani ce urmează să fie plătită, acesta pentru a nu mai primi amenda, iar această sumă a fost stabilită de şefa sa, G.M.
Inculpata a recunoscut că a primit de la martor, pe holul instituţiei, suma de 550 euro, după ce şefa i-a spus să preia această sumă şi să-i comunice să vină cu diferenţa, până a doua zi dimineaţa, la prima oră.
După ce a luat banii, inculpata a precizat că a intrat în biroul său şi s-a dus direct la biroul şefei, spunându-i ca are banii, şefa i-a spus să oprească 100 euro, ei să-i înmâneze suma de 350 euro şi 100 euro să i-o dea martorei, L.L.
Inculpata a precizat că aşa s-a şi întâmplat, cei 350 euro i-a pus în mâna şefei sale, în încăpere aflându-se încă 12 persoane şi tot în aceeaşi modalitate, a procedat cu colega sa L.L., în sensul că i-a dat 100 euro, aşa cum îi spusese şefa, imediat momentului mai sus descris, chiar lângă biroul şefei.
Inculpata a precizat că nu i-a fost repartizat, spre competentă soluţionare, nici un dosar legat de Ş.V. şi a acceptat să primească suma de mai sus, întrucât avea nevoie de bani, pentru a plăti contribuţia la grădiniţa fiului său, în vârsta de 3 ani şi 8 luni.
Analizând declaraţiile martorelor G.M. şi L.L., tribunalul reţine că acestea nu au recunoscut că au luat legătură cu martorul denunţător pentru problema legată de firma sa SC V.V. SRL, L.L.precizând că l-a întâlnit pe martor, pe data de 26 februarie 2010, pe holul instituţiei, când inculpata a rugat-o să-l ajute pe martor să redacteze o cerere iar martora G.M. a declarat că l-a văzut pe martorul denunţător, o singură data, pe data de 25 februarie 2010, dar nu i-a dat detalii despre documentele pe care trebuia să le depună acesta.
G.M. a precizat că martorul nu a venit niciodată la biroul său, pentru a discuta aspecte legate de firma SC V.V. SRL, nu l-a văzut niciodată discutând cu inculpata sau cu martora L.L. iar biroul pe care aceasta îl coordonează, are ca obiect de activitate, supravegherea şi controlul produselor accizate precum şi verificarea societăţilor din punct de vedere fizic şi nu documentar.
În momentul în care, societatea verificată desfăşura activitatea fără să posede autorizaţie, biroul său putea aplica amenzile aferente.
Martora a mai menţionat, că dosarul ce privea firma martorului denunţător nu a fost înregistrat în cadrul biroului său şi nu a fost repartizat pentru a fi soluţionat de inculpată iar aceasta din urma nu a întocmit un raport de control pentru societatea martorului denunţător.
Totodată martora G.M. a mai precizat că ori de câte ori se solicita autorizaţie produse, ca şi în cazul denunţătorului, după ce se depune o cerere la nivelul instituţiei, angajaţii biroului său, după repartiţia efectuată de ea merg pe teren, şi verifică condiţiile de desfăşurare a activităţii, având atribuţii de a aplica amenzi, în cazul în care găsesc nereguli.
Martora a mai precizat că nu a primit suma de 350 euro de la inculpată, aşa cum a pretins aceasta.
Reţine instanţa de fond că situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită în baza probelor administrate în cauză, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 întrucât inculpata, în calitate de funcţionar în cadrul Direcţiei Mun. Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale a pretins de la denunţătorul Ş.V. suma de 5000 RON şi a primit de la acesta suma de 550 euro pentru a nu-şi exercita atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu-l sancţiona contravenţional pentru desfăşurarea de operaţiuni comerciale en gross cu produse accizabile, fără autorizaţie.
De asemenea, apreciază instanţa de fond că încadrarea juridică corectă a faptei este aceea de luare de mită întrucât elementul material al acestei infracţiuni este îndeplinit atât sub forma pretinderii cât şi sub forma consumării iar condiţia ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu este de asemenea îndeplinită deoarece, prin modul în care urma să îşi realizeze propriile sarcini de serviciu, inculpata o putea influenţa pe şefa sa sau pe orice funcţionar abilitat să aplice martorului denunţător amenda cu care fusese ameninţat.
La individualizarea pedepsei Tribunalul Bucureşti a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul Naţional Anticorupţie şi inculpata P.C.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greşita individualizare a pedepsei sub aspectul aplicării disp. art. 861 C. pen.;
- greşita stabilire a obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a Mun. Bucureşti;
- omisiunea aplicării pedepsei accesorii;
- greşita aplicare a pedepsei complementare în sensul că nu s-a stabilit durata acestei pedepse.
În apelul inculpatei, P.C. sentinţa instanţei de fond a fost criticată pentru greşita încadrare juridică a faptei, solicitând a se reţine că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 257 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 211/A din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 458 din 24 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A desfiinţat în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei P.C. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata P.C., fiica lui G. şi a M., născută în Constanţa, judeţul Constanţa, domiciliată în Bucureşti, strada G.Ş.B., sector 1, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare, inculpata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
e) atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
A dedus durata prevenţiei de la 2 martie 2010 la 24 iunie 2010.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită nu este suficient ca potrivit fişei postului inculpata să aibă anumite atribuţii de serviciu ci să le fi exercitat în mod concret.
Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpata nu a fost în situaţia de a-şi exercita atribuţiile de serviciu în legătură cu activitatea comercială desfăşurată de denunţător, intervenţia ei fiind ulterioară şi a avut drept scop să o determine pe martora G.M. care hotăra sancţionarea denunţătorului să renunţe la punerea în aplicare a deciziei.
Prin urmare reţine Curtea de Apel Bucureşti că fapta inculpatei P.C., care la data de 25 februarie 2010 a pretins de la denunţătorul Ş.V. suma de 5000 RON şi în aceeaşi zi a primit de la acesta suma de 550 euro lăsându-l să creadă că are influenţă pe lângă martora G.M. pentru a o determina să revină asupra deciziei de a-l sancţiona contravenţional pentru comercializarea de produse accizate fără autorizaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.
Instanţa de apel a considerat că fiind fondat şi apelul declarat de parchet în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de fond de a aplica inculpatei şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul Naţional Anticorupţie criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 257 C. pen.
Se arată în motivele de recurs ale parchetului că situaţia de fapt nu a fost corect stabilită de instanţa de apel care nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză.
Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpata P.C., conform fişei postului, putea să constate contravenţiile la regimul accizelor, să aplice sancţiuni principale, să aplice sau să comunice, după caz, propunerile privind aplicarea normelor prevăzute de lege, astfel încât Parchetul solicită a se reţine că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită motiv pentru care solicită condamnarea inculpatei pentru această infracţiune.
Se arată de asemenea că pedeapsa aplicată inculpatei, sub aspectul modalităţii de executare nu corespunde exigenţelor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) solicitând a se dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.
În susţinerea recursului sunt invocate cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de Parchet nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Înalta Curte apreciază că instanţa de prim-control judiciar a stabilit corect situaţia de fapt în urma unei analize judicioase şi complete a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, în mod justificat reţinând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Din considerentele deciziei recurate rezultă că nici un moment Curtea de Apel Bucureşti nu a negat faptul că inculpata avea în atribuţiile de serviciu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pentru desfăşurarea activităţii de comercializare de produse accizabile fără autorizaţie însă, în mod corect a reţinut că inculpata nu a exercitat aceste atribuţii de serviciu în legătură cu activitatea desfăşurată de martorul denunţător în cadrul SC V.V. SRL.
Relevante în acest context sunt relaţiile comunicate instanţei de fond (dosar Tribunalul Bucureşti) de către Autoritatea Naţională a Vămilor Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti în care se menţionează că cererea de înregistrare şi atestare a activităţii de distribuţie şi comercializare en gross de băuturi alcoolice a SC V.V. SRL a fost dispusă la data de 29 septembrie 2009, persoanele desemnate în soluţionarea acestei cereri fiind inspectorul vamal M.D. şi controlorul vamal B.M.
Se arată de asemenea că cererea nu îndeplinea condiţiile de legalitate prevăzute de legislaţia în vigoare astfel că la data de 11 februarie 2010 Biroul Autorizări a comunicat societăţii că cererea a fost clasată fiind considerată nulă iar P.C. nu a avut atribuţii în rezolvarea acestei lucrări.
Potrivit disp. art. 254 alin. (1) C. pen. constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Ca atare modalităţile concrete de comitere a infracţiunii de luare de mită, respectiv pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii trebuie să fie în strictă corelaţie cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la atribuţiile de serviciu.
Revenind la cauza dedusă judecăţii, reţine Înalta Curte că inculpata P.C. nu a fost pusă în situaţia de a-şi exercita atribuţiile de serviciu în legătură cu SC V.V. SRL în condiţiile în care cererea acestei societăţi a fost repartizată altor inspectori vamali, cerere care ulterior a fost declarată nulă întrucât nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege.
Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită nu este relevant doar faptul că inculpata avea potrivit fişei postului anumite atribuţii de serviciu, impunându-se ca aceste atribuţii de serviciu să fi fost efectiv exercitate.
Infracţiunea de luare de mită se realizează în momentul pretinderii de bani sau alte foloase în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu.
Or, în condiţiile în care cererea SC V.V. SRL a fost clasată fiind nulă, inculpata nici nu avea posibilitatea de a-şi exercita atribuţiile de serviciu mai ales că această lucrare nici nu i-a fost repartizată.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că tot timpul denunţătorul Ş.V. chiar de la data formulării denunţului, a menţionat că, inculpata P.C. în momentul în care i-a pretins suma de 5000 de RON stabilind ziua de luni pentru a o aduce, aceasta i-a spus să aştepte să vadă dacă şefa ei, respectiv G.M., este de acord cu ziua de luni, după care s-a întors şi i-a comunicat că trebuie să vină chiar în aceeaşi zi cu banii motivând că ";şefa mi-a spus pentru că eşti nou şi nu am mai lucrat cu tine trebuie să vii azi cu banii până la ora 16.30";.
În toate declaraţiile date pe parcursul fazei de urmărire penală cât şi în declaraţia dată în mod nemijlocit în faza de cercetare judecătorească martorul denunţător a relatat aceeaşi situaţie de fapt în sensul că inculpata se consulta cu şefa ei făcând şi afirmaţia că pe parcursul discuţiei cu inculpata ";am avut impresia că deciziile pe care le lua aceasta erau dirijate de şefa sa G.M.”.
Ca atare Înalta Curte apreciază că fapta comisă de inculpată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, probele administrate în cauză dovedind că inculpata a reuşit să-l determine pe denunţător să creadă că are influenţă asupra şefei sale pentru a o determina să nu-i aplice acestuia o sancţiune contravenţională.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu este fondată.
Pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, în mod corect apreciind instanţa de apel că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei astfel cum este definit în art. 52 C. pen. poate fi atins fără privare de libertate şi chiar fără executarea acesteia.
Sancţiunea penală aplicată inculpatei corespunde exigenţelor reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de prim-control judiciar realizând o justă proporţionalitate între fapta comisă şi pedeapsa aplicată.
Lipsa antecedentelor penale, poziţia manifestată pe parcursul procesului penal, de recunoaştere a faptei şi situaţia familială sunt împrejurări ce justifică pedeapsa aplicată de instanţa de apel cât şi modalitatea de executare.
Gradul de instruire al inculpatei, ca şi măsurile de supraveghere stabilite în sarcina sa vor contribui la reeducarea inculpatei în sensul adoptării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul Naţional Anticorupţie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentul Naţional Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 211/A din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata P.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3315/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 3179/2011. Penal → |
|---|
