ICCJ. Decizia nr. 332/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.332/2011
Dosar nr.726/1/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2494/109/2007 a fost menţinută starea de arest a inculpatului O.C. (fiul lui I. şi al D.L.).
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 6/MF din 25 martie 2010, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2004, art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/200, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, împreună cu alte persoane condamnate în cauză, în perioada noiembrie 2003 - august 2007 a racolat şi cazat, prin răpire şi înşelăciune 8 părţi vătămate din care 5 minore în scopul exploatării sexuale şi le-a determinat pe acestea să se prostitueze în scopul obţinerii de beneficii materiale şi a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul O.C., care a susţinut că măsura arestării preventive nu mai este justificată ea depăşind o durată rezonabilă şi a solicitat revocarea acestei măsuri şi judecarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa prin încheiere motivată dispune menţinerea stării de arest.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reţinută legal, în baza condamnării pronunţate de un tribunal competent.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, în sarcina inculpatului O.C. s-a dispus la 14 august 2007, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a comis infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada noiembrie 2003 - august 2007, inculpatul şi alte persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat, au racolat şi cazat prin răpire şi înşelăciune un număr de 8 tinere dintre care 5 minore, în scopul exploatării sexuale şi le-au determinat să se prostitueze în scopul obţinerii de beneficii materiale.
Având în vedere probele de vinovăţie administrate, Tribunalul Argeş a dispus condamnarea inculpatului O.C. la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare.
Ţinând seama de probatoriul cauzei şi de soluţia de condamnare pronunţată, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acesteia de către Curtea de Apel Piteşti, sesizată cu apelul inculpatului este pe deplin justificată şi conformă cu dispoziţiile legale evocate şi că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea şi rezonanţa în comunitate a faptelor şi din împrejurările comiterii lor.
Referitor la susţinerea din recurs, referitoare la durata arestării se constată de către Curte, că, în raport cu gradul de complexitate al cauzei, cu numărul mare de inculpaţi şi numărul mare de părţi vătămate, durata privării de libertate a avut un caracter rezonabil şi că instanţele au luat măsuri pentru derularea cu eficienţă a procedurilor.
În consecinţă, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate.
Faţă de considerentele arătate Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.C., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul parţial, în sumă de 25 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales să fie avansat din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2494/109/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 320/2011. Penal. Vătămarea corporală (art.... | ICCJ. Decizia nr. 367/2011. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
