ICCJ. Decizia nr. 3341/2011. Penal. Pornografia infantilă (Legea 678/2001 art. 18). Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3341/2011

Dosar nr. 4525/1/2011

Şedinţa publică din 29 septembrie 2011

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 26 mai 2011, contestatorul I.C.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1939 din 12 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, arătând că:

- partea vătămată T.I. nu are plângere prealabilă, dată în faţa organelor de cercetare penală sau a vreunei instituţii de judecată abilitată pentru audierea acesteia, deşi este parte în dosar;

- partea vătămată L.C.R., minoră fiind, a fost audiată în dosar de către organele de cercetare penală, fără a fi prezent vreunul din părinţi sau vreun reprezentant al protecţiei minorului, iar în sala de judecată fără a fi evacuată sala;

- trebuiau audiate părţile vătămate C.G. şi P.E.;

- a depus xerocopii ale vizelor de pe paşaportul său şi al concubinei, prin care atestă intrarea şi ieşirea din România, arătând că lucrau în Serbia;

- la dosar sunt declaraţii contradictorii ale părţilor vătămate.

A mai arătat că a fost condamnat fără a fi avute în vedere probele solicitate şi dovezi clare ce îi atestă nevinovăţia.

Contestaţia în anulare este inadmisibilă.

Analizându-se, în principiu, contestaţia în anulare, se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. se poate face contestaţie în anulare, în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei clauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispoziţiilor art. 387 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute de art. 386 lit. a) - c), trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acesteia.

În cauză, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., însă nu a prezentat nici un argument juridic în susţinerea acestuia.

Totodată, verificând susţinerile invocate în cererea de contestaţie în anulare, se constată că acestea nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de lege.

În consecinţă, contestaţia în anulare formulată de contestator, este inadmisibilă şi urmează a se respinge ca atare şi a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 1939 din 12 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3341/2011. Penal. Pornografia infantilă (Legea 678/2001 art. 18). Contestaţie în anulare - Recurs