ICCJ. Decizia nr. 3311/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3311/2011
Dosar nr. 610/54/2010
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 18 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, a fost condamnat inculpatul A.M.V. la:
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnată inculpata A.A.L. la:
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.;
- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen.;
- 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A.I. SRL Craiova prin reprezentant legal D.L.Ş. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către aceasta a sumei de 41.000 RON reactualizată la data plăţii.
S-a respins cererea formulată de D.L.Ş., având ca obiect obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale şi s-au anulat actele false, respectiv Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 3 iulie 2006 de B.N.P. S.C.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 3 iulie 2006, inculpaţii au încheiat în faţa unui notar public o promisiune de vânzare-cumpărare prin care se obligau să vândă societăţii comerciale SC A.I. SRL Craiova – administrată de D.L.Ş. – un apartament cu două camere, situat în Craiova, declarând în fals că ei sunt proprietarii imobilului, deşi cunoşteau că, la momentul respectiv, apartamentul fusese vândut la licitaţie publică unei terţe persoane, inducând astfel în eroare partea vătămată şi cauzând acesteia un prejudiciu în cuantum de 41.000 RON, reprezentând avansul dat de aceasta pentru achiziţionarea apartamentului şi determinând, totodată, notarul public să autentifice un înscris ce conţinea menţiuni necorespunzătoare adevărului.
Din probele administrate în faza urmăririi penale, a rezultat că inculpata A.A.L. (fostă C.) este avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Dolj din anul 1999, însă de la data de 25 mai 2004 a fost suspendată din exercitarea profesiei pentru neplata taxelor şi contribuţiilor profesionale.
La data de 2 noiembrie 2004, cei doi inculpaţi (soţ şi soţie) au achiziţionat un apartament cu două camere situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, de la numita C.A. – mama inculpatei. Preţul vânzării a fost de 23.000 euro, din care s-a achitat pe loc suma de 6.700 euro, pentru restul de 16.300 euro, inculpata A.A.L. contractând un credit la B.R. – Sucursala Craiova, fiind astfel încheiat Contractul de credit bancar ipotecar din 29 octombrie 2004.
Ca garanţie pentru restituirea creditului, cei doi inculpaţi au constituit asupra apartamentului achiziţionat o ipotecă de gradul I, în favoarea băncii, în cadrul Contractului de ipotecă din 2004, semnat de ambii inculpaţi, A.A.L. având calitatea de garant ipotecar împrumutat, iar A.M.V. de garant ipotecar.
Potrivit art. 15 din Contractul de credit bancar ipotecar, în cazul în care împrumutatul întârzie cu plata ratelor şi/sau dobânzilor 30 de zile peste scadenţă, banca va notifica împrumutatul şi coplătitorul prin scrisoare recomandată; dacă în termen de 30 de zile de la primirea notificării, împrumutatul/coplătitorul nu execută obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor, contractul de credit ipotecar se consideră reziliat de plin drept şi întreaga sumă a ratelor de credit cu dobânzile aferente, devine exigibilă anticipat, banca urmând a trece la executarea garanţiilor.
Întrucât inculpaţii nu au achitat ratele stabilite, în toamna anului 2005, respectiv la data de 16 septembrie 2005, B.R. – Sucursala Craiova, constatând că debitoarea A.A.L. datorează băncii suma de 17.472,65 euro, obligaţie izvorâtă din contractele de credit şi de ipotecă mai sus amintite, a solicitat declanşarea procedurii de executare silită imobiliară asupra apartamentului inculpaţilor.
În aceste condiţii, la Corpul executorilor bancari constituit în B.R. SA, s-a format dosarul de executare silită, executarea silită fiind încuviinţată de Judecătoria Craiova prin Încheierea din data de 24 noiembrie 2005, după care, la data de 15 decembrie 2005, după o prealabilă încunoştinţare, executorul bancar a procedat la întocmirea procesului-verbal de situaţie a apartamentului ipotecat, în prezenţa inculpatului A.M.V., care a semnat fără obiecţiuni respectivul înscris.
La data de 11 ianuarie 2006, executorul bancar a somat debitoarea – inculpata A.A.L. – ca, în termen de 15 zile să achite debitul restant, în caz contrar urmând a fi declanşată executarea silită asupra apartamentului. Debitoarea nu s-a conformat somaţiei, astfel că executorul bancar a emis o publicaţie de vânzare prin care aducea la cunoştinţă publică faptul că apartamentul, proprietatea debitorilor A.M.V. şi A.A.L. (inculpaţi în speţă), urma să fie vândut la licitaţie publică.
Licitaţia a avut loc în data de 26 mai 2006, ocazie cu care apartamentul inculpaţilor a fost adjudecat de numita M.L.I. contra sumei de 70.000 RON, procesul-verbal de licitaţie fiind comunicat la data de 2 iunie 2006, inculpata A.A.L., dar şi inculpatul A.M.V. semnând personal de primire şi luând astfel cunoştinţă că imobilul a fost vândut de bancă unei terţe persoane.
La data de 16 iunie 2006, în urma achitării de către cumpărătoarea M.L.I. a întregii sume de bani către bancă, s-a emis actul de adjudecare al apartamentului care constituia titlu de proprietate pentru cumpărător.
Începând din primăvara anului 2006, deşi cunoşteau faptul că banca declanşase procedura de executare silită asupra apartamentului ce îl deţineau, inculpaţii au luat hotărârea de a-l vinde unei terţe persoane. Astfel, l-au cunoscut pe numitul D.L.Ş., administrator al SC A.I. SRL Craiova, care s-a arătat interesat de achiziţionarea apartamentului, părţile căzând de acord asupra unui preţ de 115.000 RON din care, la data de 24 martie 2006, persoana vătămată a achitat un avans de 1.000 RON.
La data de 3 iulie 2006, în faţa notarului public S.C., părţile au încheiat un precontract de vânzare-cumpărare al apartamentului situat în Craiova, judeţ Dolj, contra sumei de 115.000 RON.
În cuprinsul precontractului, inculpaţii au declarat, în mod fals, că sunt proprietarii acelui apartament deşi, la momentul respectiv cunoşteau că imobilul fusese vândut de bancă la licitaţie publică unei terţe persoane, acţionând în mod evident cu intenţia de a-l prejudicia pe numitul D.L.Ş.
Aspectele nereale declarate de inculpaţi au fost atestate pentru conformitate de notarul public S.C., prin Încheierea de autentificare din 3 iulie 2006, ocazie cu care persoana vătămată a plătit inculpaţilor suma de 10.000 RON, în faţa notarului public şi suma de 30.000 RON a doua zi, în prezenţa martorului G.T.I.
Ulterior, deşi termenul de predare a apartamentului fusese convenit de comun acord la data de 4 august 2006, partea vătămată nu a mai reuşit să ia legătura cu inculpaţii, aflând că fusese indus în eroare de aceştia, în sensul că i-au vândut un bun ce nu le mai aparţinea.
S-a precizat că inculpaţii s-au adresat chiar instanţei de judecată la data de 21 iunie 2006, formulând o contestaţie la executare împotriva procesului-verbal de licitaţie, acţiunea fiind însă respinsă prin Sentinţa civilă nr. 6731 din 13 septembrie 2006 a Judecătoriei Craiova, dată în Dosarul nr. 11279/C/2006.
De asemenea, s-a menţionat că la data de 23 noiembrie 2009, Judecătoria Craiova, prin Sentinţa civilă nr. 17451/2009, a pronunţat divorţul inculpaţilor, prin acordul acestora.
În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a dispus audierea reprezentantului părţii civile SC A.I. SRL Craiova – numitul D.L.Ş. – care a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 41.000 RON, reactualizată, reprezentând suma care a fost achitată inculpaţilor ca avans din preţul stabilit pentru apartamentul ce urma să fie cumpărat de la aceştia. În declaraţia sa, reprezentantul părţii civile a menţionat că l-a cunoscut pe inculpatul A.M.V. în urma unui anunţ de vânzare-cumpărare al apartamentului din Craiova şi, în urma discuţiilor cu acesta, a aflat că proprietarii apartamentului sunt cei doi inculpaţi (soţ şi soţie), prezentându-i-se chiar un act încheiat la notar, din care rezulta că inculpata A.A.L. îşi dăduse acordul pentru vânzarea apartamentului. S-a arătat că, iniţial, i-a plătit inculpatului A.M.V. suma de 1.000 RON şi s-a încheiat chitanţă în acest sens, iar ulterior, la o dată stabilită de comun acord, s-au prezentat la notar pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare, împrejurare în care a aflat că apartamentul era ipotecat. După mai multe discuţii cu cei doi inculpaţi şi cu notarul, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, ocazie cu care D.L.Ş. a înmânat celor doi inculpaţi suma de 10.000 RON. A doua zi, însoţit de martorul G.T.I., D.L.Ş. i-a dat inculpatului A.M.V. şi suma de 30.000 RON şi au stabilit că, după achitarea datoriilor la bancă, se va plăti diferenţa de preţ, iar partea civilă va intra în posesia apartamentului. D.L.Ş. a arătat că, după această dată, nu i-a mai putut contacta pe cei doi inculpaţi, iar ulterior a aflat că au fost evacuaţi din apartament.
În şedinţa publică de la 12 mai 2010, inculpatei A.A.L. i s-a adus la cunoştinţă, după citirea actului de sesizare a instanţei, conform art. 70 C. proc. pen., faptele care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acestora, dreptul de a avea un apărător, de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Inculpata a fost de acord să dea o declaraţie şi i s-a pus în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptele şi învinuirile ce i se aduc în legătură cu acestea.
Astfel, inculpata A.A.L. a declarat că nu a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, precizând că, în luna decembrie 2005, a aflat de la soţul său – inculpatul A.M.V. – că aveau datorii la bancă pentru creditul ipotecar contractat anterior. În acea perioadă, inculpata nu se afla în ţară, fiind plecată în străinătate pentru a munci, iar în luna martie 2006 a fost sunată din nou de către inculpatul A.M.V., care i-a solicitat să-i trimită o procură, pentru a vinde apartamentul, act care a fost trimis de către inculpată, iar la începutul lunii iunie 2006, reîntorcându-se în ţară, a fost înştiinţată de bancă şi de altfel a şi semnat această înştiinţare, prin care i se aducea la cunoştinţă că apartamentul a fost vândut la licitaţie. Inculpata a arătat în continuare că a formulat o contestaţie la executare, care a fost înregistrată la Judecătoria Craiova, însă, la sfârşitul aceleiaşi luni, l-a cunoscut pe reprezentantul părţii civile - D.L.Ş. - şi a aflat de la soţul său că acesta doreşte să cumpere apartamentul. Deşi „ştia că sunt probleme cu apartamentul”, pe care le-a adus şi la cunoştinţa părţii civile, inculpata a fost de acord să meargă la notar, unde a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, împrejurare în care partea civilă a plătit suma de 100.000 RON. De asemenea, inculpata a menţionat că, după încheierea acestui antecontract, a plecat din nou din ţară, însă i-a lăsat soţului său o procură pentru a încheia ulterior contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului.
Instanţa a dispus în cursul cercetării judecătoreşti audierea martorilor G.T.I. şi M.L.I. şi a admis cererea de probatorii formulată de către inculpata A.A.L., dispunând audierea în calitate de martor a numitei I.M.A. şi a martorului în circumstanţiere D.D.
Astfel, martorul G.T.I. a relatat că l-a însoţit pe numitul D.L.Ş. în apartamentul inculpaţilor şi, în prezenţa acestuia, i-a dat inculpatului A.M.V. suma de 30.000 RON, iar de la D.L.Ş. a aflat că discutase anterior şi cu inculpata A.A.L., care de altfel era prezentă în apartament la o dată ulterioară, la care l-a însoţit din nou pe D.L.Ş. la apartament, precizând că acesta nu a avut cunoştinţă despre vânzarea apartamentului la licitaţie, anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Martora M.L.I. a participat la licitaţia având ca obiect vânzarea apartamentului proprietatea inculpaţilor, a câştigat acea licitaţie, însă ulterior a aflat că apartamentul a mai fost vândut.
De asemenea, martora I.M.A. – propusă de către inculpata A.A.L. – a declarat că, fiind prietenă cu inculpata, a aflat de la aceasta, la începutul lunii iunie 2006, că a primit „citaţie de la bancă” şi a formulat o contestaţie la judecătorie, însă ulterior, a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, la notar.
Starea de fapt menţionată mai sus şi vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, au fost dovedite cu probele administrate, respectiv: declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor G.T.I. şi M.L.I., declaraţia martorei I.M.A. (care confirmă împrejurarea recunoscută de altfel şi de inculpata A.A.L., că aceasta avea cunoştinţă de faptul că, anterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare a apartamentului, acesta fusese vândut la licitaţie), promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la notar, actele comunicate de bancă celor doi inculpaţi, inclusiv somaţiile comunicate acestora în calitate de debitori, proces-verbal de licitaţie.
Apărarea inculpatei A.A.L. în sensul că nu a ştiut la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare că apartamentul era deja vândut la licitaţie, este infirmată de chiar declaraţia acesteia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în care a precizat că a luat cunoştinţă la revenirea în ţară, respectiv la începutul lunii iunie 2006 despre această împrejurare, fiind înştiinţată de către bancă şi, având şi pregătire juridică, a şi formulat o contestaţie la executare la Judecătoria Craiova însă, cu toate acestea, a mers la biroul notarial şi a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare a apartamentului pentru care administratorul părţii civile a achitat şi un avans de 41.000 RON.
Susţinerile acesteia în sensul că numitul D.L.Ş. ar fi avut cunoştinţă de faptul că apartamentul are „anumite probleme”, pe care i le-a adus la cunoştinţă chiar inculpata, nu sunt de natură să înlăture răspunderea penală a acesteia pentru infracţiunile săvârşite, întrucât, pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel încât cel înşelat nu ar fi încheiat convenţia, în condiţiile stipulate. Cu alte cuvinte, inducerea în eroare trebuie să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului, în cauza de faţă a promisiunii de vânzare-cumpărare; eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei şi ea trebuie să rezulte nemijlocit din acţiunea făptuitorului sau făptuitorilor; prezentarea denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părţii vătămate şi de a o induce în eroare.
Prezentarea ca mincinoasă a unei faptei adevărate, însemnă a ascunde, a nega ceea ce există în realitate şi a determina astfel partea vătămată să creadă că o astfel de faptă nu ar exista. Ceea ce este relevant pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este rezultatul acestei acţiuni şi anume inducerea în eroare a părţii vătămate şi obţinerea de către inculpaţi a unui beneficiu de ordin material, păgubitor pentru partea vătămată.
Aşa fiind, modul sau mijlocul folosit pentru inducerea în eroare, ca şi faptul că partea vătămată a căzut cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă victimă acţiunii de amăgire, în raport de experienţa acesteia, au relevanţă numai din punct de vedere circumstanţial.
Şi aceasta, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, din examinarea materialului probator administrat în cauză, rezultă în mod indubitabil reaua-credinţă a celor doi inculpaţi care, profitând de încrederea părţii vătămate, pe care au câştigat-o prezentându-i anumite aspecte (respectiv, inculpata care, aşa cum am arătat, are pregătire juridică, i-a spus acestuia că a introdus o contestaţie la instanţă şi va rezolva „problemele” juridice ale apartamentului), au determinat-o să încheie un act notarial, respectiv un antecontract de vânzare-cumpărare prin care aceştia îi promiteau vânzarea unui apartament ai cărui proprietari nu mai erau.
Împotriva Sentinţei penale nr. 18 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei A.A.L., pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, fiind prea mică în raport de participaţia penală egală la comiterea celor trei infracţiuni reţinute în sarcina coinculpatului A.M.V.
Sub acest aspect, se solicită de către Parchet majorarea pedepselor aplicate inculpatei.
2. În mod greşit, instanţa de fond nu a dedus din durata pedepsei principale perioada 17 iulie 2009 – 19 octombrie 2009, perioadă în care inculpatul A.M.V. a fost arestat provizoriu în Spania.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub aspectul criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat în parte pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut corect în sarcina inculpaţilor infracţiunile pentru care aceştia au fost condamnaţi.
Astfel, la data de 3 iulie 2006, aceştia au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare la B.N.P. S.C., prin care se obligau să vândă părţii civile SC A.I. SRL Craiova un apartament cu două camere situat în Craiova, deşi ştiau că în momentul respectiv apartamentul fusese vândut la licitaţie publică, inducând astfel în eroare partea civilă şi cauzând un prejudiciu de 41.000 RON.
Totodată, inculpaţii au declarat, în mod fals, că sunt proprietarii acelui apartament şi au determinat notarul public să autentifice un înscris ce conţinea menţiuni necorespunzătoare adevărului.
Pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate, astfel că dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.
Prima instanţă a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise, modalitatea de săvârşire, prejudiciul cauzat şi care nu este acoperit, datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor şi atitudinea procesuală a acestora.
Astfel, inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Inculpata A.A.L. s-a prezentat la proces în faza de urmărire penală şi, ulterior, la cercetarea judecătorească nu a recunoscut faptele, a avut o conduită bună anterior comiterii acestora, după cum rezultă din declaraţia martorului D.D., în timp ce inculpatul A.M.V. s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât şi de la cercetarea judecătorească.
Pedepsele aplicate inculpaţilor prin cuantumul lor şi modalitatea de executare sunt în măsură să corespundă scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Recursul declarat de procuror este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul A.M.V. a fost arestat provizoriu în Spania la data de 17 iulie 2009, a fost predat în România şi ulterior eliberat la 19 octombrie 2009.
În consecinţă, din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare trebuia dedusă perioada deja executată, de la 17 iulie 2009 la 19 octombrie 2009.
Sub acest aspect, recursul va fi admis în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte urmând să deducă perioada executată de la 17 iulie 2009 la 19 octombrie 2009.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 18 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.M.V. arestul provizoriu de la 17 iulie 2009 la 19 octombrie 2009.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.M.V., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3330/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2929/2011. Penal → |
|---|
