ICCJ. Decizia nr. 3380/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3380/2011
Dosar nr. 2512/107/2009
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Alba, prin Sentinţa penală nr. 521 din 22 noiembrie 2010 a condamnat pe inculpatul Z.M.C.V. (fiul lui I. şi D., executor bancar) la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (funcţia de executor bancar), pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) şi a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
S-a constatat că suma de 1950 RON, folosită cu ocazia organizării flagrantului a fost restituită denunţătorului T.G.I.
S-a dispus ca suma de 50 RON să fie restituită aceluiaşi denunţător.
S-a respins cererea denunţătorului de acordare a pretenţiilor civile.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
T.G.I., administrator al SC T. SRL Alba Iulia, în anul 2007, a contractat un credit de la V. - Sucursala Alba Iulia, acesta fiind garantat cu un teren în suprafaţă de 1000 m.p. şi cu o casă, ambele proprietăţi personale.
La un moment dat, debitorul creditului nu a mai fost în măsură să achite ratele creditului, situaţie în care executorul bancar Z.M.C.V., după mai multe încercări menite a-l determina să-şi onoreze debitele, l-a anunţat că va demara procedura de executare silită prin scoaterea la licitaţie a imobilelor cu care garantase.
Întâlnindu-se cu debitorul, executorul i-a dat şi numărul de apel al telefonului său.
Pe parcursul mai multor luni, până în 7 mai 2009, debitorul a întreprins mai multe acţiuni de onorare a creditului, la data menţionată el denunţând că executorul bancar, la 5 mai 2009, l-a apelat şi i-a comunicat că a vorbit cu directorul băncii în vederea reeşalonării, negociate, a sumei restante din contractul de credit, sens în care va încerca să-l ajute, înţelegerea perfectându-se pentru seara de 10 mai 2009.
Procedându-se la organizarea flagrantului, în paralel fiind autorizate înregistrări ale convorbirilor telefonice şi audio-video dintre cei doi, la 10 mai 2009, în holul Hotelului T. din municipiul Alba Iulia, inculpatul a primit de la denunţător suma de 2000 RON, a pus-o în buzunar, a urcat în camera ocupată de el, aici o parte din sumă, respectiv 1400 RON a ascuns-o într-un tub cosmetic, restul luându-i.
Când organele de poliţie au pătruns în cameră, inculpatul a cerut să i se permită să meargă la o toaletă situată pe holul hotelului, i s-a acceptat, dar s-a observat că mesteca ceva în gură.
Cerându-i-se să arate ce mestecă, inculpatul a scos o bancnotă de 50 RON.
Restul sumei a fost găsită în acel tub cosmetic şi s-a constatat că bancnotele erau marcate şi înseriate.
S-a mai reţinut că la aceeaşi dată, inculpatul a fost apelat de o persoană de sex feminin, aceasta sfătuindu-l să declare că ";e un împrumut pe care-l ai, ţi l-a dat el altă dată şi acum i l-ai dat tu şi acum ţi l-a restituit…. De soluţie, pentru atribuţiile de serviciu…. Spune că banii i-ai primit pentru că l-ai ";împrumutat şi trebuia să ţi-i restituie"; (dosar urmărire penală).
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivat pe neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat şi pe netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 30/A din 17 februarie 2011 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa, a micşorat pedeapsa la 3 ani închisoare şi în temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind detaliate în prezenta.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
În prealabil, trebuie amintit că în apel, inculpatul a recunoscut primirea sumei de bani (dosar apel), ";mi-a oferit o sumă de bani, pe care eu am primit-o. Am primit suma de bani pentru a-l ajuta pe denunţător să obţină o rescandenţare a creditului";.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în cadrul acestuia inculpatul susţinând că a fost provocat să săvârşească fapta, din probatoriul cauzei se reţine că nu a existat nici un moment o provocare fie din partea martorului, fie a organelor de urmărire penală.
Provocarea, inclusiv în accepţiunea dispoziţiilor art. 46 alin. (2) C. pen., ar însemna o constrângere morală, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod. Pentru existenţa ei se cer îndeplinite condiţii de genul: să existe o acţiune de constrângere săvârşită de o persoană asupra psihicului unei alte persoane, prin ameninţare cu un rău însemnat, definit ca atare. Existenţa unei ameninţări de acest fel, provoacă la cel ameninţat astfel, teamă, sub imperiul ei ea comite o faptă prevăzută de legea penală, considerată a fi singura alternativă a răului cu care fusese ameninţată. Cel constrâns moral ar trebui sau să suporte răul, sau să săvârşească fapta ce i se cere de cel ce-l constrânge, iar fapta este ilicită. Totodată, ameninţarea poate fi orală sau scrisă, cea orală putând fi însoţită sau nu de gesturi cu un asemenea final (agitarea unei arme, blocarea uşii de acces cu o cheie, întreruperea legăturii telefonice), prin aceasta neîncetându-se constrângerea morală. Se mai cere ca prin ameninţare să se creeze un pericol însemnat, grav, atunci când nu s-ar ceda şi nu s-ar săvârşi fapta, pericolul putând privi oricare din valorile ocrotite: viaţa, integritatea fizică, sănătatea, libertatea, demnitatea, răul fiind ireparabil sau greu de reparat.
Enumerarea celor de mai sus contrazice susţinerile apărării inculpatului.
În aceeaşi aserţiune cu provocarea, inculpatul a motivat pe acelaşi caz de casare, că organele abilitate care au organizat flagrantul, i-au înscenat fapta.
Referitor acestei apărări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu se poate reţine provocarea - înscenarea acuzatului de către organele judiciare, intenţia infracţională fiind deja luată, inculpatul avea predispoziţie de a comite infracţiunea (aceasta nu s-a creat la 8 mai sau la 10 mai 2009), autorităţile judiciare având la dispoziţie date întemeiate să suspecteze faptele ilicite ale făptuitorului).
În cauză, inculpatul nu a relevat nici un minim indiciu care să facă rezonabilă ipoteza existenţei unei înscenări a parchetului, el argumentându-şi apărarea pe interpretarea subiectivă a unor convorbiri înregistrate.
La cercetarea judecătorească, inculpatul, public şi în contradictorialitate, a avut posibilitatea să pună întrebări martorului şi nu a pus sub semnul întrebării eventual, credibilitatea acestuia (dosar Tribunalul Alba -Şedinţa publică din 31 mai 2010).
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în opinia inculpatului recurent trebuind a fi reţinută numai infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prevede că legea instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane: e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la operaţiuni de bancă. Inculpatul era executor bancar în serviciul băncii care-l creditase pe martor. Art. 6 din Legea nr. 78/2000 constituie textul care prevede pedeapsa aplicabilă persoanelor nominalizate în art. 1 din Legea 78/2000, astfel că încadrarea juridică a faptei este legală.
Referitor cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., orientându-se la pedeapsa de 3 ani închisoare cu modalitatea executării, astfel decât prin privare de libertate, instanţa de apel a avut în vedere, în integralitate, criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind relevante calitatea inculpatului, cuantumul sumei de bani primită, modalitatea concretă în care a primit-o, atitudinea sa procesuală, în apel recunoscând, astfel cum s-a detaliat, comiterea faptei.
La stabilirea modalităţii de executare, alături de îndeplinirea condiţiilor legale, instanţa a luat în considerare vârsta inculpatului, pregătirea sa profesională, acestea apreciindu-se că sunt în măsură să realizeze scopul pedepsei astfel cum este stabilit în art. 52 C. pen.
Ca atare, decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza disp. art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3400/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3371/2011. Penal → |
|---|
