ICCJ. Decizia nr. 3349/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3349/2011
Dosar nr. 7656/1/2011
Şedinţa publică din 29 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe rol fiind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.R.V., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.C.T., cercetată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi C.G., cercetat pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpaţilor B.R.V., A.C.T. şi C.G., constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă pe deplin, întrucât de la data încheierilor de arestare preventivă şi până în prezent nu au intervenit modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau că ar fi încetat aceste temeiuri.
În termen legal, inculpaţii B.R.V., A.C.T. şi C.G. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Inculpatul B.R. a susţinut că în conţinutul încheierii recurate sunt reluate elemente din rechizitoriu, iar după prezentarea lor nu a existat nici o preocupare din partea instanţei pentru o verificare în limitele de suficienţă din care să rezulte îndeplinite disp. art. 143 C. proc. pen., arătând că magistraţii erau obligaţi să verifice existenţa probelor sau indiciilor temeinice în sensul dispoziţiilor de lege anterior menţionate, precum şi a celor trei condiţii cumulative despre care face vorbire textul de lege.
A mai susţinut că elementele probatorii nu au fundament şi susţinere, existând vădite contradicţii în declaraţii cu privire la procent, suma şi folosul necuvenit primit, trimiterea sa în judecată realizându-se exclusiv pe declaraţia coinculpatei A.C., ale cărei afirmaţii sunt nereale, toate cumpărătoarele confirmând că banii au fost solicitaţi de A.
Aşa fiind, a susţinut că în raport de probele dosarului apreciază întemeiată şi justificată o altă măsură preventivă în ceea ce-l priveşte.
O altă solicitare a inculpatului B.R. a fost admiterea recursului şi, în principal, casarea încheierii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., invocând disp. art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.
În acest sens, a susţinut că potrivit părţii introductive a încheierii recurate, magistratul nu a acordat termen la solicitarea sa pentru a lua legătura cu apărătorul ales, ci a desemnat un avocat din oficiu. A mai arătat că nu există la dosar o delegaţie de apărător ales, întrucât nu au fost anunţaţi.
În raport de cele susţinute, a invocat disp. art. 6 C. pen., cele din Constituţia României şi art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că a fost încălcat dreptul său la apărare.
În subsidiar, a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, rejudecând, în baza art. 3001 alin. (2) C. proc. pen. revocarea măsurii arestării preventive.
În această ordine de idei a susţinut că textul prev. de art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. este foarte clar, dar instanţa a analizat disp. art. 148 C. proc. pen. numai sub aspectul lit. ";f)"; nu şi ";b)";, însă chiar şi din această perspectivă trebuia să constate că nu se mai impune în continuare privarea sa de libertate, fiind nelegal perpetuată starea de arest.
A mai arătat că inculpatul este acuzat de trafic de influenţă, fără a fi arătată în concret modalitatea de săvârşire a infracţiunii, nu se cunoaşte momentul la care a primit banii şi nici cu ce titlu i-a primit.
Nu în ultimul rând, a susţinut că lăsarea în libertate nu poate afecta procesul penal câtă vreme a fost schimbat din funcţie, marginalizarea sa este maximă şi nu se va preocupa decât de a-şi pregăti apărarea.
Inculpata A.C. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive raportat la disp. art. 136 C. proc. pen., apreciind că buna desfăşurare a procesului penal poate fi asigurată şi dacă s-ar afla în stare de libertate, raportat la conduita procesuală şi atitudinea sinceră de care a dat dovadă, asumându-şi faptele sale, de faptul că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi de împrejurarea că probatoriul a fost administrat în cauză, astfel că nu se mai poate impieta cercetarea judecătorească.
Inculpatul C.G., prin apărătorii aleşi, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind încheierea pronunţată nelegală şi netemeinică, susţinerile invocate fără a avea suport real.
Astfel, a susţinut că judecătorul fondului a interpretat greşit înţelesul judecării cauzei şi a obiectului ei. Cu privire la îndeplinirea disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen. a arătat că apreciază că procurorul ar trebui să fie convins că nu există temerea pentru lăsarea sa în libertate sau că ar crea un sentiment de insecuritate, câtă vreme pe data de 5 septembrie 2011, chemat la parchet, împrejurare în care a dispărut o parte din suma de bani în discuţie, a plecat împreună cu apărătorul său şi a revenit după 4 ore.
De asemenea, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate, apreciind că au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv cele prev. de art. 143 şi art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., susţinând că nu a obstrucţionat cu nimic actul de justiţie, iar suma de bani a fost recuperată.
Nu în ultimul rând, a arătat că se află într-o situaţie gravă de sănătate, aspecte în raport de care a solicitat, în subsidiar, înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea, conform disp. art. 139 C. proc. pen., apreciind că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. ";d)"; a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de fond, la 22 septembrie 2011 a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzista pe deplin, întrucât de la data încheierilor de arestare preventivă şi până în prezent nu au intervenit modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau că ar fi încetat aceste temeiuri, iar buna desfăşurare a procesului penal impun în continuare ca inculpaţii să se afle în stare de arest preventiv, având în vedere că nu s-a dat citire încă actului de sesizare şi nu a început nici cercetarea judecătorească.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. 177/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii:
- B.R.V., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- A.C.T. şi C.G., pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost trimise în judecată inculpatele:
- A.E., A.E. şi S.V., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare a influenţei prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi
- V.E., pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare a influenţei, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A.C.T. şi B.R.V.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 221 C. pen., întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, în privinţa laturii subiective a acesteia (fapta prevăzută în Cap. II, pct. 3).
A fost disjunsă cauza şi declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în vederea efectuării cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt sau, după caz, a infracţiunii de mărturie mincinoasă, de către C.G.T., fapta prevăzută în Cap. II, pct. 3.
S-a disjuns cauza privind materialul ce face obiectul sesizărilor primite pe parcursul desfăşurării cercetărilor în Dosarul nr. l77/P/2011, precum şi în legătură cu săvârşirea unor alte fapte de către B.R.V. şi alţi funcţionari din cadrul A.N.R.P.
În fapt s-a reţinut că în perioada iunie - august 2011, ca urmare a intervenţiilor efectuate de A.C.T., inculpatul B.R.V., vicepreşedinte al A.N.R.P., cu rang de subsecretar de stat, a întreprins demersuri pentru facilitarea derulării cu celeritate a procedurii de acordare a despăgubirilor în beneficiul titularilor A.E., S.V., V.P., A.E., privind un teren în suprafaţă de 7180 mp, situat în municipiul Bucureşti, cartierul A. sector 1, reprezentând parcela x şi parcela y.
Prin raportul de evaluare întocmit în cursul lunii noiembrie 2006, valoarea terenului în cauză a fost stabilită la suma de 36.589.160 RON (echivalentul a 10.482.800 euro), iar, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor (C.C.S.D.) din octombrie 2008, s-a aprobat plata către titulari a sumei anterior menţionate.
Cu toate acestea, procedurile de acordare a despăgubirilor au trenat până în vara anului 2011, când B.R.V., acţionând la solicitarea inculpatei A.C.T., s-a folosit de prerogativele funcţiei sale de vicepreşedinte pentru a-şi trafica influenţa asupra funcţionarilor din cadrul A.N.R.P. cu atribuţii în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, asigurând unora dintre titularii respectivului dosar finalizarea cu celeritate a formalităţilor la nivelul acestei autorităţi publice şi primirea despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani menţionată în acţiuni la Fondul P.
Totodată, pe fondul acestor acte materiale, inculpatul B.R.V. a pretins, prin intermediul aceleiaşi complice, de la titularii S.V., V.P., A.E. şi A.E. o sumă de bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P., sarcina asumată de inculpata A.C.T. constând în primirea mitei de la sus-numite şi asigurarea remiterii ulterioare a acestui folos vicepreşedintelui B.R.V.
Din cercetările efectuate a mai rezultat participaţia penală a inculpatei V.E. (fiica inculpatei V.P.), prin intermediul căreia A.C.T. a ţinut legătura cu cumpărătoarele de influenţă pentru realizarea demersurilor de transmitere a pretinderii şi, respectiv, de remitere a folosului cerut de către inculpatul B.R.V., ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă.
În desfăşurarea activităţii infracţionale, S.V. s-a deplasat în data de 8 august 2011, însoţită de inculpata A.C.T., la sediul B.C.R. - Sucursala A., de unde a scos în numerar suma de aproximativ 450.000 RON, pe care a înmânat-o imediat inculpatei, iar aceasta a remis-o, în aceeaşi zi, inculpatului B.R.V., cu care s-a întâlnit în zona Restaurantului T.D. din Bucureşti.
Din actele administrate a reieşit că şi A.E. a remis inculpatului B.R.V., în cursul lunii august 2011 şi prin intermediul complicei A.C.T., suma de aproximativ 400.000 RON.
De asemenea, potrivit conivenţei infracţionale stabilite în legătură cu folosul pretins de funcţionarul B.R.V., inculpatele V.P. şi A.E. au stabilit să remită inculpatului, în perioada imediat următoare şi tot prin intermediul complicei A.C.T., câte aproximativ 400.000 RON. În acest sens, A.E. a împuternicit-o pe sora sa, V.P., să scoată din contul său deţinut la B.C.R. - Sucursala Tîrgu Mureş respectiva sumă de bani, astfel încât cei aproximativ 800.000 RON care fac obiectul infracţiunii de cumpărare a influenţei şi a infracţiunii corelative, de trafic de influenţă, să ajungă în posesia inculpatului B.R.V., prin intermediul complicei A.C.T.
Aceasta a ţinut în permanenţă legătura telefonică cu inculpata V.E. şi s-au consultat în privinţa demersurilor de retragere de numerar de la B.C.R. - Sucursala A., precum şi în legătură cu retragerea de la o altă bancă a unei alte sume de bani provenită din vânzarea acţiunilor deţinute de către V.P. la Fondul P. şi care au fost obţinute prin convertirea despăgubirilor acordate de A.N.R.P., în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001. În cele din urmă, inculpata A.C.T. şi inculpata V.E. au stabilit ca V.P. să retragă de la R.B. -Sucursala P.P.L. suma de circa 520.000 RON.
Ca atare, A.C.T. s-a implicat în obţinerea respectivei sume de bani de la R.B. - Sucursala P.P.L. şi a însoţit-o pe V.P. la sediul acestei sucursale de unde au retras aproximativ 520.000 RON.
Cercetările au evidenţiat că în cei 520.000 RON era inclusă şi suma de circa 48.000 RON pe care A.E. a refuzat să o mai dea ca obiect al infracţiunilor de corupţie cercetate în această cauză şi care a fost pusă, ca urmare a demersurilor întreprinse de V.E., de către V.P., existând înţelegerea ca, în perioada următoare, S.V. şi A.E. să restituie câte aproximativ 16.000 RON.
Suma de aproximativ 927.000 RON a rămas asupra inculpatei A.C.T.
Ulterior, în ziua de 26 august 2011, A.C.T. s-a întâlnit cu inculpatul B.R.V., căruia i-a remis, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, suma de 400.900 RON provenită din cei 927.000 RON primiţi de către inculpată în împrejurările prezentate mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Din actele de urmărire penală efectuate a mai reieşit că inculpatul C.G. a acţionat împreună cu A.C.T. pentru a-l ajuta, cu intenţie, pe inculpatul B.R.V. să primească folosul pretins ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, astfel că s-a reţinut participaţia sa penală, în forma complicităţii, la săvârşirea acestei infracţiuni.
Aşa fiind, se constată că deşi în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpaţilor, în prezent dosarul fiind la judecata în fond, exista raţiuni juridice de fapt şi de drept, de natura să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpaţilor, inculpatul B.R. fiind judecat şi într-un alt dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora sunt învinuiţi, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor şi, nu în ultimul rând de faptul că încă nu s-a dat citire actului de sesizare şi nu a început nici cercetarea judecătorească.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză.
În raport de argumentele prezentate, Înalta Curte constată că nu se justifică nici revocarea şi nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, astfel cum s-a solicitat.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului B.R. privind invocarea nulităţii absolute a încheierii atacate apreciind că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu i s-a acordat un termen pentru a lua legătura cu apărătorul ales.
Astfel, verificând partea introductivă a încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanţa, după ce a ascultat concluziile părţilor cu privire la cererea de amânare formulată de inculpatul B.R. pentru motivul arătat, după deliberare, a respins cererea, având în vedere caracterul de urgenţă şi stadiul actual al dosarului, desemnând un avocat din oficiu căruia i s-a pus la dispoziţie dosarul, dispunând să se reia dezbaterile peste trei ore.
Aşa fiind, se constată că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu, care a avut un interval de timp de 3 ore pentru studiul dosarului, timp suficient pentru a studia cauza, fiindu-i asigurată astfel efectiv asistenţa juridică obligatorie prevăzută de lege.
Ca atare, Încheierea pronunţată la 22 septembrie 2011 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii B.R.V., A.C.T. şi C.G. nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.R.V., A.C.T. şi C.G. împotriva Încheierii din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3315/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
