ICCJ. Decizia nr. 3619/2011. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3619/2011

Dosar nr. 23567/3/2008

Şedinţa publică din 18 octombrie 2011

Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată:

1. Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală 123/F din 18 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 23567/3/2008 a achitat, conform art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe inculpatul C.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶alin. (3) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul C.N. a fost condamnat la 1 an închisoare, în baza art. 81 C. pen. dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Prin aceeaşi sentinţă penală s-a atras atenţia inculpatului asupra condiţiilor prevăzute de art. 83 C. pen., au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

Conform art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, s-a dispus răspândirea informaţiilor cu privire la hotărâre, pe cheltuiala inculpatului. În baza art. 346 C. proc. pen. - art. 14 C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Asociaţia de Standardizare din România şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de prejudiciu material.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 385/P/2008 din 3 iunie 2008, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de realizare, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace şi în orice mod de mărfuri pirat; oferire, deţinere şi distribuire de mărfuri pirat şi săvârşirea acestor fapte în scop comercial, infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 139⁶alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din aceeaşi lege cu art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În esenţă, actul de inculpare a reţinut că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA administrată de inculpatul C.N., a comercializat standarde naţionale şi colecţii de standarde naţionale, fără autorizaţie din partea A.S.R.O. în calitate de titular al drepturilor de autor.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare pentru una din infracţiunile deduse judecăţii, art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi achitare pentru infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶alin. (3) din aceeaşi lege - în conformitate cu art. 345 alin. (2), (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi în apărare, cu înscrisuri, martori, expertiză contabilă încuviinţată la solicitarea părţii civile Asociaţia de Standardizare din România, instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând parţial existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, în care sens a reţinut următoarele:

La data de 5 decembrie 2005, Asociaţia de Standardizare din România (A.S.R.O.), a formulat plângere prealabilă adresată Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Fraudelor (I.G.P.R. - D.I.F.), în legătură cu faptul că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA administrată de inculpatul C.N., a comercializat standarde naţionale şi colecţii de standarde naţionale, fără autorizaţie din partea A.S.R.O. în calitate de titular al drepturilor de autor.

Conform legislaţiei în vigoare, respectiv H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, în perioada 1995 - 1998, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.) a funcţionat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate realizarea politicii de standardizare, acreditare şi certificare în domeniul produselor şi serviciilor.

În anul 1998, Institutul Român de Standardizare şi-a încheiat activitatea şi prin O.G. nr. 39/1998, organismul naţional de standardizare a fost desemnat a fi Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) cu sediul în municipiul Bucureşti, care a preluat atribuţiile institutului ce funcţionase până la acea dată în cadrul Ministerului Agriculturii.

În temeiul aceluiaşi act normativ, A.S.R.O. a preluat fondul naţional de standarde, având ca principală atribuţie gestionarea şi asigurarea activităţii de standardizare naţională şi în conformitate cu art. 22 din O.G. nr. 39/1998 beneficiază de protecţia drepturilor de autor, iar reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a standardelor naţionale sau a conţinutului publicaţiilor sale prin orice procedeu, este admisibilă numai dacă există în prealabil acordul scris al acesteia.

Societatea administrată de inculpatul C.N., şi anume SC C.O.C.P.C.I.A. S.A, este înmatriculată la O.R.C. la numărul J40/534/1991 şi are sediul în Bucureşti.

Până la momentul privatizării, în anul 1996, S.C. C.O.C.P.C.I.A SA a făcut parte din Ministerul Agriculturii şi în cadrul societăţii a funcţionat un compartiment de standardizare format din specialişti în domeniu ce a colaborat cu I.R.S. şi succesoarea sa A.S.R.O. în ceea ce priveşte elaborarea de standarde profesionale, activitate care a continuat şi după momentul privatizării.

În baza acestei colaborări, SC C.O.C.P.C.I.A. SA împreună cu fostul I.R.S. şi ulterior cu A.S.R.O, a elaborat mai multe colecţii de standarde profesionale, din partea societăţii participând în calitate de specialişti martorele G.A. şi C.C..

Ulterior elaborării, standardele profesionale erau copiate şi sistematizate în colecţii pe diverse ramuri ale industriei de către martora O.M..

În aprilie 1997, SC C.O.C.P.C.I.A SA a încheiat cu martora M.D. în calitate de autor şi deţinătoare a avizului I.R.S, contractul de editare nr. 6320, având ca obiect editarea şi difuzarea C.s.r.i.a. pe subramuri, acestea constituind standarde naţionale.

Contractul s-a încheiat pe termen de doi ani şi din partea SC C.O.C.P.C.I.A SA a fost semnat de inculpatul C.N., în calitate de director general.

În conformitate cu art. 5, SC C.O.C.P.C.I.A SA a fost deţinătoarea copyright-ului lucrării, iar autorul s-a obligat să nu cedeze altei edituri sau persoane dreptul de a o reproduce sau difuza, integral sau parţial, fără acordul scris al editurii, timp de doi ani de la semnarea contractului.

De asemenea, materialele pregătite pentru imprimare au rămas proprietatea editurii şi activitatea de editare efectuată de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA pentru colecţiile de standarde naţionale în cadrul contractului, a fost aprobată pe toată perioada derulării acestuia de conducerea I.R.S.

Din probele administrate în cauză a rezultat că pe durata activităţii sale, SC. C.O.C.P.C.I.A. SA a elaborat mai multe asemenea standarde în colaborare cu reprezentanţi din diverse instituţii, printre care şi Ministerul Agriculturii, care au fost comercializate de societate într-un cadru organizat, cu aprobarea Ministerului Agriculturii.

Cu privire la standardele naţionale editate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA, colaborarea dintre I.R.S şi aceasta vizând obiectul contractului nr. x/1997, s-a desfăşurat pe bază de convenţii civile de prestări servicii încheiate cu martora M.D., în calitate de reprezentant al I.R.S.

În acest sens, martora a elaborat colecţiile de standarde naţionale în industria alimentară şi preambulul acestora, care au fost editate de SC C.O.C.P.C.I.A SA pe durata contractului, după ce în prealabil obţinuse de la I.R.S. dreptul de a reproduce textul standardelor în cadrul unor colecţii, astfel încât la momentul executării contractului calitatea de autor al acestora a aparţinut în exclusivitate I.R.S. şi ulterior succesoarei acestuia, A.S.R.O.

Cu privire la acest aspect a fost audiat şi martorul P.M., care a declarat că în nici o împrejurare reprezentanţii SC C.O.C.P.C.I.A SA nu au participat la elaborarea de standarde naţionale în domeniul alimentar, activitate ce ţinea exclusiv de I.R.S. şi SC C.O.C.P.C.I.A SA nu a avut vreun aport în ceea ce priveşte elaborarea standardelor naţionale la produsele alimentare pentru care I.R.S. a încheiat contract de editare numai cu Editura Tehnică.

Independent de această situaţie, editarea şi difuzarea standardelor naţionale de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA trebuia să înceteze începând cu luna aprilie 1999 deoarece contractul din 11 aprilie 1997 fusese încheiat doar pe o durată de doi ani şi orice activitate ulterioară se putea exercita în conformitate cu art. 22 din O.G. nr. 39/1998 numai cu acordul scris al A.S.R.O. în calitate de succesor al I.R.S.

În apărarea sa, inculpatul a depus la dosarul cauzei mai multe convenţii civile de prestări servicii din perioada anilor 1999 - 2001, încheiate de SC C.O.C.P.C.I.A SA cu reprezentantul I.R.S., M.D., dar şi alte persoane din cadrul Ministerului Agriculturii.

În legătură cu acestea, martorul P.M. a arătat că respectivele convenţii civile de prestări servicii nu au avut legătură cu obiectul cercetărilor, fiind încheiate cu persoane ce nu au activat niciodată în cadrul I.R.S. şi au fost încheiate pentru activităţi ce exced elaborării de standarde naţionale sau colecţii de standarde naţionale la produsele alimentare.

De asemenea, martorul a precizat că singurele convenţii civile încheiate între cele două părţi şi care se refereau la prezenta cauză au fost cele încheiate în anii 1997 - 1999 cu numita M.D., angajata I.R.S., în baza contractului de editare.

Afirmaţia inculpatului, în sensul că standardele naţionale nu constituie subiect al drepturilor de autor, a fost infirmată de dispoziţiile art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu adresele din 29 iunie 2004 şi din 12 septembrie 2007 ale O.R.D.A, din care a rezultat că standardele se încadrează între creaţiile intelectuale protejate, din categoria documentaţii ştiinţifice.

În aceste condiţii, I.R.S. şi succesoarea sa în drepturi A.S.R.O, pot urmări pe teritoriul României respectarea prevederilor legale în ce priveşte producerea, traducerea, editarea şi distribuirea standardelor naţionale.

Astfel, s-a constatat că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a comercializat mai multe copii ale unor standarde şi colecţii de standarde naţionale, fără ca această societate să deţină avizul A.S.R.O, devenită titular al drepturilor de autor după desfiinţarea I.R.S. şi preluarea atribuţiilor de la acest institut.

Pentru respectivele produse, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a emis mai multe facturi fiscale, menţionate în procesul-verbal încheiat de organele poliţiei judiciare din cadrul I.G.P.R.-D.LF. cu ocazia controlului efectuat în data de 25 ianuarie 2006.

Totodată, pe lângă facturile sus-menţionate, au fost ridicate şi cele cu date anterior anului 2005, care atestau faptul că S.C. C.O.C.P.C.I.A SA a procedat în mod continuat la a comercializa, pe piaţa din România, colecţii de standarde naţionale fără a deţine avizul A.S.R.O.

În ceea ce priveşte modalitatea de achiziţionare de standarde naţionale sau colecţii de standarde naţionale, clienţii solicitau în prealabil societăţii o ofertă de preţuri ce le era furnizată de reprezentanţii SC C.O.C.P.C.I.A. SA direct sau prin intermediul faxului, după care se proceda la xerocopierea produselor astfel solicitate.

În ce priveşte modul în care SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi-a promovat în perioada 2001 - 2006 colecţiile de standarde naţionale vândute, s-a reţinut că datorită colaborării şi în alte domenii decât standardizarea naţională cu servicii din cadrul Ministerului Agriculturii şi cu I.R.S, societatea a dobândit notorietate pe piaţă.

Totodată, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a desfăşurat activităţi de pregătire profesională a salariaţilor din circa 400 de întreprinderi din industria alimentară, a elaborat norme de muncă, instrucţiuni tehnologice pe subramuri, calificare în anumite domenii şi consultanţă managerială, astfel încât a devenit cunoscută printre clienţi.

Modalitatea prin care societatea şi-a informat clienţii cu privire la disponibilitatea comercializării de colecţii şi standarde naţionale, a constat în ofertele adresate beneficiarilor, conţinând condiţiile de achiziţie şi plată, semnate de către învinuit.

Situaţia de fapt reţinută de Tribunal a rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal din 23 ianuarie 2006 al I.G.P.R.-D.I.F.; declaraţiile inculpatului C.N. (atât din cursul urmăririi penale cât şi din cursul cercetării judecătoreşti) şi nota explicativă întocmită de acesta; contractul de editare din 11 aprilie 1997; adresa A.S.R.O. din 29 octombrie 2007; adresele O.R.D.A. din 25 septembrie 2006 şi din 29 iunie 2004; adresele SC N.R. SA din 13 noiembrie 2007 şi SC V. SA cu înscrisurile anexate acestora şi documentele provenite de la SC C. SA; colecţiile de standarde române şi standardele române ridicate de la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA împreună cu facturile aferente comercializate acestora şi declaraţiile martorilor (atât din cursul urmăririi penale, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti): M.D.D., O.M., C.I., C.A., P.M., M.C..

Astfel, prin contractul încheiat în anul 1997 între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (editura) şi M.D. (autor) în art. 5 se prevedea că "editura este deţinătoarea copyright-ului lucrării. Autorul se obligă să nu cedeze unei alte edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parţial, fără acordul scris al editurii. Această obligaţie este valabilă 2 ani de la data prezentului contract".

Acest contract a fost avizat de către directorul I.R.S., martorul M.P..

Prin urmare, instanţa fondului a reţinut că relaţiile contractuale între cele două părţi s-au derulat pe o perioadă de 2 ani, fiind nerelevantă apărarea inculpatului în sensul că în contract nu era stipulată nicio dată de încetare a contractului, iar termenul de 2 ani era stipulat pentru autor, care se obliga să nu cedeze unei alte edituri dreptul de a reproduce şi difuza lucrarea.

În opinia instanţei, argumentaţia inculpatului a fost contrazisă de art. 6 din contract - denumit "dreptul de reeditare" - ceea ce înseamnă că termenul de 2 ani incumbă ambelor părţi: pentru autor să nu cedeze unei alte edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parţial, fără acordul scris al editurii iar pentru editură să nu editeze lucrarea dincolo de termenul prevăzut, decât în condiţiile stabilite prin convenţie civilă, conform clauzei stipulat în art. 6.

Din actele dosarului nu a rezultat că între părţi a fost încheiată ulterior o convenţie prin care autorul, cu avizul A.S.R.O., să fi autorizat editura să reediteze lucrarea.

Nu în ultimul rând, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 355/2002 care prevăd că reproducerea ori utilizarea integrală sau parţială a standardelor naţionale se admite numai dacă există în prealabil acordul scris al Asociaţiei de standardizare.

Faptul că societatea administrată de către inculpat şi-a continuat activitatea de editare şi difuzare a standardelor naţionale a fost susţinut şi de declaraţia martorei O.M. (din cursul urmăririi) în care a arătat că a fost angajată la SC C.O.C.P.C.I.A. SA în 1985, în funcţia de subinginer serviciu Organizare normare, iar din anul 1998 a trecut la Compartimentul Perfecţionare şi că de editarea standardelor se ocupa Compartimentul Standardizare fiind editate SP (standarde profesionale) SR (standarde române). Din anul 2002 această martoră s-a ocupat de editarea standardelor care nu au fost revizuite şi care sunt cuprinse în dosare, fiecare cuprinzând mai multe standarde reprezentând subdiviziuni ale industriei din care fac parte. În funcţie de comanda primită, martora s-a ocupat de copierea standardelor care puteau să aparţină unei ramuri a industriei sau mai multor ramuri pe care le aduna într-o culegere care era livrată contra cost clientului. În continuare martora, a declarat că standardele şi preţul de comercializare au fost distribuite pe baza unei oferte aprobată de conducerea societăţii.

În declaraţiile sale, martorul P.M. a arătat că în anul 2005, aflându-se la un seminar la Iaşi, pentru popularizarea standardelor naţionale, mai mulţi participanţi i-au arătat două culegeri de standarde naţionale şi standarde profesionale, laolaltă unele cu altele, care nu erau tipărite ci fotocopiate, iar la întoarcerea în Bucureşti colegi de a-i săi au mers la SC C.O.C.P.C.I.A. SA, pentru a se convinge de declaraţiile participanţilor la seminar, de unde au cumpărat culegeri de standarde cu preţuri cuprinse între 180 - 200 RON.

În acelaşi sens, au fost şi declaraţiile martorei C.I. care a arătat că la sfârşitul anului 2005 A.S.R.O. s-a sesizat cu privire la faptul că SC C.O.C.P.C.I.A. SA comercializa culegeri de standarde naţionale, motiv pentru care a cumpărat o colecţie de standarde la preţul de 130,90 RON pentru care a fost emisă factură fiscală şi totodată a consultat colecţia de standarde comercializate de această societate unde a constatat că aproape toate conţineau standarde naţionale fotocopiate şi cuprindeau menţiunea IRS sau ASRO.

Totodată, tribunalul a avut în vedere adresa SC V. SA din Focşani prin care s-a comunicat organelor de urmărire penală copii certificate de pe colecţia de standarde editată de SC C.O.C.P.C.I.A. SA, factura fiscală şi ordinul de plată din care a rezultat că la data de 19 martie 2001 a cumpărat colecţii de standarde naţionale (simbol SR sau STAS) în cuprinsul cărora existau şi standarde profesionale (simbol SP).

La data de 15 noiembrie 2005 SC N.R. SRL, conform facturii fiscale de la dosar, a cumpărat de la SC C.O.C.P.C.I.A. SA colecţii de standarde în industria alimentară purtând anul 1998, ceea ce susţineau declaraţiile martorilor, în sensul că societatea nu reactualiza colecţiile de standarde şi proceda la fotocopierea acestora după care le vindea clienţilor interesaţi.

Nu în ultimul rând, tribunalul a avut în vedere că în volumele de urmărire penală 2 - 9 se află colecţii de standarde naţionale şi standarde profesionale, ridicate de la societatea condusă de inculpat, prin procesul verbal încheiat la data de 23 ianuarie 2006. Din analiza acestor înscrisuri s-a constatat că toate colecţiile purtau ca dată a editării perioada cuprinsă între 1997 - 1999, deci perioada de 2 ani cuprinsă în contractul încheiat între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (editura) şi M.D. (autor), au fost fotocopiate iar în cuprinsul lor se regăseau laolaltă standarde naţionale cu standarde profesionale, ceea ce a susţinut declaraţia martorului P.M..

Faţă de cele reţinute, tribunalul a înlăturat declaraţia martorei O.M. din cursul cercetării judecătoreşti în care a susţinut că au fost fotocopiate numai standarde profesionale, întrucât aceasta nu a fost susţinută de celelalte mijloace de probă administrate.

Astfel, din materialul probator analizat mai sus în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului la pct. 2 din rechizitoriu (art. 139⁶ alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005), tribunalul a constatat că elementul material al acesteia constând în oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum şi deţinerea acestora ..., este absorbit în elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005. În cazul acestei infracţiuni, elementul material constă în realizarea, în scopul distribuirii … în orice mod, ceea ce înseamnă că activitatea de realizare, în scopul distribuirii în orice mod presupune implicit că acţiunea autorului infracţiunii, a înglobat şi activitatea de oferire, distribuire, etc. prevăzută în alin. (2), art. 139⁶.

Pentru această infracţiune, tribunalul a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

În drept, fapta inculpatului C.N. care în perioada 2001 - 2006, după încetarea contractului din 11 aprilie 1997 de editare a C.s.r.i.a. (reprezentând standarde naţionale şi constituie un produs original purtător de drepturi de autor), a fotocopiat lucrarea, fără a modifica în nici un mod coperta sau conţinutul lucrării şi fără autorizaţia scrisă a A.S.R.O, constituie produse pirat şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de realizare în scopul distribuirii, fără a se urmări, direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace şi în orice mod de mărfuri pirat, prevăzută de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 prin raportare la art. 139⁶ alin. (3) din acelaşi act normativ, întrucât a fost săvârşită în scop comercial.

Având în vedere cele expuse, tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen. În aplicarea pedepsei, tribunalul a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, datele personale ce caracterizează inculpatul, atingerea adusă valorii sociale ocrotite şi împrejurările care atenuează răspunderea penală.

Sub acest aspect, s-a reţinut, în baza art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ca circumstanţe atenuante judiciare: lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunilor, astfel încât Tribunalul a aplicat o pedeapsă cu închisoarea în limitele stabilite de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) raportat la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, Tribunalul a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reţinut următoarele:

Partea vătămată A.S.R.O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 RON reprezentând prejudiciu material determinat de câştigul nerealizat şi încasat prin actul ilicit, 10.000 RON prejudiciu de imagine suferit şi, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, a solicitat dispunerea unei publicităţi de mare amploare pe cheltuiala inculpatului şi a SC C.O.C.P.C.I.A. SA privind procesul penal.

În cauză a fost întocmit un raport de expertiză contabilă judiciară în care s-a constatat că pentru facturile pe care sunt consemnate standarde româneşti comentate prejudiciul este de 2.074,50 RON, iar pentru facturile pe care sunt consemnate standarde prejudiciul este de 13.875,76 RON. Referitor la această sumă, expertul a menţionat că nu au putut face distincţie între standarde naţionale la produse alimentare şi standarde profesionale.

Aşa cum s-a expus anterior, tribunalul a constatat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a vândut colecţii de standarde privind industria alimentară, în fotocopii, în cuprinsul cărora predomină standardele naţionale (simbol SR ori STAS), aşa cum a rezultat din înscrisurile depuse în d.u.p.

Prin urmare, tribunalul a înlăturat raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, concluziile acestuia fiind contrazise de probele administrate în cauză şi va acorda părţii civile suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale.

De asemenea, în baza art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, a dispus răspândirea informaţiilor cu privire la prezenta hotărâre, pe cheltuiala inculpatului.

Cu privire la prejudiciul de imagine solicitat, în sumă de 10.000 RON, tribunalul a constatat că, aplicarea unei condamnări penale pentru inculpat şi publicarea informaţiilor referitoare la prezenta hotărâre, reprezintă o reparaţie echitabilă a imaginii părţii civile.

2. Împotriva acestei sentinţe penale au formulat, în termen, apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul C.N., partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi partea civilă Asociaţia de Standardizare din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a vizat greşita achitare a inculpatului C.N. pentru infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum şi omisiunea obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor materiale. În dezvoltarea primului motiv de apel s-a arătat că obiectul material al infracţiunii pentru care inculpatul a fost achitat îl reprezintă mărfurile pirat, copiile realizate de către inculpat ulterior expirării contractului, fără a modifica în niciun mod coperta sau conţinutul lucrării şi fără a avea autorizaţia necesară iar, pe de altă parte, activitatea inculpatului desfăşurată ulterior expirării contractului (constând în acţiunile alternative de oferire, distribuire şi deţinere de standarde naţionale fără autorizarea titularului de drept) realizează latura obiectivă a infracţiunii fiind astfel îndeplinită şi cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii şi anume ca aceasta să se realizeze în scopul distribuirii. Privitor la cel de-al doilea motiv de apel, Parchetul a arătat că deşi tribunalul, constatând întrunite condiţiile răspunderii civile, a admis constituirea de parte civilă, a obligat doar inculpatul la plata despăgubirilor materiale către partea civilă, omiţând partea responsabilă civilmente, care trebuia obligată în solidar cu inculpatul fiind îndeplinite condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

Inculpatul C.N., pe fondul apelului a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu aplicarea art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. arătând, în esenţă, că instanţa a făcut confuzie între colecţia de standarde pentru industria alimentară ca entitate distinctă, editată pe bază de contract, de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA, şi standarde naţionale, în general, dând o interpretare greşită clauzelor contractului de editare înregistrat în 11 aprilie 1997, ceea ce a condus la o eronată aplicare a Legii nr. 8/1996 şi a Ordonanţei nr. 39 din 30 ianuarie 1998. A arătat că standardul nu constituie obiect al dreptului de autor, contractul a fost avizat de I.R.S. - autoritatea în domeniu la data încheierii contractului şi a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, iar A.S.R.O. a preluat înţelegerea contractuală prin care I.R.S. îşi manifesta acordul cu privire la contractul de editare în temeiul art. 22 din O.G. nr. 39/1998, şi ca urmare nu există mărfuri pirat.

A solicitat a se constata că, potrivit normelor europene, standardul reprezintă o specificaţie tehnică, iar nu o documentaţie ştiinţifică, cum greşit s-a reţinut în rechizitoriu şi s-a menţionat în adresa O.R.D.A.

Totodată, inculpatul a invocat, în apel, excepţia nelegalei sesizări a tribunalului, neregularitate care, în opinia apelantului, nu poate fi înlăturată în niciun mod, nici prin acordarea unui termen. A apreciat inculpatul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. cu privire la toate actele efectuate în acest dosar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv rechizitoriul, deoarece dosarul a fost preluat în baza art. 209 alin. (4¹) C. proc. pen. care a fost declarat neconstituţional.

A solicitat restituirea standardelor şi colecţiilor proprietatea SC C.O.C.P.C.I.A. SA, ridicate de organele de urmărire penală.

Partea civilă Asociaţia de Standardizare din România a criticat soluţia primei instanţe, arătând în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greşit instanţa nu a obligat la plata despăgubirilor şi partea responsabilă civilmente; că din punct de vedere al prejudiciului de imagine instanţa trebuia să-l oblige pe inculpat în solidar cu aceeaşi parte responsabilă civilmente la plata sumei de 10.000 RON întrucât activitatea A.S.R.O. a fost afectată, fiind redusă credibilitatea organismului naţional de standardizare; că în mod netemeinic s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 139⁶alin. (2) din Legea nr. 8/1996 întrucât elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în alin. (1) şi (2) fiind distincte, cum de altfel şi legiuitorul a înţeles să le definească prin texte de lege separate şi ca atare nu pot fi absorbite unele în altele. Mai mult, a arătat apelanta parte civilă, instanţa trebuia să reţină în sarcina inculpatului şi agravanţa prevăzută în alin. (3) având în vedere că faptele au fost săvârşite în scop comercial.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în fond, pe latură penală, condamnarea inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 139⁶alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996; pe latură civilă obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.5000 RON prejudiciu material şi în sumă de 10.000 RON prejudiciu de imagine suferit de A.S.R.O. prin existenţa pe piaţă a unor standarde naţionale cu un aspect diferit de standardele originale, determinat de numărul multiplicărilor fără elemente de securizare şi la un alt preţ decât cel aprobat de A.S.R.O. ca titular al dreptului de autor; cu cheltuieli de judecată.

Partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA a criticat sentinţa sub aspectul greşitei obligări a inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă A.S.R.O., faţă de împrejurarea că nu a comis vreo infracţiune.

Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar şi a probelor în apel, în raport cu motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate de procuror, inculpat, partea responsabilă civilmente, partea civilă, dar şi din oficiu, cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

Cât priveşte critica referitoare la nelegala sesizare a instanţei de judecată, s-a constatat că, prin rezoluţia 5162/P/2006 din 10 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de C.N.

Aşa cum s-a consemnat în actul de sesizare a instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (4¹) C. proc. pen., prin rezoluţia Procurorului General din 24 martie 2008, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (rechizitoriu).

Prin Rechizitoriul 385/P/2008 din 3 iunie 2008 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.N. pentru infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat, aşadar, că pricina a fost iniţial instrumentată de un parchet ierarhic inferior, fiind preluată de un parchet ierarhic superior.

Alin. (4¹) al art. 209 C. proc. pen., reglementează cazurile în care procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior. Acest text legal a fost declarat neconstituţional, astfel cum a susţinut apelatul inculpat în apărare.

Dar decizia de neconstituţionalitate nu era în sensul susţinut de apelantul inculpat.

Astfel, prin Decizia nr. 1058 din 14 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a statuat că reglementarea cu caracter strict şi limitativ, prev. de art. 209 alin. (4¹) C. proc. pen., a unor situaţii în care cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare pot fi preluate, pentru efectuarea urmăririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare restrânge în mod nejustificat competenţa acestora din urmă, cu consecinţa încălcării principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public, în special a principiului controlului ierarhic care guvernează activitatea procurorilor.

Ca atare, aşa cum a constatat şi prima instanţă prin încheierea din 3 decembrie 2008, Curtea a considerat că nu se poate admite că, în cauza supusă judecăţii, s-a efectuat urmărirea penală de un alt organ decât cel competent, pentru ca din motive de nulitate absolută, instanţa să se desesizeze şi să restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 C. proc. pen.

Potrivit art. 139⁶alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, constituie infracţiuni realizarea, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace şi în orice mod, de mărfuri-pirat.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, constituie infracţiune oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum şi deţinerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice.

În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scop comercial, acestea se sancţionează mai sever.

Potrivit art. 139⁶alin. (7), (8) şi (9), în sensul legii, prin mărfuri pirat se înţelege: toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta şi care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora.

Prin scop comercial se înţelege urmărirea obţinerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.

Scopul comercial se prezumă dacă marfa pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau transportul de produse purtătoare de drepturi de autor ori de drepturi conexe.

Referitor la fondul cauzei, s-a constatat că la data de 11 aprilie 1997 s-a încheiat contractul de editare între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (denumită Editura), reprezentată prin director general C.N., contabil şef C.G. şi M.D. (denumită Autor), prin care Autorul, cu avizul Institutului Român de Standardizare (I.R.S.), acorda dreptul de a edita şi difuza lucrarea "Colecţia de standarde române pentru industria alimentară", pe subramuri.

Contractul de editare a fost semnat pentru Editură de directorul general C.N., directorul executiv C.M., contabilul şef G.C. şi jurist, iar pentru Autor a semnat chimista M.D., şi a fost avizat de directorul I.R.S., ing. M.P., fiind aplicată ştampila I.R.S.

În conformitate cu H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.) a funcţionat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate realizarea politicii de standardizare, acreditare şi certificare în domeniul produselor şi serviciilor.

Prin O.G. nr. 39 din 30 octombrie 1998, Institutul Român de Standardizare şi-a încetat activitatea prin abrogarea H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, fiind desemnat ca organism naţional de standardizare Asociaţia de Standardizare din România (ASRO), care a preluat atribuţiile institutului ce funcţionase până la acea dată în cadrul Ministerului Agriculturii. În temeiul aceluiaşi act normativ, A.S.R.O. a preluat fondul naţional de standarde, având ca principală atribuţie gestionarea şi asigurarea activităţii de standardizare din România.

SC C.O.C.P.C.I.A. SA, administrată de inculpatul C.N., este înmatriculată la O.R.C. la numărul J40/534/1991 şi are sediul în Bucureşti.

Până la momentul privatizării în anul 1996, SC C.O.C.P.C.I.A SA a făcut parte din Ministerul Agriculturii şi în cadrul societăţii a funcţionat un compartiment de standardizare format din specialişti în domeniu ce a colaborat cu Institutul Român de Standardizare (I.R.S.).

Numita M.D., în calitate de chimist, a fost angajată a Institutului Român de Standardizare şi, apoi, a Asociaţiei de Standardizare din România, până în anul 2001, când aplecat prin transfer la AMRDGN.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a arătat că infracţiunea prev. de art. 139⁶alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constă în faptul că, după expirarea duratei contractului din 11 aprilie 1997, inculpatul C.N. a continuat acţiunea de editare a standardelor naţionale, în scopul distribuirii, fără acordul scris al A.S.R.O., în calitate de succesor al I.R.S., în scopul de a obţine un folos material pentru SC C.O.C.P.C.I.A. SA, dovedit de facturile emise de aceasta către beneficiari.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a arătat prin rechizitoriu că a fost comisă de inculpat prin acţiunile alternative de oferire, distribuire şi deţinere a fotocopiilor standardelor naţionale realizate ulterior expirării contractului x/1997 până în anul 2006 (mărfuri pirat), fără autorizaţia scrisă a A.S.R.O., în scop comercial.

În conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni s-a menţionat că intră şi fapta de a deţine, fără drept, în vederea distribuirii, a unor standarde naţionale elaborate sub sigla A.S.R.O.

Cât priveşte încadrarea juridică a faptelor, nu s-a admis că elementul material al infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (2) este absorbit în elementul material al infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a), ambele din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, deoarece activitatea de realizare, în scopul distribuirii în orice mod, nu presupune implicit activitatea de oferire, distribuire etc., prev. în alin. (2) al articolului respectiv.

Alin. (1) lit. a) al art. 139⁶ din Legea nr. 8/1996, incriminează realizarea de mărfuri pirat, intenţia fiind calificată prin "scopul distribuirii" acestora. Ca atare, infracţiunea există, chiar dacă nu s-au distribuit mărfurile pirat realizate de autorul infracţiunii, cu condiţia însă de a se dovedi împrejurarea că scopul urmărit de acesta a fost de a le distribui.

Spre deosebire de această infracţiune, cea reglementată la alin. (2) al aceluiaşi articol, incriminează printre alte acţiuni, pe cea de a distribui mărfuri pirat.

Având în vedere elementul material diferit al celor două infracţiuni, în formele de realizare menţionate, era evident că infracţiunile sunt distincte, neputându-se admite că, în cazul în care s-au realizat mărfuri pirat, care au fost apoi distribuite, există numai infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa penală pronunţată în prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că este greşită soluţia primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului C.N., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, cu motivarea că elementul material al acesteia este absorbit în cel al infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a). din aceeaşi lege.

Pe fondul cauzei, însă, Curtea a menţinut achitarea apelantului inculpat, pentru infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza aceluiaşi temei de drept, respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen., dar pentru alte considerente, respectiv că inculpatul nu a săvârşit faptele cu intenţie, formă de vinovăţie prevăzută de lege ca element constitutiv al infracţiunii respective, după cum se va arăta în continuare.

Analizând prevederile contractului din 11 aprilie 1997 s-a constatat, astfel cum se menţionează la art. 2, că obiectul contractului l-a constituit dreptul de a edita şi a difuza lucrarea "Colecţia de standarde române pentru industria alimentară", pe subramuri.

Conform art. 3 din contract, lucrarea reprezintă prefaţarea colecţiei şi un exemplar al standardelor aprobate în perioada 1997 - 1998, autorul fiind obligat să predea editurii, lucrarea în formă completă, împreună cu toate materialele necesare publicării ei.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt operele ştiinţifice, scrise sau orale, ca de exemplu: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice.

Oficiul român pentru drepturile de autor (O.R.D.A.) a comunicat că standardele române sunt obiect al protecţiei dreptului de autor, încadrându-se între creaţiile intelectuale protejate, din categoria documentaţiilor ştiinţifice, prev. de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Aşa cum a rezultat din înscrisul "contract din 11 aprilie 1997" aflat la dosar, contractul a fost avizat de P.M. în calitate de "Director I.R.S.", fiind aplicată ştampila instituţiei.

Potrivit art. 2 pct. 7 din H.G. nr. 224/1995, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.), care a funcţionat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului şi a avut ca obiect de activitate realizarea politicii de standardizare, acreditare şi certificare în domeniul produselor şi serviciilor, a avut printre atribuţiile principale "editarea şi difuzarea standardelor române şi a altor publicaţii de specialitate, având dreptul exclusiv de a le edita şi a le reproduce".

Ca urmare, avizul dat de I.R.S., la încheierea contractului x/1997, prin aplicarea ştampilei instituţiei şi a semnăturii directorului P.M., reprezenta o autorizare expresă dată SC C.O.C.P.C.I.A. SA de editare şi difuzare a Lucrării. Aceasta deoarece, la momentul semnării contractului, I.R.S. avea competenţă exclusivă să autorizeze sau să cenzureze editarea standardelor naţionale respective. Cum acest aviz a fost dat, nu s-a putut reţine că derularea contractului de editare s-a realizat fără consimţământul sau autorizarea titularului de drepturi.

Avizul I.R.S. aplicat pe contractul nr. x/1997 a indicat existenţa consimţământului I.R.S. ca, prefaţa realizată de M.D. împreună cu Colecţia de standarde 1997 - 1998, să fie editate şi difuzate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA.

Martora M.D. a relatat în faţa instanţei că directorul Direcţiei Standardizare, martorul P.M., a avizat contractul de editare pentru că avizul era necesar, fiind superiorul său ierarhic şi "tot ceea ce facem trebuia avizat de acesta". Martora a declarat explicit că a predat către SC C.O.C.P.C.I.A .SA copii de pe standardele naţionale "în baza avizului dat de I.R.S.".

Conform martorei, scopul avizului era acela de a-i permite să realizeze prefaţa şi să pună la dispoziţia SC C.O.C.P.C.I.A. SA un exemplar al standardelor din perioada 1997 - 1998, iar scopul realizării colecţiilor era de a fi vândute, deoarece I.R.S. nu avea, la acel moment, posibilităţi tehnice. A mai declarat martora că motivul pentru care s-a încheiat contractul de editare a fost că în acea perioadă se tipăreau foarte greu acele standarde naţionale, de către Editura Tehnică, şi era necesară cuplarea în colecţii (dosar instanţă). Declaraţia a fost conformă cu cea făcută la urmărire penală când martora a menţionat că " la semnarea contractului, în care am fost reprezentantul I.R.S. şi autorul textului comentat din partea introductivă a colecţiilor, s-a obţinut viza I.R.S.".

Afirmaţia martorului P.M., care a avizat contractul în calitate de director al I.R.S., că acest aviz nu implica în niciun fel I.R.S. nu este conformă cu legislaţia în vigoare la acea dată, atâta timp cât obiectul contractul x/1997 l-a constituit "Colecţia de standarde naţionale în industria alimentară", iar aceste standarde sunt rezultatul activităţii unor colective de specialişti, nefiind elaborate (în sensul de creaţie) de SC C.O.C.P.C.I.A. SA sau M.D. (care a realizat doar prefaţa), iar I.R.S. reprezenta, la momentul încheierii contractului, pe plan naţional, organul de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care avea printre atribuţii, conform art. 2 H.G. nr. 224/1995: "crearea de comitete tehnice sau alte organisme pentru activitatea de standardizare", "examinarea şi aprobarea standardelor române stabilite de comitetele tehnice".

Declaraţia martorului P.M., conform cu care contractul "nu a fost înregistrat la I.R.S. întrucât am considerat că instituţia la care eram angajat nu era parte a acestui contract", trebuia luată sub beneficiu de inventar. De altfel, în aceeaşi declaraţie martorul a precizat că M.D. a participat la elaborarea colecţiei de standarde naţionale ca reprezentant al I.R.S. (dosar primă instanţă).

La urmărire penală, acest martor a declarat că standardele în discuţie au fost elaborate "pe baza convenţiilor de prestări servicii încheiate între autor, M.D., angajat I.R.S., şi SC C.O.C.P.C.I.A..

În acest context, instanţa de control judiciar a arătat că trebuia interpretat şi art. 9 al contractului x/1997, avizat prin aplicarea ştampilei I.R.S. şi semnarea de către P.M., că "returnarea manuscrisului se va face la două luni de la tipărire". Astfel, dacă avizul dat de I.R.S. pentru derularea contractului nu era un aviz necesar şi obligatoriu, cu toate consecinţele ce decurg de aici, nu era necesar a se prevedea ca şi clauză contractuală dispoziţia de la art. 9. Standardele naţionale aprobate în 1997 - 1998, care formau obiectul material al contractului nu aparţineau, de drept, nici SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi nici lui M.D., ci I.R.S.

Martora C.I., jurist la A.S.R.O., a declarat că nu a întrebat conducerea SC C.O.C.P.C.I.A. SA dacă a avut vreo relaţie contractuală cu I.R.S. şi că "singura explicaţie pe care noi am putut să o dăm existenţei avizului I.R.S. pe contractul respectiv încheiat cu martora M.D. a fost că, de fapt, şeful ierarhic superior al d-nei D., respectiv dl. P.M. a luat la cunoştinţă de activitatea profesională a acesteia în afara relaţiilor de serviciu pe care le avea" (dosar primă instanţă).

O astfel de interpretare a avizului dat de I.R.S. contractului x/1997, ar însemna că, deşi I.R.S. avea conform legii dreptul exclusiv de a edita şi difuza standardele, prin "simpla luare la cunoştinţă" a activităţii desfăşurate de angajaţii săi, în afara relaţiilor de serviciu, I.R.S. ceda drepturile sale exclusive oricărei persoane fizice sau juridice, care dorea să desfăşoare o astfel de activitate.

O asemenea situaţie este neverosimilă şi ar contraveni dispoziţiilor art. 1 şi 2 din H.G. nr. 224/1995, conform cărora I.R.S. deţinea fondul documentar naţional în domeniul standardizării şi realiza politica de standardizare în România.

De altfel, avizul dat de I.R.S. către SC C.O.C.P.C.I.A., cu privire la contractul x/1997, nu a fost întâmplător pentru că SC C.O.C.P.C.I.A. SA, până la privatizare, s-a aflat în subordinea Ministerului Agriculturii şi a avut colaborări cu I.R.S., după cum a declarat şi martora C.A. (fostă angajată a Ministerului Agriculturii), care a mai relatat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA "a scos un volum de standarde profesionale şi române pe piaţă, iar prefaţa acesteia era semnată de d-na M.D. care era reprezentanta IRS" (dosar instanţă apel).

Cu acestea s-a coroborat declaraţia martorei A.E.G. care, referindu-se la standardele naţionale editate şi difuzate în baza contractului încheiat la 1997 între I.R.S. şi SC C.O.C.P.C.I.A. SA, a menţionat că preţurile de distribuţie erau stabilite de SC C.O.C.P.C.I.A. SA pe bază de antecalcul cu avizul I.R.S.

În aceste condiţii, nu s-a susţinut afirmaţia părţii civile A.S.R.O. că avizarea contractului a însemnat "o simplă luare la cunoştinţă de către şeful ierarhic superior despre activitatea pe care o desfăşura d-na D. în afara raporturilor de serviciu".

Opinia părţii civile A.S.R.O. că prin contract s-au transmis numai drepturile martorei M.D. asupra "propriei sale lucrări (prefaţa, introducerea pe care a realizat-o) în niciun caz drepturi asupra standardelor naţionale" a fost contrazisă de obiectul contractului care, conform art. 3 alin. (1), îl constituie editarea şi difuzarea Lucrării constând în "prefaţarea colecţiei şi 1 (un) exemplar al standardelor aprobate în perioada 1997 - 1998".

Importanţa avizului dat de I.R.S., prin directorul I.R.S. - ing. M.P., a rezidat tocmai în faptul că fără acest aviz, SC C.O.C.P.C.I.A. SA nu ar fi putut edita şi difuza decât prefaţa întocmită de martora M.D., pentru că, aşa cum s-a arătat, conform art. 2 pct. 7 din H.G. nr. 224/1995, I.R.S. avea dreptul exclusiv de a edita şi difuza standardele naţionale, la data încheierii contractului x.

În cauză, nu s-a făcut dovada că pentru standardele naţionale în industria alimentară, I.R.S. a avut, pe perioada derulării contractului x, contract de editare şi difuzare cu Editura Tehnică, cum a învederat partea civilă A.S.R.O.

Martorul P.M., director de standardizare în perioada 1992 - 31 decembrie 2006 în cadrul I.R.S., devenit ulterior A.S.R.O., a declarat că au existat perioade în care editarea şi difuzarea standardelor naţionale nu s-a realizat prin Editura Tehnică, ci prin alte edituri, cum sunt OID-ICM (Oficiul de Informare şi Documentare pentru Industria Construcţiilor de Maşini) şi SC C.O.C.P.C.I.A..

Fiind audiat, martorul M.C. - fost director tehnic al compartimentului standarde al SC C.O.C.P.C.I.A. SA - a menţionat că această societate a editat şi difuzat pe piaţă culegeri privind standardele naţionale în ce priveşte industria alimentară, atât înainte cât şi după privatizarea societăţii, cu acordul reprezentantului I.R.S., contractul din 1997 fiind încheiat pe o perioadă nedeterminată (dosar primă instanţă).

În temeiul art. 5 din contract, "Autorul se obligă să nu cedeze unei alte Edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza Lucrarea, integral sau parţial, fără acordul scris al Editurii. Această obligaţie este valabilă 2 ani de la data prezentului contract."

După cum s-a putut observa, termenul de 2 ani se referea la "reproducerea şi difuzarea" standardelor naţionale, ceea ce presupunea că activitate anterioară, editarea standardelor, prin strângerea acestora într-o colecţie şi întocmirea unei prefeţe, ceea ce constituia parte din obiectul contractului în discuţie, alături de difuzare.

Astfel, art. 5 alin. (2) din contractul x/1997 consfinţea obligaţia de a nu se ceda timp de 2 ani dreptul de a se reproduce şi a se difuza "Colecţia de standarde române pentru industria alimentară", ceea ce înseamnă că în acea perioadă de timp, SC C.O.C.P.C.I.A. SA (numită Editură), a avut un drept de exclusivitate cu privire la reproducerea şi difuzarea lucrării.

În sensul că contractul x nu a fost încheiat pe perioadă determinată, era şi prevederea contractuală de la art. 6 lit. a) prin care Autorul autoriza Editura să reediteze Lucrarea în condiţii stabilite prin convenţie civilă, după epuizarea ediţiei, fără ca în contract să existe vreo clauză referitoare la tiraj.

Apoi, conform art. 4 intitulat "Termen de apariţie", Editura se obliga să publice Lucrarea pe subramuri, în conformitate cu cele stabilite prin convenţie civilă.

Actele dosarului au relevat că M.D. a încheiat convenţii civile în baza acestui contract, atât în perioada de 2 ani calculată de la data încheierii contractului din 11 aprilie 1997, cât şi după data de 10 aprilie 1999. În acest sens sunt convenţiile civile din anul 1997, din anul 1998 şi din anul 1999 când s-au încheiat convenţii civile inclusiv în datele de 13 mai 1999 şi 5 iulie 1999.

Această situaţie a făcut dovada că contractul x/1997 a fost încheiat pe o perioada nedeterminată, continuând să-şi producă efectele până la denunţarea sa de către una din părţi sau până la data la care părţile convin cu privire la încetarea lui.

Valabilitatea contractului x, care este legea părţilor, nu a fost contestată şi nici nu s-a cerut constatarea nulităţii acestuia în faţa instanţei civile pentru încălcarea, eventual, a vreunei dispoziţii imperative a legii.

Având în vedere toate acestea, Curtea a considerat că apelantul inculpat C.N. nu a comis faptele reţinute în sarcina sa, prin actul de sesizare a instanţei, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţie, element constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În conformitate cu art. 18 alin. (1) şi (2), art. 19, art. 20 alin. (1) şi art. 23 alin. (3) din O.G. 39/1998, modificată prin O.G. nr. 44/1998, între I.R.S. şi A.S.R.O. s-a încheiat la 30 octombrie 1998 un Protocol prin care, printre alte aspecte, s-a prevăzut la art. 6 că A.S.R.O. preia de la I.R.S. toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractele încheiate înainte şi în vigoare la 30 octombrie 1998, menţionate în Anexa nr. 4 la protocol, precum şi orice obligaţii ce decurg din acorduri sau alte înţelegeri încheiate de Institutul Român de Standardizare (dosar primă instanţă).

Împrejurarea că potrivit Protocolului amintit şi Anexei nr. 4, contractul x/1997 nu a fost preluat de A.S.R.O., ceea ce presupune că nu a fost înregistrat la I.R.S., nu poate avea drept consecinţă indirectă atragerea răspunderii penale a apelantului inculpat C.N. pentru realizarea (editarea) şi difuzarea, deţinerea unor standarde naţionale în industria alimentară, cât timp la încheierea contractului între SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi M.D. a existat avizul I.R.S. pentru editare şi difuzare, ca titular exclusiv al acestor drepturi.

De remarcat că, Protocolul din 30 octombrie 2008 a fost semnat din partea I.R.S., alături de directorul general M.M., şi de directorul M.P., adică de persoana care a avizat contractul x/1997, ca reprezentant al I.R.S.

Martora M.D. D. a declarat că, pe parcursul derulării contractului, "nu crede că s-a întocmit un proces verbal de predare" a celor în jur de 40 standarde "date fiind relaţiile dintre cele două instituţii", respectiv I.R.S. şi SC C.O.C.P.C.I.A. SA (de colaborare). Această afirmaţie, alături de cea conform căreia nu îşi aminteşte dacă a depus, la I.R.S., un exemplar al contractului a demonstrat că nu inculpatul trebuia să manifeste diligenţă pentru a fi reflectate, în documentele oficiale ale I.R.S., relaţiile contractuale cu SC C.O.C.P.C.I.A. SA (dosar primă instanţă).

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că, în cauză, nu au aplicabilitate dispoziţiile art. 22 din O.G. nr. 39/1998, potrivit cărora reproducerea integrală sau parţială a standardelor naţionale se admite numai dacă există în prealabil acordul scris al A.S.R.O.

Pe cale de consecinţă, colecţiile de standarde române editate şi difuzate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1998, prin care s-a înfiinţat A.S.R.O., nu constituiau mărfuri pirat întrucât nu au fost realizate, "fără consimţământul" titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta, condiţionare expres prev. de art. 139⁶ alin. (8) din Legea nr. 8/1996.

Culegerea de standarde române comentate, ridicate cu ocazia controlului efectuat de organele de cercetare penală, la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA poartă sigla I.R.S. şi menţiunile: elaborator expert M.D. - Institutul Român de Standardizare, revizia tehnică şi metodologică director M.P. - Institutul Român de Standardizare, editator C.O.C.P.C.I.A. SA. Standardele naţionale se refereau la produse cerealiere de morărit, panificaţie, paste făinoase şi biscuiţi, în vigoare la 31 martie 1998, apă şi ape minerale, 1998, lapte şi produse lactate, 1998, peşte şi produse din peşte, 1998, bere şi băuturi răcoritoare, 1998, pentru uleiuri şi grăsimi vegetale, 1998, zahăr cacao şi produse dulci, produse cerealiere de morărit, panificaţie, paste făinoase şi biscuiţi.

Cu prilejul controlului efectuat la sediul părţii responsabile civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA au fost identificate şi standarde profesionale, care nu fac obiectul.

De asemenea, au fost identificate la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA, copii ale standardelor naţionale din industria alimentară care purtau sigla A.S.R.O., dar nu a existat niciun mijloc de probă prin care să se dovedească împrejurarea că acestea au fost executate de pe produsul purtător de drepturi de autor, condiţie de existenţă pentru mărfurile pirat, aşa cum sunt definite de art. 139⁶ alin. (8) din Legea nr. 8/1996. În această categorie se înscriau: C.s.c. - Bucureşti 2001; C.s.m.g. 2002, parte din acestea părând a fi în formă originală, iar inculpatul a declarat că a existat abonament pentru achiziţionarea de standarde naţionale pentru vin şi produse pe bază de vin şi must, parte din acestea părând a fi în formă originală.

Cu privire la acest aspect, chiar partea civilă A.S.R.O. a menţionat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a introdus pe piaţă standarde naţionale cu un aspect diferit de standardele originale.

Din această categorie a standardelor române despre care nu existau date certe că au fost executate de pe produsul purtător de drepturi de autor, sunt şi cele strânse sub denumirea C.s.c. - 2001, care constituie, de fapt, fotocopii ale unor standarde cu sigla I.R.S. din anii 1995, 1996 şi 1997.

În plus, prin mijloacele de probă administrate nu s-a dovedit că volumele ridicate de organele de poliţie, la data de 23 ianuarie 2006, de la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA, privind standarde naţionale din diverse ramuri ale industriei alimentare, sunt fotocopii sau, dimpotrivă, constituie exemplare din tirajul realizat în baza contractului, fie înainte, fie după 30 ianuarie 1998, când a luat fiinţă A.S.R.O.

Curtea a constatat, de altfel, că în contract şi în convenţiile civile încheiate în baza acestuia, nu se făcea vreo referire la tirajul Lucrării.

Ca atare, având în vedere că contractul din 11 aprilie 1997 a fost încheiat între SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi I.R.S. pe o perioadă nedeterminată, că acesta a purtat avizul I.R.S. privind editarea, reproducerea şi difuzarea "C.s.r.i.a.", pe subramuri, nu s-a admis că apelantul inculpat C.N., după data de 30 ianuarie 1998, a realizat şi a difuzat fotocopii ale unor lucrări purtând drepturi de autor, fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta. În acest sens a fost şi împrejurarea că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a eliberat facturi fiscale pentru standardele naţionale difuzate.

Pe cale de consecinţă, constatând că faptele nu au fost comise de apelantul inculpat C.N. cu forma de vinovăţie a intenţiei, s-a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Întrucât faptele incriminate de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) şi art. 139⁶alin. (2) din Legea nr. 8/1996 au existat în materialitatea lor, după cum s-a dovedit, nu s-a justificat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), cum a solicitat inculpatul.

Potrivit art. 346 C. proc. pen., în caz de achitare pentru că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale, potrivit legii civile.

Curtea a considerat că este întemeiată atragerea răspunderii civile delictuale a inculpatului, deoarece în acest domeniu, simpla culpă, chiar culpa cea mai uşoară, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii.

După data la care a luat fiinţă A.S.R.O., apelantul inculpat C.N. a manifestat o culpă în reproducerea şi difuzarea "C.s.r.i.a.", pe subramuri, faţă de împrejurarea că acesta cunoştea că I.R.S., care avizase contractul din 11 aprilie 1997, a fost desfiinţat la 30 ianuarie 1998, iar succesoarea acestuia era A.S.R.O., care a preluat nu doar valorile şi bunurile I.R.S., dar şi salariaţii I.R.S., prin transfer (dosar primă instanţă).

Ipoteza contrară, că inculpatul nu ar fi ştiut despre înfiinţarea A.S.R.O. şi atribuţiile acestei Asociaţii, nu a fost admisă, dovadă fiind şi faptul că în convenţia civilă din 10 februarie 1999, încheiată în baza contractului x/1997 şi semnată de inculpat, ca reprezentant al SC C.O.C.P.C.I.A. SA, a fost menţionat că M.D. are funcţia de expert I A la Asociaţia Română de Standardizare.

În sensul că inculpatul ştia de existenţa ASRO, a fost şi conţinutul procesului-verbal din 23 ianuarie 2006, întocmit de organele de poliţie, care au ridicat de la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA, printre altele, standarde A.S.R.O., "ce par a fi originale", despre care apelantul inculpat a declarat că au fost achiziţionate ca urmare a faptului că societatea a avut abonament la aceste standarde. Curtea a constatat că aceste standarde A.S.R.O., nu au format obiectul actului de sesizare a instanţei, atâta timp cât nu reprezentau mărfuri pirat (condiţie de existenţă a ambelor infracţiuni de care este acuzat inculpatul), dată fiind forma de prezentare a acestora, în "original", iar nu de fotocopii, aşa cum prevede art. 139⁶alin. (8) din Legea nr. 8/1996, care defineşte noţiunea de "mărfuri pirat".

Cuantumul despăgubirilor materiale acordate părţii civile A.S.R.O., 15.000 lei, au fost corect stabilite, ţinând cont de probele care au dovedit împrejurarea că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a vândut standarde naţionale din domeniul industriei alimentare, în acest sens fiind declaraţiile martorilor, facturile fiscale, avizele de expediţie şi instrumentele de plată comunicate de SC V. SA, N.R..

Curtea a considerat că, pentru justa soluţionare a laturii civile a cauzei, nu se impunea restituirea colecţiilor de standarde naţionale ridicate, de organele de urmărire penală, de la SC C.O.C.P.C.I.A. SA., ţinând cont de motivul care a stat la baza achitării inculpatului.

Date fiind circumstanţele în care s-au desfăşurat faptele, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, constând în răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, pe cheltuiala inculpatului, s-a apreciat, în acord cu prima instanţă, că este nefondată cererea părţii civile A.S.R.O. de obligare a inculpatului la plata daunelor morale în cuantumul solicitat de 10.000 RON.

Apelantul inculpat C.N. a acţionat în calitate de administrator al SC C.O.C.P.C.I.A. SA, aşa încât a fost obligat la plata despăgubirilor materiale, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., fiind îndeplinite condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza Deciziei penale nr. 260/A din 8 decembrie 2010 a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatului C.N. şi părţii civile Asociaţia de Standardizare din România împotriva Sentinţei penale 123 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi desfiinţând, în parte, hotărârea atacată, în rejudecare a achitat pe inculpatul C.N. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., inculpatul C.N. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA la plata sumei de 15.000 RON despăgubiri materiale către partea civilă Asociaţia de Standardizare din România. A fost înlăturată dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, efectuate la judecarea cauzei în primă instanţă, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost respins ca nefondat apelul părţii responsabile civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.

3. Împotriva deciziei penale amintite au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul C.N., partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi partea civilă Asociaţia de Standardizare din România - A.S.R.O., aducând ample critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, procurorul a invocat greşita achitare a inculpatului C.N. pentru faptele ce au făcut obiectul trimiterii în judecată - caz de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., precum şi omisiunea confiscării speciale prevăzute de art. 118 lit. c) C. pen. - caz de casare circumscris prevederilor art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen. S-a arătat în acest sens că Tribunalul Bucureşti, fără a dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, a dispus achitarea inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât infracţiunea descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, constând în oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea, transportul în scopul distribuirii de mărfuri pirat, precum şi deţinerea acestora - e absorbită în elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 139⁶alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, motivat de aspectul că activitatea de realizare în scopul distribuirii în orice mod, presupune implicit că acţiunea autorului infracţiunii a înglobat şi acţiunea de oferire, distribuire - prevăzută de alin. (2).

Din această perspectivă, procurorul învederează că elementele constitutive ale celor două infracţiuni sunt distincte şi nu pot fi confundate, asimilate sau absorbite unele în altele, fiind vorba de descrierea unor acte materiale diferite, cuprinse în texte de lege deosebite.

În contextul în care Curtea a constatat greşită soluţia primei instanţe, de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (2) din lege, pe considerentul absorbţiei elementului material al acesteia în cel al incriminării de la art. 139⁶ alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, în mod greşit - susţine procurorul în cuprinsul motivelor de recurs înfăţişate - a fost menţinută soluţia de achitare de către instanţa de control judiciar, invocându-se acelaşi temei de achitare, însă în sensul lipsei intenţiei.

Raţionamentul Curţii în motivarea soluţiei de achitare a inculpatului pentru toate faptele reţinute în sarcina sa, fundamentat pe aspectul că nu se poate admite că inculpatul, după data de 30 ianuarie 2008 ar fi realizat şi difuzat fotocopii ale unor lucrări purtând drepturi de autor, fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta, arătându-se împrejurarea că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a eliberat facturi fiscale pentru standardele naţionale difuzate este, în opinia procurorului, eronat iar argumentele aduse sunt următoarele:

Contractul de editare din 11 aprilie 1997 nu a fost niciodată înregistrat la I.R.S. sau A.S.R.O., ceea ce demonstrează că I.R.S. nu a fost parte la încheierea contractului, fiind încheiat de SC C.O.C.P.C.I.A. SA cu M.D., în calitate de persoană fizică, ci nu ca reprezentant al I.R.S., iar aspectul că a fost avizat de directorul de la Direcţia Standardizare - P.M. - a echivalat cu o simplă luare la cunoştinţă de către şeful ierarhic superior despre activitatea desfăşurată de M.D..

Numita M.D. a transmis prin acel contract drepturile asupra propriei lucrări, şi nu asupra standardelor naţionale, deoarece ea nu era titularul acelor drepturi, atribut exclusiv al I.R.S., ulterior A.S.R.O.

Se mai arată că la momentul încheierii contractului, Legea nr. 8/1996 era în vigoare, iar potrivit normelor, dreptul de autor asupra unei opere colective aparţine persoanei din iniţiativa, responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată, şi mai mult decât atât, I.R.S. la acea vreme avea contract de editare şi difuzare a standardelor naţionale cu Editura Tehnică, iar SC C.O.C.P.C.I.A. SA, cu toate că se considera editură în contract nu a fost niciodată o editură.

Contractul nr. x/1997 încheiat între inculpat şi martora M.D. nu a avut inserate clauzele obligatorii unui contract de creditare, lipsa oricăreia dintre clauzele prevăzute de lege, atrăgând ca sancţiune juridică aplicabilă nulitatea contractului. Pe de altă parte, procurorul mai invocă în sprijinul celor susţinute aspectul că acel contract nu a avut acordul scris al IRS, nu a fost înregistrat la Institut, ci a beneficiat doar de viza directorului P.M., prin care îşi exprima acordul cu privire la activitatea extraprofesională a numitei M.D..

Deşi prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea săvârşită în perioada derulării contractului, procurorul apreciază că sunt relevante cele învederate în planul existenţei laturii subiective, a intenţiei, în săvârşirea infracţiunii, iar faptul că nu este trecută perioada de derulare în contract nu înseamnă că s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată.

În fine, un alt argument adus în sensul vinovăţiei inculpatului este acela că instanţa de apel, motivând soluţia pe latura civilă, a menţionat că inculpatul ştia că I.R.S. a fost preluată de A.S.R.O. şi că era necesară obţinerea acordului acestei societăţi.

O ultimă critică adusă de procuror deciziei instanţei de apel a vizat omisiunea confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite părţii vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirile acesteia, respectiv colecţiile de standarde naţionale ridicate de organele de urmărire penală de la SC C.O.C.P.C.I.A. SA.

Inculpatul C.N. şi partea responsabilă civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA au adus critici comune deciziei instanţei de apel, invocând mai multe cazuri de casare.

S-au invocat prevederile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., în sensul unei hotărâri contrare legii sau o greşită aplicare a legii în cauză, în împrejurarea în care concluzia indubitabilă era aceea că nu a fost săvârşită vreo faptă prevăzută de legea penală, nici cu intenţie şi nici din culpă, s-ar fi impus achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi nu art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum Curtea a considerat.

În legătură cu contractul din 11 aprilie 1997, cu durată nedeterminată, recurenţii arată că acesta avea drept obiect editarea şi difuzarea "C.s.r.i.a. pe subramuri", editura SC C.O.C.P.C.I.A. SA fiind deţinătoarea copyrightului lucrării, iar prin clauza de exclusivitate stipulată în cuprinsul contractului autoarea M.D. s-a obligat ca timp de 2 ani să nu cedeze unei alte edituri sau persoane dreptul de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parţial, fără acordul editurii.

Se arată, de asemenea, că întreaga activitate de editare şi difuzare a lucrării s-a desfăşurat în temeiul contractului, nefiind săvârşită vreo faptă în afara acestuia şi neexistând nici măcar vreo culpă, nici din perspectiva faptului că recurenţii inculpat şi parte responsabilă civilmente ar fi cunoscut aspectul desfiinţării I.R.S. şi al înfiinţării A.S.R.O., ceea ce, în opinia acestora, nu poate constitui fundament al existenţei unei culpe, câtă vreme A.S.R.O. a preluat toate drepturile şi obligaţiile asumate de către I.R.S., deci şi avizul dat de acesta pe contractul în cauză.

Argumentele aduse în acest sens au constat în faptul că martorul P.M., ce avizase, în calitate de director, contractul rămas pe funcţie la A.S.R.O. de la înfiinţare până în 2001, iar A.S.R.O. nu a denunţat niciodată acel contract.

O altă critică adusă s-a circumscris cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 18 cu referire la comiterea unei grave erori de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

În condiţiile în care situaţia de fapt din cauză a condus inevitabil la concluzia certă că activitatea de editare şi difuzare a lucrării respective s-a realizat cu respectarea şi în limitele clauzelor contractului nr. x/1997, cu avizul I.R.S., ca instituţie centrală ce gestiona standardele române, recurentul inculpat şi parte responsabilă civilmente consideră în motivele de recurs expuse că, în mod total eronat, instanţele au concluzionat cu privire la existenţa infracţiunii săvârşite în varianta culpei.

Urmare a acestei erori, precum şi a greşitei aplicări a legii, se arată că în mod, de asemenea eronat, instanţa a dispus obligarea lor pe latură civilă, pe principiul solidarităţii, la plata sumei de 15.000 RON în favoarea A.S.R.O., omiţând a face următoarele constatări:

Autorul M.D. nu a contestat, nu a revendicat nicio despăgubire, nu a formulat vreo pretenţie, alta decât drepturile ce-i reveneau din prevederile contractului x/1997, lucrarea acesteia fiind operă distinctă, iar standardele - părţi ale lucrării ce au fost incluse în Colecţie cu avizul I.R.S.

Nu există un prejudiciu demonstrat şi dovedit de către A.S.R.O., raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză neputând statua în existenţa vreunui prejudiciu.

Din perspectiva dreptului civil, singura persoană care putea emite pretenţii prin acoperirea unui prejudiciu era autoarea M.D., ca parte contractantă, iar instanţa de apel a obligat recurenţii la plata unei sume pretinse de partea civilă A.S.R.O. fără nicio dovadă şi în lipsa oricărui temei de drept.

Menţinându-se în registrul criticilor aduse modului în care instanţa a soluţionat latura civilă a cauzei, recurenţii inculpat şi parte responsabilă civilmente arată că dispoziţia de răspândire a informaţiilor referitoare la hotărâre pe cheltuiala lor, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996 modificat nu este legală în contextul în care aceasta reprezintă o sancţiune civilă, ce nu poate fi aplicată decât în situaţia săvârşirii unei fapte penale.

O ultimă solicitare a recurenţilor este aceea a restituirii colecţiilor de standarde naţionale ridicate de organele de urmărire penală, având în vedere lipsa faptei penale şi realizarea acestora în temeiul contractului.

Decizia instanţei de apel a fost criticată şi de partea civilă A.S.R.O., care a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Casarea hotărârii atacate şi condamnarea inculpatului pentru faptele deduse judecăţii.

Recurenta parte civilă apreciază că în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) raportat la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 şi art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prima instanţă considerând eronat că elementul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (2) din lege ar fi absorbit în cel prevăzut de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, în condiţiile în care sunt acte materiale distincte, cum şi legiuitorul le-a definit. S-ar fi impus ca instanţa să reţină în sarcina inculpatului şi agravanta prevăzută de alin. (3), având în vedere că faptele au fost săvârşite de inculpat în scop comercial.

Hotărârea instanţei de apel este, în opinia recurentei părţi civile, netemeinică, întrucât deşi reţine o culpă în sarcina inculpatului, nu motivează care formă a culpei se regăseşte în speţă, nu arată lipsa laturii subiective, iar din motivarea pe latură civilă a cauzei se poate sesiza eroarea în care instanţa s-a aflat, confuzia pe care a făcut-o între culpa cu prevedere şi intenţia indirectă.

Referitor la contractul de editare din 11 aprilie 1997, se arată că acesta nu a existat niciodată în arhiva ASRO, astfel cum a fost preluată de la I.R.S., ceea ce se explică prin aceea că I.R.S. (şi, ulterior A.S.R.O.) nu a fost parte la acest contract, părţi fiind, în concret, SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi M.D., în calitate de persoană fizică şi nu reprezentant al I.R.S.

Faptul că acel contract a fost avizat de numitul P.M., director la Direcţia Standardizare şi existenţa ştampilei I.R.S. pe acel contract a semnificat numai o simplă luare la cunoştinţă de către şeful ierarhic superior despre activitatea desfăşurată de M.D., în afara raporturilor de serviciu, constituind un aviz.

În opinia părţii civile, din punct de vedere juridic, numita M.D. nu putea transmite drepturile asupra Standardelor naţionale pentru că nu era titularul acestor drepturi la data încheierii contractului fiind în vigoare Legea nr. 8/1996 ce conţinea reglementări exprese în acest sens.

Tocmai din această raţiune, ca urmare a încheierii contractului, nu au fost predate Standarde naţionale de către I.R.S. către SC C.O.C.P.C.I.A. SA, nu există proces-verbal de predare-primire.

Din declaraţiile inculpatului şi ale martorei O.M. reiese că SC C.O.C.P.C.I.A. SA elabora colecţii de standarde în industria alimentară, prin realizarea de copii "xerox" după Standardele naţionale pe care le aveau.

În fine, recurenta parte civilă solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudicii de imagine, întrucât prin activitatea sa, inculpatul a nesocotit calitatea A.S.R.O. de titular al drepturilor de autor asupra standardelor naţionale, lăsând impresia greşită potrivit căreia Standardele nu sunt obiect al protecţiei legale şi reproducerea din standarde în cadrul publicaţiilor sau documentaţiei de specialitate poate fi făcută de oricine, fără acordul A.S.R.O.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ pct. 18, 17², în raport cu criticile formulate, dar şi din oficiu, ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin actul de trimitere în judecată în sarcina inculpatului C.N. s-au reţinut infracţiunile de realizare, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace şi în orice mod de mărfuri pirat - art. 139⁶alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu art. 41 alin. (2) şi oferire, deţinere şi distribuire de mărfuri pirat şi săvârşirea acestor fapte în scop comercial - art. 139⁶alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, activitatea infracţională a inculpatului C.N. a constat, în opinia procurorului, în esenţă, în aceea că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA, administrată de inculpat ar fi comercializat Standarde naţionale şi colecţii de standarde naţionale, fără autorizaţie din partea A.S.R.O. în calitate de titular al dreptului de autor.

În rezolvarea acţiunii penale a cauzei, instanţa fondului, în urma evaluării materialului probator al cauzei, a procedat la achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶alin. (3) din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen., condamnându-l pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din legea modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, acordându-i beneficiul suspendării condiţionate, iar în latura civilă a cauzei l-a obligat pe acesta la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de prejudiciu material către partea civilă A.S.R.O.

Contrar celor constatate de instanţa fondului cu privire la infracţiunile ce se cer a fi reţinute în sarcina inculpatului, instanţa de control judiciar a apreciat că raţionamentul conform căruia în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) din lege se absoarbe elementul material al infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (2) din aceeaşi lege, astfel cum prima instanţă stabilise, este greşit.

În baza propriului examen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi însuşeşte punctul de vedere exprimat şi argumentat judicios de instanţa de apel cu privire la corecta încadrare juridică a faptelor, în împrejurarea în care incriminările din art. 139⁶ alin. (1) lit. a) şi respectiv art. 139⁶ alin. (2) din Legea nr. 8/1996 sunt distincte, elementul material al celor două infracţiuni diferă, prin modalitatea de realizare.

În ceea ce priveşte soluţia de achitare menţinută de instanţa de apel, soluţie fundamentată pe inexistenţa intenţiei, forma de vinovăţie prevăzută de lege ca element constitutiv al infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a propriului demers analitic asupra acţiunilor inculpatului, a cadrului în care contractul din 11 aprilie 1997 a fost încheiat şi s-a desfăşurat, a părţilor contractante, a obiectului acestui contract, precum şi a duratei sale, arată:

Examinând contractul în baza căruia SC C.O.C.P.C.I.A SA, societate administrată de inculpat, a editat şi difuzat standarde naţionale, instanţa de apel a concluzionat în mod pe deplin justificat că la momentul semnării contractului între SC C.O.C.P.C.I.A. SA şi M.D., avizul dat de I.R.S. (devenită ulterior A.S.R.O.) prin aplicarea ştampilei instituţiei şi a semnăturii directorului P.M. a semnificat o autorizare expresă dată acestei societăţi în sensul editării şi difuzării lucrării, consfinţind existenţa consimţământului I.R.S. ca prefaţa realizată de M.D. împreună cu Colecţia de Standarde 1997 - 1998 să fie editate, respectiv difuzate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA.

Acest aspect reiese cu certitudine atât din conţinutul contractului cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, iar din această perspectivă, Curtea a adus suficiente argumente în sprijinul celor constatate şi a interpretat în mod corespunzător avizul dat de I.R.S. contractului nr. x/1997.

Un alt aspect semnificativ în cauză îl constituie faptul că acel contract (x) nu s-a încheiat pe o durată determinată, iar art. 6 lit. a) stipula că autorul autorizează editura să reediteze lucrarea în condiţiile stabilite prin convenţie civilă, după epuizarea ediţiei, termenul de 2 ani - prevăzut la art. 5 alin. (2) din contract - referindu-se la consfinţirea obligaţiei de a nu se ceda pe această durată de timp dreptul de reproducere şi difuzare a "C.s.r.i.a.".

Prin urmare, derularea contractului încheiat a avut loc cu respectarea clauzelor contractuale stipulate, încheierea acestui contract respectând cerinţele legale, context în care se impune concluzia că inculpatul C.N. nu a săvârşit vreo faptă dintre cele incriminate de textele de lege invocate în precedent şi pentru care a fost trimis în judecată, ba mai mult, nu există vreo faptă din punct de vedere material, şi pe cale de consecinţă, nu există infracţiune, singurul temei al răspunderii penale.

Examenul riguros cu privire la activitatea desfăşurată de inculpat în cadrul drepturilor şi obligaţiilor sale contractuale - contractul x fiind legea părţilor, nefiind contestat de vreuna din părţi, încheiat pe o durată nedeterminată şi continuând astfel să-şi producă efectele până la denunţarea sa ori până la data la care părţile convin cu privire la încetarea lui - conduc la concluzia că faptele de care e acuzat inculpatul nu există nici măcar în obiectivitatea lor materială, nefiind îndeplinită în cauză niciuna din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.

Pe de altă parte, mijloacele de probă administrate în cauză nu au relevat că inculpatul C.N., ulterior datei de 30 ianuarie 1998 ar fi realizat şi difuzat fotocopii ale unor lucrări purtând drepturi de autor, fără consimţământul titularului de drept sau al persoanei legal autorizată de acesta, edificator fiind în acest sens şi aspectul că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a eliberat facturi fiscale pentru standardele naţionale difuzate.

În fine, se mai impune precizarea că în sarcina inculpatului nu se poate reţine vreo culpă astfel cum în mod eronat a apreciat instanţa de apel, în reproducerea şi difuzarea "C.s.r.i.a.", după data la care a luat fiinţă A.S.R.O. - succesor al I.R.S. la data de 30 ianuarie 1998 - faţă de împrejurarea că la data avizării contractului x/11, respectiv, aprilie 1997 colaborarea s-a produs între I.R.S. şi societatea inculpatului, pe bază de convenţii civile de prestări servicii încheiate cu martora M.D. în calitate de reprezentant al I.R.S. Aspectul că inculpatul a luat la cunoştinţă de faptul că existenţa A.S.R.O., nu prezintă vreo relevanţă în planul răspunderii penale a acestuia, Înalta Curte neidentificând vreo obligaţie de conduită în contextul în care contractul fusese încheiat la data la care I.R.S. oferise dreptul de a reproduce textul standardelor în cadrul unor colecţii, iar la momentul executării contractului, calitatea de autor al acestora a aparţinut în exclusivitate I.R.S. şi abia ulterior succesoarei, anume, A.S.R.O.

Prin urmare, în virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există în materialitatea lor, împrejurare în care soluţia dispusă de instanţa de apel, în sensul menţinerii achitării inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 139⁶ alin. (2) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi a achitării acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 139⁶ alin. (1) lit. a) rap. la art. 139⁶ alin. (3) din aceeaşi lege, cu art. 41 alin. (2) C. pen., în conformitate cu acelaşi text de lege ca temei - nu este conformă cu situaţia ce rezultă în urma evaluării materialului probator al cauzei.

Raţiunile expuse evidenţiază caracterul nefondat al criticilor aduse în motivele de recurs, de procuror şi partea civilă cu referire la greşita achitare a inculpatului şi, totodată, reflectă greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte temeiul achitării acestuia, respectiv prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Circumscrise acestui caz de casare - art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. - criticile aduse de către inculpat şi partea responsabilă civilmente sunt întemeiate, determinând, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursurilor formulate şi casarea deciziei penale atacate, cu consecinţa schimbării temeiului de achitare a inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni ce au făcut obiectul judecăţii din dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu cele ale art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Urmare a acestei modalităţi de rezolvare a acţiunii penale exercitate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă adiacentă pornită în procesul penal pe partea civilă Asociaţia de Standardizare din România - A.S.R.O. în conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de parchet, partea civilă împotriva Deciziei penale nr. 260/A din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În conformitate cu art. 192 va obliga recurenta parte civilă Asociaţia de Standardizare din România - ASRO la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpatul C.N. şi partea responsabilă civilmente S.C. COCPCIA SA împotriva Deciziei penale nr. 260/A din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 123/F din 18 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 139⁶alin. (2) raportat la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 şi art. 139⁶ alin. (1) lit. a) raportat la art. 139⁶ alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată prin O.U.G. nr. 123/2005, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă Asociaţia de Standardizare din România - ASRO.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă Asociaţia de Standardizare din România - ASRO împotriva aceleiaşi decizii.

Suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat C.N., până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă Asociaţia de Standardizare din România - ASRO la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat de GGC - CL

← ICCJ. Decizia nr. 3425/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3410/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2089/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 249/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3706/2011. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3725/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3747/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3748/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs