ICCJ. Decizia nr. 3425/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3425 /20 12
Dosar nr. 6016/2/2011
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1538 din 23 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 11875/3/2008, Tribunalul Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul Ş.G. la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ş.G. la pedeapsa de 15 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.A.Ş., la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 864 C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghe a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1317 din 17 mai 2005 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 421 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Argeş, urmând ca pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare să se execute alături de pedeapsa de 12 ani aplicată în prezenta cauză, astfel că, în final s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Împotriva sentinţei penale nr. 1538 din data de 23 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi inculpaţii Ş.G. şi A.A.Ş., au formulat apel.
Curtea de Apel Bucureşti în urma analizării apelurilor formulate raportat la materialul probator administrat în cauză prin decizia penală nr. 226/A din 02 noiembrie 2009 a respins, ca nefondate, a apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi inculpaţii Ş.G. şi A.A.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 1538 din data de 23 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 11875/3/2008.
Împotriva deciziei penale nr. 226/A din 02 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 11875/3/2008 (361/2009), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi inculpaţii Ş.G. şi A.A.Ş., au formulat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând cauza, a pronunţat decizia penală nr. 3395/R din 30 septembrie 2010, dispunând admiterea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală, împotriva deciziei penale nr. 226/A din 02 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, casând decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 1538 din 23 decembrie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la inculpatul Z.M. şi a trimis cauza, în ce priveşte pe acest inculpat, spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti, cu menţinerea celorlalte dispoziţii, dispunând, totodată, respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de inculpaţii A.A.Ş. şi Ş.G. împotriva aceleiaşi decizii penale.
În decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat lipsa rolului activ al instanţelor de fond şi de apel, care au stabilit nevinovăţia inculpatul Z.M., justificând aplicabilitatea principiului „in dubio pro reo" în favoarea inculpatului. În acest sens s-a învederat faptul că în condiţiile în care inculpaţii P.C. şi G.I.L. au retractat declaraţiile iniţiale în care susţineau participaţia penală a inculpatului Z.M., instanţele de fond şi de apel, în virtutea principiului oficialităţii erau obligate să epuizeze tot materialul probator avut la îndemână pentru a se stabili cu certitudine situaţia de fapt cu privire la afirmaţiile celor doi inculpaţi cu consecinţe asupra angajării răspunderii penale a inculpatului Z.M.
Or, deşi în dosarul de urmărire penală se aflau depuse procesele-verbale ale discuţiilor telefonice purtate cu bărbatul aflat la postul telefonic ZZZ - despre care inculpatul P.C. a afirmat iniţial că era Z.M., pentru ca apoi să susţină că este, în realitate, un anume „M." despre care însă, nu a oferit niciun fel de date sau informaţii care să-l facă identificabil, aceste probe nefiind valorificate în sensul efectuării unei expertize care să stabilească cine este această persoană, respectiv dacă utilizatorul numărului de telefon arătat mai sus a fost ori nu inculpatul Z.M.
În lumina celor mai sus expuse, Înalta Curte a admis recursul Ministerului Public şi a trimis spre rejudecare în vederea efectuării expertizei tehnice de natură a clarifica sinceritatea declaraţiilor date în cauză de către cei arătaţi mai sus şi de a lămuri situaţia de fapt, apreciind că acest mijloc de probă este în măsură a corobora celelalte dovezi.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 11875.01/3/2008.
Prin sentinţa penală nr. 475 din 10 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 11875.01/3/2008, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.M. la o pedeapsa de 20 de ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71-64 lit. a) Teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 29 februarie 2008 şi până la 23 decembrie 2008.
În temeiul dispoziţiilor art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul Z.M. a următoarelor bunuri: - autoturism marca B., aflat în custodia I.G.P.R., conform dovezii nr. AA; - două lanţuri din material de culoare galbenă, unul bărbătesc şi altul de damă, brăţară din metal galben şi alb depuse la Trezoreria Statului, - sumele de 10.000 RON şi 150 de euro ce au fost consemnate în procesele - verbale din data de 7 martie 2008; - certificat de înmatriculare; - certificat de depunere la Banca V. a sumei de 20.900 de euro depuse la I.G.P.R.; - telefon marca N. de culoare argintie cu cartela sim C.; - telefon marca N. de culoare neagră cu inscripţia de culoare argintie cu cartela sim V.; - telefon marca P. cartela sim C.; - telefon marca S. fără cartelă sim.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, cu ocazia cercetării judecătoreşti, în lumina dispoziţiilor Înaltei Curţi, în sensul efectuării expertizei tehnice de specialitate, la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2010 a intenţionat luarea unui supliment de declaraţie inculpatului Z.M. în sensul clarificării poziţiei acestuia faţă de cele două convorbiri telefonice purtate în data de 22 iunie 2007 (respectiv a recunoaşterii sau negării purtării acestor convorbiri, pentru a se decide apoi dacă mai este necesar efectuarea acelei expertize tehnice de specialitate, în condiţiile în care în primul cadru procesual inculpatul nu a fost audiat, chestionat cu privire la aceste convorbiri telefonice), inculpatul, însă, declarând în faţa instanţei că înţelege de a uza de dreptul la tăcere, astfel că s-a dispus efectuarea acelei expertize tehnice de specialitate, expertiză care a fost efectuată şi depusă la dosar.
De asemenea, instanţa a apreciat ca fiind necesară reaudierea celor doi foşti coinculpaţi, în sensul luării unor suplimente de declaraţii, respectiv a condamnaţilor P.C. şi G.I.L., declaraţii care au fost ataşate la dosar.
Deşi în faţa instanţei, la rejudecare, inculpatul Z.M. a înţeles să uzeze de dreptul la tăcere, cu ocazia primei judecări, acesta a declarat în faţa instanţei, la termenul de judecată din 13 iunie 2008 că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii puse pe seama sa, că „îl cunoaşte pe fostul coinculpat P.C., fiind prieten de mai mult timp", aflând ulterior că acesta împreună cu fostul coinculpat G.I.L., au fost prinşi de organele de poliţie cu o cantitate de heroină, care nu era însă destinată lui. Inculpatul a mai arătat că în cursul anului 2007, după sărbătorile pascale l-a împrumutat pe fostul coinculpat P.C. cu aproximativ 13.500 euro, bani pe care îi avea de la familia sa, care desfăşoară o afacere cu flori, sumă care i-a fost restituită la un interval de câteva zile. Inculpatul a mai arătat că le cunoaşte şi pe surorile inculpatului P.C., respectiv, P.L. şi G., şi nu este adevărat faptul că în data de 22 iunie 2007 ar fi cântărit la imobilul în care locuiesc acestea cu coinculpatul P.C., acea cantitate de 1 kg de heroină (primul act material reţinut prin actul de sesizare al instanţei, al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată pusă pe seama inculpatului), după ce, în prealabil, ar fi prelevat o probă din acea cantitate de heroină. Inculpatul a mai arătat că este membrul unei familii foarte numeroase, având nu mai puţin de 8 fraţi, 3 dintre aceştia şi mama sa, desfăşurând activităţi producătoare de venituri, respectiv deţinând chioşcuri şi tarabe, el ajutându-şi familia în activitatea pe care aceştia o desfăşoară, fiind foarte mult ajutat financiar de către familia sa, ajutor care s-a concretizat şi în cumpărarea unui autoturism marca B., maşină pe care o mai împrumuta unui prieten pe nume D.M., pentru a-şi rezolva diferite probleme.
Inculpatul a mai învederat faptul că obişnuia să vorbească la telefon cu inculpatul P.C. şi nu are cunoştinţă dacă acesta din urmă ar avea un alt prieten pe nume „M.".
De asemenea, inculpatul a mai arătat că nu a exercitat presiuni sau ameninţări, de natură a influenţa pe foştii coinculpaţi P.C. şi G.I.L. de a reveni asupra declaraţiilor date în faţa organelor de urmărire penală în care cei doi arătau că ambele cantităţi de heroină, respectiv cele din datele de 22 iunie 2007 şi 30 iunie 2007, erau destinate lui, prima cantitate de 1 kg de heroină din data de 22 iunie 2011 ajungând, de altfel, în posesia sa.
Inculpatul a recunoscut faptul că într-una din zilele verii 2007 a trecut prin faţa casei fostului coinculpat P.C., observând că în faţa imobilului existau mai multe persoane de etnie rromă şi, de curiozitate, a mai trecut la scurt timp prin faţa acelui imobil fără, însă, a opri autoturismul şi a se interesa ce anume se petrece acolo, precizând că obişnuia să treacă zilnic prin faţa acelui imobil în drumul său spre casă.
Cu ocazia primului ciclu procesual, au fost, de asemenea, audiaţi (fiind reaudiaţi şi cu ocazia rejudecării cauzei) foştii coinculpaţi G.I.L. şi P.C., declaraţiile acestora fiind ataşate la dosar.
Atât declaraţia inculpatului Z.M., dată cu ocazia primului ciclu procesual, cât şi a celor doi foşti coinculpaţi audiaţi în prezenta cauză în calitate de martori, au fost apreciate a fi mincinoase, fiind înlăturate în totalitate pentru următoarele considerente.
În urma administrării şi reevaluării probelor dosarului, instanţa de rejudecare a constat vinovăţia inculpatului Z.M. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În formarea convingerii instanţei că inculpatul Z.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii puse pe seama sa, a stat şi declaraţia martorei P.Co., sora lui P.C., care avea, de asemenea, să declare că numitul „M.", prietenul fratelui său P.C., este una şi aceeaşi persoană cu cea pe care avea să o identifice la data de 28 februarie 2008, de pe o planşă foto, identificare făcută în prezenţa apărătorului ales, martora mai declarând în data de 28 februarie 2008, în prezenţa aceluiaşi apărător, că inculpatul Z.M., cel cunoscut doar sub numele de „M.", deţine un autoturism marca B. şi că în data de 30 iunie 2007, când au fost reţinuţi atât fratele cât şi concubinul său G.I.L., acesta a trecut de câteva ori prin faţa imobilului său. Faptul că există identitate între persoana inculpatului şi acel „M." rezultă şi din declaraţia colaboratorului sub acoperire „M.C.", care în declaraţiile date în datele de 22 iunie 2007 şi 30 iunie 2007, a precizat că destinatarul celor două cantităţi de heroină era inculpatul Z.M., fapt întărit şi de declaraţia unui alt colaborator cu identitate protejată „P.G.", care la data de 14 octombrie 2008, în faţa instanţei a menţionat faptul că ştie că inculpatul Z.M., se ocupa de traficul de droguri.
Expertiza criminalistică efectuată în cauză, a concluzionat faptul că „este foarte probabil" (maximum pe o scală a probabilităţii) ca persoana care a vorbit de la postul telefonic ZZZ în data de 22 iunie 2007, orele 16:37, cu numitul „G." să fie inculpatul Z.M.
Referitor la acest aspect unul dintre mijloacele de probă prin care procurorul l-a învinuit pe inculpatul Z.M. de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, a fost şi conţinutul convorbirilor purtate de inculpatul Z.M. cu inculpatul P.C., în data de 22 iunie 2007, orele 12:59:21 şi orele 16:37:49 convorbiri al căror conţinut, în opinia procurorului, se referea la cantităţile de heroină pe care inculpatul Z.M. le cumpăra de la acel „A.”, prin intermediul coinculpaţilor P.C., zis „G." şi G.I.L.
În raport de întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia judecării (în primul şi în al doilea ciclu procesual) astfel cum a fost analizat, instanţa şi-a format convingerea că inculpatul Z.M. se face vinovat de infracţiunea pusă pe seama sa prin actul de sesizare al instanţei şi care, în drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond a apreciat că gradul de pericol socal al infracţiunii săvârşite de către inculpatul Z.M. este extrem de ridicat, motiv pentru care în atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei aplicată acestuia se impune condamnarea la o pedeapsa orientată la maximum special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte bunurile ridicate de la inculpatul Z.M. de către organele de urmărire penală instanţa a apreciat că acestea nu au fost dobândite sau folosite la săvârşirea infracţiunii de către inculpat în accepţiunea legii pentru a se dispune confiscarea lor, astfel că, în temeiul dispoziţiile art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea lor către inculpatul Z.M.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs inculpatul Z.M.
Prin decizia penală nr. 361/A din data de 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul formulat de apelantul inculpat Z.M. împotriva sentinţei penale nr. 475 din 10 iunie 20111 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 11875.01/3/2008, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi în rejudecare a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului Z.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. de la 20 ani închisoare la 13 ani închisoare.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reţinut că prima instanţă, în rejudecarea după casare, a reţinut corect situaţia de fapt în urma unei analize judicioase mijloacelor de probă administrate, reţinând că la data de 22 iunie 2007 inculpatul a cumpărat de la numitul A.M., prin intermediul martorilor P.C. şi G.I.L. (inculpaţi în Dosarul nr. 40506/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală), o cantitate de aproximativ 1 kilogram heroină, cu preţul de 11.000 euro, iar la data de 30 iunie 2007, a cumpărat de la acelaşi A.M., prin intermediul martorilor P.C. şi G.I.L., o cantitate de 851,2 grame heroină, cu preţul de 11.000 euro.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului Z.M., Curtea a constatat că pedeapsa de 20 ani închisoare este mult prea aspră raportat la împrejurările care îi sunt favorabile inculpatului.
Astfel, din actele dosarului a rezultat că inculpatul Z.M. este căsătorit şi nu are antecedente penale situaţie în care orientarea pedepsei către maximul special nu este justificată.
În cauză s-a reţinut că inculpatul a participat la săvârşirea a două acte materiale de trafic de droguri, ce aveau ca obiect o cantitatea de heroină de aproximativ 2 kg iar punerea sub acuzare a acestuia a avut loc abia la începutul anului 2008, pentru o faptă săvârşită în luna iunie 2007. Acesta a fost achitat în primul ciclu procesual de către instanţele de fond şi apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât cu ocazia primei judecăţi cauza nu a fost lămurită sub toate aspectele, fiind necesară administrarea şi altor probe.
Astfel că, de la momentul punerii inculpatului sub acuzare în luna februarie 2008, când a fost citat în calitatea de învinuit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri, şi până la soluţionarea prezentului apel au trecut aproximativ 4 ani.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi inculpatul Z.M., motivele acestora fiind prezentate în praticaua prezentei hotărâri astfel că ele nu vor mai fi reluate.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa reţine că, prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs, în şedinţa de judecată din data de 9 octombrie 2012 inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este admisibilă.
Se reţine sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.
Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Aşa fiind, se constată că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanţa de recurs urmând a lua act de poziţia procesuală a inculpatului exprimată în declaraţia dată la termenul de judecată din 9 octombrie 2012 şi a proceda potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. implică o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de o persoană. Atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului precum şi elementele de circumstanţiere personală justifică aplicarea unei pedepse penale în cuantum mai redus decât cea aplicată de instanţa de apel.
Având în vedere probele administrate şi starea de fapt reţinută în rechizitoriu coroborată cu împrejurarea că inculpatul a solicitat să fie judecat pe baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi, faţă de criteriile reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa apreciază că, faţă de natura şi gravitatea faptei comise, a circumstanţelor reale de săvârşire a acesteia şi a celor personale ale inculpatului, pedeapsa de 10 ani închisoare este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale. Faţă de poziţia procesuală a inculpatului se constată că nu mai pot fi primite criticile relative la aprecierea probelor şi reţinerea stării de fapt.
Având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public.
În temeiul art. 38515 pct. 12 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul Z.M. va fi admis, casată decizia recurată şi sentinţa pronunţată de prima instanţă numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi se va reduce cuantumul sancţiunii aplicate pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2001 de la 13 ani la 10 ani închisoare.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în totalitate decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 475 din data de 10 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 11875.01/3/2008, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.M. şi rejudecând:
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Z.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 29 februarie 2008 la data de 23 decembrie 2008.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 475 din data de 10 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 11875.01/3/2008.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. împotriva aceleiaşi decizii.
Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului intimat inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3706/2011. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3619/2011. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
