ICCJ. Decizia nr. 343/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 343/2011

Dosar nr. 2188/3/2009

Şedinţa publică din 1 februarie 2011

Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului probator,aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele.

1. Tribunalul Bucureşti, secţia II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 47 din 21 ianuarie 2010 dată în Dosar nr. 2188/3/2009, hotărând asupra învinuirii adusă coinculpaţilor în cauză privind săvârşirea în participaţie în calitate de coautori a infracţiunii de şantaj dedusă judecăţii în rimă instanţă prin Rechizitoriul nr. 2102/P/2008 din 6 ianuarie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 345 alin. (2) C.pr.pen, a pronunţat condamnarea acestora după cum urmează:

a) Inculpatul I.P.A. zis „A.B." recidivist, fiul lui A. şi E., în baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani şi în consecinţă în conformitate cu disp.art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea condamnării anterioare la pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 2312/2005 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, iar restul rămas neexecutat de 534 zile a fost contopit cu pedeapsa în cauză, astfel încât în final i-a fost aplicată inculpatului I.P.A. pedeapsa rezultantă de executat de 534 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza II-a şi b), C. pen. pe durata de 3 ani (pedeapsă complementară).

S-a făcut aplic.art. 71 şi 64 lit. a) teza II-a şi b), C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.P.A. reţinerea pe o zi, de la 28 august 2008 la 29 august 2008.

b) Coinculpatul P.M. agent şef principal în cadrul Secţiei 20 Poliţie, având atribuţii de poliţie judiciară fiul lui C. şi E., născut la 8 august 1965 în Bucureşti, în baza art. 194 alin. (1) C. pen. rap.la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c), şi 76 C. pen. la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere potrivit art. 86¹ C. pen. pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni interval de timp în care inculpatul a fost obligat să se supună obligaţiilor şi măsurilor arătate în sentinţă.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata arătată i-a fost suspendată inculpatului amintit şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b), C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii pe o zi de la 28 august 2008 la 29 august 2008.

În temeiul art. 15 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Conform art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii în cauză către stat la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanţa a reţinut în fapt că inculpaţii I.P.A. şi P.M. prin acte complementare de ameninţare exercitate în perioada 14 august 2008 - 25 august 2008 au constrâns partea vătămată P.F. să-şi asume obligaţia de a da primului inculpat suma de 10.000 lei efectiv la momentul flagrantului în data de 28 august 2008 suma de 4.000 euro – din care s-a şi remis în schimbul retragerii de către acesta din urmă a unei plângeri penale pentru săvârşirea unei infracţiuni de violenţă formulate împotriva celui constrâns şi repartizată spre soluţionare în exercitarea atribuţiilor oficiale de serviciu de lucrător de poliţie judiciară celui de-al doilea inculpat, în următoarele împrejurări:

Între partea vătămată P.F., inculpatul I.P.A. şi alte persoane rămase neidentificate, în seara zilei de 10 august 2008 într-un club din oraşul Salonic, a avut loc o altercaţie fizică în cursul căreia inculpatul I.P.A. a fost înjunghiat cu un cuter în zona abdominală, necesitând intervenţie chirurgicală în regim de urgenţă şi spitalizare pe o perioadă de 2 zile în Republica Grecia.

Revenit a doua zi în România de teama represaliilor, în urma altercaţiei amintite începând cu data de 14 august 2008, partea vătămată P.F., „ a început să primească telefoane de ameninţare de la A.B. (inculpatul I.P.A.) zis D. din Chitila şi alţi prieteni ai acestora C.S.G., M.T., V.S. (...) cu acte de violenţă dacă nu le voi da suma de 10.000 euro".

La data de 19 august 2008 inculpatul I.P.A. a sesizat secţia 20 Poliţie cu privire la împrejurarea că în data de 10 august 2008 în oraşul Salonic – Grecia a fost înjunghiat în abdomen cu cuţitul de un cetăţean român pe care îl cunoaşte sub numele de B. şi că din data de 17 august 2008 acesta îl ameninţă cu moartea prin telefon.

Conform afirmaţiilor părţii vătămate, la data de 25 august 2008 a fost contactat telefonic de inculpatul P.M. care i-a adus la cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal şi că trebuie să se prezinte la sediul Secţiei 20 Poliţie în vederea audierii. Cu acelaşi prilej, inculpatul îl informează că împotriva lui a fost depusă o plângere penală având ca obiect un incident petrecut în oraşul Salonic, Grecia, ocazie cu care parte vătămată l-ar fi înjunghiat pe numitul „A.B." (inculpatul I.P.A.) şi că există posibilitatea ca fapta pretins a fi săvârşită de partea vătămată să fie încadrată juridic în infracţiunea de tentativă de omor, ceea ce ar atrage cu siguranţă aplicarea unei pedepse privative de libertate în cuantum de 7 ani.

Transcrierea acestei convorbiri confirmă afirmaţiile părţii vătămate.

Inculpatul P.M. îi aduce la cunoştinţă părţii vătămate că există o plângere penală împotriva lui şi îl invită la sediul Secţiei 20 Poliţie pentru audieri. De remarcat că, fiind interogat sub acest aspect, inculpatul P. a declarat că a contactat-o telefonic pe partea vătămată pentru a o identifica, întrucât nu cunoştea decât porecla acesteia, însă, pe parcursul convorbirii, inculpatul nu o întreabă pe partea vătămată nici care este numele său, nici orice alte date de identificare. Inculpatul P. îi sugerează părţii vătămate să accepte condiţiile impuse de inculpatul I., întrucât împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

„A.S.P.P.: Nu e vorba de... nu e treaba mea sa ştiţi! Treaba mea e să veniţi faţă în faţă, vă împăcaţi, nu vă împăcaţi, nu e treaba mea! Dar dacă veniţi împăcaţi se schimbă situaţia, deci nu vreţi să vă împăcaţi, eu ştiu ce am de făcut ! P.F.: Staţi liniştit! Dar dacă eu dau şi banii, mă bagă şi jos la puşcărie, eu ce fac? A.S.P.P.: Nu mă înţelegeţi greşit! împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală! Nu mai sunt probleme. Omul trebuie să depună, să-i iau o declaraţie că-şi retrage plângerea, nu mai doreşte continuarea cercetărilor şi nu are nici o pretenţie faţă de dumneavoastră.P.F.: Da! A.S.P.P.: Aşa! Asta la împăcarea părţilor! P.F.: Da. A.S.P.P.: Deci nu, nu. Nu sunteţi de acord la împăcarea părţilor, se începe urmărirea penală împotriva dumneavoastră pe tentativă de omor! P.F.: încadrarea la ce ar fi? A.S.P.P.: La tentativă de omor! Vă spun eu mâine, ieşim la o bere şi vă spun, pentru o înţepătură i-a dat şapte ani jumătate! A avut dosar trimis de mine în Parchet! (.)"(.) A.S.P.P.: Nu am treabă cu băiatul eu! Eu am treaba cu matale! Mai mult, luaţi legătura şi cu omul, puteţi să veniţi şi împreună! Nu-i treaba mea asta! P.F.: Da. A.S.P.P.: Dar. Un sfat prietenesc! P.F.: Da. A.S.P.P.: Luaţi legătura cu el! P.F.: Pai, eu am luat legătura cu el şi i-am spus că până mâine dimineaţă nu am cum să vin ! până am făcut rost de... A.S.P.P.: Luaţi legătura că.toţi greşim şi aste e! pe urmă ne pare rău! P.F.: Greşeala se plăteşte, ştiţi şi dumneavoastră cum e! Asta e ! Greşim, trebuie să plătim! A.S.P.P.: în funcţie de zilele de îngrijire medicală, dacă medicul scrie pe certificatul medico-legal, scrie că i-a periclitat viaţa, asta e! Intră la tentativă de omor, sută la sută! P.F.: Asta ştiu că şi eu am mai fost. A.S.P.P.: Eu vorbesc după carte! Nu vorbesc din filme, din amintiri! P.F.: Nu din amintiri! Vă înţeleg, domn P. ! Că şi eu am fost tăiat pe spate şi asta e! Dacă trebuie să vin, trebuie să plătesc! Am dat cu cuţitul, trebuie să plătesc! I-am dat de frică, au sărit mai mulţi. dacă nu mă feream îmi dădeau ei cu sabia! A.S.P.P.: Aoleo! P.F.: M-am ferit, mi-au dat una în cot."

În data de 27 august 2008, ora 15:23:59, partea vătămată îl contactează telefonic pe inculpatul I. şi îl întreabă de ce nu-i răspunde inculpatul P. la telefon, întrucât anterior I. insistase ca partea vătămată să ia legătura cu „gaborul". într-adevăr, această convorbire a fost înregistrată cu mijloace proprii de către partea vătămată şi pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală. Inculpatul I. insistă ca partea vătămată să vorbească cu agentul de poliţie, „domnul Pope seu de la judiciar", urgent, întrucât acesta din urmă intenţionează să plece în vacanţă: „I.P.A.: (.) M-a sunat omul că pleacă. Şi dacă pleacă s-a terminat! O să vezi tot, tot albul pe negru. Primeşte pe nevasta-ta, pe cine vrei tu, ca să te convingi! Omul vrea să plece în vacanţă! Şi mi-a zis „ A., daca plec în vacanţă s-a terminat! Acesta merge mai departe şi e înregistrată peste tot! Ajunge în părţile astea şi eu trebuie să dau raportul!" Aşa frăţiorul meu, hai să facem şi să fie bine!"

În data de 27 august2008, ora 16.38.58 partea vătămată a fost invitată telefonic de inculpatul P. să se întâlnească „la el acasă în Militari".

În seara zilei de 27 august 2008, în jurul orei 19.35, partea vătămată se întâlneşte cu inculpatul P. în cartierul Militari, lângă benzinăria A. Convorbirea purtată în mediul ambiental de părţi cu acest prilej a fost interceptată şi înregistrată. Inculpatul a avut o atitudine evident părtinitoare, prezentându-i părţii vătămate consecinţele refuzului acesteia de a plăti inculpatului I. suma cerută de acesta, 10.000 euro. Deşi partea vătămată încerca să explice inculpatului că este nevinovat, că nu „l-a tăiat" cu cuţitul pe „A.B." în Salonic, autorul acestei infracţiuni fiind un cetăţean albanez, inculpatul îi prezintă probele pe care inculpatul I. (persoana vătămată în cauza instrumentată de agentul de poliţie P.M.) le-ar avea în susţinerea acuzaţiilor sale. De remarcat este faptul că în nici una dintre declaraţiile consemnate de I.P.A. în faţa agentului sef principal P.M. nu se face referire la vreun mijloc de probă.

Inculpatul P. îi prezintă părţii vătămate cu acelaşi prilej avantajele împăcării părţilor, sugerându-i să accepte condiţiile impuse de inculpatul I. şi să plătească suma solicitată. De asemenea, inculpatul P. acceptă ca această plata să se facă în prezenţa sa, la sediul secţiei de poliţie, în ziua următoare, la ora 09,00.

Deşi în prima parte a conversaţiei, inculpatul P. refuză să discute cu privire la suma de bani pe care inculpatul I. o pretinde părţii vătămate, în cele din urmă acesta îl sfătuieşte pe partea vătămată să plătească o parte din bani, promiţându-i totodată că va obţine o amânare de două săptămâni pentru restul sumei.

Începând cu data de 27 august 2008, ora 14,00, parchetul a autorizat, cu titlu provizoriu, pentru 48 ore, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental purtate de partea vătămată, iar începând cu ora 16,00 şi interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpaţi. La data de 29 august 2008 Tribunalul Bucureşti a dispus prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 708/A.I./2008 confirmarea măsurilor luate de parchet.

La data de 28 august 2008 organele de urmărire penală au organizat o acţiune de prindere în flagrant a celor doi inculpaţi, ce s-a desfăşurat după întâlnirea dintre cele trei părţi ce a avut loc într-un birou din sediul Secţiei 20 Poliţie. Convorbirile purtate în mediul ambiental cu acest prilej au fost interceptate şi înregistrate. Astfel, suma de 4.000 euro, pusă la dispoziţia părţii vătămate de către organele de anchetă a fost înmânată inculpatului I. în prezenţa inculpatului P., după care partea vătămată şi inculpatul I. au negociat plata restului sumei pretinse (până la 10.000 euro) şi data acestei plăţi. Deşi inculpatul P. a afirmat în mod repetat că pe el nu-l interesează banii a subliniat de mai multe ori că pe data de 5 septembrie 2008 I.M.L. Bucureşti va elibera certificatul medico-legal si „atunci nu mai am putere în creion". Intenţia inculpatului P. de a-l convinge pe partea vătămată să plătească restul sumei de bani este evidentă, acesta subliniind că până la data de 5 septembrie 2008, se ocupă el de dosar, dar după eliberarea certificatului medico legal care putea conţine concluzia că leziunea suferită de inculpatul I. i-a pus viaţa în primejdie, fapta de săvârşirea căreia era acuzat partea vătămată va fi încadrată juridic în infracţiunea de tentativă de omor şi pedeapsa cu închisoarea este inevitabilă. De asemenea, inculpatul P. s-a angajat ca, în eventualitatea în care partea vătămată acceptă plata sumei pretinse cu titlu de despăgubire, să ignore concluziile certificatului medico-legal, adică să propună o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, bazată pe împăcarea părţilor şi nu să procedeze, conform prevederilor legale şi îndatoririlor de serviciu, la corecta încadrarea a faptei şi la o soluţie întemeiată pe toate mijloacele de probă ale cauzei.

Fapta inculpatului P.M., agent şef principal în cadrul Secţiei 20 Poliţie, de a-l constrânge prin ameninţare pe partea vătămată P.F. să dea inculpatului I.P.A. suma de 10.000 euro a fost încadrată de instanţă în dispoziţiile art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului I.P.A. de a o constrânge pe partea vătămată P.F., prin ameninţare cu acte de violenţă îndreptate împotriva sa şi a familiei sale, în scopul obţinerii sumei de 10.000 euro a fost încadrată de aceeaşi instanţă în dispoziţiile art. 194 alin. (1) C. pen. S-a reţinut de asemenea că această din urmă infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 2312/2005 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

La individualizarea tratamentului sancţionator au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţii privative de libertate de către inculpatul I.P.A. şi chiar fără executarea pedepsei în cazul inculpatului P.M., în privinţa căruia s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

2. În cauză au declarat în termen legal apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii I.P.A. şi P.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti conf.art. 374 teza II-a C. proc. pen., a formulat motive scrise de apel vizând neegalitatea pedepsei complementare aplicate inculpatului P.M. în raport cu disp.art. 65 C. pen. [potrivit cărora „pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani", în speţă pedeapsa principală stabilită fiind sub limita legală amintită, respectiv 6 luni închisoare], netemeinicia pedepsei accesorii, în opinia parchetului impunându-se şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., [„dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii"], pedepsele mici, greşit individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen. aplicate ambilor inculpaţi în care sens s-a invocat şi reţinerea nejustificată de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. în favoarea inculpatului P.M. [critici de nelegaligalitate şi netemeinicie în raport cu care s-a solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea parţială pe latura penală a sentinţei, iar în rejudecare aplicarea unor pedepse principale, complementare şi accesorii legale şi temeinice prin reaprecierea criteriilor de individualizare din art. 72, art. 64 şi art. 71 C. pen.].

Inculpaţii I.P.A. şi P.M., invocând inexistenţa faptei imputate au solicitat desfiinţarea sentinţei ca nelegală şi netemeinică, iar în rejudecare prin reaprecierea probelor în acuzare, administrate în cauză, achitarea acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Curtea, verificând Decizia atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar în raportat de motivele invocate cât şi sub toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii potrivit disp.art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:

A) Prima instanţă a stabilit în mod corect pe paza probelor administrate, situaţia de fapt, făcând şi o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de inculpaţi.

În cursul lunii august 2008, în oraşul Salonic din Grecia, a avut loc o altercaţie între partea vătămată P.F., inculpatul I.P.A. şi alte persoane rămase neidentificate, iar cu ocazia acestui incident inculpatul I. a fost înjunghiat cu un cuter în zona abdominală. Nu s-a stabilit până în prezent dacă autorul acestei agresiuni a fost partea vătămată P.F.

La data de 19 august 2008, inculpatul I.P.A. a sesizat Secţia 20 Poliţie cu privire la împrejurarea că în data de 11 august 2008 în oraşul Salonic din Grecia fost înjunghiat în abdomen cu cuţitul de un cetăţean român pe care îl cunoaşte sub numele de B. şi că din data de 17 august 2008, acesta îl ameninţă cu moartea prin telefon.

La data de 25 august 2008, partea vătămată P.F. a fost contactată telefonic de inculpatul P.M., acesta din urmă aducându-i la cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal şi că trebuie să se prezinte la sediul Secţiei de poliţie 20 în vederea audierii.

Inculpatul a informat pe partea vătămată că împotriva lui s-a depus o plângere penală având ca obiect un incident petrecut în oraşul Salonic din Grecia, ocazie cu care partea vătămată l-ar fi înjunghiat pe numitul „A.B.", respectiv inculpatul I.P.A., precum şi faptul că există posibilitatea ca fapta pretins a fi săvârşită de partea vătămată să primească încadrarea juridică în infracţiunea de tentativă la omor, fapt ce ar atrage aplicarea unei pedepse privative de libertate în cuantum destul de mare.

Această discuţie a fost interceptată, iar transcrierea acestei convorbiri se află la dosarul cauzei.

La dat de 27 august 2008, în jurul orelor 15,00 partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpatul I.P.A. şi l-a întrebat de ce nu-i răspunde inculpatului P.M. la telefon.

Întrebarea părţii vătămate s-a datorat faptului că anterior inculpatul I. a insistat ca partea vătămată să ia legătura cu „gaborul", respectiv inculpatul P.M.

Convorbirea menţionată mai sus a fost înregistrată cu mijloace proprii de către partea vătămată şi pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală.

În cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 19,35 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul P.M. în cartierul Militari, lângă benzinăria A., iar discuţia purtată în mediul ambiental de părţi a fost interceptată şi înregistrată.

Inculpatul P. a prezentat părţii vătămate consecinţa unui eventual refuz de a plăti inculpatului I. suma cerută de acesta, respectiv de 10.000 euro. Partea vătămată a încercat să explice inculpatului P. că nu el l-a tăiat cu cuţitul pe numitul „A.B." în Salonic, că autorul acestei fapte este un cetăţean albanez, dar inculpatul P. i-a prezentat probele pe care inculpatul I.P.A. – parte vătămată în cauza instrumentată de agentul de poliţie P.M. – le-ar avea în susţinerea acuzaţiilor sale.

Totodată, inspectorul P.M. i-a prezentat părţii vătămate avantajele pe care le prezintă împăcarea părţilor sugerându-i să accepte condiţiile impuse de inculpatul I.P.A. şi să plătească acestuia suma solicitată. Cu acelaşi prilej, inculpatul P.M. a acceptat ca plata sumei de bani să se facă în prezenţa sa la sediul secţiei de poliţie, în ziua următoare la ora 9,00. În prima parte a conversaţiei, inculpatul P.M. nu a făcut referire la cuantumul sumei de bani pe care inculpatul I. o pretindea de la partea vătămată, însă în cele din urmă o sfătuieşte pe aceasta să plătească o parte din bani, promiţându-i că va obţine o amânare de două săptămâni pentru restul sumei.

Analizând convorbirea purtată între cei doi, apare ca evidentă atitudinea inculpatului P.M. de a-şi concentra toate eforturile într-o singură direcţie, aceea de a convinge pe partea vătămată P.F. să accepte condiţiile impuse de inculpatul I., respectiv să plătească suma pretinsă de acesta în schimbul retragerii plângerii penale împotriva sa. Inculpatul P.M., în calitate de lucrător de poliţie judiciară, desemnat de comandantul Secţiei 20 Poliţie pentru soluţionarea lucrărilor respective avea obligaţia de serviciu de a afla adevărul celor întâmplate la Salonic, de a lămuri cauza sub toate aspectele. Astfel, se impunea a se solicita Institutului de Medicină Legală examinarea inculpatului I. (persoană vătămată în dosarul respectiv) întrucât acesta prezenta o plagă înjunghiată în zona toracică. Pentru a se putea da o încadrare juridică corectă faptei petrecute la data de 11 august 2008 la Salonic sunt necesare constatările unui medic legist. Se observă că inculpatul P.M. nu a formulat nici o astfel de solicitare către I.M.L.

Este adevărat însă că inculpatul I. s-a prezentat din proprie iniţiativă pentru examinarea medico – legală, însă cei doi inculpaţi au ales această modalitate în mod deliberat, evitând o adresă oficială emisă de Secţia 20 Poliţie. Motivul pentru care cei doi au ales să procedeze de această manieră a fost acela că, în situaţia în care partea vătămată P.F. ar fi acceptat să plătească suma pretinsă, certificatul medico-legal respectiv nu ar fi fost depus la dosar, iar inculpatul I.P.A. şi-ar fi retras plângerea penală formulată. Într-adevăr, din moment ce actul medical nu era emis la solicitarea oficială a Secţiei 20 Poliţie nu mai există pericolul ca fapta săvârşită de P.F. să fie încadrată în infracţiunea de tentativă la omor, astfel că acesta din urmă nu ar mai fi putut să fie constrâns să plătească suma de 10.000 euro cerută de inculpatul I.P.A.

Fapta inculpatului P.M., agent şef principal în cadrul Secţiei 20 Poliţie de a-l constrânge prin ameninţare pe partea vătămată P.F. să dea inculpatului I.P.A. suma de 10.000 euro întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Constrângerea exercitată asupra părţii vătămate constă în ameninţarea cu schimbarea încadrării juridice a faptei pretins a fi fost săvârşite de acesta în tentativă de omor, ceea ce atrage drept consecinţă aplicarea unei pedepse cu închisoarea şi într-un cuantum destul de mare. Modul de acţiune al inculpatului P.M. a lezat libertatea psihică a părţii vătămate, a contribuit la crearea unei stări de temere atât lui cât şi familiei sale, rezultat care s-a şi produs, din moment ce partea vătămată a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală.

Fapta inculpatului I.P.A. de a constrânge pe partea vătămată P.F., prin ameninţare cu acte de violenţă îndreptate împotriva sa, a soţiei şi copiilor acestuia, în scopul obţinerii sumei de 10.000 euro întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen.

B) Individualizarea pedepsei – a statuat în continuare Curtea - trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin prisma nevoii de reeducare a făptuitorului. Procedând de această manieră, se realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială. Pedeapsa poate fi coercitivă numai dacă se ţine seama de persoana căreia i se aplică, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.

În speţă – a constatat Curtea în aplicarea principialităţii juridice sus-menţionate - prima instanţă a manifestat pre multă îngăduinţă faţă de cei doi inculpaţi, aplicând o pedeapsă de 6 luni închisoare inculpatului P.M. şi dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestuia şi o pedeapsă de 1 an închisoare inculpatului I.P.A.

Dincolo de pericolul social al unei infracţiuni de şantaj, nu se poate ignora că inculpatul P.M. avea calitatea de agent şef principal în cadrul Secţiei 20 Poliţie, fiindu-i acordat maxim de încredere din partea societăţii.

De asemenea, nu se poate ignora faptul că inculpatul I.P.A. nu se află la prima încălcare a legii penale, el aflându-se în starea de recidivă post-condamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. în raport de condamnarea de 4 ani şi 3 luni pe care inculpatul a suferit-o prin Sentinţa penală nr. 2312 din 28 septembrie 2005 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 235 din 17 februarie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În raport de cele arătate, Curtea a constatat că nu există nici o justificare pentru a se aplica o pedeapsă atât de blândă cum este cea de 6 luni închisoare şi de a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia.

C) Este justificată urmând a fi menţinută – a constatat însă Curtea - circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special.

D) În considerarea criteriilor legale şi a constatărilor în fapt sus-menţionate Curtea a apreciat că finalitatea din art. 52 C. pen. poate fi asigurată prin condamnarea inculpaţilor la pedepse de 3 şi respectiv 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, situaţie juridică modificată ce atrage şi aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen.

Totodată, inculpatului P.M. i se va aplica şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. referitoare la interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitatea de natura aceleia de care s-a servit la comiterea infracţiunii.

În consecinţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 107/ A din 13 mai 2009 în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen a admis apelul parchetului, a desfiinţat în parte sentinţa, iar în rejudecare: (i) în baza art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 alin. (1) lit. b) C. pen, a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b), C. pen., pe durata de 3 ani (pedeapsa complementară) dispunând executarea pedepsei principale prin privare de libertate într-un loc de deţinere în condiţiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c), C. pen., şi respectiv (ii) în baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.P.A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, stabilită şi ca pedeapsă rezultantă în condiţiile art. 61 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II lit. b) şi c), C. pen. pe durata de 3 ani, urmând ca exercitarea pedepsei principale să se facă ca şi în primul caz într-un loc de detenţie în condiţiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c), C. pen., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate (apelurile inculpaţilor I.P.A. şi P.M. fiind respinse ca nefondate în conform cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen).

3. Recursurile în termen declarate împotriva deciziei amintite de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru motivul singular de netemeinicie circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ şi 14 C. proc. pen., vizând interzicerea şi a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă complementară în cazul inculpatului P.M. – şi inculpaţii I.P.A. şi P.M. - pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie circumscrise cazurilor de casare, prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 17 C. proc. pen., vizând în principal achitarea pentru inexistenţa faptei în baza art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 C. proc. pen. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă în vederea exercitării dreptului la împăcare a părţilor potrivit art. 6 din C.E.D.O. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., şi art. 193 alin. (3) C. proc. pen., în ceea ce priveşte primul inculpat, respectiv motivele de nelegalitate şi netemeinicie circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen. vizând în principal achitarea pentru inexistenţa faptei în baza art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen, iar în subsidiar menţinerea condamnării la pedeapsa de 6 luni închisoare în condiţiile art. 861 C. pen., dispusă prin sentinţă în ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea inculpat – sunt nefondate, urmând a fi respinse ca tare în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.

Infracţiunea de şantaj în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. pen., constă în „constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare să dea, să facă sau să ofere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi, un fals injust pentru sine ori pentru altul".

Prin incriminarea şantajului în titlul II „infracţiuni contra persoanei" Capitolul II „ infracţiuni contra libertăţii persoanei", legiuitorul a urmărit să ocrotească în principal relaţiile sociale care privesc libertatea psihică a persoanei, ca drept personal de a impune altora obligaţia de a o respecta, iar în secundar sau adiacent relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau nepatrimonial care sunt periclitate sau bazate prin scopul ilicit urmărit de făptuitor de a obţine un folos injust. Acţiunea de constrângere ce constituie latura obiectivă a şantajului se realizează prin violenţă sau ameninţare. Ameninţarea are un înţeles mai larg decât cel din art. 193 C. pen., deoarece textul incriminator nu limitează obiectul acesteia (o infracţiune sau o faptă păgubitoare) ceea ce înseamnă că se poate ameninţa cu orice altă faptă chiar licită. În acest sens şi intenţia specială de a şantaja ce constituie latura subiectivă a şantajului – indicată în cuprinsul textului incriminator prin sintagma „spre a dobândi un folos injust pentru sine sau pentru altul" – este îndeplinită potrivit legii amintite chiar dacă folosul este just, dacă făptuitorul a urmărit să-l dobândească în mod injust.

În speţă, fapta inculpatului P.M., agent şef principal în cadrul Secţiei 20 Poliţie de a-l constrânge prin ameninţare pe partea vătămată P.F., să dea inculpatului I.P.A., suma de 10.000 euro întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, sub aspectul laturii materiale a infracţiunii, constrângerea exercitată asupra părţii vătămate constă în ameninţarea cu schimbarea încadrării juridice a faptei pretins a fi fost săvârşite de acesta în tentativă de omor, ceea ce ar atrage cu siguranţă arestarea părţii vătămate şi executarea unei pedepse cu închisoarea. Urmarea imediată a infracţiunii este lezarea libertăţii psihice a părţii vătămate, crearea unei stări de temere atât lui cât şi familiei sale, rezultat periculos ce s-a produs, dovadă în acest sens fiind însăşi împrejurarea că partea vătămată a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea periculoasă rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului P.M. a fost săvârşită cu intenţie directă, calificată prin scop, acesta urmărind să îl determine pe partea vătămată să plătească suma pretinsă de inculpatul I. De asemenea, inculpatul cunoaşte împrejurarea că modalitatea de dobândire a acestui folos pentru altul este injustă, pe de o parte pentru că obligarea la plata despăgubirilor materiale cât şi cuantumul acestora nu pot fi dispuse decât de instanţa de judecată, ca efect al administrării unor mijloace de probă şi al unei condamnări sub aspectul infracţiunii judecate, iar pe de altă parte pentru că inculpatului P. i-a fost adusă la cunoştinţă posibilitatea ca partea vătămată să nu fi fost autorul acelei agresiuni.

Pentru reţinerea acestei infracţiuni în sarcina inculpatului P. nu interesează mobilul acestuia, respectiv motivul pentru care acesta a luat rezoluţia infracţională, nu interesează existenţa unei recompense materiale pentru inculpat, elementele constitutive ale şantajului fiind întrunite în cazul în care prin săvârşirea faptei se urmăreşte dobândirea în mod injust a unui folos doar pentru altul şi nu şi pentru sine.

Aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 este atrasă de calitatea inculpatului de agent de poliţie conform art. 1 din Legea nr. 78/2000 respectiv o persoană care exercită o funcţie publică în cadrul unei instituţiilor publice.

Fapta inculpatului I.P.A. de a-l constrânge pe partea vătămată P.F. prin ameninţare cu acte de violenţă îndreptate împotriva sa şi a familiei sale, în scopul obţinerii sumei de 10.000 euro întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 37 lit. a) C. pen.

Sub aspectul laturii materiale, constrângerea constă în ameninţarea cu acte de violenţă şi cu moartea îndreptate împotriva părţii vătămate, a soţiei şi copiilor acestuia. Urmarea socialmente periculoasă şi legătura de cauzalitate se realizează în aceeaşi modalitate ca în cazul infracţiunii săvârşite de inculpatul P.

Intenţia inculpatului este directă, calificată prin scop, acesta urmărind obţinerea în mod injust unui folos material. Argumentele pentru care considerăm că modalitatea de dobândire a sumei de 10.000 euro este injustă au fost prezentate mai sus.

Pentru considerentele arătate în decizie, a căror repetare, se apreciază a nu mai fi necesară pedepsele principale, complemente şi accesorii aplicate inculpaţilor – inclusiv executarea prin privare de libertate într-un loc de deţinere a pedepselor principale cu închisoare în cuantum de 3 ani şi respectiv 2 ani închisoare stabilite în apel – se află în deplină concordanţă cu prevederile art. 72,64 şi 71 C. pen., modificarea acestora nefiind justificată.

Ca atare, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii P.M. şi I.P.A., menţinându-se ca legală şi temeinică Decizia atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi inculpaţii-recurenţi la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii P.M. şi I.P.A. împotriva Deciziei penale nr. 107/ A din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2314/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 406/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: