ICCJ. Decizia nr. 2314/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2314/2011
Dosar nr. 6706/121/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 692 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi s-a respins, ca fiind nefondată, cererea inculpatului C.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei penale deduse judecăţii din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. pen.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M., la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.M.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa închisorii astfel aplicată inculpatului perioada executată în stare de reţinere şi arest preventiv începând cu 23 iunie 2010 la zi.
În baza dispoziţiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de 3 000 lei.
Pentru a hotărî astfel s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetului de pe lângă I.C.C.J - D.N.A - serviciul teritorial Galaţi cu nr. 152/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare mai sus menţionat faptul că, în perioada ianuarie - 23 iunie 2010, inculpatul a solicitat suma de 30.000 euro de la martorul denunţător G.G., arestat preventiv în Dosarul 4530/121/2010 a Tribunalului Galaţi, atât direct cât şi prin intermediul martorilor D.R. şi S.C., pentru a o înmâna unei rude influente din cadrul Ministerului Justiţiei, promiţând că aceasta din urmă îşi va exercita influenţa asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a martorului denunţător G.G.; la data de 23 iunie 2010 inculpatul C.M. a fost prins în flagrant după ce a primit de la persoana intermediară-martora denunţătoare D.R. (sora numitului G.G.) suma de 1.500 euro în scopul menţionat mai sus.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa a reţinut aceeaşi situaţie faptică potrivit căreia:
În luna ianuarie 2010, martorul denunţător G.G. a fost contactat prin intermediul prietenei sale, martora S.C., de inculpatul C.M., care i-a propus ca în schimbul sumei de 30.000 euro să intervină pe lângă nişte persoane cu relaţii şi influenţă pentru a fi liberat din starea de arest preventiv.
Ulterior, la începutul lunii iunie 2010, martorul denunţător G.G. a fost contactat telefonic din nou de inculpatul C.M., ocazie cu care i-a propus să-l ajute în schimbul sumei de 30.000 euro şi să intervină pe lângă persoane influente în vederea liberării sale din starea de arest preventiv.
I-a precizat că interesul inculpatului este acela de a fi liberat martorul denunţător şi în acest fel să existe posibilitatea de a obţine de la el suma de bani pe care i-o datora, aproximativ 16.000 euro.
Inculpatul C.M. I-a asigurat că suma de bani pretinsă — 30.000 euro — o va da unei persoane din Brăila, care la rândul său o va înmâna unei rude influente de la Ministerul Justiţiei din Bucureşti, iar aceasta din urmă îşi va exercita influenţa pentru a determina punerea în libertate a martorului denunţător G.G.
Inculpatul C.M. i-a mai precizat că pentru a se realiza intervenţiile pe lângă persoanele influente despre care a făcut vorbire o să fie necesară suma de 1.000 euro pentru cheltuieli de protocol, ocazionate de deplasări cu maşina, cadouri pentru persoanele respective, etc.
La întâlnirile avute de martora denunţătoare D.R., sora martorului denunţător G.G., cu învinuitul C.M., acesta a afirmat că a folosit deja suma de 1.500 euro din banii lui personali, pe care a dat-o persoanei respective din Brăila.
De asemenea, acesta a mai precizat că în afara acestei prime sume de bani, care trebuie să-i fie dată în ziua de 23 iunie 2010 cât mai urgent, va mai fi nevoie de suma de 30.000 euro pentru a fi dată, în scopul menţionat.
Această sumă urma a fi dată de către martorul denunţător G.G. ulterior, după punerea sa în libertate (declaraţiile martorilor, file 43-44, 46-49, 50-63; declaraţiile inculpatului, file 486-493, 496-498, 503-505).
Între învinuitul C.M. şi martorii denunţători G.G., D.R. s-au purtat discuţii în sensul că martora denunţătoare D.R. se va întâlni cu învinuitul C.M., pe raza municipiul Galaţi, în ziua de 23 iunie 2010 pentru ca să-i înmâneze suma de 1.500 euro, în scopul menţionat anterior.
În ziua de 23 iunie 2010, procurorii şi ofiţerii anticorupţie au organizat o acţiune de prindere în flagrant a inculpatului C.M. în acest scop, s-a procedat la consemnarea seriilor bancnotelor ce compuneau suma de 1.500 euro, ce urma a fi înmânată, în aceeaşi zi, de către martora denunţătoare D.R. După consemnarea seriilor bancnotelor, suma de 1.500 euro a fost înmânată martorei denunţătoare D.R.
Suma de 1.500 euro provenea din fondul special pentru constatarea infracţiunilor flagrante, aflat la dispoziţia procurorului şef al D.N.A. - „în ziua de 23 iunie 2010, inculpatul a contactat-o pe martora denunţătoare de mai multe ori, cerându-i să vină cu suma pretinsă ca preţ al influenţei, în locul pe care îl stabilise pentru întâlnire.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 17,00, martora denunţătoare s-a deplasat în locul stabilit anterior de inculpat pentru întâlnire, situat pe raza mun. Galaţi, ocazie cu care i-a înmânat suma de 1.500 euro.
Imediat, inculpatul a fost prins în flagrant de procurorii şi ofiţerii anticorupţie, având asupra sa suma de 1.500 de euro, primită anterior de la martora denunţătoare D.R."
S-a apreciat că situaţia faptică mai sus expusă este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă:
Denunţul martorului G.G. şi declaraţia acestuia; declaraţiile martorelor D.R., S.C.; procesele verbale de redare a discuţiilor purtate telefonic între martorii denunţători G.G., D.R. şi inculpatul în cauză; procesul verbal de redare în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat la 23 iunie 2010 între martora D.R. şi inculpatul C.M.; procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante; planşele fotografice privind constatarea infracţiunii flagrante de la aceeaşi dată; procesul verbal de ridicare a sumei de 1.500 euro. De la inculpat, ulterior organizării flagrantului; copia Rechizitoriului cu nr. 365/D/P/2009 în care a fost cercetat martorul denunţător G.G. în stare de arest preventiv începând cu 21 noiembrie 2009; declaraţiile martorilor asistenţi la procedura flagrantului; declaraţiile inculpatului de asumare a faptei penale date în prima fază a procesului penal.
S-a mai arătat că susţinerile inculpatului din cursul cercetării judecătoreşti (fila 24 dosar), în sensul că cel care a iniţiat discuţia despre posibilitatea cumpărării de influenţă în vederea punerii în libertate a numitului G.G. a fost chiar acesta din urmă, care l-a contactat pe inculpat din mediul penitenciar, nu au nici un suport probator, neputând fi reţinute în cauză.
Martorii audiaţi au arătat invariabil că martorul denunţător a fost contactat iniţial de către martora S.C. prin intermediul căreia inculpatul C.M. i-a transmis posibilitatea punerii în libertate în modalitatea arătată contra sumei de 30.000 euro.
În acest sens s-a mai arătat că şi declaraţiile date de martora D.R. sunt necontradictorii, aceasta arătând că a aflat despre demersul inculpatului prin intermediul fratelui său, martorul denunţător G.G., în timpul unei vizite întreprinse la acesta în detenţie.
Pe de altă parte, acţiunea inculpatului, aşa cum a fost reţinută, s-a precizat că se circumscrie conţinutului infracţiunii de trafic de influenţă întrucât este de esenţa acestei infracţiuni ca actul pentru care se promite intervenţia să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului prevăzută de art. 257 C. pen.
Din această perspectivă s-a arătat că nu au relevanţă susţinerile apărării relative faptului că acest funcţionar nu a fost indicat (nominal) ori măcar individualizat prin calitate, că nu a fost adusă în discuţie vreo funcţie anume din cadrul sistemului judiciar, atâta vreme cât inculpatul s-a referit la posibilitatea punerii în libertate a unui inculpat cercetat într-o cauză penală; ceea ce interesează este ca influenţa reală ori presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru martorul denunţător motivul determinant al tranzacţiei.
Aşadar s-a arătat că nu e necesar ca inculpatul să fi indicat funcţionarul pe lângă care pretindea că are influenţă, chiar indirect, fiind suficient să se refere la un funcţionar determinat în mod generic prin competenţa sa, funcţionar ale cărui atribuţii sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a intereselor celui care a solicitat intervenţia.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile apărării în sensul schimbării încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de trafic de influenţă în aceea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
În drept, fapta reţinută în sarcina inculpatului C.M., mai sus descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiune realizată în două dintre modalităţile alternative de comitere prevăzute de textul legal incriminator (pretinderea şi primirea folosului de către inculpat).
La individualizarea şi dozarea pedepsei s-a avut în vedere natura şi gravitatea infracţiunii-obiect al cercetării -, gradul de pericol social al acesteia (evidenţiat şi de modalitatea de comitere - profitând de situaţia unei persoane lipsite de libertate) corelativ cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat la primul conflict cu legea penală şi afişând o atitudine procesuală parţial sinceră).
Faţă de aceste aspecte s-a arătat că urmează a-i fi aplicată inculpatului în cauză o pedeapsă a închisorii într-un cuantum reprezentat de minimul special prevăzut de textul legal incriminator;
Având în vedere scopul preventiv al pedepsei în contextul atitudinii de combatere a fenomenului de corupţie s-a apreciat că se impune executarea efectivă a acesteia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În cauză inculpatul C.M. a fost cercetat în stare de reţinere şi arest preventiv începând cu 23 iunie 2010.
În consecinţă s-a arătat că urmează a se da eficienţă dispoziţiile art. 350 C. proc. pen. în sensul menţinerii stării de arest a inculpatului, respectiv a dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în vederea deducerii din pedeapsa aplicată acestuia a perioadei executate sub imperiul măsurilor preventive menţionate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - serviciul teritorial Galaţi şi inculpatul C.M.
Astfel, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - serviciul teritorial Galaţi a criticat soluţia pronunţată pe motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.
Astfel s-a arătat că fată de circumstanţele reale în care a fost comisă fapta, cât şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului, ce nu poate fi apreciată ca fiind parţial nesinceră, întrucât a fost în sensul recunoaşterii pretinderii unor sume de bani în baza unui împrumut anterior, se impune redozarea cuantumului pedepsei aplicate, întrucât stabilirea unei sancţiuni situată la minimul prevăzut de lege nu e justificată în speţa de faţă.
S-a solicitat admiterea apelului promovat, desfiinţarea în parte a sentinţei şi în rejudecare aplicarea unei pedepse orientată spre maximul prevăzut de lege.
Inculpatul C.M. a criticat soluţia pronunţată pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Ca motiv de nelegalitate a fost criticată sentinţa sub aspectul încadrării juridice, considerând că încadrarea juridică corectă a infracţiunii săvârşite este aceea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi nu de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen.
S-a arătat că niciodată inculpatul nu a indicat în mod expres şi nici măcar implicit, persoana la care urmează să ajungă respectivii bani, inculpatul nu avea nici o cunoştinţă absolut niciunde. El i-a propus această variantă martorului denunţător G.G., întrucât dorea să-şi recupereze o datorie, iar martorul recunoaşte că avea o datorie la C.M.
S-a apreciat că doar prin nominalizarea generică şi fără a se indica o funcţie, unde anume lucrează persoana respectivă, nu se poate ajunge la concluzia că este trafic de influenţă.
Faţă de toate acestea s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
Hotărârea a fost criticată şi pe motive de netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei şi al modalităţii de executare a acesteia. S-a solicitat orientarea pedepsei spre minimul special, urmând a se ţine cont de persoana inculpatului, de faptul că nu are antecedente penale, că a avut o atitudine sinceră şi că are în întreţinere 2 copii minori, dintre care unul are grave probleme de sănătate.
S-a mai arătat că executarea pedepsei în regim de detenţie este prea aspră având în vedere că inculpatul se află la primul impact cu legea penală. S-a solicitat suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului.
Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - serviciul teritorial Galaţi a fost apreciat ca fondat iar apelul inculpatului ca nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept s-au constatat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator.
Inculpatul C.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Ca situaţie de fapt, aşa cum a rezultat din întregul material probator administrat în cauză, s-a reţinut că în perioada ianuarie - 23 iunie 2010, a solicitat suma de 30.000 euro de la martorul denunţător G.G. (arestat preventiv în Dosarul penal 4530/121/2010 al Tribunalului Galaţi), direct şi prin intermediul martorilor S.C. şi D.R., pentru a o înmâna unei rude influente din cadrul Ministerului Justiţiei, promiţând că aceasta din urmă îşi va exercita influenţa asupra judecătorilor Tribunalului Galaţi, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a martorului denunţător G.G.
La data de 23 iunie 2010, inculpatul a fost prins în flagrant după ce a primit de la martora denunţătoare D.R., persoană intermediară, suma de 1.500 euro, în scopul menţionat.
Inculpatul a recunoscut pretinderea unor sume de bani de la martorii denunţători G.G. şi D.R., însă a negat intenţia de a contura convingerea acestora cu privire la pretinsa influenţă asupra unor magistraţi investiţi cu soluţionarea unei cauze penale.
Apărarea folosită de inculpat la prima instanţă cât şi în apel, nu a fost susţinută de materialul probator administrat în cauză, vinovăţia acestuia fiind pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză, ce au fost precizate de către prima instanţă, respectiv declaraţiile martorului denunţător G.G., ale martorei D.R., S.C.; procesele verbale de redare a discuţiilor purtate telefonic între martorii denunţători G.G., D.R. şi inculpat; procesul verbal de redare în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat la 23 iunie 2010 între martora D.R. şi inculpatul C.M.; procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante; planşele fotografice privind constatarea acesteia; procesul verbal de ridicare a sumei de 1.500 euro de la inculpat, ulterior organizării flagrantului; declaraţiile martorilor asistenţi la procedura flagrantului coroborate cu declaraţiile inculpatului din prima fază a procesului penal.
Prima instanţă a dat o încadrare juridică corectă, concluzionând că în sarcina inculpatului nu poate fi reţinută infracţiunea de înşelăciune. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, autorul primeşte foloasele, deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar. Această influenţă poate fi reală sau pur şi simplu imaginară. Este suficient că, din atitudinea făptuitorului, rezultă nemijlocit sau indirect ( atunci când „lasă să se creadă") că are influenţă asupra funcţionarului respectiv.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul „a lăsat să se creadă" că are influenţă asupra magistraţilor.
Chiar dacă funcţionarul pe lângă care urma să se intervină nu a fost individualizat este suficient să se facă referire la funcţia pe care o îndeplineşte.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că s-a dat de înţeles că urmează să se intervină la judecătorii, investiţi cu soluţionarea cauzei prin intermediul mai multor persoane, respectiv acea rudă a inculpatului şi acea persoană din Ministerului Justiţiei.
Influenţa presupusă a inculpatului a constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.
S-a apreciat că pentru conturarea infracţiunii de trafic de influentă e suficient ca determinarea funcţionarului fată de care se pretinde a fi posibilă exercitarea influenţei să fie chiar generică, cu indicarea competenţei acestuia, raportat la scopul urmărit de către cumpărătorul de influenţă. Vinovăţia inculpatului având corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influenţă, în sensul că acesta are un interes real de a obţine favoarea unui funcţionar sau a altui salariat. Inculpatul a pretins de la martorul denunţător G.G. arestat preventiv suma de 30.000 euro, direct şi prin intermediul martorilor S.C. şi D.R., pentru a o înmâna unei rude influente din Ministerul Justiţiei, aceasta din urmă urmând a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor Tribunalului Galaţi, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a martorului denunţător. Deci a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Galaţi.
Chiar dacă inculpatul nu cunoştea nici un judecător, intenţia acestuia fiind doar de a lua banii de la martorul denunţător, nu se poate reţine infracţiunea de înşelăciune, deoarece funcţionarul există, făcându-se referire la faptul că se va interveni la membrii completului de judecată.
Totodată, ceea ce a delimitat evident cele două infracţiuni puse în discuţie, vizează relaţiile sociale care sunt protejate de textele de lege incriminatorii, respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), ne aflăm în prezenţa relaţiilor sociale vizând patrimoniul persoanei, iar în cazul infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. relaţiile sociale protejate de textul de lege sunt cele referitoare la înfăptuirea justiţiei.
De asemenea, un alt aspect ce a delimitat cele două infracţiuni s-a apreciat a fi şi poziţia martorului denunţător, poziţia persoanei care cumpără această influenţă, în cazul traficului de influenţă, această persoană e de rea-credinţă, în schimb art. 61 din Legea nr. 78/2000 prevede o cauză de impunitate în condiţiile în care aceasta denunţă fapta. Totodată, existenţa infracţiunii de înşelăciune este condiţionată de existenţa unei pagube materiale, situaţie inexistentă în speţa de faţă.
De altfel, şi instanţa supremă s-a pronunţat în aceeaşi manieră, astfel, prin Decizia penală nr. 1083 din 25 martie 2009 s-a reţinut că „fapta persoanei de a pretinde şi primi o sumă de bani, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., indiferent dacă influenţa este sau nu reală şi chiar dacă funcţionarul n-a fost individualizat, fiind suficient să se facă referiri la funcţia pe care acesta o îndeplineşte".
Faţă de toate acestea, s-a apreciat că prima instanţă a procedat în mod corect la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, reţinând ca fiind corectă încadrarea menţionată în actul de sesizare.
S-a considerat că hotărârea primei instanţe este netemeinică sub aspectul individualizării răspunderii penale a inculpatului.
Faţă de prevederile art. 52 C. pen., faţă de modalitatea concretă în care a fost preconcepută şi desfăşurată activitatea infracţională ( inculpatul a profitat de situaţia unei persoane lipsită de libertate, a încercat să obţină venituri ilicite prin inducerea convingerii unei posibilităţi reale de influenţare a unor magistraţi investiţi cu soluţionarea unei cauze penale), cuantumul sumei de bani traficate, natura relaţiilor sociale lezate, atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, considerăm că îndreptarea şi reeducarea inculpatului se pot realiza prin executarea efectivă a pedepsei, într-un cuantum mai ridicat decât cel stabilit de instanţa de fond.
Analizând circumstanţele cauzei, atât cele reale cât şi cele personale, având în vedere materialul probator administrat în cauză şi criteriile de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a apreciat că se impune o redozare a pedepsei aplicate.
În acest sens, s-a apreciat întemeiată critica parchetului, motiv pentru care s-a dispus,admiterea apelului promovat de către această instituţie şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica inculpatului, ce vizează individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare.
Având în vedere elementele de individualizare, s-a considerat că scopul procesului penal şi reeducarea inculpatului C.M., poate fi realizat doar prin executarea efectivă a pedepsei, neimpunându-se schimbarea modalităţii de executare, respectiv aplicarea art. 81 sau 861 C. pen., aşa cum s-a solicitat de către inculpat.
Faţă de aceste considerente s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - serviciul teritorial Galaţi.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală 692 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:
S-a majorat de la 2 ani închisoare la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.M. S-a dedus, totodată, din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive. În baza dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.M., criticând Decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea suspendării condiţionate sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte, constată că recursul inculpatului este fondat, însă numai cu privire la critica ce vizează netemeinicia.
Aşadar, înalta Curte, apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond şi însuşită de prima instanţă de control judiciar, iar infracţiunea pentru care inculpatul C.M. a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat a fost corect încadrată juridic.
Astfel, fapta inculpatului C.M., constând în aceea că în perioada ianuarie - 23 iunie 2010, a solicitat suma de 30.000 euro de la martorul denunţător G.G., arestat preventiv în Dosarul 4530/121/2010 a Tribunalului Galaţi, atât direct cât şi prin intermediul martorilor D.R. şi S.C., pentru a o înmâna unei rude influente din cadrul Ministerului Justiţiei, promiţând că aceasta din urmă îşi va exercita influenţa asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a martorului denunţător G.G., la data de 23 iunie 2010 inculpatul C.M. fiind prins în flagrant după ce a primit de la persoana intermediară-martora denunţătoare D.R. (sora numitului G.G.) suma de 1.500 euro în scopul menţionat mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Înalta Curte, reţine că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, autorul primeşte foloasele, deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar. Această influenţă poate fi reală sau pur şi simplu imaginară, fiind suficient că, din atitudinea făptuitorului,să rezulte nemijlocit sau indirect ( atunci când „lasă să se creadă") că are influenţă asupra funcţionarului respectiv.
De altfel, prin Decizia penală nr. 1083 din 25 martie 2009, pronunţată de instanţa supremă, s-a reţinut că „fapta persoanei de a pretinde şi primi o sumă de bani, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., indiferent dacă influenţa este sau nu reală şi chiar dacă funcţionarul n-a fost individualizat, fiind suficient să se facă referiri la funcţia pe care acesta o îndeplineşte".
Cu privire la netemeinicia deciziei recurate, Înalta Curte, a apreciat că hotărârea primei instanţe este temeinică sub aspectul individualizării răspunderii penale a inculpatului.
Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen., faţă de modalitatea concretă în care a fost preconcepută şi desfăşurată activitatea infracţională (inculpatul a profitat de situaţia unei persoane lipsită de libertate, a încercat să obţină venituri ilicite prin inducerea convingerii unei posibilităţi reale de influenţare a unor magistraţi investiţi cu soluţionarea unei cauze penale), cuantumul sumei de bani traficate, natura relaţiilor sociale lezate, corelativ însă şi cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat la primul conflict cu legea penală, având familie închegată, dar şi atitudinea procesuală parţial sinceră), înalta Curte, apreciază că îndreptarea şi reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei, însă într-un cuantum reprezentat de minimul special prevăzut de textul legal incriminator, astfel cum în mod temeinic s-a dispus de către instanţa de fond; şi având în vedere scopul preventiv al pedepsei în contextul atitudinii de combatere a fenomenului de corupţie, înalta Curte, a apreciat că se impune executarea efectivă a acesteia.
Astfel că, având în vedere elementele de individualizare, s-a considerat că scopul procesului penal şi reeducarea inculpatului C.M., pot fi realizate doar prin executarea efectivă a pedepsei,neimpunându-se schimbarea modalităţii de executare, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., aşa cum s-a solicitat de către inculpat.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 68/ A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa Decizia recurată şi va menţine Sentinţa penală nr. 692 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi.
Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 23 iunie 2010 la 8 iunie 2011.
Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de C.M., vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 68/ A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia recurată şi menţine Sentinţa penală nr. 692 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 23 iunie 2010 la 8 iunie 2011.
Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de C.M., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1988/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 343/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
