ICCJ. Decizia nr. 406/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 406/2011

Dosar nr. 155/83/2010

Şedinţa publică din 4 februarie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 84 din 4 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 155/83/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului L.I.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 15 ianuarie 2010 (Dosar nr. 311/P/2009) din infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului L.I.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 15 ianuarie 2010 (Dosar nr. 311/P/2009) din infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. în infracţiunea de omor, prev.şi ped. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I.V., fiul lui I. şi R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de omor la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea în baza art. 65 C. pen. raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), C. pen. pe o perioada de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. i-a interzis condamnatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a),teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 C. pen. rap.la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. i-a interzis exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a),teza II şi lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 29 octombrie 2009 la zi .

În baza art. 7 alin. (1) din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de apărătorul inculpatei L.S. de schimbare a încadrării juridice a faptei penale pentru care a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 15 ianuarie 2010 (Dosar nr. 311/P/2009) şi în consecinţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la omor prevăzută şi pedepsităde art. 26 rap. la art. 174 C. pen. în infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen.

În baza art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata L.S., fiica I. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului la pedeapsa de: 2 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i-a interzis condamnatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a),teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. şi a pedepselor accesorii, pe durata prev. de art. 82 C. pen., stabilind 2 ani şi 2 luni termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a învederat inculpatei consecinţele dispoziţiilor art. 83 C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 29 octombrie 2009 până la data de 09 decembrie 2009 inclusiv.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. cu aplic.art. 998, art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul L.I.V. să plătească părţii civile B.G., ca reprezentant legal, pe seama minorelor T.G.F. şi T.I.M. suma de 80.000 RON despăgubiri civile - daune morale.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. cu aplic.art. 998, art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul L.I.V. să plătească părţii civile T.I.M., suma de 13.500 RON despăgubiri civile, din care suma de 3.500 RON daune materiale, iar suma de 10.000 RON daune morale.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. rap.la art. 998, art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul L.I.V., să plătească părţii civile B.G., ca reprezentant legal, pe seama minorelor T.G.F. şi T.I.M., o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economia naţională la data plăţii, începând cu data de 28 octombrie 2009 şi până la majoratul acestora.

În baza art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a corpurilor delicte înregistrate la poziţia nr. 71/2010 din Registrul de corpuri delicte al instanţei.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, câte 1.000 RON fiecare.

Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în data de 28 octombrie 2009, în jurul orelor 17:30, inculpatul L.I.V. s-a deplasat la domiciliul inculpatei L.S. cu scopul de a-i aduce nişte medicamente de la oraş, ocazie cu care s-au înţeles că va trece mai târziu pe la ea. De la domiciliul acesteia, inculpatul L.I.V. s-a dus la un magazin şi la un bar, a consumat două beri şi o cafea, după care s-a deplasat la un alt bar unde a mai consumat 3 beri şi a cumpărat şi pentru acasă un litru de bere, după care s-a dus la domiciliu, iar în jurul orelor 22:00 s-a deplasat la domiciliul inculpatei L.S. După ce a ajuns la domiciliul acesteia, s-au uitat împreună la televizor până când copiii minori ai inculpatei au adormit.

Atât din declaraţia inculpatului, cât şi din declaraţia inculpatei a rezultat că obişnuiau să întreţină raporturi sexuale de mai multă vreme, la domiciliul inculpatei şi acesta era scopul pentru care inculpatul se deplasa la domiciliul acesteia. în această împrejurare, după ce copiii inculpatei au adormit, cei doi au întreţinut raporturi intime şi în legătură cu acest aspect inculpatul a precizat că şi cârpa şi cuvertura găsite la domiciliul inculpatei cu ocazia, cercetării la faţa locului şi ridicate, întrucât purtau urme de sânge, avea de fapt sânge menstrual.

În jurul orelor 24:00, la domiciliul inculpatei a venit victima T.I.M., care a început să bată cu pumnii în uşă, cerându-i inculpatei să deschidă uşa, ameninţând-o că dacă nu-i va deschide uşa, îi va fi mai rău.

Conform declaraţiei celor doi inculpaţi, victima a bătut şi a strigat la uşa inculpatei aproximativ 10-15 minute, după care a dat să plece, s-a răzgândit şi iarăşi s-a întors, moment în care inculpata a deschis uşa, iar victima a dat să o prindă pe inculpată care se afla pe prag, moment în care a intervenit inculpatul. Inculpata s-a tras în spate, inculpatul a apărut în prag şi pentru că victima a încercat să îl lovească cu pumnul, el s-a ferit şi i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona toraco-abdominală, victima a făcut un pas, doi, înapoi, dar nu a căzut, iar inculpatul i-a mai aplicat doi pumni peste faţă. Victima a căzut cu capul în dreptul portiţei deschise de la gărduleţul mic cu care era împrejmuită intrarea la casă, iar inculpatul s-a dus la el, l-a pălmuit, l-a mişcat un pic de cap, dar victima clipea doar din ochi şi sufla tare şi văzând că nu se mişcă, a crezut că este leşinat, l-a prins de umeri şi l-a târât până pe o laterală a unei anexe din curte, astfel încât victima nu mai putea fi văzută din casă sau din mijlocul curţii.

Din declaraţia inculpatului a rezultat că după ce a târât victima după anexă, nu a mai verificat în ce stare se află, l-a abandonat şi a intrat în locuinţa învinuitei.

Conform declaraţiilor celor doi inculpaţi, au hotărât ca inculpatul să rămână să doarmă la domiciliul inculpatei, întrucât din cauza gălăgiei copiii acesteia s-au trezit şi se temeau, astfel încât i-au adormit împreună pe copii, după care au adormit şi ei, fără a mai ieşi afară să vadă ce s-a întâmplat cu victima.

Dimineaţa, în jurul orelor 6:00-6:30, inculpatul L.I.V. a ieşit din casa inculpatei, s-a dus în interiorul curţii, după anexă să vadă ce face victima, i-a pus puţin mâna pe obraz şi şi-a dat seama că a murit, s-a întors la inculpată şi i-a spus ce s-a întâmplat, cerându-i să anunţe ea vecinii şi poliţia, după care a plecat, părăsind curtea inculpatei, nu pe poartă, ci prin gard, într-un loc unde sunt nişte leţuri lipsă, în apropierea locului în care se afla victima şi s-a dus la domiciliu.

Din declaraţia inculpatului L.I.V. a rezultat că, după ce a ajuns acasă s-a schimbat şi s-a culcat, după 15-20 minute s-a schimbat din nou şi pentru că nu-şi găsea locul şi-a căutat de lucru prin gospodărie.

De asemenea, din declaraţia inculpatei L.S., a rezultat că ea nu a văzut exact momentul în care inculpatul a aplicat lovituri victimei, dar recunoaşte că a văzut prin perdeaua transparentă că victima era deja căzută pe jos, respectiv în locul îngrădit dintre curte şi intrarea în casă, cu capul orientat spre portiţa de la locul îngrădit şi cu picioarele înspre intrarea în locuinţă. De asemenea, inculpata a declarat că, deşi nu a văzut momentul în care victima a fost lovită, a auzit momentul în care i s-au aplicat lovituri. Şi inculpata confirmă că în timpul nopţii nu a ieşit nici ea, nici inculpatul să vadă ce s-a întâmplat cu victima, deşi corespunde adevărului că aveau amândoi telefoane mobile. De asemenea, inculpata susţine că a aflat de decesul victimei în jurul orelor 7:00-7:30 dimineaţa, dar, cu toate acestea, a pregătit întâi copiii pentru şcoală, i-a dus la mama sa, s-a întors însoţită fiind de cumnata sa şi numai după ce a constatat la întoarcere că un vecin a văzut deja victima în curtea sa, a fost anunţată poliţia.

În cauză, iniţial, până în momentul în care s-a făcut autopsia victimei şi medicul legist s-a putut pronunţa cu fermitate cu privire la cauza decesului, s-a început urmărirea penală faţă de inculpatul L.I.V. pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., iar faţă de inculpata L.S. pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., prin rezoluţia I.P.J. Satu Mare din 29 octombrie 2009, orele 16:15, rezoluţie ce a fost confirmată de procuror la aceeaşi dată. Prin ordonanţa procurorului din 30 octombrie 2009 s-a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de inculpatul L.I.V. din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen. în infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., iar faţă de inculpata L.S., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen. în infracţiunea de complicitate la omor, prevăzută şi pedepsită de art. 26 rap. la art. 174 C. pen., schimbarea de încadrare juridică fiind adusă la cunoştinţa celor doi inculpaţi cu ocazia reaudierii lor în calitate de învinuiţi şi apoi de inculpaţi de către procuror, sens în care s-au întocmit procese-verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii.

Prin ordonanţa procurorului din 30 octombrie 2009 au fost confirmate toate actele efectuate de I.P.J. Satu Mare - S.I.C. - lucrători de Poliţie Judiciară, în cursul zilelor de 29 şi 30 octombrie 2009, în temeiul art. 217 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 268 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Inculpatul L.I.V. a recunoscut constant săvârşirea faptei, susţinând că nu poate să explice de ce în momentul în care victima a făcut scandal nu a anunţat poliţia, deşi aveau amândoi telefoane mobile şi nici după ce i-a aplicat cele două lovituri cu pumnii şi una cu piciorul, iar victima se afla căzută jos, nu a anunţat salvarea sau măcar vecinii ori aparţinătorii victimei, ci a preferat să-l târască după o anexă, astfel încât să nu mai fie vizibil din casă şi de la strada principală. De asemenea, inculpatul nu a putut motiva nici de ce în timpul nopţii nu s-a dus să vadă în ce stare se află victima şi nici de ce dimineaţă, după ce a constatat că a intervenit decesul victimei, nu a anunţat pe nimeni, preferând să meargă la domiciliu.

Inculpata a fost oscilantă în declaraţii în sensul că, deşi la procuror a admis că are o vină, deoarece a văzut că victima era căzută pe jos, dar nu a anunţat salvarea nici vecinii, nici poliţia, nu a interesat-o ce se va întâmpla peste noapte cu victima şi nici după ce a constatat că a decedat nu a anunţa pe nimeni, până în momentul în care unul dintre vecini s-a sesizat că victima este decedată în curtea sa, cu toate acestea în faţa instanţei, cu ocazia judecării cererilor de revocare şi înlocuire a măsurii arestului preventiv, a susţinut că nu se simte vinovată cu nimic şi că nu a ştiut ce s-a întâmplat.

De asemenea, este de menţionat că, pe raza comunei era de notorietate că inculpata obişnuia să întreţină raporturi sexuale şi cu victima, acesta fiind de altfel scopul cu care victima s-a deplasat la domiciliul acesteia.

Din raportul medico-legal de autopsie a rezultat că moartea lui T.I.M. a fost violentă; ea s-a datorat hemoragiei interne (hemoperitoneu) consecutiv traumatismului toraco-abdominal închis cu rupturi traumatice ale splinei; leziunile traumatice suferite s-au putut produce prin loviri active, repetate cu corpuri dure, contondente, urmate de cădere; poziţia victimă-agresor, pute fi iniţial în ortostatism şi faţă în faţă, apoi victimei i-au fost aplicate lovituri la nivelul hemitoracelui stâng şi al abdomenului; alcoolemia a fost 2,85 gr °°/_°.

Faptele inculpaţilor au fost stabilite prin procesul verbal sau rezoluţia de începere a urmăririi penale; plângerea penală sau denunţul; procesul verbal de constatare la faţa locului şi planşe foto; declaraţiile părţilor vătămate; raportul medico legal de autopsie; planşa foto; proces verbal întocmit cu ocazia folosirii câinelui de urmă; declaraţiile învinuiţilor/inculpaţilor; declaraţiile martorilor; cazier judiciar; măsuri procesuale -punerea în mişcare a acţiunii penale ordonanţă de reţinere, ordonanţa de arestare, prelungirea arestării preventive, adeverinţa de încarcerare, revocarea măsurii preventive, măsuri de siguranţă, etc; alte măsuri referitoare la inculpaţi - procesul verbal de ridicarea unor bunuri sau obiecte, procesul verbal de percheziţie, etc; prezentarea materialului de urmărire penală.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut vinovăţia inculpatului L.I.V. în săvârşirea faptei ce i se impută, cu atât mai mult cu cât acesta a recunoscut comiterea acesteia atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei şi în cauză au fost administrate probe din care a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpatului.

În drept, fapta inculpatului L.I.V. de a aplica victimei în cursul zilei de 28 octombrie 2009, lovituri cu piciorul şi cu pumnul, după care l-a abandonat peste noapte în curte, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen.

Potrivit raportului de constatare medico-legală moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne provocate prin loviri active repetate cu corpuri dure, contondente, urmate de cădere, o dovadă în plus că loviturile aplicate de inculpatul L.I.V. au cauzat moartea victimei.

Instanţa a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 15 ianuarie 2009 (Dosar nr. 311/P/2009) din infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.

Faţă de modul cum a acţionat - mijlocul folosit în agresiune, respectiv cu piciorul, cu pumnii, zona vizată, cea a abdomenului şi a capului - şi de urmările survenite, constituie elemente suficiente pentru a se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că prin acţiunea sa ar putea ucide victima, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, cu atât mai mult cu cât deşi în stare de inconştienţă, l-a târât în curte şi l-a lăsat să zacă toată noaptea, în frig.

Acţionând în modul descris, inculpatul a prevăzut în mod neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale - suprimarea vieţii victimei, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia (indirectă) de a ucide, astfel că instanţa a constatat că încadrarea faptei dată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 15 ianuarie 2009 este corectă.

Instanţa a respins şi cererea formulată de apărătorul inculpatului privind reţinerea în favoarea acestuia a stării de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. pentru următoarele considerente:

în conformitate cu prevederile art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare; pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată ca gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.

Or, în cauză nu a putut fi reţinută drept provocare faptul că victima a bătut la uşă şi a strigat, întrucât această manifestare nu era de natură să inducă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie care să-i înlăture posibilitatea de autocontrol, cu atât mai puţin cu cât victima se afla în stare de ebrietate.

La dozarea şi individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului, instanţa a ţinut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP):

a). Gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate mare, raportat la valoarea socială ocrotită în dispoziţia legală încălcată de către inculpat-viaţa omului;

b). Modul şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, reţinând că fapta a fost săvârşită cu intenţie indirectă;

c). Persoana inculpatului care este la primul contact cu legea penală, dar şi atitudinea de recunoaştere şi imens regret manifestat de acesta, împrejurări ce vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante .

d). Limitele speciale ale pedepsei conform prevederilor C. pen. Astfel, raportat la modul concret de săvârşire a faptei, atitudinea acestuia, instanţa a apreciat că se impune reţinerea de largi circumstanţe atenuante.

Astfel că în baza art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul L.I.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor la pedeapsa de 3 ani închisoare .

Instanţa a apreciat ca raportat la gradul de pericol social concret al faptei, prin prisma actualei legislaţii penale, singura modalitate de executare a pedepsei rămâne privarea de liberate, şi scopul educativ al pedepsei nu s-a putut realiza în alt mod. Reţinând că inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv, fiind arestat la data de 29 octombrie 2009, în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 29 octombrie 2009 la zi.

Instanţa făcând aplicarea disp.art. 71 C. pen., s-a interzis condamnatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a), teza II şi lit. b). C. pen. pe durata executării pedepsei, şi întrucât aplicarea pedepselor complementare este obligatorie, prin prisma prev. art. 175 care prevede ca fapta de omor se pedepseşte cu închisoare de la 10 la de 20 ani şi interzicerea unor drepturi, instanţa a făcut aplicarea disp.art. 65 C. pen. şi a art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. şi în baza textelor legale amintite, a interzis exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a), teza II şi lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani.

Prin prisma dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Referitor la inculpata L.S., instanţa a admis cererea formulată de apărătorul acesteia de schimbare a încadrării juridice a faptei penale pentru care a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 15 ianuarie 2010 (Dosar nr. 311/P/2009) şi în consecinţă a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la omor prev. şi pedep.de art. 26 raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzute şi pedepsite de art. 264 C. pen. pentru următoarele considerente:

Complicitatea este forma participaţiei penale ce constă în fapta persoanei care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală ori promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe infractor, chiar dacă, după săvârşirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită.

Activitatea complicelui, potrivit legii penale, poate consta atât în ajutor sau înlesnire la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, cât şi promisiunea de tăinuire a bunurilor ori de favorizare a infractorului.

Promisiunea de favorizare a infractorului are loc înainte de comiterea infracţiunii sau cel târziu până în momentul comiterii infracţiunii şi reprezintă o încurajare a autorului în comiterea faptei, indiferent dacă promisiunea se realizează sau nu.

Or, în speţa de faţă nici din probele administrate şi nici chiar din stare de fapt reţinută în actul de sesizare nu rezultă nici un act de complicitate al inculpatei L.S., acesteia i se impută de fapt nedenunţarea ulterioară săvârşirii de către inculpatul L.I.V. a faptei de omor şi că nu s-a dus în curte să vadă personal care este stare victimei, dar această inacţiune nu se subscrie actelor de complicitate aşa cum sunt reglementate în legislaţia penală.

În literatura de specialitate s-a susţinut că reprezintă o promisiune de favorizare şi deci constituie complicitate, promisiunea de nedenunţare făcută de persoana care, potrivit legii, avea obligaţia să denunţe săvârşirea faptei, căci prin aceasta se încurajează, într-un fel autorul să comită infracţiunea pentru care luase hotărârea.

În cauza dedusă judecăţii nici chiar autorului faptei de omor nu i s-a putut reţine o hotărâre de a comite fapta de omor, aceasta fiind săvârşită cu intenţie indirectă în condiţiile în care întreg incidentul (fără a se putea reţine o provocare) a fost pornit de către victimă.

Marea diferenţă între complicitate şi favorizare infractorului ca faptă penală distinctă este lipsa unei înţelegeri înainte sau în timpul infracţiunii. Doar în cazul unei asemenea înţelegeri fapta poate fi calificată ca o complicitate.

Astfel, instanţa a apreciat că în drept fapta inculpatei L.S. de a nu anunţa autorităţile cu privire la incidentul petrecut în curtea locuinţei sale în data de 28 octombrie 2009, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare infractorului, prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., în cazul acestei infracţiuni legea condiţionează existenta favorizării de absenţa unei înţelegeri înainte sau în timpul infracţiunii de referinţă, între favorizator şi favorizat.

La dozarea şi individualizarea pedepsei ce s-a stabilit pe seama inculpatei, instanţa a ţinut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP):

- gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate relativ mică, modul şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea;

- persoana inculpatei care este la primul contact cu legea penală, dar şi atitudinea de recunoaştere şi imens regret manifestat de aceasta, împrejurări ce vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante;

- limitele speciale ale pedepsei conform prevederilor C. pen.

Faţă de acestea, raportat la modul concret de săvârşire a faptei, atitudinea acesteia, instanţa a apreciat că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante.

Astfel că în baza art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat-o pe inculpata L.S. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., în sensul că a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata prev. de art. 82 C. pen. stabilind 2 ani şi 2 luni termen de încercare, având convingerea că şi în acest mod pedeapsa îşi va realiza scopul educativ prev.de ar. 52 C. pen. şi pe viitor inculpata nu va mai săvârşi fapte prev. de legea penală.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. şi a interzis condamnatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, dar raportat la modul de executare a pedepsei principale-cu suspendare, prin prisma dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea şi a pedepselor accesorii.

Reţinând că inculpata a fost arestată preventiv o perioadă în cursul urmăririi penale, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 29 octombrie 2009 până la data de 9 decembrie 2009 inclusiv.

Instanţa a apreciat că suspendarea condiţionata a executării pedepsei este suficientă şi nu se justifica privarea de libertate sau supravegherea acesteia, respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepsei în condiţiile în care nu numai că este la primul contact cu legea penală, s-a prezentat în mod conştiincios la termenele de judecată şi prin întreaga atitudine a dovedit că a săvârşit fapta de care este învinuită în mod accidental.

În baza art. 118 C. pen. a dispus confiscarea în vederea distrugerii a corpurilor delicte înregistrate la poziţia nr. 71/2010 din Registrul de corpuri delicte al instanţei.

Latura civilă:

Cu privire la constituirea de parte civila instanţa a soluţionat prin prisma dispoziţiilor art. 998, art. 999 C. civ. care prevăd că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara şi omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul cauzat pentru fapta sa, dar şi pentru acela cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

În prezenta speţă prejudiciile părţilor civile au fost cauzate de către inculpatul L.I.V. prin fapta sa de omor, în urma căruia a decedat fiul, respectiv tatăl părţilor civile, care era persoana în îngrijirea căreia se aflau părţile civile minore T.G.F. şi T.I.M., astfel că în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 999 C. civ. instanţa l-a obligat pe inculpatul L.I.V. să plătească părţii civile T.I.M., suma de 13.500 RON despăgubiri civile, din care suma de 3.500 RON daune materiale, iar suma de 10.000 RON daune morale, instanţa constatând că partea civilă a făcut dovada acestor daune, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi ocazionate de aceasta şi cheltuieli ocazionate de slujbă.

Reţinând că s-a dovedit că părţile civile minore, fiicele victimei, se aflau în întreţinerea acestuia, apare nu numai legală, dar şi morală obligarea inculpatului la plata unei pensii lunare de întreţinere raportat la venitul minim pe economie, victima neavând alte venituri lunare şi în consecinţă în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. rap.la art. 998, art. 999 C. civ. l-a obligat pe inculpatul L.I.V., să plătească părţii civile B.G., ca reprezentant legal, pe seama minorelor T.G.F. şi T.I.M., o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economia naţională la data plăţii, începând cu data de 28 octombrie 2009 şi până la majoratul acestora, aceasta având rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorelor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor.

În urma faptei săvârşite de către inculpatul L.I.V. a decedat numitul Toduţ loan, fiul părţii civile T.I.M., tatăl părţilor civile T.G.F. şi T.I.M. şi este de netăgăduit că suferinţa acestora este de neimaginat şi că nimic nu le va aduce fiul/tatăl pierdut, părţile civile se luptă nu doar cu gândul morţii, ci şi cu gândul că viaţa acesteia i-a fost luată într-un mod groaznic, şi chiar daca suferinţa unui om nu poate fi măsurată, raportat la cuantumul daunelor morale acordate, nici o sumă de bani nu poate compensa viaţa unui om drag, instanţa apreciază că este nu numai legală, ci şi morală acordarea daunelor morale, drept pentru care a obligat inculpatul a plătească părţii civile T.I.M. cu titlu de daune morale suma de 10.000 RON, iar părţii civile B.G. - ca reprezentant legal, pe seama minorelor T.G.F. şi T.I.M. suma de 80.000 RON.

Instanţa a apreciat că au fost respectate dispoziţiile procesuale care garantează drepturile inculpaţilor pe parcursul desfăşurării procesului penal şi cu privire la aflarea adevărului, fiind respectat şi dreptul la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, conf. căruia "Orice persoana are dreptul la judecarea . într-un termen rezonabil . de către o instanţă . care va hotărî . asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa", întrucât hotărârea a fost pronunţată de instanţa independentă din punct de vedere al Curţii şi în termen rezonabil (aprox - 4 luni), dar având în vedere complexitatea cauzei se impunea o cercetare judecătorească minuţioasă pentru stabilirea certă a existenţei vinovăţiei inculpaţilor, în cauză nu au existat perioade semnificative de inactivitate şi chiar şi raportat la momentul de la care se socoteşte "termenul rezonabil" în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. - fiind momentul la care o persoană este pusă sub acuzare, acest moment fiind evident şi în prezenta speţă anterior sesizării instanţei, dar chiar şi în aceste condiţii cauza a fost soluţionată în termen apreciat rezonabil în jurisprudenţa curţii.

Inculpaţii au beneficiat de dreptul la apărare, având apărători aleşi care i-au asistat la toate termenele de judecată, inculpaţii au fost prezenţi la toate termenele de judecată şi li s-a acordat cuvântul pe fond.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege au declarat apel inculpatul L.l.V., Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi partea civilă T.I.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L.l.V., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. este nelegală. Raportat la minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de omor, care este de 10 ani şi având în vedere prevederile art. 76 alin. (2) C. pen. potrivit cărora în cazul în care se reţin circumstanţe atenuante pentru această infracţiune, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, observăm că s-a aplicat o pedeapsă inferioară cuantumului de o treime din pedeapsa de 10 ani. Hotărârea este şi netemeinică în privinţa pedepsei aplicate inculpatei L.S., pe care o considerăm prea blândă raportat la atitudinea avută de inculpată în momentul agresării victimei şi în orele imediat următoare. Astfel, inculpata L.S. deşi cunoştea că victima T.l., în urma loviturilor ce i-au fost aplicate de inculpatul L.l.V. a rămas căzută în curte, în cursul nopţii, expusă frigului, nu a luat nici o măsură în vederea acordării primului ajutor. Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi după rejudecare, condamnarea inculpaţilor L.l.V. şi L.S. la pedeapsa închisorii, în sensul celor invocate.

Inculpatul L.I.V. a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică şi nelegală arătând că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. A considerat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea pentru care s-a început urmărirea penală respectiv infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte deoarece inculpatul L.I.V. a fost provocat prin comportamentul victimei iar acesta nu a avut niciodată intenţia de a omorî victima ci doar de a o apăra pe coinculpata L.S. A mai arătat că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. cu toate că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări indusă de conduita victimei. De asemenea a apreciat că daunele acordate sunt exagerate şi solicită reducerea cuantumului acestora.

Partea civilă T.I.M. a solicitat obligarea inculpaţilor L.I.V. şi L.S. la plata sumelor de bani în favoarea minorelor având în vedere că nu s-au acordat despăgubiri civile în urma defunctului şi a arătat că lasă la aprecierea instanţei cu privire la acordarea despăgubirilor. Totodată a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.

Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 370 şi următoarele C. proc. pen., a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârşite de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a consemnat însă că criticile formulate de către Parchet sunt fondate pentru următoarele considerente :

În mod greşit instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante „raportat la modul concret de săvârşire a faptei, atitudinea acestuia" ori în concret, inculpatul a lovit victima cu piciorul şi pumnii în zone vitale ale corpului respectiv în zona capului şi a abdomenului, iar după aplicarea loviturilor, deşi victima era evident în stare de inconştienţă, l-a târât în curte, lăsându-l să zacă toată noaptea în frig.

Pentru aceste motive Curtea a constatat că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului L.I.V. nu ar fi temeinică, lipsind din conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o disproporţie între scopul şi rezultatul acestora, a înlăturat circumstanţele atenuante personale acordate, a majorat pedeapsa până la minimul special prevăzut de lege, respectiv 10 ani închisoare.

Sunt fondate şi criticile parchetului privind pedeapsa blândă aplicată inculpatei L.S., cu reţinerea în favoarea acesteia de circumstanţe atenuante personale.

Deşi cunoştea împrejurarea că inculpatul L.I.V. a adus victima, prin loviturile aplicate, în stare de inconştienţă, că în această stare zace în curtea sa într-o noapte friguroasă de octombrie (28 octombrie 2009) a acceptat această stare de lucruri, nu a anunţat autorităţile cu privire la cele întâmplate.

S-a evidenţiat că toate aceste aspecte sunt de natură a îndreptăţi instanţa la a înlătura circumstanţele atenuante personale acordate şi de a majora pedeapsa la 1 an 6 luni închisoare.

Majorând pedeapsa aplicată inculpatei de la 2 luni la 1 an 6 luni închisoare, instanţa a majorat şi termenul de încercare de la 2 ani 2 luni la 3 ani 6 luni.

Pe de altă parte, s-a consemnat că criticile formulate de inculpatul L.I.V. sunt nefondate.

Nu în ultimul rând, criticile formulate de către partea civilă T.M. cu privire la majorarea despăgubirilor civile s-a evidenţiat că sunt nefondate. Aşa cum se desprinde din actele şi probele de la dosar, instanţa de fond a făcut o justă analiză a acestor probe şi a acordat despăgubiri materiale în funcţie de cât a dovedit partea civilă a fi prejudiciată. Şi daunele morale acordate au fost just apreciate sub aspectul cuantumului acestora.

Pentru aceste considerente instanţa a respins criticile părţii civile vizând acest aspect, dar pentru considerentele arătate la analiza apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a admis apelul părţii civile şi a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor.

Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Dacă împotriva sentinţei, în termenul prevăzut de lege au declarat apel inculpatul L.I.V., Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi partea civilă T.M., împotriva Deciziei 47/ A din 9 septembrie 2010 a Curţii de apel Oradea pronunţată în sensul celor mai sus redate, s-au declarat, în termen legal, recursuri doar de către inculpatul L.I.V. dar şi de către inculpata L.S.

Procesual, inculpatul L. a putut invoca orice critică la adresa deciziei, în limita cazurilor de casare impuse de lege însă inculpata, nedeclarând apel, criticile sale se pot circuscrie numai la modificarea pedepsei intervenită în sarcina acesteia în apel -art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen.

Inculpatul L.I.V. solicită admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică şi nelegală arătând că în mod greşit instanţa de fond iar ulterior instanţa de apel au respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Consideră că încadrarea juridică corectă a faptei este cea pentru care s-a început urmărirea penală respectiv infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte deoarece inculpatul L.I.V. a fost provocat prin comportamentul victimei iar acesta nu a avut niciodată intenţia de a omorî victima ci doar de a o apăra pe coinculpata L.S.

Mai arată că în mod greşit instanţele nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. cu toate că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări indusă de conduita victimei. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii pentru că a înlăturat circumstanţele atenuante incidente în cauză.

Pedeapsa este greşit individualizată faţă de persoana inculpatului, modalitatea concretă de comitere a faptei, conduita anterioară şi posterioară faptei.

Concret se invocă cazurile de casare de la art. 385⁹ pct. 17, 17² şi 14 C. proc. pen.

S-a mai solicitat şi menţinerea soluţiei primei instanţe, în subsidiar.

Daunele acordate în apreciere au fost lăsate la latitudinea instanţei.

L.S. solicită admiterea recursului, cu consecinţa achitării în ceea ce o priveşte pe inculpată. Totodată consideră că raportat la gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate relativ mică, precum şi raportat la persoana inculpatei care este la primul contact cu legea penală, recunoaşte şi regretă fapta, instanţa de fond i-a aplicat o pedeapsă corespunzătoare.

Instanţa de recurs reţine următoarele:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect încadrarea juridică a faptei săvârşite de către inculpaţi.

Conform raportului medico-legal, moartea lui T.I.M. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne consecutiv traumatismului toraco-abdominal închis cu rupturi traumatice ale splinei. Poziţia victimă-agresor a fost faţă în faţă, apoi victimei i s-au aplicat lovituri la nivelul hemitoracelui stâng al abdomenului.

Existând un raport de cauzalitate între moartea victimei şi loviturile aplicate de către inculpat, este evident şi mai presus de orice dubiu că fapta inculpatului L. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor şi nu a celei de lovituri cauzatoare de moarte, cum a solicitat inculpatul a se schimba calificarea juridică a faptei.

Pentru aceste considerente, instanţa de recurs va respinge criticile formulate în acest sens, de altfel şi în apelul aceluiaşi inculpat, ca fiind nefondate - pct. 17.

Acţionând în modul descris, inculpatul a prevăzut în mod neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale - suprimarea vieţii victimei, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia (indirectă) de a ucide, astfel că instanţele ierarhic inferioare au constatat în mod temeinic că încadrarea faptei dată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 15 ianuarie 2009 este corectă.

Instanţa de recurs va respinge şi cererea formulată de apărătorul inculpatului privind reţinerea în favoarea acestuia a stării de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie. Or, în cauză nu a putut fi reţinută drept provocare faptul că victima a bătut la uşă şi a strigat, întrucât această manifestare nu era de natură să inducă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie care să-i înlăture posibilitatea de autocontrol, cu atât mai puţin cu cât victima se afla în stare de ebrietate - raportat la aceste critici s-a invocat cazul de casare de la pct. 17¹ (corect 17²).

O atenţie aparte priveşte procesul de dozare şi individualizare a pedepsei ce s-a stabilit în sarcina inculpatului în apel, unde Curtea a ţinut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP):

Gradul de pericol social al faptei, care este de gravitate mare, raportat la valoarea socială ocrotită în dispoziţia legală încălcată de către inculpat-viaţa omului;

Modul şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, reţinând că fapta a fost săvârşită cu intenţie indirectă;

Persoana inculpatului care este la primul contact cu legea penală, dar şi atitudinea de recunoaştere şi regret manifestat de acesta.

Limitele speciale ale pedepsei conform prevederilor C. pen. Instanţa de fond a reţinut în mod corect în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante „raportat la modul concret de săvârşire a faptei, atitudinea acestuia".

Fără putinţă de tăgadă raportarea la comportamentul inculpatului este un element esenţial în funcţie de care trebuie să se orienteze instanţa în procesul de individualizare a sancţiunii.

Ori inculpatul a manifestat o atitudine pozitivă atât înainte de comiterea infracţiunii cât şi ulterior acesteia, fiind incidente fără discuţie circumstanţele de la art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

Pentru aceste motive Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului L.I.V. de la 10 la 6 ani ar fi temeinică, fiind ancorată în conţinutul dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând un echilibru între scopul şi rezultatul acestora.

Instanţa de recurs reţine că numai o astfel de ultimă sancţiune, acceptată la o medie a celor două pedepse aplicate anterior în speţă, este în măsură să satisfacă raportul faptă-urmări, altfel ar intra în derizoriu o acţiune mai mult decât reprobabilă de ucidere a unei persoane, cu impact deosebit inclusiv asupra colectivităţii locale din care făceau parte peroanele implicate, însă, pe de altă parte, a promova sancţiunea propusă de instanţa fondului ar conduce la o privire critică şi neunitară asupra practicii judiciare în ansamblul acesteia raportat la instrumentarea şi soluţionarea unor astfel de pricini.

În consecinţă recursul acestui inculpat este de admis, este incident cazul de casare de la pct. 14, se va casa în parte Decizia exclusiv cu raportare la individualizarea pedepsei acestui inculpat ce va fi redusă la 6 ani, cu menţinerea celorlalte dispoziţii şi cu deducerea perioadei de arest preventiv suportată în cauză de inculpatul recurent.

În ceea ce priveşte recursul inculpatei L., în funcţie de contextul procesual descris, va fi privit ca neavenit sub aspectul solicitării de achitare a inculpatei de sub învinuirea pentru care a fost condamnată, fiind de discutat doar pe marginea sancţiunii aplicate acesteia, modificarea sa din apel.

Instanţa de recurs reţine că înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., dispoziţiilor art. 76 lit. e) C. pen. şi majorarea pedepsei aplicată inculpatei L.S., fiica lui J. şi M., născută la 20 iunie 1974 în Satu Mare, de la 2 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare s-a concretizat cu deplin temei.

Instanţele ierarhic inferioare au avut în vedere la individualizarea pedepsei aspectele cum ar fi persoana inculpatei, cu trecut nepedepsit, are spre creştere şi educare 2 copii minori aşa încât s-a dispus o sancţiune fără privare de libertate, aspect ce trebuie a fi privit ca suficient în circumstanţierea favorabilă a acesteia, iar pedeapsa din apel apare a fi mai echilibrată în funcţie de fapta comisă, obiectivă în toate coordonatele sale.

Aşa fiind, recursul acesteia este de respins ca nefondat pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul L.I.V. împotriva Deciziei penale nr. 47/ A din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte Decizia penală numai cu privire la individualizarea pedepsei şi rejudecând în fond reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen. de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare urmare reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.I.V., durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 octombrie 2009 la 4 februarie 2011.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.S. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurenta inculpată L.S. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul L.I.V., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 343/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 874/2011. Penal. Abuz în serviciu contra... →

ICCJ. Decizia nr. 406/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 406/2011. Penal