ICCJ. Decizia nr. 3618/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3618/2011
Dosar nr. 6367/2/2010/a1
Şedinţa publică din 17 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6367/2/2010 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, instanţa de fond:
În baza art. 1603 C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul Z.A.R. şi a modificat controlul judiciar, în sensul că a înlăturat obligaţia stabilită în sarcina acestuia de a nu exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 1602 alin. (31) lit. f) C. proc. pen.
În baza art. 1603 C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul C.N. şi a ridicat în parte controlul judiciar, în sensul înlăturării obligaţiei referitoare la interdicţia de a participa la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media şi a de a publica articole în presa scrisă cu privire la cauza penală de faţă, prevăzută de art. 1602 alin. (31) lit. c) C. proc. pen.
Pentru a hotărî, astfel instanţa de fond a reţinut că inculpatul Z.A.R. a fost arestat preventiv pentru faptul că, în cursul lunii octombrie 2009, avocat fiind în Baroul Bucureşti, împreună cu alţi inculpaţi, a constituit un grup infracţional organizat, a cărui activitate s-a desfăşurat în perioada octombrie 2009 – martie 2010, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, prin activităţi derulate în mod coordonat de racolare a unor persoane cercetate penal, interesate sa dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile, în schimbul remiterii unor sume de bani şi a altor bunuri, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracţionale, precum şi de exercitare a unor acte materiale specifice traficului de influenţă, în legătură cu magistraţi din cadrul unor instanţe.
Temeiul arestării preventive l-a constituit situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Prin Încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului, iar în baza art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii acesta a fost obligat să respecte mai multe obligaţii.
S-a apreciat că buna desfăşurare a procesului penal, în contextul controlului judiciar instituit, poate fi asigurată, între altele, prin faptul că acesta nu mai are posibilitatea de a exercita profesia de avocat, de care se presupune că s-a folosit la săvârşirea infracţiunilor reţinute prin rechizitoriu în sarcina sa.
Prin cererea formulată în şedinţa publică, la data de 6 octombrie 2011, inculpatul a solicitat modificarea controlului judiciar, în sensul ridicării interdicţiei de a exercita profesia de avocat până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
În motivarea cererii, inculpatul a învederat caracterul facultativ al acestei obligaţii, că interdicţia îl lipseşte de posibilitatea asigurării de venituri licite familiei şi că în prezent nu mai subzistă temeiurile care să justifice această interdicţie.
Pentru a admite cererea, instanţa de fond a reţinut că, în prezent, după aproape 11 luni de la stabilirea controlului judiciar, menţinerea acestei obligaţii cu caracter facultativ apare ca fiind excesivă, că buna desfăşurare a procesului penal nu poate fi periclitată de faptul că inculpatul ar putea exercita profesia de avocat.
Drept urmare, în prezent restrângerea dreptului la muncă, în sensul interzicerii de a profesa în calitate de avocat, nu mai este proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Pentru a admite cererea şi a ridica în parte controlul judiciar, cu referire la inculpatul C.N., instanţa de fond a reţinut că acesta a fost arestat preventiv pentru faptul că în perioada octombrie - decembrie 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a pretins, prin intermediul inculpatei G.I.C., diverse sume de bani, în scopul dispunerii unor soluţii judiciare favorabile.
Totodată, s-a reţinut că în perioada octombrie 2009 – martie 2010 inculpatul, cu complicitatea altor persoane, acţionând în cadrul unui grup organizat, l-a ajutat pe C.M. şi, în altă cauză, pe M.C., prin administrarea frauduloasă a unor probe, să obţină soluţii de netrimitere în judecată.
Temeiul arestării l-a constituit situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Prin Încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, s-a dispus punerea acestuia în libertate sub control judiciar, stabilindu-se şi obligaţiile cărora acesta trebuie să se supună pe perioada liberării provizorii.
Prin cererea formulată de inculpatul C.N., în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2011, acesta a solicitat ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva sa prin Încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov.
În motivarea cererii sale, inculpatul a arătat că nu a prezentat niciun moment pericol social pentru ordinea publică, întrucât faptele care i se impută nu există, iar restricţiile impuse odată cu liberarea provizorie sub control judiciar limitează nejustificat dreptul său la libera circulaţie şi îl supune unor umilinţe. A mai arătat inculpatul că nu s-a dovedit că s-ar sustrage judecăţii sau unei eventuale condamnări. În fine, în privinţa interdicţiei de a participa la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media şi de a publica articole în presă, cu referire la cauza penală de faţă, aceasta este nejustificată, cu atât mai mult cu cât au fost publicate o serie de articole defăimătoare la adresa sa.
Pentru a dispune în sensul arătat, instanţa de fond a apreciat că, în niciun caz, nu se poate vorbi despre inexistenţa temeiurilor care au justificat măsura arestării preventive şi nici despre necesitatea înlăturării obligaţiilor impuse la momentul liberării provizorii.
În ceea ce priveşte însă obligaţia cu caracter facultativ, respectiv interdicţia de a participa la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media şi de a publica articole în presa scrisă cu privire la prezenta cauză penală, instanţa a apreciat că, raportat la timpul scurs de la data stabilirii acestei interdicţii, aceasta nu mai este proporţională cu scopul pentru care a fost impusă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, sub aspectul modificării controlului judiciar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Z.A.R. şi, în urma rejudecării, respingerea cererii acestuia.
În acest sens, este adevărat că modificarea sau ridicarea controlului judiciar instituit de către instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în tot sau în parte, pentru motive temeinice.
Or, la dosarul cauzei nu există motive temeinice ce ar impune modificarea măsurii instituite anterior de către instanţă, cu referire la interdicţia de a exercita profesia de avocat.
Împotriva încheierii instanţei de fond a declarat recurs şi inculpatul C.N., criticând greşita admitere în parte a cererii de ridicare în tot a controlului judiciar instituit împotriva sa prin Încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Succesiunea actelor judiciare ce alcătuiesc conţinutul unui proces penal poate duce, uneori, la modificarea împrejurărilor concrete ce au determinat luarea unei măsuri de prevenţie.
Remediul juridic pentru depăşirea acestei situaţii îl reprezintă înlocuirea măsurilor de prevenţie.
Astfel, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Constituie temeiuri în sensul textului menţionat atât cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., cât şi orice alte considerente de care s-a ţinut seama, în concret, la luarea măsurii iniţiale.
Există o schimbare a acestor temeiuri atunci când, ca urmare a desfăşurării urmăririi penale sau judecăţii, a probelor administrate şi a situaţiilor de fapt sau de drept reţinute pe baza acestora, se constată că motivele ce au determinat luarea măsurii preventive nu mai justifică această măsură, ci o altă măsură preventivă.
Este de observat că atunci când se solicită înlocuirea arestării preventive nu se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii, căci acestea constituie condiţii de valabilitate a instituirii ei.
Prin urmare, dacă o măsură preventivă a fost luată de la început cu încălcarea legii şi cu nesocotirea adevărului, se impune desfiinţarea ei, nu înlocuirea cu altă măsură.
În consecinţă, solicitând ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva unui inculpat, acesta nu poate invoca motive de nelegalitate a măsurii preventive luate ci, exclusiv, schimbarea temeiurilor care au justificat înlocuirea măsurii preventive.
În ceea ce priveşte modul efectiv în care se produce schimbarea temeiurilor avute în vedere, este rolul organului judiciar competent să aprecieze, particularizat la cauză, dacă se impune ridicarea controlului judiciar.
Este aşadar străin de această analiză motivul privind estomparea rezonanţei sociale a faptei, ca un criteriu concret, odată cu trecerea timpului, atâta timp cât acest motiv a fost avut în vedere la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura neprivativă de libertate a liberării provizorii sub control judiciar.
Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a examinat cererile de ridicare a controlului judiciar în raport de acest motiv.
Examinarea cererilor privind ridicarea controlului judiciar, respectiv a modificării acestuia, priveşte cadrul legislativ, cu referire la art. 1603 C. proc. pen., care, în raport de caracterul de maximă generalizare a dispoziţiei, trimite implicit la condiţiile liberării provizorii sub control judiciar.
Or, în acest sens, rezultă că art. 1602 C. proc. pen. priveşte în fapt două grupuri de norme juridice, primul privind cerinţele instituite de legiuitor necesare pentru dispunerea măsurii şi al doilea reprezentând condiţionări ale comportamentului inculpatului pe durata luării măsurii.
Întrucât cerinţele pentru dispunerea măsurii sunt examinate, la formularea acesteia, exclusiv pentru admiterea sau respingerea cererii, modificarea controlului judiciar se examinează în raport de motive ce privesc obligaţiile impuse inculpatului, cu referire la categoria de obligaţii ce se dispun doar dacă organul judiciar apreciază că se impune acest lucru.
Inculpatul Z.A.R. a solicitat modificarea controlului judiciar, în sensul ridicării interdicţiei de a exercita profesia de avocat, cererea acestuia fiind admisă de prima instanţă.
Într-adevăr, conform art. 1603 C. proc. pen., modificarea sau ridicarea controlului judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în tot sau în parte, pentru motive temeinice.
Or, motivele invocate de inculpat, constând într-o cerere în care se face apel la bunăvoinţa şi îngăduinţa organului judiciar, cu referire la motive privind situaţia materială, nu constituie motive temeinice în sensul legii procesual penale.
Prin urmare, nefiind dovedite motivele temeinice la care se referă textul de lege menţionat, în mod greşit, prima instanţă a admis cererea inculpatului.
Astfel, un inculpat liberat provizoriu nu se bucură de o libertate deplină, ci se află într-un stadiu intermediar ce presupune inerent unele restricţii prin privare sau restrângere de drepturi şi libertăţi.
Această împrejurare este impusă de faptul că este în plină desfăşurare un proces penal şi, pentru derularea acestuia în bune condiţii, s-au impus o serie de obligaţii în sarcina inculpatului.
Proporţionalitatea măsurii interdicţiei de a exercita profesia de avocat a fost raportată la gravitatea faptelor pentru care inculpatul este judecat, relevată de sumele de bani presupus a fi fost traficate, calitatea persoanelor asupra cărora se presupune că se trafica influenţa, numărul persoanelor implicate şi, în primul rând, calitatea de avocat a inculpatului.
Măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpatul Z.A.R. şi menţinută 7 luni, a fost individualizată ulterior sub forma liberării provizorii sub control judiciar, tocmai în considerarea faptului că obligaţiile impuse inculpatului, inclusiv cea a interdicţiei de a exercita profesia de avocat, sunt în măsură să asigure scopul măsurii preventive, prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Or, temeiurile avute în vedere nu s-au schimbat, aşa încât modificarea controlului judiciar prin înlăturarea acestei interdicţii nu se justifică.
Instanţa de fond, pentru a admite cererea, a făcut referire la dreptul la muncă.
Or, este adevărat că dreptul la muncă este un drept social-economic de tradiţie, reglementat în prezent la nivel de lege fundamentală prin art. 41 din Constituţia României, revizuită şi având un conţinut juridic complex.
Acesta însă nu are sensul dat de prima instanţă.
Astfel, cu referire la ceea ce interesează în cauză, priveşte ideea existenţei şi a unor obligaţii corelative libertăţii persoanei.
Prin urmare, exerciţiul acestui drept poate fi restrâns exclusiv în condiţiile art. 53 din Constituţie.
Or, sub acest aspect, este evident că obligaţia corelativă având acest conţinut are temei în lege, respectiv C. proc. pen. şi a fost dispusă în condiţiile acestui act normativ.
Mai mult, în raport de înscrisurile în probaţiune depuse chiar de către inculpat, în cauză nu a avut loc o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă, în accepţia sa constituţională, care nu reglementează o identitate între dreptul la muncă şi exercitarea unei profesii.
Rezultă aşadar că admiţând cererea inculpatului Z.A.R., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre prin care s-a făcut o greşită aplicare a legii, supusă cazului de casare conceptualizat prin art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov împotriva Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6367/2/2011, va casa în parte încheierea atacată şi, pe fond, va respinge cererea formulată de inculpatul Z.A.R. privind modificarea controlului judiciar.
Cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul C.N., este de observat că potrivit sistemului constituţional actual, în rândul situaţiilor ce pot impune, în mod legal, excepţional şi nediscriminatoriu, restrângerea unor drepturi sau libertăţi, se regăseşte şi cea determinată de desfăşurarea procesului penal.
În ceea ce priveşte dreptul procesual penal, aceste forme de afectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt circumscrise instituţiei măsurilor de prevenţie.
În raport de la finalitatea prefigurată de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., de esenţa măsurilor de prevenţie este caracterul de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia.
Prin urmare, cu referire la cererea inculpatului C.N. având ca obiect ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva sa, admisibilitatea acesteia era condiţionată, cu valoare de motiv întemeiat în sensul legii procesual penale, de încetarea condiţiilor care au constituit temei al luării arestării măsurii preventive, respectiv a celor care au justificat individualizarea acesteia într-o modalitate neprivativă de libertate.
Or, astfel cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive şi apoi la individualizarea acesteia nu au dispărut şi nici nu s-au modificat, astfel încât să impună ridicarea în total a controlului judiciar.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că în continuare există indicii temeinice şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă şi pentru care a fost trimis în judecată.
Prin urmare, în mod întemeiat, prima instanţă a reţinut că gravitatea faptelor de corupţie, pentru care este judecat inculpatul, şi stadiul procesual impun, în continuare, menţinerea controlului judiciar, fără ca prin această măsură procesuală să fie afectată prezumţia de nevinovăţie.
Aşadar, admiţând numai în parte cererea inculpatului, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă niciunuia dintre cazurile de nelegalitate reglementate de legiuitor.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6367/2/2010.
Va obliga recurentul-inculpat C.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov împotriva Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6367/2/2010.
Casează, în parte, încheierea atacată şi, pe fond, respinge cererea formulată de inculpatul Z.A.R. privind modificarea controlului judiciar.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva aceleiaşi încheieri.
Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul inculpat C.N. la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3651/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3604/2011. Penal → |
|---|
