ICCJ. Decizia nr. 3601/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3601/2011
Dosar nr. 1360/120/2011
Şedinţa publică din 17 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 149 din 19 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1360/120/2011 al Tribunalului Dâmboviţa, secţia penală, inculpatul M.M. a fost condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., la 6 ani închisoare.
În baza art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea acesteia.
A luat act ca partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă.
A luat act că prejudiciul cauzat Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a fost achitat de inculpat.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuţitului folosit de către inculpat la săvârşirea faptei.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, în seara zilei de 7 ianuarie 2011, după ce inculpatul a servit masa cu soţia sa M.M., cu care a avut de-a lungul timpului numeroase stări conflictuale, în special pe fondul consumului de alcool, au purtat din nou discuţii în contradictoriu în camera unde dorm împreună şi unde se găsesc două paturi.
La un moment dat inculpatul a luat un cuţit având o lungime totală de 33 cm şi a înjunghiat-o pe partea vătămată, în zona stângă a abdomenului.
Văzând că sângerează abundent, partea vătămată s-a întins pe unul dintre paturile aflate în cameră şi a acţionat asupra rănii cu obiecte de îmbrăcăminte, în scopul opririi hemoragiei.
La scurt timp, la domiciliul părinţilor a venit fiul acestora, martorul M.C., care realizând cele întâmplate a anunţat salvarea, care a transportat-o pe victimă la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Expertiza medico-legală a concluzionat în sensul că plaga înjunghiată a pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
În raport de situaţia de fapt susţinută de probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului M.M. săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
La individualizarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările comiterii ei pe fondul consumului de alcool, urmarea produsă, dar şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond inculpatul a declarat apel. Acesta, invocând modalitatea concretă a săvârşirii faptei, circumstanţele legate de persoana sa, cu referire la faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit cu victima de peste 40 ani şi, deşi au fost neînţelegeri, nu s-a ajuns niciodată la vătămări corporale, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.
Prin Decizia penală nr. 100 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a evaluat în mod corespunzător toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Reiterând criticile formulate în apel împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, rejudecând coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Criticile formulate de inculpat privesc aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul a susţinut că, în mod greşit, instanţele de judecată nu au reţinut ca circumstanţe atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că, fiind căsătorit de peste 40 ani, nu s-a ajuns în timp la o asemenea situaţie, deşi stări conflictuale între soţi au mai existat.
Or, este adevărat că unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii şi limitelor pentru o anumită infracţiune, precum şi aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracţiunea săvârşită, trebuie să corespundă gravităţii acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum şi de situaţia personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în aşa fel încât aceasta să-şi poată îndeplini funcţiile şi realiza scopul.
Prin urmare, temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare este dată de existenţa proporţiei juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei şi culpabilitatea şi periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.
Cu referire la critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) priveşte împrejurările care atenuează răspunderea penală.
Însă, în raport de modul de redactare al art. 74 C. pen. rezultă că existenţa uneia sau unora dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menţionat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca circumstanţe atenuante.
Prin urmare, în raport de textele menţionate, constatarea şi recunoaşterea ca circumstanţe atenuante a împrejurărilor invocate şi aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
Această apreciere impune o raţională interpretare a dispoziţiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicioase a circumstanţelor atenuante, exclusiv în acele situaţii în care coroborarea împrejurărilor menţionate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.
Or, împrejurările invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un comportament pozitiv şi un pericol social concret sub limita celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.
Astfel, pericolul social concret, peste cel determinat generic prin norma incriminatoare, cu referire la limita minimă a pedepsei stabilite în individualizarea legală, este dat de împrejurarea săvârşirii faptei pe fondul consumului de alcool, fără ca victimei să i se poată reţine o anume stare de provocare, precum şi din atitudinea inculpatului care, după comiterea faptei, nu s-a preocupat de salvarea vieţii victimei, aceasta fiind supusă intervenţiei chirurgicale exclusiv ca urmare a demersurilor fiului său, sosit întâmplător la domiciliul părinţilor. Mai mult, după comiterea faptei, inculpatul a proferat în continuare ameninţări la adresa soţiei pe care a şi lovit-o cu palma peste faţă.
Prin urmare, lipsa antecedentelor penale nu poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 - 76 C. pen. nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidenţiat printr-o activitate socială meritorie sau în calităţi morale deosebite, în raport de care săvârşirea infracţiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat.
În consecinţă, în mod judicios instanţa de fond nu a reţinut împrejurările menţionate ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de inculpat constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunţate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Este de observat sub acest aspect că prima instanţă a dat în mod judicios eficienţă împrejurărilor menţionate aplicând acestuia o pedeapsă situată spre minimul normei incriminatoare. Împrejurările în care au fost săvârşite faptele şi pericolul social al faptelor comise nu justifică reducerea pedepsei sub minimul normei incriminatoare, pedepsele aplicate în cauză fiind aşadar de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, stabilite prin art. 52 C. pen.
În fine, alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 100 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei.
Va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 100 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 8 ianuarie 2011 la 17 octombrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3604/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3595/2011. Penal → |
|---|
