ICCJ. Decizia nr. 3657/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3657/2011
Dosar nr. 8234/1/2011
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 octombrie 2011 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 3001 C. proc. pen. raportat la art. 160b din acelaşi cod a menţinut starea de arest a inculpatei N.M.C., constatând că în intervalul cuprins între momentul arestării preventive şi până la finalizarea urmăririi penale şi trimiterea inculpatei în judecată, temeiurile care au determinat arestarea subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite în continuare condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, a apreciat condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică ca fiind îndeplinită, în speţă, având în vedere infracţiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere valorii sociale prevăzute de lege, iar lăsarea în libertate a acesteia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate la nivel local.
În acest context, a apreciat instanţa de fond că nemenţinerea unor măsuri preventive faţă de anumite persoane, în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora într-o activitate infracţională ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiţie, consecinţă necompatibilă cu principiile unei societăţi democratice.
Împotriva încheierii la data de 7 octombrie 2011 a declarat recurs inculpata N.M.C. şi a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive şi în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpata N.M.C. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Ordonanţa din 12 august 2011 Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Timişoara a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata N.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin rechizitoriul nr. 5/P/2011 din data de 04 octombrie 2011 Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei N.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în esenţă că inculpata în calitate de apărător ales al numitei N.F. i-a pretins acesteia o sumă de bani promiţându-i că în schimbul acestei sume va interveni pe lângă un magistrat judecător din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina pe acesta să soluţioneze în mod favorabil acţiunea civilă exercitată de reclamanta N.F. în sensul anulării procesului-verbal de contravenţie la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în Dosarul civil nr. 436/194/2011 al Judecătoriei Bozovici.
S-a mai reţinut că în aceiaşi cauză inculpata l-a instigat pe numitul P.I. să depună o depoziţie mincinoasă, în instanţă, care să-i folosească pentru anularea procesului-verbal de contravenţie.
Prin încheierea din 12 august 2011 Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 29 de zile, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) din acelaşi cod, întrucât sunt indicii temeinice că inculpata a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordine publică. Măsura arestării preventive a inculpatei a fost prelungită de aceiaşi instanţă prin încheierea din data 08 septembrie 2011 până la data de 09 octombrie 2011.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpata N.M.C. în conformitate cu dispoziţiile legale, instanţa - Curtea de Apel Timişoara - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, nu s-au modificat, astfel, a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpatei.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei N.M.C. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale, Curtea constată că în cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpata a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei respectiv trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată. ( 2 - 10 ani închisoare; 1 - 5 ani închisoare).
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzută în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatei în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatei N.M.C. este justificată, aceasta fiind trimisă în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de influenţă şi instigare la mărturie mincinoasă poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât şi din circumstanţele personale ale inculpatei - calitatea acesteia, modul în care aceasta a acţionat - pretinderea unor sume de bani -, urmările produse - atingerea adusă valorilor sociale prevăzute de lege.
În cauza de faţă, stabilirea pericolului social al faptei şi persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficienţă existenţa unor probe ce justifică bănuiala puternică şi legitimă că inculpata N.M.C. a comis infracţiunile pentru care a fost deja trimisă în judecată - are în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol şi rezonanţa faptelor prin crearea unei stări de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii şi sporirea neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiţie.
În ceea ce priveşte cererea recurentei inculpate N.M.C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., faţă de considerentele expuse mai sus, de circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpată şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva acesteia şi cu scopul urmărit, astfel apreciază că cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea nu este întemeiată în acest moment procesual.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpata N.M.C., cu obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.M.C. împotriva încheierii din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1443/59/2011.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3661/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3656/2011. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
