ICCJ. Decizia nr. 3655/2011. Penal
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3655/2011
Dosar nr. 5352/2/2011
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 338 din 21 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare emis pe data de 7 februarie 2010 de Judecătorul pentru anchete preliminare al Tribunalului din cadrul Tribunalului Messina - Republica Italia, faţă de persoana solicitată - inculpat Ş.V. şi a dispus, în baza art. 107 alin. (3) raportat la art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, arestarea persoanei solicitate Ş.V., pe o perioadă de 30 zile, respectiv, începând cu data încetării cauzei care împiedică în acest moment predarea.
A dispus predarea persoanei solicitată Ş.V. către autorităţile judiciare italiene, în vederea executării mandatului european de arestare, după încetarea cauzei care împiedică în acest moment predarea.
A dispus respectarea regulii specialităţii, iar în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată de către autorităţile judiciare italiene la o pedeapsă privativă de libertate, şi a dispus ca acesta să fie transferat în România pentru executarea respectivei pedepse.
A dedus durata arestului preventiv executat în perioada 09 iunie 2011 până la 06 iulie 2011 inclusiv.
S-a reţinut că la data de 8 iunie 2011, a fost înregistrată pe rolul instanţei, cauza având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 07 februarie 2011 de către Judecătorul pentru anchete Preliminare din cadrul Tribunalului Messina pe numele lui Ş.V. cetăţean român, fiul lui I. şi G., născut în Bucureşti, sector 1, CNP (...), cu domiciliul în Bucureşti, sector 1, în prezent deţinut în Penitenciarul Rahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de organizaţie infracţională, sclavie, inducerea şi exploatarea prostituţiei, viol comis împotriva unui minor, fapte prevăzute de art. 416, 81, 110, 112, 600, 61, 609 bis, 609 septies C. pen. italian, art. 4 din Legea nr. 146/06, art. 3, 4, 7 din Legea nr. 75/1058.
Pe baza mandatului emis de autorităţile judiciare italiene, persoana solicitată Ş.V. a fost depistată în Penitenciarul Rahova şi a fost identificată în baza cărţii de identitate seria X nr. 000.
Audiată cu privire la cele prezentate, persoana solicitată a arătat că nu are cunoştinţă de faptele pentru care s-a emis împotriva sa mandat european de arestare, de către autorităţile italiene. A recunoscut că într-adevăr, de la sfârşitul anului 2008 şi până pe 14 septembrie 2009, s-a aflat pe teritoriul Italiei, în provincia Messina, însă a arătat că nu este de acord să fie predat autorităţilor italiene pentru rezolvarea acestui dosar, întrucât consideră că ar fi supus unor tratamente rele de către acestea.
Împotriva Sentinţei penale nr. 338 din 21 septembrie 2011 la data de 27 septembrie 2011 a declarat recurs persoana solicitată Ş.V. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea sesizării parchetului, solicitând totodată în ultimul cuvânt că doreşte să fie predată autorităţilor italiene.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată Ş.V. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Principiile generale ale cooperării judiciare internaţionale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie şi dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, emis în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Analizând actele dosarului în speţă se constată că mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare conform art. 96 din Legea nr. 302/2004 şi nu există motive de refuz al executării din cele menţionate în art. 98 din aceiaşi lege, aşa cum a constatat şi Curtea de Apel Bucureşti în considerentele sentinţei atacate.
Din examinarea dispoziţiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 şi art. 108 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.
Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis mandatul european de arestare a persoanei solicitată Ş.V. de către autorităţile judiciare italiene, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene -Italia -, care are la bază un mandat de arestare emis în condiţiile legii italiene.
Se mai constată că măsura arestării a persoanei solicitată Ş.V. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor evocate ale art. 102 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale respectivelor persoane.
Instanţa de fond a constatat că prin adresa MI-123-U-B-5-2-10182, Tribunalul din Messina, prin Divizia Sirene - Ministerul de Interne - Roma a transmis autorităţilor judiciare române, că nu sunt prevăzute activităţi de investigare urgente şi, prin urmare, nu se solicită predarea temporară. Astfel, în mod corect s-a dispus predarea persoanei solicitată Ş.V. către autorităţile judiciare italiene, în vederea executării mandatului european de arestare, după încetarea cauzei care împiedică în acest moment predarea, respectiv faptul că persoana solicitată se află în prezent în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare.
Faţă de considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare şi mai mult decât atât Înalta Curte are în vedere şi poziţia persoanei solicitată, care, în ultimul cuvânt în faţa instanţei a declarat că doreşte să fie transferat către autorităţile italiene.
În consecinţă, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată Ş.V.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ş.V. împotriva sentinţei penale nr. 338 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 620 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3656/2011. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3654/2011. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
