ICCJ. Decizia nr. 3654/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3654/2011
Dosar nr. 8226/1/2011
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia în temeiul art. 1608 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.I.A.
A apreciat instanţa, faţă de natura infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul B.I.A., faţă de pedeapsa aplicată de prima instanţă pentru infracţiunile care au determinat arestarea, de temeiurile care au fundamentat această măsură preventivă, precum şi de considerentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Deciziei nr. 2719/2011, că lăsarea inculpatului în liberate, chiar subordonată controlului impus de art. 1602 alin. (3) raportat la art. 1604 alin. (2) C. proc. pen., nu este oportună.
De asemenea, analizând circumstanţele concrete ale speţei, a apreciat că raportat la acuzaţiile aduse, garanţiile ferme prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt suficiente pentru realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum prevede art. 136 C. proc. pen.
A mai constatat că toate temeiurile care legitimează şi în prezent privarea de libertate a inculpatului determină înlăturarea aspectelor de ordin personal invocate în apărare, acestea neputând constitui un temei rezonabil pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, necesitatea ocrotirii interesului general al societăţii primând asupra celui personal al inculpatului.
În consecinţă, a reţinut că, deşi cererea inculpatului este admisibilă în principiu, pe fond aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 1608 alin. (6) C. proc. pen. a dispus respingerea acesteia.
Împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, a declarat recurs inculpatul B.I.A. şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, arătând ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., în sensul că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, nu are antecedente penale şi va respecta toate obligaţiile ce îi vor fi puse în vedere.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.l.A. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Sentinţa penală nr. 42 din 2 martie 2011 Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului B.I.A., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prevăzut de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. a) teza 2 şi b), pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 C. pen., 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale) şi 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2010 până la data de 02 martie 2011.
Înalta Curte apreciază că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă şi reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv, care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare de către instanţă. De asemenea, instanţa de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive şi să aibă în vedere toate circumstanţele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani";.
Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care inculpatul B.I.A. a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă, (art. 323 C. pen. prevede pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare, art. 329 alin. (2) prevede pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare, art. 13 alin. (1) Legea nr. 678/2001 prevede pedeapsa de la 5 la 15 ani închisoare)
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date"; nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiţii deşi nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Totodată, s-a statuat că, gravitatea unei fapte nu poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia a depăşit o limită rezonabilă.
Raportându-ne la datele speţei, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există „date";, în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul B.I.A. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpat şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiilor penale formulate împotriva acestuia şi cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte are în vedere că a fost pronunţată o sentinţă de condamnare în fond, cauza se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia şi are ca obiect apelul declarat de inculpaţi şi de D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Hunedoara împotriva Sentinţei penale nr. 42 din 2 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, infracţiunile săvârşite sunt grave - infracţiunea de constituire grup infracţional nestructurat, proxenetism în formă continuată, trafic de minori - inculpatul a avut o contribuţie activă la săvârşirea faptelor ce au fost reţinute în sarcina sa, astfel că datele care îl caracterizează pe inculpatul B.I.A. nu sunt de natură să evidenţieze garanţii suficiente că liberarea provizorie este, şi în cazul său, o măsură adecvată pentru asigurarea bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se ţină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, respectiv să se ţină cont de rezultatul infracţiunilor săvârşite, de garanţiile de ordin personal ale inculpatului şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., care nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului B.l.A.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.l.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.l.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1445/97/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3655/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3653/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
