ICCJ. Decizia nr. 3697/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3697/2011

Dosar nr. 4106/2/2009

Şedinţa publică din 20 octombrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 343 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petenta Z.I.E.E., cu domiciliul ales în Bucureşti, împotriva Ordonanţei nr. 628/P/2007 din data de 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Rezoluţiei nr. 463/11-2/2009 din data de 2 aprilie 2009 a Procurorului General al aceluiaşi parchet.

A fost desfiinţată, în parte, ordonanţa şi rezoluţia atacată, numai sub aspectul soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a intimatei învinuite S.A.V. pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. şi s-a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de numita S.A.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale ordonanţei şi rezoluţiei atacate.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 22 noiembrie 2003, petenta Z.I.E.E. a formulat plângere penală împotriva numiţilor S.A.V. şi B.M.C., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

În esenţă, petenta a arătat că, în anul 2001, a închiriat imobilul al cărei proprietar este în baza actului de donaţie autentificat din 23 noiembrie 1994 firmei S.C. ";M."; S.R.L., reprezentată de B.M.C.. Ca urmare a neîndeplinirii de către chiriaş a obligaţiilor contractuale, petenta a efectuat verificări la administraţia financiară şi a aflat că imobilul nu mai figurează pe numele său, ci al numitei V., iar transferul proprietăţii a operat în baza Sentinţei civile nr. 656 din 18 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă (definitivă şi irevocabilă).

Petenta a susţinut că această vânzare s-a făcut fără cunoştinţa şi consimţământul său, că nu a dat nimănui procură pentru a o reprezenta în scopul vânzării imobilului şi că actul de proprietate, în original, l-a avut în permanenţă asupra sa.

La data de 23 decembrie 2003, petenta Z.I.E.E. a formulat o altă plângere penală împotriva numiţilor B.M.C., B.F., V.C.G. şi S.A.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen., art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În esenţă, petenta a arătat că imobilul proprietatea sa situat în Bucureşti, a făcut obiectul a două contracte de închiriere încheiate la data de 19 octombrie 2001 cu S.C. ";M."; S.R.L. reprezentată de B.M.C. şi S.C. ";M."; S.R.L. reprezentată de B.F.. Chiria convenită a fost de 1.400 dolari S.U.A., cu obligaţia chiriaşilor de a achita integral toate taxele, această înţelegere a părţilor fiind consemnată în cuprinsul unei convenţii scrise semnate de ambele părţi.

Petenta a susţinut că s-a deplasat în Statele Unite ale Americii şi nu a mai revenit în România decât în luna noiembrie 2003, alertată fiind de faptul că B.M.C. a achitat chiria datorată doar în primele 5 luni ale anului 2002, neefectuând plăţile datorate ulterior. La revenirea în ţară, petenta a constatat că imobilul proprietatea sa a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare cu V.C.G., contract pe care petenta a negat că l-ar fi semnat, că avocata S.A.V. a încasat sume de bani în numele său şi, cu toate că era avocatul său, a reprezentat-o pe numita V.C.G. în Dosarul civil nr. 2134/2003 având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Totodată, petenta a susţinut că, în perioada 2002 - 2003 a fost internată în spitale din SUA, iar intimatele S.A. şi B.M. au cunoscut această situaţie, precum şi adresa efectivă a petentei, purtând o corespondenţă electronică numeroasă. În consecinţă, petenta a apreciat că intimaţii au acţionat de conivenţă şi, profitând de starea sa de sănătate, au fabricat înscrisuri în scopul de a o deposeda în mod fraudulos şi abuziv de imobilul proprietatea sa.

La data de 18 august 2004, petenta Z.I.E.E. a formulat o altă plângere penală împotriva numiţilor B.M.C., B.F., V.C.G. şi S.A.V., precum şi a numitei P.A. pentru săvârşirea unor fapte de fals, arătând că, în Dosarele nr. 1433/2004 şi 1434/2004 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au fost depuse două cereri de eliberare a unor certificate de grefă în numele său, cereri ce au fost semnate de alte persoane.

Iniţial, cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 2027/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti care, prin Ordonanţa din data de 2 august 2005 a dispus soluţii de netrimitere în judecată faţă de toate cele patru persoane reclamate în plângerile petentei din datele de 22 noiembrie 2003 şi 23 decembrie 2003.

Prin Sentinţa penală nr. 1717 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă, s-a admis plângerea formulată de petenta Z.I.E.E., s-a desfiinţat ordonanţa menţionată şi s-a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale şi a efectuării unei noi expertize a semnăturii vânzătoarei de pe antecontractul de vânzare-cumpărare, precum şi în vederea cercetării şi soluţionării plângerii petentei din data de 18 august 2004.

Subsecvent pronunţării acestei hotărâri şi declinării dispuse prin Ordonanţa nr. 2027/P/2004 din 21 mai 2007, cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 628/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în care, prin ordonanţa din data de 11 februarie 2009, s-au dispus următoarele:

- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei S.A.V. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. deoarece nu rezultă că învinuita ar fi semnat în fals antecontractul din data de 25 noiembrie 2001 şi nici că ar fi folosit înscrisurile false în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate;

- neînceperea urmăririi penale faţă de S.A.V. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni;

- neînceperea urmăririi penale faţă de S.B.M. şi P.A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni;

- neînceperea urmăririi penale faţă de av. V.E. şi V.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. deoarece, în cazul primei, faptele nu există, iar în cazul celui de-al doilea, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni;

- disjungerea cauzei privind pe învinuiţii B.F., B.M.C. şi V.C.G. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Împotriva acestei ordonanţe, petenta Z.I.E.E. a formulat, la data de 26 martie 2009, plângere în condiţiile prevăzute de art. 275 - 278 C. proc. pen., prin Rezoluţia nr. 463/II-2-2/2009 din data de 2 aprilie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dispunându-se respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Petenta s-a adresat instanţei de judecată la data de 28 aprilie 2009, în termen legal, conform art. 278¹ alin. (1) C. proc. pen., ea vizând exclusiv soluţiile de neurmărire dispuse faţă de intimata avocat S.A.V., precum şi soluţia de disjungere dispusă faţă de intimaţii B.M.C., B.F., V.C.G., în condiţiile în care instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

Raportându-se la conţinutul concret al plângerii, instanţa a constatat că soluţiile de neurmărire dispuse faţă de S.B.M. şi P.A. (cu referire la cele două cereri de eliberare a unor certificate de grefă în Dosarele civile nr. 1433/2004 şi 1434/2004), precum şi faţă de V.E. şi V.P. (cu referire la cererea de întabulare adresată Biroului de Carte Funciară Sector 1) nu au făcut obiectul plângerii, astfel încât ele nu vor fi supuse examinării în cadrul procedurii reglementate de disp. art. 278¹ C. proc. pen.

Sub un prim aspect, Curtea a constatat că solicitarea petentei de a se examina legalitatea soluţiei de disjungere dispuse faţă de intimaţii B.M.C., B.F. şi V.C.G. nu poate fi nici ea examinată în actualul cadru procesual, în care instanţa competentă, sesizată conform art. 278¹ C. proc. pen., are posibilitatea de a cenzura doar soluţiile de netrimitere în judecată expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 278¹ alin. (1) C. proc. pen., respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea procesului penal.

Orice altă soluţie prin care procurorul dispune doar asupra traseului procedural pe care îl reclamă competenţa diferită a organelor de urmărire penală (cum este cazul soluţiei de disjungere/declinare în speţă), fără a rezolva însă fondul conflictului de drept penal substanţial ce îi este dedus spre soluţionare, nu poate fi supusă controlului instanţei de judecată în procedura plângerii reglementate de dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen.

O atare interpretare a fost consacrată şi în jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 57 din 24 septembrie 2007, a statuat că ";plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278¹ alin. (1) C. proc. pen. ";este inadmisibilă";.

Inadmisibilitatea plângerii în raport de soluţia de disjungere subzistă chiar în situaţia în care, aşa cum a susţinut petenta, instanţa ar aprecia că probele sunt suficiente pentru judecarea cauzei şi ar reţine cauza spre soluţionare în condiţiile art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen. Aceasta deoarece caracterul complet şi temeinic al probelor administrate poate fi apreciat exclusiv prin raportare la faptele şi persoana faţă de care s-a dispus o soluţie de neurmărire (în speţă S.A.V.), fără a putea fi extins şi faţă de persoanele în privinţa cărora o atare soluţie nu a fost dispusă încă.

Pentru aceste considerente, Curtea s-a limitat exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse faţă de intimata-avocat menţionată, analizând probele administrate doar din această perspectivă.

Totodată, Curtea nu s-a pronunţat în mod distinct asupra inadmisibilităţii solicitării petentei de cenzurare a soluţiei de disjungere, deoarece caracterul unitar al plângerii adresate instanţei de judecată (perfect admisibilă în limitele menţionate) reclamă o soluţie unitară date acesteia prin hotărârea judecătorească, unitate ce nu exclude însă diversitatea considerentelor de ordin juridic avute în vedere de către instanţă la pronunţarea hotărârii sale, în raport de diferitele critici examinate.

Limitându-se la a reţine astfel inadmisibilitatea plângerii faţă de cei trei intimaţi menţionaţi, Curtea apreciază necesar a examina cu prioritate şi solicitarea intimatei S.A.V., prin apărător ales, de a se constatata inadmisibilitatea plângerii în ceea ce o priveşte, solicitare formulată în subsidiar în cursul dezbaterilor.

O atare inadmisibilitate a fost întemeiată de către intimată, pe de o parte, pe nelegalitatea disjungerii şi cercetării separate a faptelor şi făptuitorilor (în eventualitatea admiterii plângerii formulate în privinţa sa) iar, pe de altă parte, pe încălcarea principiului disponibilităţii, în condiţiile în care admiterea plângerii doar faţă de intimata-avocat ar nesocoti voinţa petentei, care a înţeles să formuleze plângere faţă de toţi cei patru intimaţi.

Sub un prim aspect, Curtea a reţinut că dreptul petentei de a formula plângere împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispuse faţă de S.A.V. este recunoscut de lege indiferent de consecinţele procedurale ale soluţiei date acestei plângeri. Drept urmare, oportunitatea aplicării dispoziţiilor art. 38 C. proc. pen. relative la disjungere se analizează subsecvent nu simplei introduceri a plângerii întemeiate pe disp. art. 278¹ C. proc. pen., ci subsecvent eventualei soluţii de admitere a acestei plângeri. Cum traseul pe care îl va parcurge dosarul ulterior soluţionării cauzei nu are nicio legătură cu însăşi existenţa dreptului petentei de a se adresa instanţei, invocarea acestui argument în susţinerea inadmisibilităţii este lipsită de orice suport legal.

Sub aspectul pretinsei încălcări a principiului disponibilităţii, Curtea reţine că de esenţa acestui principiu este dreptul petentei de a declanşa procedura penală prin introducerea plângerii şi de a o stinge prin retragerea acesteia, ceea ce echivalează cu o limitare a regulii oficialităţii aplicabilă în procesul penal. Obligaţia luării în considerare a voinţei petentei în privinţa introducerii/retragerii plângerii nu poate fi însă echivalată în nicio situaţie cu obligaţia instanţei de a prelua necritic soluţia propusă de aceasta plângerii sale şi dezvoltată în cursul dezbaterilor.

A admite că judecătorul învestit cu soluţionarea unei plângeri întemeiate pe disp. art. 278¹ C. proc. pen. este obligat, în virtutea disponibilităţii plângerii, să se conformeze solicitării de a trimite cauza la procuror pentru completarea cercetărilor sau de a reţine cauza spre judecare, în funcţie de voinţa subiectivă a petentei, echivalează nu doar cu o încălcare a conţinutului principiului analizat, ci mai ales cu o nesocotire flagrantă a regulilor legalităţii şi aflării adevărului ce guvernează, conform art. 2 şi 3 C. proc. pen., orice procedură penală, indiferent de modalitatea de sesizare a instanţei.

Pentru aceste considerente, apreciind neîntemeiată apărarea subsidiară a intimatei S.A.V., instanţa a examinat temeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse faţă de aceasta, prin reevaluarea probatoriului avut în vedere la pronunţarea acestor soluţii şi aflat în cele 9 volume înregistrate în prezent sub nr. X/P/2009.

În acest sens, a constatat că este neîndoielnic şi necontestat de către părţi că, la data de 19 octombrie 2001, prin intermediul S.C. L.I. S.R.L. (prestator de servicii imobiliare), au fost încheiate două contracte de închiriere între Z.I.E.E. - în calitate de proprietar şi S.C. M. S.R.L. reprezentată de B.M.C., respectiv S.C. M.C. S.R.L. reprezentată de B.F. - în calitate de chiriaşi.

Obiectul acestor contracte l-a constituit închirierea imobilului proprietatea petentei situat în Bucureşti, pe o perioadă de 3 ani, cu începere de la data de 1 noiembrie 2001, în schimbul unei chirii totale de 300 dolari S.U.A. lunar. Conform anexelor la cele două contracte de închiriere, coroborate cu înţelegerea scrisă încheiată la data de 19 octombrie 2001 între petenta Z.I. şi chiriaşi, valoarea reală a chiriei a fost stabilită la 1.400 dolari S.U.A., ce urma a fi plătită la data de întâi a fiecărei luni mandatarului special al proprietarului, B.M.C. asumându-şi obligaţia de a plăti şi impozitele aferente acestei sume.

Cele două contracte de închiriere (întocmite pe formulare tipizate) au fost înregistrate la Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti sub nr. X din 5 noiembrie 2001 şi Y din 5 noiembrie 2001, petenta Z.I. contestând semnăturile aplicate la rubrica proprietar şi susţinând că ele nu îi aparţin. Întrucât acest aspect face obiectul cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca urmare a soluţiei de disjungere dispusă şi nu a fost reţinută o eventuală contribuţie a intimatei S.A. la înregistrarea acestor contracte, Curtea nu va examina aceste împrejurări.

După încheierea contractelor de închiriere, în perioada 24 octombrie 2001 - 26 octombrie 2001 petenta Z.I. s-a aflat internată în Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie ";A.A."; Otopeni, iar în perioada 9 noiembrie 2001 - 25 noiembrie 2001 s-a aflat în staţiunea Eforie Nord însoţită de numita l.A. La data de 25 noiembrie 2001, petenta a revenit în Bucureşti însoţită de aceeaşi persoană şi s-a cazat la H.C. până la data de 28 noiembrie 2001, dată la care a părăsit ţara cu destinaţia S.U.A.

Conform susţinerilor petentei, după plecarea din ţară, a păstrat o legătură constantă cu B.M., fie în mod direct, fie prin intermediul fostului său soţ Z.G., până în luna noiembrie 2003 când a revenit în România. Cu această ocazie, petenta a susţinut că intimata S.A. i-a comunicat că nu mai este proprietara imobilului, aflând ulterior că, prin Sentinţa civilă nr. 656 din 18 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă (definitivă şi irevocabilă), s-a constatat că între numita V.C.G., în calitate de cumpărătoare, şi Z.I.E.E. în calitate de vânzătoare, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare a imobilului în suprafaţă de 360 mp situat în sector 1, pentru care s-a achitat preţul total de 80.000 dolari S.U.A.

Acest antecontract de vânzare-cumpărare s-ar fi încheiat între părţi la data de 25 noiembrie 2001, la cabinetul intimatei-avocat S.A.V., în prezenţa intimatei B.M.C. - fiica cumpărătoarei V.C.G..

Petenta Z.I.E.E. a negat în mod constant că ar fi semnat acest antecontract, susţinând că nu a semnat înscrisul datat 25 noiembrie 2001 şi nu a avut niciodată intenţia de a vinde imobilul menţionat în cuprinsul său, ci doar de a-l închiria.

La rândul său, intimata S.A.V. a arătat că intenţia reală a petentei a fost de a vinde imobilul situat în Bucureşti, că ea a semnat antecontractul din data de 25 noiembrie 2001 şi că, datorită afecţiunilor psihice de care petenta a suferit în perioada 2002 - 2003, semnătura sa prezintă modificări de ordin patologic.

Această din urmă ipoteză pare a fi fost îmbrăţişată şi de către procuror la dispunerea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, deşi motivarea extrem de sumară din cuprinsul ordonanţei atacate şi lipsa oricărei analize critice a probelor administrate determină imposibilitatea instanţei de a decela cu stricteţe argumentele faptice şi juridice avute în vedere.

Împrejurarea că intimata S.A.V. nu a semnat ea însăşi înscrisul intitulat antecontract de vânzare-cumpărare sau nu l-a folosit pentru a induce în eroare partea vătămată, aşa cum s-a reţinut prin ordonanţa atacată, este nerelevantă asupra stabilirii caracterului fals al înscrisului şi al contribuţiei concrete a intimatei la plăsmuirea sa şi la folosirea ulterioară în procesul civil finalizat prin Sentinţa civilă nr. 656 din 18 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Aceasta deoarece esenţială în reţinerea caracterului fals al antecontractului de vânzare-cumpărare datat la 25 noiembrie 2001 şi, implicit, a inducerii în eroare în scopul obţinerii frauduloase a proprietăţii asupra imobilului este stabilirea împrejurării dacă semnătura existentă la rubrica vânzător de pe înscrisul criticat a fost sau nu executată de către Z.I..

Or, în prezenta cauză au fost întocmite un raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi trei expertize criminalistice (acestea din urmă toate efectuate în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice), care au concluzionat că semnătura vânzătorului de pe antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 noiembrie 2001 nu a fost executată de Z.I.E.E..

Ca procedeu de contrafacere, toate cele patru mijloace de probă au stabilit un mijloc similar, respectiv:

- imitarea servilă a unei semnături autentice aparţinând petentei Z.I. (raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 februarie 2004);

- copiere prin transparenţă după o altă semnătură (raport de expertiză criminalistică din 27 iulie 2004);

- copiere după semnătura proprietarului de pe angajamentul datat 19 octombrie 2001 (raport de expertiză criminalistică din 18 mai 2005);

- copiere directă după semnătura proprietarului de pe angajamentul datat 19 octombrie 2001 (raport de expertiză criminalistică din 16 aprilie 2008).

Susţinerea intimatei în sensul că aceste patru mijloace de probă se contrazic sub aspectul mijlocului de contrafacere a subscrierii este lipsită de suport faptic şi tinde la antamarea unor diferenţe de formă între termenii folosiţi, ignorând similaritatea înţelesului acestora. Astfel, Curtea a constatat că diferenţa între concluziile celor trei expertize şi ale raportului de constatare este doar aparentă, ea datorându-se fie numărului limitat de scripte de comparaţie (cum este cazul constatării tehnico-ştiinţifice, care nu a avut în vedere alte semnături autentice ale petentei efectuate în perioada octombrie - noiembrie 2001), fie luării în considerare a unor probe noi ce ar fi putut avea relevanţă asupra scrisului (cum este cazul ultimei expertize efectuate la data de 16 aprilie 2008).

Fără a insista asupra constatărilor detaliate ale experţilor, Curtea a reţinut că ultima expertiză efectuată în cauză a concluzionat nu doar în sensul că petenta Z.I.E.E. nu a executat semnătura de la rubrica vânzător de pe antecontractul datat la 25 noiembrie 2001, dar a şi stabilit că această semnătură nu prezintă simptomele specifice grafismelor afectate de afecţiuni patologice, fiind doar o contrafacere prin metoda banală a copierii directe.

Constatând caracterul complet al tuturor argumentelor furnizate de experţi, Curtea a reţinut cu precădere două aspecte relevante asupra împrejurărilor în care s-a realizat contrafacerea înscrisului menţionat:

- niciuna dintre semnăturile petentei efectuate în perioada 19 octombrie 2001 - 31 octombrie 2002, dar şi ulterior acestei date până în anul 2006, nu prezintă vreun gen de tremurături, caracterizându-se prin spontaneitate şi naturaleţe, execuţie cu viteză mare şi siguranţă sporită; este concludent astfel că singura semnătură ce prezintă tremurături, fiind lipsită de naturaleţe şi spontaneitate este cea efectuată pe antecontractul criticat;

- pe de altă parte, copierea semnăturii existente pe antecontract de pe angajamentul datat la 19 octombrie 2001 este relevată atât de suprapunerea prin proiecţie, cât şi de proba cu ajutorul grilei, care evidenţiază coincidenţa pe orizontală a punctelor de maxim şi minim vertical ale elementelor grafice, situaţie imposibilă în cazul a două semnături autentice, aşa cum se evidenţiază în cuprinsul expertizei.

În acest context, raportul de expertiză din data de 18 mai 2004 întocmit în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice, ce a concluzionat că semnătura de pe antecontractul de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 2001 a fost executată de petenta Z.I.E.E. apare ca având un caracter singular, fiind în contradicţie cu celelalte expertize întocmite în cauză.

Totodată, împrejurarea de fapt relevată de acest raport, respectiv că tremurăturile pe care le prezintă semnătura incriminată sunt de origine naturală, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă cert administrat în cauză.

Astfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24 martie 2005 şi completarea la acest raport din data de 22 iunie 2005, invocate de intimată în susţinerea ipotezei unei afecţiuni psihice a petentei, nu formulează concluzii cu privire la starea psihică concretă a petentei Z.I. şi nu stabilesc un diagnostic psihiatric al acesteia, limitându-se la aprecieri de ordin teoretic asupra consecinţelor tulburării afective bipolare. Aceasta deoarece, din interviul psihiatric efectuat la data de 19 februarie 2004, nu s-a putut fundamenta ştiinţific un atare diagnostic, iar în condiţiile în care petenta a refuzat internarea recomandată, concluziile experţilor s-au referit generic la orice persoană ce prezintă tulburări psihice, nu concret la petentă.

Înscrisurile medicale depuse la dosar de către petentă, referitoare la afecţiunile de care aceasta a suferit în perioada 2002 - 2003 sunt neconcludente în condiţiile în care, pe de o parte, ele nu au permis medicilor psihiatri formularea unui diagnostic, iar pe de altă parte, expertiza din data de 16 aprilie 2008, a exclus originea naturală şi patologică a particularităţilor semnăturii de pe antecontract, stabilind că ele sunt consecinţa contrafacerii.

De asemenea, susţinerea expertului criminalist referitoare la declaraţia petentei din data de 7 mai 2004, în care aceasta ar fi recunoscut că este posibil să îi aparţină semnătura, este complet eronată şi contrară probelor din dosar. Din declaraţia menţionată, rezultă că Z.I. a susţinut că este posibil să îi aparţină semnătura de pe Contractul de închiriere din 5 noiembrie 2001 şi fişa suprafeţei locative, nicidecum semnătura de pe antecontractul din data de 25 noiembrie 2001 supus expertizei.

Pe de altă parte, singurele mijloace de probă ce susţin varianta semnării antecontractului de către petenta sunt declaraţiile intimatei şi ale coînvinuiţilor B.M., V.C., declaraţii ce emană evident de la persoane interesate în cauză şi a căror valoarea probatorie este strict condiţionată de coroborarea cu alte mijloace de probă conform art. 69 C. proc. pen.

În contextul acestor împrejurări de fapt, instanţa a avut în vedere cele trei expertize criminalistice efectuate de către ÎNEC şi cu precădere cea din data de 16 aprilie 2008, reţinând că ele stabilesc cu certitudine, din punct de vedere ştiinţific, contrafacerea semnăturii petentei pe antecontractul de vânzare-cumpărare. Pe cale de consecinţă, acest fapt obiectiv exclude veridicitatea susţinerilor intimatei S.A.V. în sensul că antecontractul a fost încheiat şi semnat de petentă în biroul său şi impune verificarea amănunţită a contribuţiei intimatei la prezentarea acestui înscris instanţei de judecată, în procesul ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. X/2003.

În acest sens, instanţa a constatat că, din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare datat la 25 noiembrie 2001, rezultă că Z.I. ar fi vândut numitei V.C.G. imobilul din sectorul 1, în schimbul sumei de 80.000 dolari S.U.A., din care suma de 60.000 dolari S.U.A. ar fi fost primită la acea dată, suma de 10.000 dolari S.U.A. urma a fi transmisă în rate lunare la banca C.B. în contul personal al petentei, iar restul de 10.000 dolari S.U.A. urma a fi depus de cumpărătoare în contul personal al petentei deschis la una din băncile din Bucureşti. Data perfectării contractului de vânzare-cumpărare a fost stabilită ca fiind 31 mai 2003.

Din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală rezultă următoarele împrejurări de fapt:

a) la data de 13 mai 2003, anterior expirării termenului indicat în antecontract, numita V.C., prin intermediul intimatei avocat S.A., a sesizat Tribunalul Bucureşti în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, adresa pârâtei Z.I. a fost indicată ca fiind în Bucureşti, fapt nereal în condiţiile în care atât reclamanta V., cât şi avocata sa cunoşteau că petenta locuieşte efectiv în S.U.A. încă din noiembrie 2001. În acest sens, relevantă este corespondenţa în format scris şi electronic purtată de B.M. şi S.A. cu petenta în perioada 2002 - 2003, corespondenţă ce va fi analizată ulterior;

b) în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta V.C., prin apărătorul său S.A., a susţinut că a plătit petentei Z.I. întreaga sumă menţionată în antecontract, însă aceasta din urmă refuză să se prezinte la notariat în vederea autentificării contractului.

Cu privire la plăţile pretins efectuate, s-a constatat că la dosarul cauzei nu există niciun înscris, cu excepţia antecontractului contestat, care să releve achitarea sumei de 60.000 dolari S.U.A. la data de 25 noiembrie 2001.

În privinţa sumelor achitate lunar petentei Z.I. în contul său lunar deschis la C. - S.U.A., din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar rezultă că au fost efectuate următoarele plăţi:

- 1.330,50 dolari S.U.A. la data de 4 aprilie 2002, 1.328,50 dolari S.U.A. la data de 8 mai 2002, 1.333,50 dolari S.U.A. la data de 18 iulie 2002, 1.275 dolari S.U.A. la data de 9 august 2002 (aşa cum rezultă din scrisoarea emisă la data de 15 septembrie 2004 de C.B.);

- 875 dolari S.U.A. la data de 4 februarie 2002, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar.

- 1.350 dolari S.U.A. la data de 30 aprilie 2002, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar.

În ceea ce priveşte suma de 10.000 dolari S.U.A. ce ar fi trebuit pusă la dispoziţia petentei până la data de 31 mai 2003 conform antecontractului, singurul înscris existent la dosar este o cerere formulată la data de 15 mai 2003 de către V.C. şi adresată HVB B. România, în care aceasta a solicitat blocarea, până la data de 25 iunie 2003 a două conturi ce îi aparţin, echivalente a 10.000 dolari S.U.A., în favoarea numitei Z.I.E.

Din coroborarea tuturor acestor înscrisuri, Curtea a constatat că sumele de bani plătite în contul personal al petentei Z.I., deschis la C.B., au avut valori cuprinse între 1.275 - 1.330 dolari S.U.A., valori sensibil asemănătoare celei aferente chiriei de 1.400 dolari S.U.A. specificată în înţelegerea anexă la contractele de închiriere din data de 19 octombrie 2001.

Totodată, Curtea a constatat că toate cele şase plăţi efectuate în contul petentei s-au realizat în perioada februarie - august 2002, totalizând suma de 7.492,5 dolari S.U.A., fără a rezulta titlul ce a stat la baza plăţii, cu excepţia transferului din data de 30 aprilie 2002, în cazul căruia s-a specificat ";contravaloare medicamente; tratament medical";. Ulterior datei de 9 august 2002, nu a fost depus niciun alt înscris din care să rezulte că au fost efectuate alte plăţi în contul personal al petentei, ceea ce confirmă susţinerile acesteia în sensul că numita B.M. i-a transmis în SUA, cu întârziere, doar sumele aferente chiriei pe o perioadă de 4 - 5 luni.

Deşi din declaraţiile învinuitei B.M. rezultă că, prin intermediul avocatei S.A., s-ar fi efectuat plăţi în acelaşi cont al petentei până în luna septembrie 2002, până la concurenţa sumei de aproximativ 7.200 dolari S.U.A., respectiv 8.900 dolari S.U.A. (sumele variind în declaraţiile succesive), pentru fiecare plată întocmindu-se chitanţă între avocată şi învinuită, la dosarul cauzei nu au fost depuse nici chitanţele la care s-a făcut referire şi nici alte înscrisuri din care să rezulte transferul unor sume de bani în contul petentei ulterior lunii august 2002.

Extrasele conturilor existente pe numele intimatei S.A.V. sunt nerelevante sub acest aspect, deoarece ele relevă transferul unor sume de bani nu în contul deschis la C.B., ci în conturi cu numere diferite. Nici declaraţiile intimatei-avocat şi nici corespondenţa purtată de părţi, astfel cum va fi analizată ulterior, nu au permis lămurirea acestor aspecte.

În ceea ce priveşte cererea numitei V.C., prin care se solicita HVB B. indisponibilizarea sumei de 10.000 dolari S.U.A. la dispoziţia petentei, Curtea o apreciază neconcludentă în susţinerea apărării intimatei referitoare la veridicitatea antecontractului de vânzare-cumpărare. Astfel, în chiar cuprinsul înscrisului menţionat, s-a consemnat că suma de 10.000 dolari S.U.A. va fi depusă în contul personal al petentei deschis la una din băncile din România. Or, suma de 10.000 dolari S.U.A. a fost indisponibilizată în conturile numitei V.C., nu în contul petentei, neexistând la dosar nicio probă din care să rezulte că numitei Z.I. i-au fost aduse la cunoştinţă banca şi contul în care suma se afla la dispoziţia sa.

Totodată, la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că petenta a fost încunoştinţată de către pretinsa cumpărătoare ori de către fiica sa B.M., despre intenţia de a valorifica într-un cadru judiciar antecontractul de vânzare-cumpărare pretins încheiat, în pofida unei corespondenţe electronice purtate în acea perioadă de aceasta din urmă cu petenta şi fostul său soţ Z.G..

Această corespondenţă electronică şi scrisă depusă parţial la dosar este deosebit de relevantă asupra raporturilor dintre părţi şi titlului sub care au fost plătite petentei sume de bani, însă ea nu a făcut obiectul verificărilor şi nu a fost avută în vedere, cel puţin tangenţial, de către procuror.

Din examinarea celor trei e-mailuri purtate de B.M. cu numitul Z.G. (fostul soţ al petentei) rezultă că cea dintâi l-a informat pe acesta despre chiria achitată doamnei avocat S., chirie aferentă lunilor iunie, iulie şi august 2002. Mesajul electronic din data de 1 septembrie 2002 este concludent sub aspectul cuantumului chiriei achitate, B.M. făcând expres referire la suma de 1.400 dolari S.U.A. plătită în două tranşe.

Totodată, la dosar se află şi mesajul electronic transmis la data de 19 august 2002 de către intimata S.A. aceluiaşi Z.G., în care îl informează despre existenţa unui potenţial cumpărător, solicitând transmiterea unei procuri pentru vânzarea vilei în schimbul preţului de pornire de 300.000 dolari S.U.A..

Or, în condiţiile în care încă de la data de 25 noiembrie 2001 s-ar fi încheiat pretinsul antecontract de vânzare-cumpărare, cu termen limită 31 mai 2003, perfectarea unei vânzări în august 2002 şi achitarea până la acea dată a unor sume de bani cu titlu de chirie, reprezintă elemente ce contrazic în mod flagrant nu doar conţinutul înscrisului menţionat, dar şi declaraţiile intimatei S.A. referitoare la perfectarea acestui antecontract în prezenţa sa.

Se constată că la dosar nu există înscrisuri referitoare la o eventuală corespondenţă purtată de părţi ulterior datei de 1 septembrie 2002, rezultând doar că, în perioada 4 aprilie 2003 - 10 noiembrie 2003, corespondenţa electronică între B.M. şi Z.G. şi Z.I. a fost reluată. Din examinarea coroborată a acestei corespondenţe rezultă că, la data de 4 aprilie 2003, B.M. a comunicat dorinţa sa de a discuta doar cu Z.I. şi a solicitat numitului Z.G. ca, în absenţa unei procuri de reprezentare, să nu mai solicite relaţii despre un ";subiect deja problematic";.

Răspunsul numitului Z.G. reliefează faptul că neprimirea chiriei de către Z.I. a creat probleme financiare şi, întrucât se gospodăresc împreună, ";faptul că I. a primit numai o mică parte din chiria pe anul 2002"; reprezintă o problemă comună. Totodată, sus-numitul a făcut referire la împrejurarea că petenta a obţinut copii după ";contul din banca de aici în care au fost trimişi banii";, iar rezultatul a fost transmis numitei B.M. prin e-mail.

În răspunsul trimis la data de 14 aprilie 2003, B.M. nu a infirmat faptul netrimiterii chiriei integrale aferente anului 2002, însă a susţinut că, în absenţa unei procuri de reprezentare, sumele cuvenite petentei trebuie înmânate doar acesteia. Totodată, B.M. a făcut referire la deschiderea unui cont bancar pe numele petentei încă din anul 2002, cont în care s-ar fi aflat sumele cuvenite acesteia din urmă.

Din examinarea acestor mesaje rezultă că afirmaţiile constante ale fostului soţ al petentei referitoare la neplata chiriei nu au fost infirmate de către B.M., iar menţiunile acesteia referitoare la deschiderea unui cont bancar în România au vizat sume datorate şi neplătite petentei cu titlu de chirie, fără a se specifica vreun moment că ele ar fi fost datorate în baza unui contract diferit de cel de închiriere.

Esenţială însă în stabilirea raporturilor dintre părţi este conversaţia purtată la data de 14 mai 2003, la doar o zi de la introducerea cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2134/2003. În cuprinsul mesajului transmis la această dată doamnei B. şi semnat ";I. şi G.";, expeditorii au făcut referire la necesitatea de a a avea o copie a înregistrărilor privind plăţile chiriei transmise sau depozitate în perioada decembrie 2001 - mai 2003 şi au învederat, totodată, intenţia de a veni în Bucureşti în luna iunie 2003.

În răspunsul transmis la aceeaşi dată, fără a face nicio referire la acţiunea deja introdusă la instanţă sau despre sumele plătite în virtutea presupusului antecontract, numita B.M. şi-a exprimat mulţumirea de a fi găsit o soluţie la o ";problemă comună"; şi a solicitat comunicarea unui număr de fax la care să poată fi transmisă situaţia plăţilor lunare efectuate până în luna septembrie 2002 şi copia contului deja deschis în beneficiul petentei, în care s-ar afla restul sumei datorate. Consecinţa acestei conversaţii a fost trimiterea scrisorii aflate la dosar, în care B.M. şi intimata S.A. confirmă efectuarea unor plăţi lunare totalizând 10.000 dolari S.U.A. şi a consemnării unei alte sume pe numele petentei conform contractului, fără a specifica natura acestui contract.

Deşi corespondenţa electronică s-a purtat în limba engleză, din examinarea sa Curtea reţine că, pe de o parte, învinuita a confirmat datorarea unor sume de bani, fără a nega titlul de chirie la care s-a făcut referire iar, pe de altă parte, la acea dată, nu exista încă o indisponibilizare a unei sume de bani în beneficiul petentei, cererea formulată de V.C. către HVB B. fiind datată la 15 mai 2003, cu o zi ulterior conversaţiei analizate.

Totodată, din actele cauzei rezultă că, în urma acestei conversaţii şi a intenţiei manifestate de petentă de a veni în ţară în luna iunie 2003, V.C. sau apărătorul său ales S.A. nu s-au prezentat la judecarea cauzei civile care, prin încheierea din data de 19 iunie 2003, a fost suspendată pentru lipsa părţilor.

În corespondenţa purtată la data de 4 noiembrie 2003, semnată ";I. şi G.";, petenta a făcut din nou referire la dorinţa de a veni în Bucureşti la data de 14 noiembrie 2003, de a se întâlni la ";casa I."; şi de a primi plata chiriei restante. În răspunsul transmis la aceeaşi dată de către B.M., aceasta şi-a manifestat bucuria că petenta va veni la Bucureşti, fără a face vreun comentariu vis-a-vis de afirmaţia ";casa I."; sau ";chiria datorată"; şi fără a sugera sau afirma ceva legat de Sentinţa civilă nr. 656 din 18 iulie 2003, deja pronunţată în cauză.

Corespondenţa ulterioară relevă încercarea numitei B.M. de a obţine o prelungire a datei presupuse pentru întâlnirea cu petenta, prelungire neacceptată de către Z.I., care a comunicat expres dorinţa sa de a inspecta casa şi de a se întâlni cu B.F. pentru înmânarea dovezilor de depunere a banilor, evidenţa plăţilor către stat şi deplasarea la bancă pentru ridicarea banilor.

Chiar dacă această corespondenţă a fost purtată între petentă ori fostul său soţ şi B.M., Curtea o apreciază deosebit de relevantă asupra presupusei implicări a intimatei S.A.V. în activitatea frauduloasă ce a presupus folosirea unui înscris falsificat la instanţa de judecată, inducerea acesteia în eroare cu privire la realitatea antecontractului de vânzare-cumpărare în scopul obţinerii injuste a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, şi cauzării unui prejudiciu petentei ca proprietar de drept.

Aceasta deoarece intimata-avocat a fost cea care a redactat şi susţinut cererea de chemare în judecată formulată la data de 13 mai 2003 şi s-a folosit de înscrisul falsificat ca de unul adevărat, deşi în noiembrie 2001 oferise consiliere petentei cu ocazia încheierii contractului de închiriere.

Coroborarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar relevă date temeinice că, până la data de 1 septembrie 2002, au fost achitate petentei sume de bani cu titlu de chirie, iar intimata-avocat a propus chiar vânzarea imobilului în schimbul sumei de 300.000 dolari S.U.A. Ulterior acesteia date, pe fondul absenţei petentei şi imposibilităţii contactării sale ca urmare a problemelor de sănătate, intimata S.A. şi-a dat concursul numiţilor V.C. şi B.M. în vederea obţinerii frauduloase a dreptului de proprietate asupra imobilului închiriat.

Corespondenţa electronică, dar şi scrisă purtată între părţi, deşi neechivocă până în 1 septembrie 2002, devine din ce în ce mai ambiguă ulterior acestei date, intimata şi B.M. făcând în scris referire la o înţelegere încheiată în anul 2001 în cabinetul Av. S., dar admiţând în corespondenţa electronică datorarea unor sume cu titlu de chirie şi trecând sub tăcere acţiunea civilă adresată instanţei în vederea obţinerii dreptului de proprietate asupra imobilului.

Atât în scrisoarea formulată în luna octombrie 2002 de către intimata avocat, cât şi în scrisoarea adresată petentei la data de 18 februarie 2003 de către B.M., se face referire la o înţelegere sau contract ce ar fi trebuit perfectate în luna noiembrie 2002, înţelegere ce ar consta, conform susţinerilor intimatei, în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Curtea constată însă că data până la care urma să se perfecteze presupusul contract de vânzare-cumpărare este 31 mai 2003, iar nu noiembrie 2002.

Totodată, scrisoarea aflată la dosar semnată de intimată şi învinuita B.M. şi adresată numitului Z.G., din care rezultă presupusa efectuare a 10 plăţi în cuantum de 10.000 dolari S.U.A. în perioada 31 ianuarie - 12 septembrie 2002, nu este confirmată de extrasele de cont aflate la dosar şi analizate anterior, care confirmă doar plata unei sume mai mici în lunile aprilie, mai, iulie, august ale aceluiaşi an.

Deşi aceste mijloace de probă evidenţiază împrejurări de fapt relevante asupra condiţiilor în care antecontractul datat la 25 noiembrie 2001 a fost prezentat instanţei de judecată la data de 13 mai 2003 şi folosit în vederea deposedării petentei Z.I. de proprietatea imobilului, ele nu au făcut obiectul actelor de urmărire penală şi nici nu au fost examinate de către procuror, context în care, sub acest aspect, urmărirea penală este vădit incompletă.

Instanţa a arătat că nu poate reţine în mod necritic declaraţiile intimatei S.A.V. şi ale celor trei învinuiţi cercetaţi separat, din care rezultă că petenta Z.I. a avut intenţia de a vinde imobilul în cauză şi a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, modificările semnăturii sale de pe acest antecontract datorându-se problemelor psihice. Aceasta deoarece declaraţiile acestor persoane nu sunt coroborate, conform art. 69 C. proc. pen., de alte mijloace de probă certe şi concludente.

În acest sens, pe lângă cele trei expertize criminalistice examinate anterior şi concluziile pur teoretice ale expertizei psihiatrice, s-a constatat că niciuna dintre susţinerile intimatei nu este confirmată de alte mijloace de probă. Astfel, deşi la dosarul cauzei există procura autentificată din 3 octombrie 2001, prin care Z.I. i-a împuternicit pe numiţii P.N. şi P.B.L. să vândă imobilul, acest înscris nu face dovadă intenţiei petentei de a vinde imobilul numitei V.C. şi, cu atât mai puţin, a semnării antecontractului de vânzare-cumpărare.

Aceasta deoarece susţinerile petentei în sensul că intenţia sa reală nu a fost niciodată aceea de a vinde imobilul sunt confirmate şi de declaraţiile martorului P.B.L., care a arătat că, în pofida menţiunilor din procură, petenta nu i-a comunicat niciodată dorinţa de a vinde imobilul.

Totodată, din declaraţiile martorelor B.D.A. şi l.A. (ambele apropiate petentei în perioada anului 2001) rezultă că aceasta nu a comunicat o eventuală intenţie de vânzare, cea dintâi martoră arătând că petenta a respins chiar expres această idee, din dorinţa de a obţine venituri de pe urma imobilului şi de a avea un viitor domiciliu.

Pe de altă parte, susţinerea învinuitei B.M. făcută la data de 6 mai 2004, în sensul că, încă de la prima întâlnire avută cu reprezentanta S.C. L.I., aceasta i-a comunicat că Z.I. doreşte să vândă imobilul, a fost infirmată chiar de către persoana menţionată. Astfel, martora V.A.M. a negat faptul că petenta i-ar fi comunicat dorinţa sa de vânzare, precizând că aceasta i-a comunicat expres că nu doreşte să vândă şi nici familia B. nu şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra.

Insuficienţa procurii anterior menţionate pentru a se reţine intenţia petentei de a vinde este evidenţiată şi de faptul că, ulterior încheierii contractelor de închiriere, prin procura autentificată în 22 octombrie 2001, Z.I. a împuternicit-o pe P.N. să încaseze chiria datorată de soţii B., iar prin procura autentificată la aceeaşi dată sub nr. X, l-a împuternicit pe P.M. să se prezinte lunar la imobilul închiriat, precum şi la chemarea chiriaşilor, ori de câte ori ar apărea defecţiuni la imobil.

Pe de altă parte, instanţa a constatat că prezenţa petentei, la data de 25 noiembrie 2001, în cabinetul avocatului S.A.V. în vederea perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, nu rezultă decât din declaraţiile acesteia şi ale celor trei învinuiţi cercetaţi separat, nefiind confirmate de alte mijloace de probă certe.

Astfel, intimata a susţinut că Z.I. s-ar fi prezentat la cabinetul său la data de 25 noiembrie 2001 după-amiaza, în jurul orelor 17.00 - 18.00, şi după sosirea numitelor B.M. şi V.C., ar fi semnat antecontractul, ar fi încasat suma de 60.000 dolari S.U.A. şi ar fi plecat în grabă.

Martora I.A. a arătat însă că, la data de 25 noiembrie 2001 sau 26 noiembrie 2001, cazată fiind la H.C. împreună cu Z.I., aceasta din urmă ar fi coborât la recepţia hotelului pentru a se întâlni cu B.M. şi a discuta referitor la trimiterea chiriei în cont. Martora a precizat că petenta a revenit în camera de hotel după aproximativ o jumătate de oră, fără a avea asupra sa vreo sumă de bani şi fără a-i comunica ceva legat de o eventuală vânzare a imobilului.

Concluzionând, instanţa a constatat că toate împrejurările de fapt ce rezultă din probatoriul existent constituie date temeinice că semnătura petentei de pe antecontractul de vânzare-cumpărare datat 25 noiembrie 2001 a fost contrafăcută, iar prin folosirea acestui înscris falsificat, dar şi prin corespondenţa purtată în perioada 2002 - 2003, s-a realizat inducerea în eroare a instanţei de judecată, pe de o parte, şi a petentei, pe de altă parte, cu consecinţa deposedării sale de proprietatea imobilului situat în Bucureşti şi prejudicierii sale. Totuşi, în condiţiile în care urmărirea penală a vizat cu precădere autenticitatea semnăturii de pe antecontract, iar împrejurările de timp şi de loc în care s-a încheiat presupusul antecontract şi circumstanţele în care a fost formulată acţiunea civilă ce a făcut obiectul Dosarului nr. X/2003 nu au făcut obiectul unor cercetări temeinice şi complete, instanţa a constatat că probele administrate nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, impunându-se în mod necesar completarea probatoriului.

În acest sens, s-a apreciat că pentru lămurirea certă a contribuţiei intimatei S.A.V. la întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare, la prezentarea acestuia instanţei civile, la pronunţarea hotărârii ce a avut drept consecinţă deposedarea petentei de imobilul proprietatea sa, se impune administrarea următoarelor mijloace de probă:

- reaudierea detaliată a intimatei S.A. şi a învinuitelor B.M.C. şi V.C.G. cu privire la împrejurările în care a fost redactată şi adresată instanţei cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2134/2003, respectiv: motivul pentru care adresa reală a pârâtei Z.I.E.E., situată în S.U.A. şi cunoscută de către intimată şi învinuite, nu a fost indicată în cuprinsul cererii; motivul introducerii acţiunii la data de 13 mai 2003, înainte de expirarea termenului de perfectare a contractului stipulat în antecontractul contestat; modul în care petenta Z.I. a fost notificată, anterior formulării cererii de chemare în judecată, să se prezinte pentru perfectarea contractului şi ataşarea eventualelor dovezi de notificare;

- reaudierea detaliată a intimatei S.A. şi a învinuiţilor B.M.C. şi B.F. cu privire la întreaga corespondenţă scrisă sau electronică purtată cu petenta Z.I. în perioada decembrie 2001 - noiembrie 2003, respectiv: indicarea motivelor pentru care, în corespondenţa purtată, nu a fost informată petenta Z.I. despre introducerea acţiunii civile şi intenţia de valorificare pe cale judiciară a antecontractului presupus întocmit; lămurirea tuturor celorlalte împrejurări ce rezultă din corespondenţa aflată la dosar, astfel cum a fost reţinută în considerentele prezentei sentinţe, prin detalierea mesajelor transmise, în ordinea lor cronologică; indicarea motivelor pentru care, în corespondenţa anterioară lunii septembrie 2002, s-a făcut referire la plata chiriei datorate, iar în răspunsurile adresate ulterior, în cursul anului 2003, s-a menţinut aceeaşi formulare; precizarea în detaliu a tuturor sumelor achitate petentei, modalitatea de plată şi a sumelor indisponibilizate în cont pe numele acesteia cu indicarea băncii, a titularului contului şi a perioadei de indisponibilizare;

- depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor din care rezultă plata unor sume de bani către petenta Z.I. sau indisponibilizarea de către învinuiţi a unor astfel de sume, precum şi a chitanţelor întocmite între B.M.C. şi intimata S.A.V. cu ocazia fiecărei plăţi lunare, aşa cum rezultă din declaraţia învinuitei B.M.;

- depunerea la dosar a întregii corespondenţe în format scris sau electronic purtată între petentă, pe de o parte, şi intimată şi învinuiţi pe de altă parte, în măsura în care există corespondenţă suplimentară;

- traducerea integrală a corespondenţei electronice purtată în limba engleză la datele de 14 mai 2003, 5 iunie 2003, 19 iunie 2003, 5 iulie 2002, 4 noiembrie 2003, aflată la dosarul de urmărire penală;

- reaudierea detaliată a petentei Z.I.E.E. cu privire la toate întâlnirile avute cu intimata sau cei trei învinuiţi în perioada octombrie - noiembrie 2001, conţinutul discuţiilor purtate, eventual persoanele prezente la aceste discuţii; precizarea detaliată a condiţiilor de timp şi loc în care a avut loc întâlnirea din data de 25 noiembrie 2001 sau 26 noiembrie 2001 cu numita B.M., scopul întâlnirii, durata acesteia şi înscrisurile avute la acel moment asupra sa de către petentă; lămuriri detaliate asupra împrejurărilor ce rezultă din corespondenţa electronică purtată, în ordinea sa cronologică, astfel cum s-a reţinut în prezenta sentinţă;

- reaudierea martorei I.A. cu privire la întâlnirea avută de Z.I. la recepţia H.C.; înscrisurile avute de către petentă asupra sa şi orice alte împrejurări ce vor rezulta din declaraţii;

- audierea detaliată a numitei Z.C. cu privire la toate detaliile discuţiei avute cu S.A. în luna noiembrie 2003 referitor la petentă Z.I., aşa cum rezultă din copia înscrisului aflat la dosar;

- administrarea oricăror altor mijloace de probă necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi justa sa soluţionare.

Cum administrarea acestor mijloace de probă reclamă în mod necesar redeschiderea urmăririi penale faţă de intimata S.A.V., Curtea constată că se impune cu necesitatea desfiinţarea în parte a ordonanţei atacate, în aceste limite, şi trimiterea cauzei procurorului în scopul completării probatoriului.

Sub aspectul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de intimata-avocat pentru infr. prev. de art. 288, art. 289 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), Curtea a apreciat-o temeinică deoarece, pe de o parte, antecontractul de vânzare-cumpărare contestat nu reprezintă un înscris oficial în sensul art. 150 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, eventuala contribuţie a intimatei la pronunţarea Sentinţei civile nr. 656/2003, se circumscrie conţinutului infracţiunii de înşelăciune, nu al celei reglementate de disp. art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În ceea ce priveşte susţinerile intimatei referitoare la inadmisibilitatea dispunerii soluţiei prevăzute de art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen. ca urmare a nesocotirii cererii concrete a petentei de reţinere a cauzei spre rejudecare şi încălcării principiului disponibilităţii, s-a făcut trimitere la considerentele expuse anterior în examinarea inadmisibilităţii plângerii. Dreptului petentei de a dispune asupra introducerii unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen. nu îi corespunde şi obligaţia instanţei de a dispune, pe fondul cauzei, exclusiv soluţia propusă de petentă, regulile prevăzute de dispoziţiile art. 2 şi 3 C. proc. pen. impunând instanţei să dispună acea soluţie care, în conformitate cu legea, asigură aflarea adevărului.

Cum o atare soluţie este permisă de lege şi nu este de natură a agrava în vreun fel situaţia petentei, inadmisibilitatea invocată de către intimată este lipsită de suport legal.

De altfel, instanţa a constatat că apărarea intimatei tinde la a susţine caracterul complet al urmăririi penale, pornind în mod esenţial de la anumite contradicţii între declaraţiile şi memoriile petentei, şi terminând cu concluziile expertizei medico-legale anterior analizate.

Însă, esenţiale în aprecierea caracterului incomplet al urmăririi penale sunt împrejurări de altă natură, referitoare la condiţiile în care antecontractul de vânzare-cumpărare datat la 25 noiembrie 2001 a fost folosit în faţa instanţei şi la nelămurirea pe bază de probe certe a condiţiilor în care a fost formulată acţiunea civilă şi au fost plătite diverse sume de bani către petentă.

În economia acestor împrejurări, contradicţiile dintre susţinerile petentei sunt nerelevante, Curtea constatând că ele vizează aspecte neesenţiale, referitoare la intenţia de vânzare a imobilului sau confuzia cu privire la semnarea unor acte, toate însă străine de antecontractul contestat. Cum, sub acest aspect, poziţia petentei a fost constantă, aceea de a nega realitatea semnăturii, susţinere coroborată de expertizele criminalistice, confuzia sa asupra unor chestiuni de detaliu nu are, în acest moment procesual, relevanţă probatorie, numai după administrarea completă a probatoriului urmând a se aprecia asupra tuturor declaraţiilor sale.

Împotriva sentinţei sus-menţionate au declarat recurs intimaţi S.A.V., V.C.G., V. (B.) M.C. şi B.F.

Recursul declarat de intimata S.A.V. împotriva sentinţei este nefondat, iar recursurile declarate de recurenţii intimaţi V.C.G., V. (B.) M.C. şi B.F. sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că soluţia procurorului este temeinică şi legală, în cauză existând indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. de către intimata S.A.V.

La data de 19 octombrie 2001, prin intermediul S.C L.I. S.R.L. (prestator de servicii imobiliare), au fost încheiate două contracte de închiriere între Z.I.E.E. - în calitate de proprietar şi S.C. M. S.R.L. reprezentată de B.M.C., respectiv S.C. M.C. S.R.L. reprezentată de B.F. - în calitate de chiriaşi.

Conform susţinerilor petentei, după plecarea din ţară, a păstrat o legătură constantă cu B.M., fie în mod direct, fie prin intermediul fostului său soţ Z.G., până în luna noiembrie 2003 când a revenit în România. Cu această ocazie, petenta a susţinut că intimata S.A. i-a comunicat că nu mai este proprietara imobilului, aflând ulterior că, prin Sentinţa civilă nr. 656 din 18 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IV-a civilă (definitivă şi irevocabilă), s-a constatat că între numita V.C.G., în calitate de cumpărătoare, şi Z.I.E.E. în calitate de vânzătoare, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare a imobilului în suprafaţă de 360 mp situat în sector 1, pentru care s-a achitat preţul total de 80.000 dolari S.U.A.

Petenta Z.I.E.E. a negat în mod constant că ar fi semnat acest antecontract, susţinând că nu a semnat înscrisul datat la 25 noiembrie 2001 şi nu a avut niciodată intenţia de a vinde imobilul menţionat în cuprinsul său, ci doar de a-l închiria.

În ce priveşte susţinerile contradictorii ale intimatei S.A.V. şi petentei Z.I.E.E., au fost întocmite un raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi trei expertize criminalistice (efectuate în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice), care au concluzionat că semnătura vânzătorului de pe antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 noiembrie 2001 nu a fost executată de Z.I.E.E..

Această concluzie, a contrafacerii semnăturii petentei la rubrica vânzător, indiferent de mijlocul folosit, este de esenţa stabilirii caracterului fals al antecontractului de vânzare-cumpărare datat la 25 noiembrie 2001 şi, implicit, a inducerii în eroare în scopul obţinerii frauduloase a proprietăţii asupra imobilului.

Instanţa a constatat în mod corect că toate împrejurările de fapt ce rezultă din probatoriul existent constituie date temeinice că semnătura petentei de pe antecontractul de vânzare-cumpărare datat la 25 noiembrie 2001 a fost contrafăcută, iar prin folosirea acestui înscris falsificat, dar şi prin corespondenţa purtată în perioada 2002 - 2003, s-a realizat inducerea în eroare a instanţei de judecată, pe de o parte, şi a petentei, pe de altă parte, cu consecinţa deposedării sale de proprietatea imobilului situat în Bucureşti şi prejudicierii sale.

În ce priveşte apărarea recurentei intimate S.A.V., cu privire la contradicţiile rezultate în urma analizării procedeului de contrafacere a semnăturii, instanţa a apreciat în mod corect că acestea nu au relevanţă, în condiţiile în care concluzia ultimei expertize a fost că petenta Z.I.E.E. nu a executat semnătura de la rubrica vânzător de pe antecontractul datat la 25 noiembrie 2001, şi, de asemenea, a stabilit că această semnătură nu prezintă simptomele specifice grafismelor afectate de afecţiuni patologice, fiind doar o contrafacere prin metoda copierii.

Sub acest aspect, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24 martie 2005 şi completarea la acest raport din data de 22 iunie 2005, invocate de intimată în susţinerea ipotezei unei afecţiuni psihice a petentei, precum şi actele medicale depuse la dosar de petentă, nu au fost concludente cu privire la starea psihică concretă a petentei Z.I. şi nu au stabilit cert un diagnostic psihiatric, iar pe de altă parte, expertiza din data de 16 aprilie 2008, a exclus originea naturală şi patologică a particularităţilor semnăturii de pe antecontract, stabilind că ele sunt consecinţa contrafacerii.

În ce priveşte raportul de expertiză din data de 18 mai 2004 întocmit în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice, care a concluzionat că semnătura de pe antecontractul de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 2001 a fost executată de petenta Z.I.E.E. şi declaraţiile învinuiţilor în acelaşi sens, acestea nu se coroborează cu alte mijloace de probă. De asemenea, susţinerea expertului criminalist că petenta ar fi recunoscut că este posibil să îi aparţină semnătura, în declaraţia dată la 7 mai 2004, a rezultat a fi eronată, întrucât se referea la posibilitatea să îi aparţină semnătura de pe contractul de închiriere nr. X din 5 noiembrie 2001 şi fişa suprafeţei locative, nicidecum semnătura de pe antecontractul din data de 25 noiembrie 2001 supus expertizei.

Raportat la aceste date, privind împrejurările de timp şi de loc în care s-a încheiat presupusul antecontract şi circumstanţele în care a fost formulată acţiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului în faţa instanţei civile, se constată că se impune completarea materialului probator, în vederea lămuririi sub toate aspectele a contribuţiei intimatei S.A.V. la întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare, la prezentarea acestuia instanţei civile, la pronunţarea hotărârii ce a avut drept consecinţă deposedarea petentei de imobilul proprietatea sa.

În ce priveşte critica referitoare la intervenirea prescripţiei speciale, invocată de recurenta S.A.V., cu ocazia redeschiderii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., organul de urmărire penală va avea în vedere atât completarea probelor astfel cum s-a dispus de către instanţă, cât şi incidenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

În cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile art. 287¹ din C. proc. pen., judecătorul nu poate pronunţa o soluţie distinctă pentru infracţiunile care au făcut obiectul sesizării şi soluţiei de netrimitere în judecată a organului de urmărire penală, ci numai acele soluţii expres arătate de alin. (8) al textului de lege menţionat. Dat fiind că prezenta cauză se află în faza urmăririi penale, singurul organ judiciar competent să dispună o soluţie este procurorul, care va putea constata existenţa unuia din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

Referitor la recursurile declarate de recurenţii intimaţi V.C.G., V. (B.) M.C. şi B.F.:

Potrivit dispoziţiilor art. 287¹ alin. (1) din C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Din interpretarea acestor prevederi, rezultă că, în cadrul acestei proceduri, plângerea şi recursul în faţa instanţei poate avea ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.

Aşadar, în cadrul acestei proceduri, instanţa poate fi învestită numai cu plângerea împotriva uneia dintre soluţiile expres şi limitativ arătate de textul art. 278¹ C. proc. pen., iar nu şi cu cea formulată împotriva soluţiei de disjungere dispusă prin rezoluţia procurorului.

Pentru aceste considerente, soluţia de disjungere a cauzei privind pe învinuiţii B.F., B.M.C. şi V.C.G. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dispusă de procuror prin acelaşi act procesual de netrimitere în judecată nu poate fi supusă căilor de atac prevăzute de textul art. 278¹ C. proc. pen.

În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta intimată S.A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 343 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenţii intimaţi V.C.G., V. (B.) M.C. şi B.F., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta intimată S.A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 343 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenţii intimaţi V.C.G., V. (B.) M.C. şi B.F. împotriva Sentinţei penale nr. 343 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii intimaţi la plata sumei de câte 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3705/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3663/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3697/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs