ICCJ. Decizia nr. 378/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 378/2011

Dosar nr. 807/1/2011

Şedinţa publică din 02 februarie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată, următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 35/44/2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V.

În baza art. 300¹ alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor:

- C.B., fiul lui G. şi al V.;

- C.N., fiul lui G. şi S.;

- B.P.D., fiul lui C. şi L.;

- I.C.C., fiul lui T. şi M.;

- M.V., fiul lui A. şi A., toţi în prezent deţinuţi la Penitenciarul Focşani, constatând că această măsură este legală şi temeinică.

În baza art. 145¹ C. proc. pen. a dispus luarea faţă de inculpatul G.C.M., fiul lui C. şi V., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.

Conform art. 145¹ alin. (2) în referire la art. 145 alin. (1)¹ şi alin. (1)² C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul G.C.M. urmând a respecta următoarele obligaţii:

- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliţia municipiului Galaţi, desemnată cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi şi de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia.

S-a atras atenţia inculpatului G.C.M. că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura obligării de a nu părăsi ţara, va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, conform prevederilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor M.V., B.P.D., C.B., l.C.C. şi C.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prev.de art. 174 alin. (1) din C. pen. şi de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3), cu aplic.art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpaţilor B.P.D., C.B., C.N. şi l.C.C. s-a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 3-4 iunie 2010, în timp ce îşi exercitau atribuţiile privind paza şi supravegherea persoanelor private de libertate din Penitenciarul Galaţi, au lovit în mod repetat pe deţinutul S.C., care era încarcerat la camera, cu pumnii, cu picioarele şi cu bastonul de cauciuc, în zona toracică, în zona capului şi peste picioare.

În sarcina inculpatului M.V. s-a reţinut că, în calitate de locţiitor al şefului de tură, a asistat la acţiunile violente ale subordaţilor săi, fără a încerca să-i oprească, şi a exercitat el însuşi violenţe asupra persoanei deţinute, urcând cu picioarele pe aceasta şi târând-o pe holul secţiei a Vll-a, până la camera.

În ziua de 4 iunie 2010, victima S.C. a decedat, moartea fiind cauzată de şocul traumatic şi hemoragie, consecutiv unui traumatism toraco-abdominal drept, cu fracturi costale C6-C11 atero-laterale, cu valet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă şi fisură hepatică. Potrivit concluziilor raportului de constate medico-legală, aceste leziuni au fost produse prin loviri cu, sau de corpuri contondente şi posibil prin comprimarea bazei toracelui drept (călcare sau comprimare cu picior sau genunchi).

Inculpatul C.N. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev.de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineaţa zilei de 4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului, în care a omis să menţioneze că victima S.C. a fost scoasă din camera şi că a fost lovită, pentru a fi imobilizată.

Împotriva inculpaţilor C.B. şi C.N. a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, iar împotriva inculpaţilor M.V., l.C.C. şi B.P.D. a fost luată aceeaşi măsură preventivă prin încheierea nr. 4393 din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 9789/1/2010.

În cazul tuturor inculpaţilor au fost reţinute, ca temeiuri de drept pentru luarea măsurii arestării preventive, dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanţele constatând că sunt indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.N. s-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât acesta a încercat să influenţeze declaraţiile unor martori ce urmau să fie audiaţi în cauză.

Prin acelaşi rechizitoriu, a fost trimis în judecată şi inculpatul G.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi de complicitate la purtare abuzivă, prev.de art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) şi (3), cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 3-4 iunie 2010, fiind şef de tură la Penitenciarul Galaţi, a dispus inculpaţilor B.P.D., C.N., M.V., l.C.C. şi C.B., care se aflau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi în sub ordinea acestuia, să aplice mijloace de imobilizare la mâini şi la picioare şi să o lege de pat pe victima S.C., care era încarcerată la camera de la Penitenciarul Galaţi, deşi primise aprobare din partea conducerii unităţii doar pentru a i se aplica mijloace de imobilizare la mâini. De asemenea, s-a reţinut că şi, în prezenţa sa, a permis inculpaţilor menţionaţi să o calce pe victimă cu picioarele, să-i aplice lovituri cu pumnii, cu picioarele, cu bastonul în zona toracică, în zona feţei şi peste picioare, provocându-i leziuni traumatice, care au avut ca urmare decesul acesteia.

Acelaşi inculpat a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev.de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineaţa zilei de 4 iunie 2010 a întocmit procesu-verbal de predare-primire a serviciului, însă a omis să menţioneze că victima S.C. a fost scoasă din cameră şi că a fost lovită pentru a fi imobilizată.

Împotriva inculpatului G.C.M. s-a dispus, prin încheierea din 6 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., pentru 30 de zile, această măsură fiind prelungită succesiv, pe toată durata urmăririi penale, până la momentul sesizării instanţei.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a altor 7 inculpaţi, salariaţi ai Penitenciarului Galaţi, pentru săvârşirea unor infracţiuni de neglijenţă în serviciu, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă, în legătură cu faptele care au avut ca urmare decesul victimei S.C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 21 ianuarie 2011.

Procedând, din oficiu, conform prevederilor art. 300¹ C. proc. pen., la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., M.V. şi l.C.C., Curtea a constatat că această măsură a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale şi că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au dispărut şi impun în continuare privarea inculpaţilor de libertate.

Astfel, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat presupunerea rezonabilă, în sensul art. 681 raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen., că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, pentru care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată.

În acest sens, Curtea a avut în vedere: raportul de constatare medico-legală, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, înregistrările video captate de camera de supraveghere amplasată pe holul secţiei a Vll-a a Penitenciarului Galaţi, coroborate cu declaraţiile martorilor M.V., T.L., S.M. şi T.A. (deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi cameră cu victima) - probe din care a rezultat, cel puţin la nivelul unei presupuneri rezonabile, că în noaptea de 3-4 iunie 2010 cei cinci inculpaţi au exercitat asupra persoanei private de libertate S.C. acte de violenţă (constând în loviri aplicate peste tot corpul, cu pumnii, cu picioarele şi cu bastonul de cauciuc, precum şi în comprimări cu picioarele sau cu genunchii în zona cavităţii toracice şi în zona abdominală).

Săvârşirea concomitentă sau succesivă de către cei cinci inculpaţi a unor acte de violenţă care, prin natura şi prin multitudinea lor, puteau să provoace leziunile grave, care au cauzat decesul victimei, justifică, cel puţin în acest stadiu procesual, încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu - respectiv în infracţiunile de omor, prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen. şi de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.

Susţinerile inculpaţilor, în sensul că victima şi-a provocat singură leziunile letale, sărind de la înălţime (de pe cambuză) şi lovindu-se de instalaţiile sanitare şi de zid, sau în sensul că victima a fost lovită în mod violent de către ceilalţi deţinuţi din cameră, deranjaţi de faptul că a provocat scandal, pot constitui apărări de fond, care nu pot fi elucidate în această fază incipientă a judecăţii, ci numai după administrarea unor probe concludente, apte să confirme sau să infirme aceste susţineri.

Infracţiunea de omor pentru care cei cinci inculpaţi au fost trimişi în judecată, are un grad ridicat de pericol social, fiind sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, astfel că s-a constatat îndeplinită şi prima condiţie prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - text de lege care a fost avut în vedere ca temei al arestării preventive a inculpaţilor.

De asemenea, s-a constatat că, este în continuare îndeplinită şi cea de a doua condiţie prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - în sensul că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică - această convingere rezultând, pe de o parte, din pericolul social generic al faptei de omor - prin care este încălcat dreptul la viaţă, care reprezintă valoarea supremă apărată de lege - iar pe de altă parte, a rezultat din modalitatea şi din împrejurările în care fapta a fost comisă, prin acte multiple şi grave de violenţă, săvârşite de persoane care, potrivit atribuţiilor de serviciu, aveau obligaţia de a supraveghea persoanele deţinute şi de a lua măsurile care se impun, pentru ca viaţa şi sănătatea acestora să nu fie puse în pericol.

În acest sens, este deosebit de relevantă jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Pantea împotriva României), care a statuat că autorităţile statelor contractante nu numai că trebuie că se abţină de la a supune o persoană aflată în stare de detenţie la tratamente violente, ci, de asemenea, au obligaţia de a lua, în mod preventiv, măsuri de natură practică, necesare asigurării protecţiei, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.N., s-a apreciat că subzistă, de asemenea, şi temeiul art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece din declaraţiile martorilor M.V.,T.L., S.M., T.A. şi B.C. (care la data săvârşirii faptelor erau deţinuţi în Penitenciarul Galaţi -primii patru aflându-se în aceeaşi cameră cu victima) a rezultat că, după moartea victimei S.C., au fost atenţionaţi de către inculpatul C.N. că nu trebuie că declare faptul că s-ar fi exercitat asupra victimei acte de violenţă de către angajaţii penitenciarului.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerinţele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpaţilor fiind necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica inculpaţii să influenţeze martorii ce vor fi audiaţi în cauză şi pentru a împiedica sustragerea acestora de la judecată.

Aspectele invocate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi, în sensul că măsura arestării preventive ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale, nu a putut fi primită favorabil, pentru următoarele considerente:

Faptul că în încheierile prin care s-a luat împotriva inculpaţilor măsura arestării preventive au fost menţionate, pe lângă infracţiunea de omor, şi alte infracţiuni care sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii sub 4 ani, nu atrage nelegalitatea măsurii, atâta vreme cât una dintre infracţiuni, respectiv infracţiunea de omor, îndeplineşte, sub aspectul cuantumului pedepsei., prima condiţie prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În ce priveşte faptul că inculpaţii B.P.D., M.V. şi l.C.C. nu au fost ascultaţi de procuror, după ce a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi înainte de a se formula propunerea de arestare preventivă, s-a constatat că, prin încheierea din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a acceptat punctul de vedere al inculpaţilor, reţinând că propunerea de arestare preventivă este lovită de nulitate absolută, deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 149¹ C. proc. pen., privind obligativitatea ascultării inculpatului de către procuror, anterior sesizării instanţei.

Acest punct de vedere nu a fost însă împărtăşit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin încheierea nr. 4393 din 7 decembrie 2010, a constatat că propunerea de arestare preventivă privind pe inculpaţii B.P., M.V. şi l.C.C. nu este lovită de nulitate, şi că aceasta este întemeiată motiv pentru care, admiţând recursul declarat de procuror a casat încheierea din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi şi a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi.

Prin urmare, această chestiune de drept, care a fost lămurită de către instanţa de recurs, nu mai poate fi repusă în discuţie de către prima instanţă.

Reţinând că măsura arestării preventive a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., l.C.C. şi M.V. este legală şi temeinică, şi că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au dispărut şi impun în continuare privarea de libertate, Curtea a dispus, în temeiul art. 300¹ alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. şi M.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. şi M.V. sub toate aspectele, conform ari. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate.

Cu privire la criticile vizând nelegala constituire a completului de judecată care a soluţionat recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte, constată că această critică excede cadrul procesual actual, urmând a fi valorificată în cadrul procesului la care a făcut referire apărătorul ales al inculpatului C.N.

Cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza în primă instanţă, înalta Curte, apreciază că dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., nu au incidenţă în cauză întrucât judecătorul nu a analizat cauza pe fond cu privire la vinovăţia inculpaţilor.

Înalta Curte, reţine că inculpaţilor Ie-a fost respectat dreptul la apărare, fiind asistaţi de apărători pe tot parcursul procesului, iar cu privire la neascularea inculpaţilor de către procuror la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale şi formulării propunerii de arestare preventivă, Înalta Curte, constată că această critică vizează o altă încheiere care a fost recurată anterior, şi care a fost deja verificată de instanţa de recurs la data de 7 decembrie 2010.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor M.V., B.P.D., C.B., l.C.C. şi C.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prev.de ari. 174 alin. (1) din C. pen. şi de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3), cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.

În ziua de 4 iunie 2010, victima S.C. a decedat, moartea fiind cauzată de şocul traumatic şi hemoragie, consecutiv unui traumatism toraco-abdominal drept, cu fracturi costale C6 - C11 atero-laterale, cu valet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă şi fisură hepatică. Potrivit concluziilor raportului de constate medico-legală, aceste leziuni au fost produse prin loviri cu, sau de corpuri contondente şi posibil prin comprimarea bazei toracelui drept (călcare sau comprimare cu picior sau genunchi).

Ţinând seama de probele cauzei, respectiv raportul de constatare medico-legală, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, înregistrările video captate de camera de supraveghere amplasată pe holul secţiei a Vll-a a Penitenciarului Galaţi, coroborate cu declaraţiile martorilor M.V., T.L., S.M. şi T.A. (deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi cameră cu victima) - probe din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, şi faţă de care s-a şi dispus măsura arestării preventive. La acest moment, Înalta Curte, nu a analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală, şi nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia acestora întrucât s-ar fi antepronunţat.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. precum şi art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu privire la inculpatul C.N., respectiv pedepsele prevăzute pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 300¹ C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa Curţii de Apel Galaţi s-a conformat acestor dispoziţii după înregistrarea dosarului la instanţă.

De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Conform dispoziţiilor art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanţa de fond, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpaţii C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. şi M.V. au comis faptele pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3), cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,a dispus menţinerea arestării preventive a inculpaţilor.

Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de fond este legală şi justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpaţii C.B., C.N., M.C.C., B.P.D. şi M.V. au fost iniţial reţinuţi în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune (lit. c)).

Ulterior măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunţate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţei), în speţă în temeiul încheierilor pronunţate de către Curtea de Apel Galaţi, şi încheierea recurată pronunţată de Curtea de Apel Galaţi prin care s-a verificat legalitatea măsurii preventive şi s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, încheiere pronunţată în Dosarul nr. 35/44/2011.

Aşadar, Înalta Curte, consideră că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) şi lit. b), (doar pentru unul dintre inculpaţi) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerinţele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.

Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte, aprecieză că, în acest moment, cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea sunt neîntemeiate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea infracţiunilor săvârşite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la început - impunându-se audierea martorilor şi administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului - Înalta Curte, apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu altă măsură neprivativă de libertate.

În aceste condiţii, Înalta Curte, a apreciat că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpaţilor -nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva C.E.D.O. (faţă de inculpaţii C.B. şi C.N. a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, iar împotriva inculpaţilor M.V., l.C.C. şi B.P.D. a fost luată aceeaşi măsură preventivă prin încheierea nr. 4393 din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 9789/1/2010), iar măsura obligării de nu părăsi ţara sau localitatea este insuficientă pentru asigurarea scopului procesului penal.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. şi M.V.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. şi M.V. vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., l.C.C., B.P.D. şi M.V. împotriva încheierii de şedinţă din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 35/44/2011.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 374/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 395/2011. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 378/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 378/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs