ICCJ. Decizia nr. 3788/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3788/2011
Dosar nr. 8227/2/2011
Şedinţa publică din 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 453 din 17 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8227/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea organelor judiciare germane, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 19 aprilie 2011 de către autorităţile judiciare germane - Judecătoria Frankfurt am Main, în Dosarul nr. 3650 Js 215053/11, pe numele lui I.G., cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 263 C. pen. german, având corespondenţa în Codul penal român.
A dispus predarea persoanei solicitate către organele judiciare germane, cu respectarea regulii specialităţii şi, în caz de condamnare la o pedeapsă, transferarea acesteia pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
A dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate, pe o durată de 29 zile, începând de la data punerii în executare a mandatului emis.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 ore, de la data de 21 septembrie 2011 ora 1500, în baza Ordonanţei nr. 72 din 21 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, la data de 21 septembrie 2001, în conformitate cu art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis solicitarea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 19 aprilie 2004, de către autorităţile germane, faţă de numitul I.G., cercetat pentru infracţiunea de fraudă (înşelăciune) prevăzută de art. 263 C. pen. german, care are corespondenţă în Codul penal român şi arestarea acestuia.
La dosarul cauzei s-a depus de Parchet ordonanţa de reţinere a persoanei solicitate, procesul-verbal de identificare a persoanei solicitate şi prin care i s-au adus la cunoştinţă acesteia drepturile prevăzute de legea aplicabilă în speţă, copia certificatului de cazier judiciar, adresa emisă de I.G.P.R. - C.C.P.I. - Biroul SIRENE, alte înscrisuri emise de organele de poliţie.
În condiţiile art. 101, 102 din Legea nr. 302/2004 modificată, instanţa a procedat conform art. 103 din acelaşi act normativ, pe baza probatoriilor existente, la identificarea persoanei solicitate şi s-a asigurat că aceasta a fost informată de motivul reţinerii, cât şi cu privire la respectarea drepturilor prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 modificată.
Apreciind că până la depunerea mandatului european de arestare, inclusiv cu traducerea acestuia, şi având în vedere că persoana solicitată nu este cunoscută cu antecedente penale, are un loc de munca stabil, s-a dovedit cooperantă cu organele judiciare şi nu există dubii că ar periclita celeritatea judecaţii sau s-ar sustrage acesteia, a luat faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti, stabilindu-se obligaţiile a căror încălcare cu rea-credinţă are drept consecinţă luarea măsurii arestării faţă de acesta.
Instanţa a procedat la audierea persoanei solicitate, care a învederat că fapta reţinută în sarcina sa, constând în aceea că ar fi închiriat un autoturism de la o firmă din Frankfurt am Main, pe care nu l-ar fi restituit la termenul stabilit nu există, consecinţă a faptului că acest autoturism a fost sustras pe teritoriul Ungariei.
Persoana solicitată a susţinut că cererea de punere în executare a mandatului european de arestare nu poate fi primită, întrucât aceasta este semnată de procuror, ceea ce contravine dispoziţiilor legale interne şi internaţionale şi, pe de altă parte, în discuţie nu poate fi pusă săvârşirea infracţiunii de înşelăciune ci, eventual infracţiunea de abuz de încredere.
Persoana solicitată a declarat că nu înţelege să renunţe la regula specialităţii, că nu consimte la predarea sa autorităţilor judiciare germane şi că, în cazul în care i s-ar aplica o pedeapsă, doreşte ca aceasta să fie executată în România.
Faţă de documentele depuse la dosar şi precizările făcute de către persoana solicitată, instanţa a solicitat relaţii cu privire la instrumentarea Dosarului nr. 83143 din 19 noiembrie 2010.
Prin Adresa nr. 276489 din 7 octombrie 2011, D.G.P.M.B - Serviciul Furturi Autovehicule - Biroul Trafic cu Auto furate, a comunicat că acesta a fost sesizat de către firma de închirieri auto S. din Frankfurt - Germania că, la data de 28 octombrie 2010, numitul I.G. a închiriat autoturismul marca A. şi, contrar prevederilor contractuale, s-a deplasat în Ungaria, iar la termen, nu a mai restituit autoturismul închiriat.
La data de 17 octombrie 2011 a fost depus la dosar mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare germane, la data de 1 iulie 2011, în baza mandatului de arestare în vederea anchetării persoanei solicitate, emis la data de 19 aprilie 2011 de Judecătoria Frankfurt am Main, în Dosarul nr. 3650 Js 215053/11, acesta fiindu-i înmânat persoanei solicitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile punerii în executare a mandatului european de arestare şi că nu există niciun impediment la executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată I.G., criticile privind nesemnarea mandatului european de judecătorul de la Judecătoria Frankfurt, dispunerea predării în condiţiile neexprimării acordului la transfer şi faptul că nu este autorul unei infracţiuni, autoturismul nefiind sustras de el.
În concluzie, acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de transfer.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs invocat, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicita arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Acesta se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Punerea în executare a mandatului european de arestare este supusă unor condiţii şi proceduri precis determinate, de natură a garanta drepturile persoanei solicitate.
Or, din examinarea hotărârii atacate se constată că prima instanţă, corespunzător competenţei acesteia, a procedat la verificarea tuturor condiţiilor, cu procedura prevăzută de lege şi a admis solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare numai după constatarea îndeplinirii acestora.
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că, la data de 19 aprilie 2011, Judecătoria Frankfurt am Main a emis mandatul de arestare pentru anchetarea persoanei solicitate, sub aspectul unei infracţiuni care are corespondenţă în Codul penal român, aşa încât recursul persoanei solicitate se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
În raport de poziţia persoanei solicitate, instanţa a procedat potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, continuând procedura şi, s-a pronunţat asupra solicitării numai constatând în mod întemeiat că nu există niciun impediment la executare, aşa încât recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor critici.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată I.G. împotriva Sentinţei penale nr. 453 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3900/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3764/2011. Penal → |
|---|
