ICCJ. Decizia nr. 3900/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3900/2011
Dosar nr. 8706/1/2011
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1443/59/2011, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpata N.M.C.
Pentru a decide în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. Prin încheierea din data de 12 august 2011, Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă a inculpatei N.M.C., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 12 august 2011 la data de 09 septembrie 2011, măsură ce a fost prelungită prin încheierea din data de 08 septembrie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Această măsură a fost dispusă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 25 rap. la art. 260 alin. (1) C. pen., reţinându-se că, în cursul lunilor iunie - august 2011, inculpata, în calitate de apărător al numitei N.F., i-a pretins acesteia suma de 700 de RON, promiţându-i că în schimbul acestei sume va interveni pe lângă un magistrat - judecător din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina pe acesta să soluţioneze în mod favorabil acţiunea civilă exercitată de reclamantă în sensul anulării unui proces-verbal de contravenţie şi în legătură cu această cauză l-a instruit pe numitul P.I. să declare mincinos, în faţa instanţei de judecată, împrejurări nereale cu privire la circumstanţele în care reclamanta a fost sancţionată contravenţional, declaraţie de care să se prevaleze în instanţă.
2. Prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara nr. 5/P/2011 inculpata a fost trimisă în judecată, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 1443/59/201 la data de 04 octombrie 2011, iar prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 07 octombrie 2011 s-a dispus, în condiţiile prev. de art. 3001 rap. la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatei, termenul de judecată a cauzei pe fond fiind stabilit la data de 21 noiembrie 2011.
3. Examinând cererea de liberare provizorie, prima instanţă a reţinut că, în deplină concordanţă cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1604 alin. (1) raportat la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Potrivit prevederilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, părţi sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin asemenea alte fapte.
Din coroborarea celor două texte menţionate mai sus rezultă caracterul facultativ al liberării provizorii sub control judiciar, astfel că instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării unor astfel de cereri este nevoită să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor.
Prin urmare, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare trebuie să se ţină seama pe lângă aspectele de ordin personal învederate de inculpat şi de pericolul social al infracţiunii, de circumstanţele în care fapta a fost comisă, de modul în care au fost lezate relaţiile sociale ocrotite prin lege.
În speţă, raportat la aceste consideraţii, s-a constatat că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, legată de modul de înfăptuire a justiţie, faptă care prezintă o periculozitate deosebită raportat la modul în care se presupune că a fost comisă şi care aduce atingere unor activităţi de interes public.
În acest context, nemenţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpată, în condiţiile în care există presupunerea rezonabilă privind implicarea acesteia într-o activitate infracţională de natura celei menţionate mai sus, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiţie, consecinţă necompatibilă cu principiile unei societăţi democratice.
A mai reţinut că aspectele de ordin personal invocate de inculpată, raportat la argumentele menţionate mai sus, nu sunt de natură a justifica luarea în această fază a procesului a măsurii de liberare provizorie sub control judiciar
B. Împotriva acestei încheieri, inculpata a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că nu are intenţia de a zădărnici aflarea adevărului întrucât, încă de la luarea măsurii arestului preventiv, a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta de trafic de influenţă, iar pe de altă parte, a demonstrat prin înscrisurile depuse la dosar că nu este o persoană predispusă spre săvârşirea de infracţiuni.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o alternativă la măsurile preventive, privative de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului, se constată că întemeiat prima instanţă a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatei nu este oportună, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare fiind necesar să se ţină seama, pe lângă aspectele de ordin personal învederate de inculpat şi de pericolul social al infracţiunii, de circumstanţele în care fapta a fost comisă, de modul în care au fost lezate relaţiile sociale ocrotite prin lege. Or, în speţă, s-a constatat că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, legată de modul de înfăptuire a justiţiei, faptă care prezintă o periculozitate deosebită raportat la modul în care se presupune că a fost comisă şi care aduce atingere unor activităţi de interes public, iar în acest context, lăsarea în libertate a inculpatei, în condiţiile în care există presupunerea rezonabilă privind implicarea acesteia într-o activitate infracţională de natura celei menţionate mai sus, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiţie.
Curtea reţine că acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 parag. 3 teza finală, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpată, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatei, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, având în vedere natura probatoriului ce trebuie administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar, circumstanţele personale ale inculpatei nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpată nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Nici susţinerile inculpatei în sensul că timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive - 3 luni - a atenuat în percepţia publicului gradul de pericol social concret al faptei, nu sunt întemeiate, având în vedere că nu este vorba de un interval prea mare de timp, iar pe de altă parte, cercetarea în stare de arest preventiv a inculpatei este justificată de existenţa unei veritabile exigenţe de interes public şi pentru prezervarea ordinii publice, luarea în considerare a interesului public care trebuie să fie protejat fiind precumpănitoare faţă de regula respectării libertăţii individuale fixate de Convenţie.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, în cauza concretă dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere şi necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatei, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea bunei desfăşurări a procesului penal.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta-inculpată la plata cheltuielilor judiciare statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.M.C. împotriva încheierii din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1443/59/2011.
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3903/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3788/2011. Penal → |
|---|
