ICCJ. Decizia nr. 381/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 381/2011
Dosar nr. 847/59/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 211/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petenţii R.S.M. şi K.L. împotriva rezoluţiei din 17 mai 2010 dată în dosar nr. 757/P/2009 şi împotriva rezoluţiei din 30 iunie 2010 dată în dosar nr. 629/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Au fost menţinute rezoluţiile atacate, ca fiind temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi petenţii la câte 50 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, sub numărul 847/59/2010 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe plângerea formulată de către petenţii R.S.M. şi K.L. împotriva rezoluţiei din 17 mai 2010 dată în dosar nr. 757/P/2009, respectiv rezoluţia din 30 iunie 2010 dată în dosar nr. 629/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că rezoluţiile contestate sunt netemeinice şi nelegale, solicitându-se desfiinţarea lor şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale şi administrării tuturor probelor necesare stabilirii adevărului pentru corecta încadrare a faptei.
În cauză s-au ataşat dosarele nr. 757/P/2009 şi nr. 629/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că, prin rezoluţia din 17 mai 2010 dată în dosarul nr. 757/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.C. - executor judecătoresc, F.P. şi agenţii de poliţie L.C. şi T.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prev. de art. 291 C. pen., violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei, s-a arătat că petenţii R.S.M. şi K.L. au solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor C.C. - executor judecătoresc, F.P. şi a agenţilor de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Timişoara, L.C. şi T.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate mai sus.
Cu privire la starea de fapt reţinută, s-a arătat că în data de 21 septembrie 2009, în jurul orelor 11,30 - 12,00, executorul judecătoresc C.C. s-a prezentat împreună cu numitul F.P. în faţa imobilului situat în Timişoara, cu intenţia de a ridica autoturismul marca Chevrolet Klass de culoare roşie, fără numere de înmatriculare, proprietatea unei societăţi de leasing şi pentru care R.S. avea drept de folosinţă în calitate de utilizator, însă acesta din urmă nu a fost de acord cu ridicarea autoturismului şi a închis poarta de acces în curtea imobilului unde se afla parcat autoturismul.
În aceste condiţii, executorul judecătoresc C.C. a solicitat sprijinul organelor de poliţie, sosind la faţa locului agenţii de poliţie L.C. şi T.C. din cadrul Secţiei 5 Poliţie Timişoara, care i-au întocmit un proces-verbal de contravenţie numitului S.D., întrucât acesta ar fi blocat cu autoturismul proprietate personală accesul maşinii de remorcat ce urma să ridice autoturismul marca Chevrolet Klass.
S-a reţinut că executorul judecătoresc F.P. şi cei doi agenţi de poliţie L.C. şi T.C. au pătruns în curtea imobilului situat în Timişoara, au aplicat mai multe sigilii şi au încheiat un proces-verbal de sechestru.
Procurorul de caz a făcut referire şi la o contestaţie la executare formulată de contestatorul R.S.M. (dosar nr. 9483/325/2009) care a fost respinsă de către instanţe (Judecătoria Timişoara, Tribunalul Timiş), apreciindu-se că executarea silită din dosarele execuţionale nr. 247, 248, 249/2008 ale B.E.J. C.C. a fost în mod legal demarată şi finalizată.
Cu privire la convenţia de novaţie dintre părţi, s-a observat că B.E.J. C.C. a aflat de existenta acesteia la o dată ulterioară adjudecării imobilului şi introducerii contestaţiei la executare.
Cu privire la infracţiunile de furt calificat şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, procurorul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, iar cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., executorul judecătoresc C.C. s-a aflat în eroare de fapt şi care înlătură caracterul penal al faptei, fiind incidente disp. art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., procurorul a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât din probele dosarului nu rezultă că în speţa de faţă ar fi existat o pătrundere fără drept în sensul prevederilor art. 192 alin. (2) C. pen., mai mult decât atât s-a observat că R.S.M. şi K.L. sunt beneficiarii unor drepturi de folosinţă doar asupra unor încăperi din imobilul situat la adresa respectivă, şi nu asupra întregului imobil, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, au formulat plângere petenţii R.S.M. şi K.L., care a fost respinsă prin rezoluţia din 30 iunie 2010 dată în dosarul nr. 629/11/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penală, în baza art. 2781 C. proc. pen., petenţii R.S.M. şi K.L. au formulat plângere la instanţă, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Analizând plângerea petenţilor, instanţa de fond a constatat că procurorul a stabilit în mod corect starea de fapt, descriind în mod amănunţit succesiunea evenimentelor, dar şi nevinovăţia intimaţilor în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, fals intelectual, uz de fals, violare de domiciliu şi abuz în serviciu prevăzute de art. 209 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciind că executarea silită desfăşurată de către executorul judecătoresc C.C. la data de 21 septembrie 2009 având ca obiect ridicarea autoturismului marca Chevrolet Klass, asupra căruia R.S. avea drept de folosinţă, s-a încadrat în limitele legale, executorul judecătoresc C.C. şi agenţii de poliţie L.C. şi T.C. din cadrul Secţiei 5 Poliţie Timişoara nesăvârşind vreo faptă cu caracter penal.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 lit. a), b) şi d) C. pen., de către intimaţi, s-a reţinut că este exclusă o asemenea împrejurare, în condiţiile în care executorul judecătoresc C.C. a acţionat pe baza unei cereri de continuare a executării silite formulată de către numitul F.P., şi având în vedere starea de fapt reţinută nu se poate vorbi de faptul că ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a reţinut că, datorită faptului că nu au existat elemente care să conducă la ideea unei nelegale executări silite, având în vedere că şi contestaţia la executare formulată de contestatorul R.S.M. introdusă la instanţă a fost respinsă, evident că nici cu privire la această infracţiune nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., s-a reţinut că este evident că operează eroarea de fapt reglementată de art. 51 C. pen., respectiv o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece executorul judecătoresc a fost în eroare cu privire la numărul de înmatriculare al maşinii, fără a avea vreo culpă cu privire la această situaţie, fiind incidente disp. art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Cu privire la existenţa infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., s-a reţinut, de asemenea, că din probele dosarului rezultă că nu este realizată latura obiectivă a acestei infracţiuni, cât timp pătrunderea în curtea imobilului s-a făcut pe poarta care era deschisă, cu acordul debitorului care nu locuieşte efectiv în acel imobil, acel loc servind doar ca sediu al unei firme unde îşi desfăşoară activitatea petenţii, fiind incidente disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că nu se impune admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, dar nici pentru administrarea altor probe, deoarece în speţa de faţă s-a efectuat o cercetare temeinică, interpretându-se în mod corect probatoriul administrat, astfel că plângerea formulată de către petenţii R.S.M. şi K.L. este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat recurs petenţii, solicitând admiterea recursului şi, pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale.
Prin motivele de recurs formulate, petenţii au invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Astfel, în temeiul cazului de casare menţionat, au învederat că instanţa a reţinut greşit, în analizarea săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 lit. a), b) şi d) C. pen., că intimatul executor judecătoresc a acţionat pe baza unei cereri de continuare a executării hotărârii, având în vedere că, la data de 28 mai 2009 creditorul F.P. a solicitat suspendarea executării silite, iar la data de 31 iulie 2009 acesta a depus o Notificare prin care a adus la cunoştinţa executorului judecătoresc încheierea Convenţiei de novaţie, având ca efect stingerea obligaţiei principale şi a ipotecii;
De asemenea, au mai criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond a apreciat greşit că nu au existat elemente care să conducă la ideea unei nelegale executări silite, atunci când a analizat infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
- s-a reţinut greşit că executorul judecătoresc a fost în eroare cu privire la numărul de înmatriculare al maşinii, acesta având obligaţia de a identifica obiectul supus sechestrului asigurător, iar întrucât procesul-verbal de sechestru, respectiv sigiliile aplicate pe uşi şi capotă produc efecte şi la data prezentei, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual si uz de fals ;
- probele aflate la dosarul cauzei infirmă aprecierea instanţei de fond referitoare la lipsa laturii obiective a infracţiunii de violare de domiciliu, pătrunderea în imobil nefăcându-se cu acordul părţilor vătămate.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurenţii petenţi, nu este incident în prezenta cauză, întrucât, deşi instanţa de fond nu si-a însuşit punctul de vedere al recurenţilor petenţi cu privire la pretinsa săvârşire de către intimaţi a infracţiunilor sesizate, s-a pronunţat cu privire la probele administrate, iar în cauză nu s-au formulat cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, cu privire la care instanţa să fi omis a se pronunţa.
Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurenţilor petenţi, în sensul că instanţa de fond a apreciat greşit că intimatul executor judecătoresc a acţionat pe baza unei cereri de continuare a executării hotărârii, având în vedere Notificarea înregistrată la 31 iulie 2009 prin care creditorul F.P. a adus la cunoştinţa executorului judecătoresc C.C. încheierea Convenţiei de novaţie, precum şi cererea de suspendare a executării silite formulată de creditor înregistrată la 28 mai 2009.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, Convenţia de novaţie a fost încheiată la data de 04 februarie 2009, prin aceasta împrumutatul R.S.M. obligându-se, ca pentru suma rămasă de restituit de 60.515, 52 Euro, să transmită împrumutătorului F.P. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timişoara, jud. Timiş.
Existenta acestei convenţii a fost adusă la cunoştinţă executorului judecătoresc de către creditorul F.P., printr-o notificare, la data de 31 iulie 2009, ulterior datei de 05 mai 2009, când, neavând cunoştinţă de existenţa acestei convenţii, executorul judecătoresc a procedat la finalizarea executării silite imobiliare prin vânzarea la licitaţie publică a imobilului către numitul T.I.
Este adevărat că la data de 28 mai 2009, deci ulterior adjudecării imobilului, creditorul F.P. a depus la biroul executorului judecătoresc o cerere de suspendare a executării silite în dosarele 247/ 2008, 248/2008, 249/2008, însă această cerere a fost motivată de introducerea la data de 21 mai 2009 de către debitorul R.M. a unei contestaţii la executare.
Contestaţia a fost formulată în contradictoriu cu intimaţii F.P., T.I. şi Biroul executorului judecătoresc C.C., prin executor judecătoresc C.C., iar prin întâmpinarea depusă în dosarul respectiv intimatul F.P. a solicitat admiterea contestaţiei la executare motivat de existenta Convenţiei de novaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 11503 din 20 august 2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 9843/325/2009, s-a respins contestaţia la executare formulată de R.S.M., constatându-se că executarea silită în cadrul dosarelor execuţionale nr. 247/2008, 249/2008, 249/2008 ale BEJ C.C. a fost legal demarată şi finalizată, în motivarea hotărârii instanţa reţinând că, întrucât Convenţia de novaţie nu a fost depusă la dosarul execuţional conform art. 1169 C. civ. si nu a dobândit dată certă în condiţiile art. 1182 C. civ. are valoarea unui înscris sub semnătură privată, nefiind opozabilă terţilor.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că înscrisurile invocate, respectiv Notificarea înregistrată la 31 iulie 2009 prin care executorul judecătoresc C.C. este înştiinţat de încheierea Convenţiei de novație, precum şi cererea de suspendare a executării silite formulată de creditorul F.P., înregistrată la 28 mai 2009, nu au relevanţă în ceea ce priveşte infracţiunile sesizate de recurenţii petenţi.
Având în vedere cererea de continuare a executării silite formulată de intimatul F.P. la data de 1 septembrie 2009, faptul că acesta l-a însoţit la data de 21 septembrie 2009 pe intimatul executor judecătoresc la imobilul din Timişoara, cu intenţia executării silite a autoturismului Chevrolet Kalos cu nr. de înmatriculare, este evident că acesta a insistat în continuarea executării silite asupra bunurilor debitorului R.S.M., întrucât nu-şi recuperase creanţa.
Referitor la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 208- 209 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. şi tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2)1 lit. a), b), c) C. pen., Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât nu a existat o acţiune de luare din posesia sau detenţia altuia a unui bun, cerinţă esenţială în cazul acestor infracţiuni, ci o acţiune de indisponibilizare a autoturismului marca Chevrolet Kalos, pe care au fost aplicate sigilii.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, în momentul aplicării sigiliilor, executorul judecătoresc şi creditorul au fost în eroare, întrucât aveau reprezentarea că autoturismul marca Chevrolet Kalos se afla în proprietatea petentului R.S.M. şi nu a unei firme de leasing.
Astfel, executorul judecătoresc se afla în posesia unei adrese emise de Camera Executorilor judecătoreşti Timiş din care rezulta că debitorul R.S.M. este proprietarul unui autoturism înmatriculat sub nr. fără a se preciza marca acestuia, iar potrivit declaraţiei intimatului F.P., aflată la filele 23 - 25 ale dosarului nr. 757/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, acesta i-a comunicat intimatului executor judecătoresc că petentul R.S. este proprietarul unui autoturism marca Chevrolet Kalos de culoare roşie cu nr. de înmatriculare, întrucât l-a văzut anterior conducând acest autoturism, cu acest număr de înmatriculare.
De altfel, în declaraţia aflată la filele 23 - 25 ale dosarului parchetului, chiar petentul R.S.M. arată următoarele: „Precizez că la momentul în care F.P. şi C.C. au intrat în curtea imobilului pe autoturismul marca Chevrolet Kalos se aflau plăcuţele cu nr. care aparţineau unui alt autoturism marca Opel care se afla parcat lângă acest autoturism.... Plăcuţele le-am dat jos înainte de sosirea echipajului de poliţie."
Având în vedere că în momentul întocmirii procesului - verbal de sechestru privind autoturismul marca Chevrolet Kalos cu nr. de înmatriculare intimatul executor judecătoresc C.C. s-a aflat în eroare de fapt, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, în cauză nu subzistă nici infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, pretins săvârşite de acesta.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., lipsind latura obiectivă a acestei infracţiuni, întrucât nu a existat o pătrundere fără drept, în sensul acestor dispoziţii legale.
Pătrunderea în curtea imobilului din Timişoara, s-a făcut pe poarta care a fost deschisă de petentul R.S. şi cu acordul acestuia, pentru a discuta în legătură cu executarea silită, aspect care rezultă nu numai din declaraţiile intimaţilor F.P. şi C.C., dar şi din declaraţia petentului R.S.M.
Astfel, în declaraţia aflată în dosarul parchetului acesta arătă că: „Am ieşit în curtea imobilului unde au intrat şi cei doi, după ce le-am deschis poarta".
Mai mult, conform actelor aflate la dosar, nu petenţii R.S.M. şi K.L. erau beneficiarii unor drepturi de folosinţă asupra imobilului respectiv, ci societăţile comerciale ai căror asociaţi erau aceştia, respectiv SC O.T. SRL şi SC Y. SRL, care deţineau în calitate de comodatare doar câte o încăpere din imobilul respectiv şi nu întregul întregului imobil, curtea acestuia fiind închiriată de o altă societate.
Împrejurarea că prin sentinţa civilă 2928/CC din 7 octombrie 2009, Judecătoria Timişoara a respins cererea formulată la data de 29 septembrie 2009 de B.E.J. C.C. de autorizare a pătrunderii în curtea imobilului din Timişoara, unde se afla sechestrat autoturismul Chevrolet Kalos, nu are relevanţă în ceea ce priveşte pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., instanţa reţinând ca fiind inoportună o asemenea autorizare, până la soluţionarea litigiului având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în baza convenţiei de novaţie încheiată la data de 4 februarie 2009.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii R.S.M. şi K.L. împotriva sentinţei penale nr. 211/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii R.S.M. şi K.L. împotriva sentinţei penale nr. 211/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumelor de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 326/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 397/2011. Penal → |
|---|
