ICCJ. Decizia nr. 4334/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4334/2011
Dosar nr.9810/1/2011
Şedinţa publică din 19 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 45457/3/2011 (3592/2011) s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor M.M., P.M., P.L. şi S.G.A.
Pentru a pronunţa încheierea sus-menţionată, curtea de apel a reţinut, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.M., P.M., P.L. şi S.G.A., că acestea se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel, probele avute în vedere la pronunţarea hotărârii primei instanţe constituie indicii temeinice, în accepţiunea prev. de art. 143 alin. (1) şi art. 681 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei şi pentru care s-a dispus condamnarea.
Totodată, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile comise este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002 din acelaşi cod, s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata S.G.A. care, prin apărătorul ales, a solicitat judecarea în stare de libertate faţă de împrejurarea că a recunoscut faptele şi că perioada de timp scursă de la data arestării până în prezent nu mai poate fi apreciată ca rezonabilă.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. la care trimit prevederile art. 3002 din acelaşi cod, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive”.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive în cazul recurentei-inculpate l-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa de fond reţinând că infracţiunile de săvârşirea cărora este acuzată inculpata sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în perioada martie - aprilie 2011, dar şi la începutul anului 2011, atât direct, cât şi prin intermediul învinuitei S.G.A., inculpatul M.M. a pus în vânzare către alţi comercianţi ilegali, diverse cantităţi de heroină. De asemenea, heroina destinată punerii în vânzare era depozitată de acesta la inculpata S.G.A., iar cu ocazia percheziţiei domiciliare din 7 mai 2011, în acest imobil a fost depistată cantitatea de 132,62 grame heroină, având aceeaşi destinaţie, heroină depozitată de acest inculpat; s-a mai stabilit că inculpatul M. era cel care se ocupa de „aprovizionarea" cu droguri de mare risc în vederea distribuirii ulterioare; acesta nu deţinea heroina în imobilul său, ci în cel al concubinei sale, S.G.A., iar cantităţile de drog destinate punerii în vânzare, prin diverşi vânzători stradali, printre care se află şi P.L. şi P.M., erau transportate la locuinţele acestora fie personal, fie de concubina sa; sumele de bani rezultate din vânzare - în general 950 RON pentru o cantitate de aproximativ 5 grame heroină - erau primite de inculpatul M., în general prin intermediul inculpatei S.G.A.
Situaţia de fapt reţinută este probată prin următoarele mijloace de probă: procese-verbale de efectuare a cumpărărilor autorizate, întocmite de către investigatorul sub acoperire şi planşele fotografice anexate; procese-verbale de redare a declaraţiilor colaboratorului cu nume de cod „A.M."; procese-verbale de redare a convorbirilor efectuate în mediul ambiental; procese-verbale de redare a convorbirilor/comunicărilor telefonice; procese-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 martie 2010 şi din 11 martie 2011 ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 mai 2011 şi din 18 mai 2011; declaraţiile martorilor: S.F., V.D., B.S.A.; declaraţia învinuitului C.S.; declaraţiile inculpaţilor M.M., S.G.A., P.L. şi P.M.
Împotriva sentinţei de condamnare, inculpaţii au declarat apel, motivele apelului fiind depuse în scris doar de inculpata S.G.A. la dosar la termenul din 17 noiembrie 2011, aceasta criticând sentinţa primei instanţe cu privire la individualizarea pedepsei.
În faza de judecată a apelului nu s-au administrat până în prezent probe noi, care să contrazică situaţia de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, astfel că, deşi inculpaţii continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că aceştia au săvârşit într-adevăr fapta de care sunt acuzaţi.
Raportând dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen. mai sus invocate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că temeiul de drept [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] care a determinat arestarea preventivă a recurentei-inculpate nu a încetat, ci, dimpotrivă, subzistă şi impune în continuare privarea de libertate a acesteia.
Astfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel în cauză, există probe şi indicii temeinice în accepţiunea dată acestor noţiuni de legiuitor în art. 681 C. proc. pen., care duc la presupunerea rezonabilă că recurenta-inculpată a săvârşit infracţiunile pentru care a fost cercetată şi ulterior trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă, infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani.
De asemenea, există probe că lăsarea în libertate a recurentei-inculpate, cel puţin la acest moment procesual, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest din urmă aspect, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, însă, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracţie de gravitatea infracţiunii deduse judecăţii.
Modalitatea şi împrejurările în care se reţine că au fost comise infracţiunile de săvârşirea cărora sunt bănuiţi inculpaţii în cauză, caracterul repetat al acestora, urmările pe care drogurile vândute de inculpaţi le au asupra sănătăţii persoanelor care le cumpără, amploarea faptelor prevăzute de Legea nr. 143/2000 sunt elemente de natură a duce la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatei ar crea un sentiment de insecuritate, de nelinişte şi nesiguranţă în rândul opiniei publice.
De asemenea, împotriva inculpaţilor din cauză s-a pronunţat instanţa de fond care, reţinând vinovăţia acestora în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, a dispus condamnarea lor la pedepse cu închisoarea, în condiţiile art. 57, 71 C. pen.
Argumentele mai sus expuse sunt de natură a crea convingerea instanţei că menţinerea în continuare în stare de arest preventiv a recurentei-inculpate este justificată, proporţională cu gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată şi că luarea faţă de inculpată a unei măsuri preventive mai puţin intruzive nu este oportună la acest moment procesual.
În consecinţă, reţinând că în cauză sunt îndeplinite atât cerinţele art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., cât şi exigenţele art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, recursul declarat de inculpata S.G.A. se va respinge ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta-inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.G.A. împotriva Încheierii din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 45457/3/2011 (3592/2011).
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4317/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4335/2011. Penal → |
|---|
