ICCJ. Decizia nr. 4368/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4368/2011

Dosar nr. 10175/1/2011

Şedinţa publică din 28 decembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin Încheierea de şedinţă din data de13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor:

1. V.A. - cetăţean italian, născut în Foggia, Italia;

2. B.D.I., zis „D." - născut în Arad;

3. B.I.Ş., zis „N." - născut în Arad;

4. D.A.V. - născut în Alba Iulia;

5. O.M.F. - născut în Luduş;

6. S.C.M. - născut în Alba Iulia;

7. B.F.B. - născut în Lupeni;

8. L.A.I. - născut în Sebeş;

9. S.L.L. - născut în Teiuş;

10. O.C.C. - născut în Alba Iulia;

11. S.M. - născut în oraş ZIatna.

Totodată, s-au respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor:

1) V.A. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2) B.D.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

3) B.I.Ş. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

4) D.A.V. - pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- art. 293 alin. (1) C. pen.

- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001

- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

5) O.M.F. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

6) B.F.B. - pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

7) S.C.M. - pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

8) L.A.I. - pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

9) O.C.C. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

10) S.M. - pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

11) S.L.L. - pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.

- art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracţional organizat iniţiat de către inculpaţii V.A. şi L.F.R. în scopul săvârşirii de furturi calificate cu consecinţe deosebit de grave în ţări UE, precum Franţa, Italia, Olanda şi Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutaţi inculpaţii B.I.I., B.D.I. şi B.I.Ş., aceştia având atribuţia de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare şi depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracţie, identificarea şi neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operaţiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operaţiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricaţie, numărul actelor de utilizare şi starea fizică a acestora, precum şi dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc). Transportul în străinătate s-a afirmat că a fost asigurat prin intermediul inculpatului O.C.C.

Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi uşor valorificate „la negru" şi sumele care puteau fi obţinute erau importante.

După toate acestea, V.A. şi L.F.R. identificau în reţeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaţionale de Mărfuri, firme de transport care deţineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective şi solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte ţări U.E. către România, precizând locul şi data încărcării utilajelor.

Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu şoferii acestuia pentru a reuşi să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea.

După comiterea furtului, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante şi al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură şi o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliţie sau reprezentanţi ai autorităţii vamale, şoferul să poată justifica transportul.

Imediat după ce se comunica inculpaţilor V.A. şi L.F.R. marca şi tipul utilajelor sustrase, aceştia căutau cumpărători interesaţi de achiziţionarea acestora.

S-a mai reţinut că din grupul infracţional a făcut parte şi inculpatul I.C.D., care ulterior împreună cu inculpatul D.A.V. şi prin atragerea altor persoane, O.M.F., B.F.B., L.A.V., au dezvoltat propria grupare infracţională.

În privinţa inculpatului S.C.M. s-a reţinut de către acuzare că ar fi transportat un număr de trei tractoare de la locul sustragerii până în localitatea Debreţen.

Pentru a îngreuna descoperirea, la o parte dintre ele, s-a procedat la modificarea seriilor cu ajutorul inculpatului S.L.L.

O parte din bunurile pretins furate au fi fost valorificate cu sprijinul inculpaţilor K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ş.F.

Măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost menţinută succesiv, ultima menţinere fiind cea din 25 octombrie 2011.

Prima instanţă a reţinut că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive, prelungirea acesteia şi menţinerea ei faţă de inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv, subzistă şi în prezent.

Astfel, probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală justifică în mod rezonabil presupunerea că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că, şi în prezent, subzistă pericolul pentru ordinea publică pe care instanţa l-a avut în vedere la luarea măsurilor preventive.

În susţinerile formulate în dezbaterea asupra menţinerii arestării preventive a inculpaţilor au fost invocate de către apărători mai multe argumente, analizate punctual de prima instanţă, după cum urmează:

1. Lipsa ori diminuarea pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaţilor, inexistenţa riscului ca inculpaţii să mai săvârşească noi infracţiuni, raportat la timpul scurs de la data pretinsei săvârşiri a infracţiunilor şi a naturii infracţiunii, care nu este una de violenţă, ci afectează patrimoniul.

Prima instanţă a apreciat că măsura preventivă a arestării nu este limitată la infracţiunile care lezează viaţa, libertatea ori integritatea persoanelor ori la cele săvârşite prin violenţă. Legea penală ocroteşte în egală măsură şi valorile patrimoniale, iar atunci când există indiciile lezării lor grave, în mod constant, atât instanţele naţionale dar cât şi instanţele altor ţări europene, în acord cu principiile CEDO, au dispus măsuri preventive intruzive în privinţa acuzaţilor. În ce priveşte gravitatea acuzaţiilor aduse inculpaţilor, prima instanţă a remarcat că acestea sunt deosebit de grave - pretinsele furturi au afectat patrimoniul a peste 20 de părţi civile cu valori deosebit de mari, fiecare bun sustras valorând câteva zeci de mii de Euro. De asemenea, pretinsa activitate infracţională se susţine a fi avut un caracter organizat, cu un mod definit de operare, valorificare şi protecţie împotriva descoperirii şi s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor ţări - Franţa, Olanda, Grecia, Italia. În acest context, solicitarea inculpaţilor de tratare a cauzei într-o manieră simplistă, ca o infracţiune oarecare împotriva patrimoniului, este vădit nejustificată.

Faptul că de la pretinsul moment al săvârşirii infracţiunilor ar fi trecut un interval suficient de timp în care pericolul lăsării în libertate al inculpaţilor s-a estompat, este de asemenea nesusţinut. Scurgerea timpului este într-adevăr un element de apreciere asupra potenţialului pericol pe care îl reprezintă plasarea în libertate a inculpaţilor, însă acest interval nu este fix, ci se apreciază, în primul rând, prin raportare la gravitatea acuzaţiilor; or, în cauză, atât prin încadrarea juridică dată faptelor cât şi prin pretinsul mod de operare acestea pot fi calificate ca fiind deosebit de grave şi, în consecinţă, denotând o periculozitate sporită a inculpaţilor.

Prima instanţă a mai apreciat că riscul ca inculpaţii, odată lăsaţi în libertate, ar putea săvârşi noi infracţiuni, este rezonabil susţinut de faptul că o implicare într-o activitate infracţională de asemenea amploare face dovada unui indiciu de periculozitate, tentaţia obţinerii facile a unor venituri materiale substanţiale putând oricând să conducă la reiterarea comportamentului infracţional.

În ce-i priveşte pe inculpaţii S.M., O.C.C., S.C.M., prima instanţă a reţinut că temerea existenţei riscului comiterii de noi fapte penale este justificat şi de faptul că aceştia au suferit condamnări anterioare.

2. Inexistenţa indiciilor că odată lăsaţi în libertate inculpaţi ar încerca influenţarea derulării procedurilor judiciare ori ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.

Măsurile preventive au ca scop, din perspectiva art. 136 C. proc. pen. şi asigurarea bunei desfăşurări a procedurilor judiciare. În acest context, alături de pericolul concret pentru ordinea publică, prima instanţă a apreciat că, în raport de complexitatea cauzei şi de conduita procesuală a inculpaţilor, în acest moment procesual se impune menţinerea măsurii preventive a arestării.

Într-adevăr, obiectivul asigurării bunei desfăşurări a procedurilor judiciare, prin preîntâmpinarea manevrelor dilatorii făcute cu rea-credinţă, nu trebuie permanent analizat în balanţă cu dreptul inculpaţilor de a fi cercetaţi în stare de libertate, însă la acest moment prima instanţă a apreciat că prevalează interesul general, public în condiţiile în care drepturile fundamentale ale inculpaţilor nu sunt încălcate. Împrejurarea că o parte din aceşti inculpaţi, respectiv V.A., B.I.Ş., R.Ş.F., K.C.P. au arătat că activităţile desfăşurate de aceştia nu aveau un caracter ilegal - potrivit susţinerilor acestora activităţile lor s-au rezumat la intermedierea sau negocierea cumpărării de utilaje de la coinculpaţii din prezenta cauză -, indică caracterul contradictoriu al declaraţiilor acestora faţă de cele ale coinculpaţilor care au uzat de procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. şi care au recunoscut faptele descrise în rechizitoriu, precum şi probele administrate se relevă astfel caracterul contradictoriu al declaraţiilor inculpaţilor.

În consecinţă, interesul administrării justiţiei şi al aflării adevărului impune plasarea în continuare detenţie a inculpaţilor aflaţi în această stare pentru a-i împiedica pe inculpaţi să facă între ei înţelegeri frauduloase în scopul îngreunării cercetării judecătoreşti sau a eludării adevărului.

3. Depăşirea termenului rezonabil al arestării în condiţiile în care procedurile judiciare se derulează lent.

Prima instanţă, în dezacord cu susţinerile inculpaţilor, a reţinut că prezenta cauză are un caracter complex dat de numărul mare de inculpaţi, diversitatea acuzaţiilor, numărul mare de părţi civile şi amploarea prejudiciului.

În aceste condiţii, este justificat ca şi durata procedurilor să fie proporţională cu amploarea cauzei.

Cu referire strictă la procedurile desfăşurate în faţa primei instanţe, s-a arătat că acestea s-au derulat cu respectarea necesităţii asigurării celerităţii soluţionării pricinii iar durata procedurilor a fost determinată atât de împrejurări obiective - nevoia acordării unor termene lungi pentru realizarea procedurii de citare cu 20 de părţi civile cu domiciliul în ţări membre ale UE, cât şi de împrejurări legate de conduita procesuală a inculpaţilor arestaţi care s-au pus, prin rezilierea contractului de asistenţă juridică, în situaţia de a nu avea apărare în cauză, ori a unor avocaţi, de a nu se prezenta la susţinerea cauzei şi a nu îşi asigura substituirea în condiţiile impuse de lege.

De asemenea, derularea pretinsei activităţi infracţionale pe teritoriul mai multor ţări europene a condus la identificarea dificilă a tuturor părţilor civile, eforturile autorităţilor Române fiind condiţionat şi de colaborarea cu autorităţile străine.

Raportat la acestea, prima instanţă a constatat că termenul rezonabil al detenţiei până în acest moment nu a fost depăşit, iar menţinerea stării de arest, în condiţiile existenţei posibilităţii repunerii ei în discuţie, nu riscă să lezeze drepturile inculpaţilor.

4. Susţineri legate de: gradul redus de implicare al unora dintre inculpaţi - cu referire la inculpaţii B. - despre care se arată că a avut o contribuţie minoră, conduita unor inculpaţi - S.L.L. şi S.M. - despre care se arată că au colaborat cu organele judiciare, s-au pus la dispoziţia acestora şi au acţionat cu bună-credinţă, au fost considerate de prima instanţă ca, în acest moment, nu pot constitui singurul criteriu de apreciere asupra punerii lor în libertate, mai ales în condiţiile în care aşa cum s-a arătat, acuzaţiile aduse acestora nu pot fi privite în mod distinct aşa cum, nejustificat, pretind inculpaţii.

5. Aprecieri referitoare la conduita socială a inculpaţilor şi la prejudiciile pe care starea de arest le aduce familiilor şi activităţilor licite pe care le desfăşurau anterior luării măsurii arestării preventive.

Prima instanţă a arătat că inconvenientele care în mod firesc decurg starea de arest pentru inculpaţi şi familiile acestora, deşi reprezintă criterii de apreciere asupra oportunităţii menţinerii măsurii, nu pot fi luate în considerare ca şi criteriu unic. De asemenea, declaraţiile de bună-credinţă şi faptul că unii dintre inculpaţi nu au antecedente penale ori au desfăşurat anterior acuzării lor activităţi licite nu constituie, la acest moment, un argument suficient pentru plasarea lor în stare de libertate.

6. Oportunitatea luării unei alte măsuri preventive faţă de inculpaţi neprivative de libertate.

Analizând oportunitatea luării unei alte măsuri preventive faţă de inculpaţi, prima instanţă a reţinut că, la acest moment, niciuna dintre celelalte măsuri preventive prev. de art. 143 C. proc. pen. nu satisface exigenţele scopului pentru care sunt instituite, astfel că o asemenea cerere subsidiară nu este întemeiată.

Totodată, prima instanţă a apreciat că, la acest moment procesual, când cercetarea judecătorească este în curs de desfăşurare, respectiv de audiere a inculpaţilor şi de discutare a probatoriului, luarea unei alte măsuri preventive faţă de inculpaţi, neprivativă de libertate, nu este oportună raportat la interesul public de asigurare a unei bune administrări a justiţiei.

În ceea ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepţional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menţinerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudenţa CEDO, prima instanţă a reţinut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, în sensul de a se urmări existenţa unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

În condiţiile de faţă, prima instanţă a apreciat că, la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaţilor de a fi judecaţi în stare de libertate. Astfel, se reţine că presupunerea rezonabilă priveşte fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 3002 C. proc. pen raportat la art. 160b (3) C. proc. pen., prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpaţilor V.A., B.D.I., B.I.Ş., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M.

Totodată, având în vedere cererile distincte de înlocuire sau revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţi acestea au fost respinse întrucât temeiurile care au condus la menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor reprezintă în egală măsură temeiuri pentru respingerea cererii de înlocuire a acestei măsuri cu una neprivativă de libertate. Astfel, din declaraţiile inculpaţilor audiaţi de instanţă până la acest moment procesual se confirmă implicarea inculpaţilor în activitatea infracţională.

Împrejurarea că o parte din aceşti inculpaţi, respectiv R.Ş.F., K.C.P. au arătat că activităţile desfăşurate de aceştia nu aveau un caracter ilegal - potrivit susţinerilor acestora activităţile lor s-au rezumat fie la intermedierea sau negocierea cumpărării de utilaje de la coinculpaţii din prezenta cauză, fie la asigurarea transportului -, indică caracterul contradictoriu al declaraţiilor acestora faţă de cele ale coinculpaţilor care au uzat de procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. şi care au recunoscut faptele descrise în rechizitoriu precum şi probele administrate.

În consecinţă, interesul administrării justiţiei şi al aflării adevărului impune plasarea în continuare în detenţie a inculpaţilor aflaţi în această stare, pentru a-i împiedica să facă între ei înţelegeri frauduloase în scopul îngreunării cercetării judecătoreşti sau a eludării adevărului.

B. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii O.C.C. şi V.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, critici care au fost expuse în practicaua deciziei.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii O.C.C. şi V.A. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că inculpatul V.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpatul O.C.C. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP),cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că inculpatul V.A., împreună cu L.F.R., a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de furturi calificate cu consecinţe deosebit de grave în ţări UE, precum Franţa, Italia, Olanda şi Grecia, iar inculpatul O.C.C. a sprijinit activitatea acestui grup, asigurând transportul în străinătate a membrilor grupului.

Înalta Curte apreciază că în raport de complexitatea cauzei, precum şi faţă de împrejurarea că aceasta este abia la începutul cercetării judecătoreşti, se impune menţinerea stării de arest a inculpaţilor.

Deşi trebuie admis că, in abstracto, există o prezumţie în favoarea libertăţii inculpaţilor, până la stabilirea definitivă a vinovăţiei acestora, Curtea apreciază, în acord cu instanţa de fond, că, în concret, menţinerea măsurii arestării preventive se justifică întrucât în cauză există indicii care relevă necesitatea protejării ordinii publice, al cărei conţinut îl constituie şi buna desfăşurare a procesului penal, care prevalează în raport de interesul privat al inculpaţilor, de a fi judecaţi în stare de libertate.

În plus, trebuie subliniat specificul infracţiunilor ce face obiectul cauzei, amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, precum şi impactul asupra întregii colectivităţi şi care justifică menţinerea măsurii arestării preventive.

Totodată, lăsarea inculpaţilor în libertate, considerată ca o manifestare nejustificată de clemenţă din partea instanţei, nu ar face decât să încurajeze la modul general astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la aplicarea şi respectarea legilor.

Înalta Curte consideră că, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi, subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la menţinerea măsurii arestării preventive prin încheierea mai sus enunţată, precum pedepsele prevăzute pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt mai mari de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, Înalta Curte constată că, la acest moment, subzistă pericolul concret pentru ordinea publică, inculpaţii fiind bănuiţi că au săvârşit infracţiuni grave care au adus atingere relaţiilor sociale, astfel că se impune o reacţie fermă a autorităţilor pentru a nu crea şi mai mult neîncredere în capacitatea organelor judiciare de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică, crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială.

Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de fond este legală, măsura menţinerii arestării preventive a inculpaţilor fiind justificată inclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpaţii fiind iniţial reţinuţi în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune (lit. c)). Ulterior, măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunţate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), iar ulterior, după sesizarea instanţei, s-a verificat şi menţinut starea de arest a inculpaţilor.

Totodată, în ceea ce priveşte criticile privind depăşirea termenului rezonabil al duratei arestării preventive şi estomparea pericolului social pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaţilor în stare de libertate.

Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă; or, raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că, la acest moment, cererile inculpaţilor de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, ca măsură alternativă la arestarea preventivă sunt neîntemeiate, având în vedere că inculpaţii sunt arestaţi de circa un an de zile iar, de la ultima menţinere a măsurii arestării preventive, respectiv din 25 octombrie 2011 şi până în prezent, nu s-au modificat temeiurile care au determinat privarea de libertate a acestora, aceste temeiuri subzistă în continuare şi impun menţinerea arestării preventive, pentru realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei.

Raportându-ne la gravitatea infracţiunilor săvârşite, la complexitatea cauzei - dată de numărul mare al faptelor, al inculpaţilor şi al părţilor vătămate ce trebuie citate în mai multe ţări ale UE -, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu altă măsură neprivativă de libertate, aşa cum de altfel a reţinut în mod corect şi motivat şi prima instanţă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că detenţia provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpaţilor şi nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.C.C. şi V.A. împotriva Încheierii din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.C.C. şi V.A. împotriva Încheierii din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011.

Obligă recurentul inculpat O.C.C. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat V.A. la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul pentru interpretul de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 decembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4117/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 885/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4368/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs