ICCJ. Decizia nr. 541/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.541/2011
Dosar nr.6457/2/2010
Şedinţa publică din 14 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 239 din 6 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută sentinţa nr. 2/2007 a Audienţei Provincilale din Cuenca, Regatul Spaniei şi s-a dispus transferul persoanei condamnate D.F. (fiul lui M. şi al D.) în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare într-un penitenciar din România.
A fost dedusă perioada executată de la 7 iunie 2005 la 6 august 2010 şi s-a dispus emiterea mandatului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, cererea autorităţilor spaniole a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, că cetăţeanul român D.F. şi-a dat consimţământul la transferarea sa în România, că faptele comise de această persoană la 3 iunie 2005, constând în încercarea de a o viola pe partea vătămată L.C., de a o lipsi de libertate şi de a lovi cu pumnii şi picioarele cauzându-i leziuni traumatice sunt prevăzute de art. 178, 179 şi art. 1802a asociat cu art. 161 şi 62 şi de art. 1631 C. pen. spaniol, care au corespondent în C. pen. român în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a), art. 189 alin. (2) şi art. 181 C. pen. şi că astfel este îndeplinită condiţia dublei încriminări.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana condamnată D.F., care a susţinut că nu îşi mai menţine consimţământul la transferare şi că solicită rejudecarea procesului, întrucât condamnarea sa la pedeapsa de 11 ani închisoare este lipsită de suport probator.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate ratificată prin Legea nr. 76/1996, art. 128 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 un cetăţean român care a fost condamnat în alt stat poate fi transferat în România în vederea efectuării pedepsei, iar potrivit art. 129 lit. a) - f) din aceeaşi lege, transferarea poate avea loc când condamnatul este cetăţean român, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni, transferul a fost consimţit de persoana condamnată, faptele care au atras condamnarea constituie infracţiune în statul de executare, iar cele două state de condamnare şi de executare sunt de acord cu transferul.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că toate aceste condiţii sunt îndeplinite.
Astfel, prin sentinţa nr. 2 din 22 ianuarie 2007, clarificată la 1 februarie 2007, a Audienţei Provinciale din Cuerco, Regatul Spaniei, cetăţeanul român D.F. a fost condamnat la pedepsele de 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de viol; 4 ani închisoare pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de viol şi 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de privare de libertate, constând în aceea că, la 3 iunie 2005 împreună cu altă persoană, condamnată în cauză, a încercat să o violeze pe partea vătămată L.C., a lipsit-o pe aceasta de libertate şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni traumatice.
Aceste fapte prevăzute de art. 178, 179, 1802a asociat cu art. 161 şi 162 şi de art. 163 C. pen. spaniol au corespondent în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a); art. 26 raportat la art. 20 combinat cu art. 197 alin. (1), (2) lit. a), art. 189 alin. (2) şi art. 181 C. pen. român.
Pedeapsa rezultată de 11 ani închisoare stabilită conform C. pen. spaniol prin cumul aritmetic a început să fie executată la 7 iunie 2005, durata condamnării împlinindu-se la 3 iunie 2016.
Autorităţile judiciare competente ale celor două state, respectiv Ministerul român al justiţiei şi M.J. din Regatul Spaniei şi-au dat acordul la transfer, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar.
Referitor la poziţia persoanei condamnate D.F. care a precizat în recursul declarat că nu îşi mai menţine consimţământul la transfer este de precizat că declaraţia de consimţământ a fost dată în mod liber şi în deplină cunoştinţă asupra consecinţelor ce decurg din transferarea în România, astfel că acest consimţământ este irevocabil.
Într-adevăr, nici dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nici normele de drept procesual penal nu prevăd posibilitatea retragerii consimţământului persoanei condamnate.
Aşa fiind, acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Privitor la solicitarea persoanei condamnate de rejudecare a procesului întrucât condamnarea sa la pedeapsa de 11 ani închisoare ar fi lipsită de suport probator, nici aceasta nu poate fi luată în considerare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale evocate, valabilitatea şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în statul de condamnare, nu pot fi examinate de instanţa română, sesizată cu o cerere de transfer în vederea continuării executării pedepsei în România.
Faţă de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile şi solicitarea din recurs, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată D.F., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili că onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 320 lei să fie avansat din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată D.F. împotriva sentinţei penale nr. 239 din 6 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 552/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
