ICCJ. Decizia nr. 7/2012. Completul de 7 Judecători
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1834 din 117 noiembrie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.A. împotriva rezoluției nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.B.A., C.R.M. și C.C.M., magistrați la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în referire la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481C. pen. și art. 323 C. pen., deoarece faptele nu există.
S-a reținut că în plângerea penală formulată, L.A. a arătat că la soluționarea dosarului înregistrat la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, magistrații P.B.A., C.R.M. și C.C.M. au încălcat principiul disponibilității specifice procesului civil, judecând acțiunea promovată la data de 9 martie 2009 și nu astfel cum aceasta a fost modificată prin cererea din 27 ianuarie 2010, săvârșind infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481C. pen. și art. 323 C. pen.
Persoana vătămată a susținut că prin decizia civilă nr. 229 din 28 ianuarie 2001, Curtea de Apel București a analizat și dispus în cadrul procesual stabilit prin acțiunea civilă depusă la 9 martie 2009 și nu s-a pronunțat asupra obiectului cauzei modificat prin cererea formulată în data de 27 ianuarie 2010, reaua credință a magistraților în soluționarea acestei cauze rezultând și din aceea că nu au citat pârâta și nu au comunicat acesteia acțiunea.
Din actele de la dosar s-a reținut că, în fapt L.A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii civile pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosar, în contradictoriu cu intimata Universitatea V.
în ședința publică din 28 ianuarie 2010, pe rol fiind cauza cu nr. 5147/2/2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, - în completul alcătuit din magistrații P.B.A., C.R.M. și C.C.M. - a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, că părțile nu au răspuns apelului nominal și că la 27 ianuarie 2010 contestatorul a depus concluzii scrise.
Deoarece nu au mai fost cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe fondul contestației în anulare.
Prin decizia civilă nr. 239 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de L.A. împotriva încheierii civile pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că motivele de contestație invocate de către contestator nu se regăsesc, între cele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. și nu pot fi asimilate decât unei greșeli de judecată, care nu se poate valorifica în procedura contestației în anulare, avându-se în vedere dispozițiile exprese și limitative ale textului de lege anterior menționat.
Astfel procurorul a constatat că nu sunt elemente din care să rezulte bănuiala legitimă că magistrații au săvârșit vreuna dintre infracțiunile sesizate, criticile și aspectele relevate de persoana vătămată constituind, cel mult, motive de casare și nu acțiuni ce s-ar putea circumscrie vreunui element material al infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481C. pen. și art. 323 C. pen.
S-a concluzionat că nu există vreun act defectuos, acțiune ori inacțiune a magistraților care să fi cauzat intereselor legale ale persoanei vătămate (sau ale statului) ori altei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., în sensul dispozițiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 248 C. pen., neexistând nici elemente privind existența unor consecințe deosebit de grave, astfel că nu pot fi incidente dispozițiile art. 2481C. pen.
S-a apreciat că nu există o asociere a magistraților și nici o inițiere pentru constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni în sensul art. 323 C. pen., aprecierile persoanei vătămate în referire la reaua credință a magistraților fiind de circumstanță.
Astfel s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii P.B.A., C.R.M. și C.C.M., deoarece faptele nu există.
Plângerea împotriva rezoluției procurorului deja indicată a fost respinsă prin rezoluția procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 7003/3345/II/2/2010 din 26 august 2010.
împotriva rezoluției procurorului nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 2781alin. (1) C. proc. pen.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și rezoluția atacată, prima instanță a apreciat că plângerea formulată este nefondată.
S-a arătat că în mod legal și temeinic prin rezoluția nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.B.A., C.R.M. și C.C.M., magistrați judecători la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481C. pen. și art. 323 C. pen., apreciindu-se că faptele nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.) deoarece din actele premergătoare efectuate de procuror s-a constatat că prin decizia civilă nr. 239 din 28 ianuarie 2010 pronunțată în dosar al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de judecată, formată din cei trei magistrați, a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de petent, considerând că aspectele învederate în contestație nu pot fi asimilate decât unei greșeli de judecată iar nu unei "greșeli materiale" în sensul art. 318 C. proc. civ., erori de judecată care, însă, nu pot fi valorificate în procedura contestației în anulare, față de cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
în mod judicios, procurorul prin rezoluția atacată a stabilit că din actele premergătoare începerii urmăririi penale care au fost administrate în cauză, prin care s-au verificat susținerile petentului, reiese că niciuna dintre infracțiunile sesizate nu a fost săvârșită în materialitatea sa, intimații judecând o cauză civilă aflată pe rolul unei instanțe de judecată, în limitele prevăzute de lege și fără exercitarea abuzivă a funcției, faptele penale reclamate nefiind săvârșite în materialitatea lor, niciuna dintre modalitățile legale incriminate de dispozițiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481C. pen. și art. 323 C. pen., neregăsindu-se în activitatea desfășurată de cei trei magistrați.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată.
în speța de față, nemulțumită fiind de soluția dispusă de magistrații intimați și conferind conotații penale activității profesionale a acestora, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unei soluții, chiar dacă acestea au nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia.
în speță, intimații s-au limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestora.
Nemulțumirile petentei se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei soluții, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită.
Se reține, așadar că în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de intimați soluția de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Astfel, infracțiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu a intimaților cărora comiterea lor le-a fost imputată și nici împrejurarea că aceștia au acționat în scopul vătămării drepturilor petentului, activitatea profesională a acestora necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2012. Completul de 7 Judecători | ICCJ. Decizia nr. 843/2011. Penal → |
|---|
