ICCJ. Decizia nr. 156/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 134 din 23 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a cererii de revizuire formulată de petiționarul-revizuient J.R.I.
A obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința penala nr. 402 din 16 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 29563/3/2006, definitivă prin decizia penala nr. 5964 din 11 decembrie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție, secția penală, pentru inculpatul J.R.I. s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina sa din infracțiunile prev. de art. 211 alin. (1) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (4) C. pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen.
A fost achitat pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal împotriva acestui inculpat sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 26 raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., aplicându-i-se acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei.
Prin decizia penală nr. 200/A din 23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 402/2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond în ceea ce-l privește pe inculpatul J.R.I. s-au înlăturat dispozițiile referitoare la schimbarea încadrării juridice din sentință și s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu din dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și alin. (2)1 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen. și art. 217 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a), art. 189 alin. (2) și art. 217 alin. (1) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen., inculpatul J.R.I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
în baza art. 189 alin. (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
In baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în detenție.
Prin decizia penală nr. 5964 din 11 decembrie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au respins ca nefondate, recursurile declarate, inclusiv cel al revizuientului împotriva deciziei penale nr. 200/A/2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, soluția rămânând astfel definitivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanțele au avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au fost trimiși în judecată inculpatul N.F.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) din același cod, infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. (4) C. pen.; inculpatul N.A.S., pentru aceleași infracțiuni și inculpatul J.R.I., pentru aceleași infracțiuni.
în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut ca, in ziua de 7 august 2006, A.G.M. se afla în incinta Autogării Militari din sectorul 6 al Capitalei, aici îndeletnicindu-se cu oferirea, spre vânzare, a unor aparate foto achiziționate din Complexul Europa.
Spre amiază, N.F.V. și N.A.S., aflați în același loc, au cumpărat de la o persoană, un aparat foto, pentru care primul ar fi achitat suma de 80 de lire sterline. După acest moment, cei doi l-au contactat telefonic pe J.R.I. și i-au cerut să vină cu un autoturism pentru a-i prelua. Odată realizat acest fapt, inculpații s-au îmbarcat în vehicul, imediat, N.F.V. spunându-i lui J.R.I. să întoarcă și să parcheze în zona autogării, el motivând că a fost înșelat. Ca atare N.F.V. și J.R.I. au coborât și au pornit în căutarea vânzătorului.
în incintă, J.R.I. l-a depistat pe A.G.M., pe care, împreună cu N.F.V., l-au urcat în vehicul spunându-i că-l vor duce la Secția 21 Poliție pentru a-l reclama că a refuzat să le spună cine i-a înșelat prin vinderea aparatului foto, în realitate acesta fiind o jucărie - obiectul având o singură utilizare.
Pe traseu, N.F.V., i-a cerut lui J.R.I. să conducă autoturismul spre Secția 20 Poliție, dar, la un moment dat, pretextând că zona este aglomerată, i-a indicat să urmeze drumul prin parcul Universității Politehnice.
Ajunși aici, N.F.V. i-a cerut aceluiași inculpat să se îndrepte spre calea din stânga parcului, traseu înfundat.
Ajungând în spatele sediului Facultății de Energetică, același inculpat i-a cerut Iui J.R.I. să oprească vehiculul, după care l-a debarcat pe A.G.M., toți l-au condus lângă zidul clădirii și i-au solicitat să se dezbrace.
înainte de a coborî din vehicul, tânărului i-a fost luată și indisponibilizată, în mașină, o plasă în care se găsea un aparat foto.
A.G.M. s-a supus cererilor, după care N.A.S. i-a dat foc hainelor. în continuare, N.F.V. a rupt o creangă din copac, l-a obligat pe A.G.M. să o curețe cu dinții, l-a culcat la pământ cu fața în jos și l-a lovit peste spate, după care, abandonându-l, cei trei au părăsit zona.
I.G. și M.R., lucrători într-un atelier de reparații ce-și avea sediul în respectivul parc, văzându-l pe A.G.M., imediat după incident, i-au dat haine și au apelat poliția, primul sesizând urmele de lovituri de pe spatele victimei.
Victima a spus poliției numărul de înmatriculare a vehiculului, astfel ajungându-se la proprietar, M.M.M., martor care a declarat că împrumutase mașina cunoscutului lui, J.R.I., acesta restituindu-i-o fără a-i spune ce se întâmplase.
Odată identificați cei trei, victima a recunoscut că J.R.I., este cel care a condus vehiculul și i-a cerut să se dezbrace, N.F.V. l-a lovit, iar N.A.S. i-a dat foc hainelor, incidentul având loc în prezența celor trei inculpați.
Certificatul medico - legal a reținut că victima a prezentat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Instanța de fond a arătat ca, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, s-a procedat la audierea martorului A.M., tatăl părții vătămate, și semnatarul scrisorii depusă la dosarul de revizuire la filele 15 - 17, evaluată ca și înscris nou, ca temei al acestei cereri.
In declarația luată în condiții de publicitate și contradictorialitate, tatăl părții vătămate a arătat că a participat la procesul penal în care fiul său a avut această calitate și, de la acesta, a aflat că revizuientul nu l-a lovit, ci doar ceilalți coinculpați. Totodată, martorul arată că a conceput această scrisoare întrucât i-a fost milă de revizuient.
Instanța a menționat ca revizuirea este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi cuprinse în hotărârile penale definitive, iar prin finalitatea sa proprie, revizuirea înlătura eroarea judiciara sub orice forma s-a produs: achitarea neîntemeiată a unei persoane, care a săvârșit o faptă penală sau condamnarea unei persoane nevinovate, trasă pe nedrept la răspundere penală.
în atare situație, tribunalul a constatat că cele ce se doresc a fi demonstrate cu acel înscris nou, respectiv scrisoarea înaintată de tatăl părții vătămate nu se circumscriu, în esență, scopului urmărit de această cale extraordinară de atac.
Astfel, s-a constatat că depoziția martorului audiat nu modifică esențial situația de fapt, cu atât mai mult cu cât trebuie avut în vedere că acesta nu este un martor direct și că tot ceea ce a declarat a fost preluat din discuțiile cu fiul său. S-a observat, de altfel, că declarația acestui martor este într-o anumită măsură contradictorie în condițiile în care acesta declară că este de acord cu declarațiile făcute de fiul său (citite de judecător în ședință publică) și totuși, afirmă împrejurarea că știe din aceeași sursă că J. nu l-a lovit.
La fila 39 din dosarul de fond, din declarația părții vătămate luată în aceleași condiții pe care le presupune cercetarea judecătorească, partea vătămată a declarat că toți cei trei inculpați i-au solicitat să coboare din mașină și inculpatul J., chiar dacă nu l-a lovit, l-a insultat și l-a filmat cu telefonul mobil, cum era bătut. S-a reținut, de asemenea, că inculpatul N. i-a dat foc la haine, la îndemnul lui N. și J.
In atare situație s-a constatat că cele declarate de martorul audiat în calea revizuirii nu sunt elemente de natură a modifica esențial, substanțial situația de fapt în așa fel încât să se ajungă la o soluție diametral opusă celei pronunțate în cauză și la care s-a ajuns prin coroborarea întregului material probator.
Mai mult, tribunalul a constatat că, susținerea revizuientului, în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor, așa cum s-a realizat cu ocazia judecării în fond, nu poate fi primită în această cale extraordinară de atac, motivat de aceea că, oricum, nu s-ar ajunge la o soluție diametral opusă.
Materialul probator pe care instanțele de judecată, în cele trei cicluri procesuale, l-au administrat susține soluția, așa cum a rămas ea definitivă, iar elementele noi învederate pot fi apreciate doar ca aspecte pur subiective, de percepție indirectă și care nu modifică situația de fapt, în condițiile în care partea vătămată a declarat în cursul cercetării judecătorești că J. nu l-a lovit, dar a realizat alte acte materiale pe care judecătorii le-au apreciat ca fiind suficiente pentru a se constitui în elementele materiale ale infracțiunilor pentru care revizuientul a fost condamnat.
împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel revizuientul J.R.I., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și în rejudecare, admiterea cererii de revizuire.
Prin decizia penală nr. 164/AI din 29 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondat a apelului declarat de revizuientul J.R.I.
A obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
în esență, instanța de apel a reținut că chiar dacă în calea de atac a revizuirii s-ar fi relevat un element nou care ar fi condus, pentru revizuientul J.R.I. la o schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, nu s-ar fi impus admiterea cererii, întrucât nu s-ar fi impus adoptarea unei soluții de achitare a revizuientului, pronunțată definitiv împotriva sa.
Sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate, instanța de apel a reținut că în realitate, revizuientul a urmărit o reinterpretare a materialului probator.
Audiată fiind, în calea extraordinară de atac a revizuirii, partea vătămată A.G.M. a arătat că își menține declarațiile date cu prilejul judecării cauzei pe fond, iar precizările făcute nu au relevat fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță în soluționarea cauzei.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs revizuientul J.R.I., solicitând casarea ambelor hotărâri și în rejudecare, admiterea cererii de revizuire.
în susținerea recursului, recurentul condamnat a arătat că situația de fapt reținută în căile ordinare de atac nu este corectă, că faptei i s-a dat o încadrare juridică greșită și că prin probele administrate în revizuire au fost prezentate împrejurări noi, necunoscute.
înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385/6 alin. (1) C. proc. pen. și art. 385/7 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a da activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a statuat că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat.
Activitatea de lucru judecat - non bis in idem - este considerat ca un principiu care nu mai permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care există o hotărâre definitivă.
în virtutea acestui principiu, hotărârea judecătorească este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur).
Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, scopul acesteia fiind îndreptarea erorilor judiciare, aceasta neputându-se realiza decât prin analiza hotărârii care a consacrat eroarea judiciară și înlocuirea ei cu o altă hotărâre care să reflecte adevărul.
Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - caz de revizuire invocat în speța analizată - revizuirea poate fi cerută când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".
Punctul 2 al aceluiași articol stabilește că acest caz constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi "netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare".
Din analiza celor două texte rezultă că acest caz de revizuire subzistă numai dacă sunt îndeplinite două condiții și anume:
a) sunt descoperite fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
în cauza dedusă judecății, înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile expuse anterior și din această perspectivă, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul J.R.I.
Instanța de fond în calea ordinară de atac a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr. 5964 din 11 decembrie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respinse recursurile declarate de inculpați, inclusiv de inculpatul J.R.I.
în calea de atac a revizuirii nu este permisă nici schimbarea încadrării juridice, astfel cum a solicitat revizuientul-condamnat - nici prelungirea probatoriului și nici reaprecierea acestuia ci doar, pronunțarea unei hotărâri diametral opuse - atunci când sunt îndeplinite cerințele legii - în speță achitarea inculpatului J.R.I.
în condițiile în care, pe de o parte, împrejurările invocate nu sunt noi, iar pe de altă parte, cum acestea nu pot conduce la pronunțarea unei soluții de achitare, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.
Așa fiind, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat J.R.I. împotriva deciziei penale nr. 164/A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 440/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1262/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
