ICCJ. Decizia nr. 843/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 97/F din 29 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul R.D.
S-a acordat av. G.G. onorariu în sumă de 200 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Condamnatul a fost obligat să plătească 220 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că condamnatul R.D. a solicitat reexaminarea sentinței penale 120/F/2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de viol și incest, arătând, în esență, în motivarea cererii că nu el este vinovat de comiterea acestor infracțiuni, ci fiul soției sale, P.I.D., recunoașterea comiterii faptelor petrecându-se ca urmare a presiunilor exercitate de anchetatori.
S-a reținut că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva hotărârilor penale definitive doar în situațiile și pentru cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., toate acestea vizând împrejurări necunoscute de instanța la momentul pronunțării hotărârii.
în fapt, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, în sarcina petentului s-a reținut că, în cursul anului 2006, fiind sub influența băuturilor alcoolice, în două rânduri (iunie-iulie și 26/27 octombrie 2006), profitând de neglijența sau lipsa soției de la domiciliu, a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră, R.B. (în vârstă de 12 ani).
Revizuientul a recunoscut săvârșirea faptelor în cursul urmăririi penale și în fața judecătorului care a dispus asupra măsurii arestării preventive, revenind asupra declarațiilor sale în cursul cercetării judecătorești, când a negat faptele susținând că autorul acestora este fiul din prima căsătorie a soției sale.
în urma administrării probelor, prima instanță a înlăturat susținerile inculpatului ca nesincere, reținând vinovăția acestuia în comiterea faptelor ce i-au fost imputate prin rechizitoriu.
Cel în cauză a atacat hotărârea de condamnare invocând aceleași motive însă prin deciziile pronunțate în căile de atac apelul și apoi recursul revizuientului au fost respinse, apreciindu-se că probatoriul administrat a relevat indubitabil că în cursul anului 2006 revizuientul a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră, în două rânduri.
Prin cererea de revizuire petentul a invocat în apărare aceleași împrejurări, împrejurări ce au fost avute însă în vedere atât cu ocazia judecării fondului cauzei cât și în căile de atac promovate de acesta. în consecință, nu este vorba de fapte sau împrejurări necunoscute instanțelor care s-au pronunțat în cauză.
în fine, s-a reținut și faptul că susținerile revizuientului referitoare la persoana celui ce se face vinovat de săvârșirea faptelor deduse judecății sunt infirmate de soluția adoptată de procurorul de caz în dosarul nr. 435/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.I.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu o minoră, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. și incest prev. de art. 203 C. pen., ambele cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., reținându-se că faptele reclamate, pretins a fi comise asupra părții vătămate minore R.R.B., în perioada 2006-2007, nu există.
în context, s-a stabilit că declarațiile inițiale ale învinuitului P.I.D. date în sensul recunoașterii întreținerii relațiilor sexuale cu partea vătămată au fost făcute la solicitarea revizuientului, în scopul exonerării sale de răspunderea penală.
în aceste condiții, este evident că în cauză nu există niciuna dintre împrejurările prev. de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., cererea condamnatului fiind, prin urmare, inadmisibilă.
De altfel, prin sentințele penală 38/2009 și 4/F/2010 ale Tribunalului Bistrița-Năsăud au mai fost respinse alte 2 cereri de revizuire formulată de condamnat pentru motive similare și, prin urmare, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire ce face obiectul prezentului dosar.
împotriva sentinței menționate a declarat apel în termen revizuientul R.D.
Acesta a criticat sentința susținând că în mod greșit i s-a respins cererea de revizuire a sentinței de condamnare la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de viol deoarece expertiza medico-legală nu-l încriminează, probele pe care Ie-a solicitat i-au fost respinse, i s-au îngrădit toate drepturile procesuale, a fost condamnat pe bază de minciună și că făptuitorul ar fi o altă persoană, respectiv P.I., fratele victimei.
Prin decizia penală nr. 157/R din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuient.
A fost obligat revizuientul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu avocațial.
Examinând sentința atacată, din perspectiva motivelor de apel invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a constatat următoarele:
în mod temeinic prima instanță a stabilit că apelantul a cerut revizuirea sentinței penale nr. 120/2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracțiunile de viol și incest susținând că autorul faptelor nu este el, ci fiul soției sale, P.I.D.
în mod legal cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă deoarece aspectele invocate în cerere Ie-a invocat în fața instanțelor anterior cu ocazia judecății cauzei astfel încât, nu constituie împrejurări necunoscute instanțelor care l-au condamnat.
într-adevăr, motivele revizuientului nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ enumerate de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. pentru că nu reprezintă împrejurări necunoscute instanței care l-a condamnat, apoi referirile la împrejurarea că a fost condamnat "pe bază de minciună" nu sunt justificate de plângerea penală formulată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Sub un alt aspect, nici copiile de pe declarațiile numitului P.I., a părții vătămate și a altor martori depuse integral în apel nu justifică cererea de revizuire deoarece, după cum rezultă din acestea, P.I. este posibil să fi întreținut relații sexuale cu sora sa însă după arestarea inculpatului, iar victima a arătat constant că a întreținut relații sexuale fără voia ei cu revizuientul astfel încât, faptul că ar fi avut raporturi cu fratele său nu-l exclude pe revizuient.
împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul care, fără a invoca vreun caz de casare, a arătat că există probe noi, care dovedesc nevinovăția sa.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate și a cazului de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 17/2 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
I. Din actele și lucrările dosarului rezultă în esență că petentul R.D. a formulat o cerere de revizuire a hotărârii prin care a fost condamnat definitiv la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest (s.pen. 40/F din 20 februarie 2008 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, def. prin d.pen. 2234/R din 20 iunie 2008 a I.C.C.J).
în motivarea cererii de revizuire, condamnatul susține că este nevinovat, întrucât cel care ar fi întreținut relații sexuale cu victima ar fi fost fiul soției, numitul P.I.D. De asemenea, petentul mai arată că declarația prin care și-a recunoscut vinovăția în faza de urmărire penală a fost luată sub presiune.
2. Curtea reține că prin Decizia nr. 36/2009 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Secțiile Unite au hotărât că "cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora".
3. Examinând cererea condamnatului, Curtea constată că anterior acesta a formulat alte două cereri similare, vizând motive identice cu cele invocate în prezenta cauză, cereri care au fost respinse definitiv (prin s.pen. 38/F din 25 martie 2009, respectiv nr. 4/F din 20 ianuarie 2010 ale Tribunalului Bistrița Năsăud).
4. în aceste condiții, noua cerere de revizuire formulată de condamnat este inadmisibilă și în mod legal a fost respinsă, cu atât mai mult cu cât condamnatul tinde în esență la o prelungire a probatoriului cu privire la o împrejurare cunoscută de instanțele de fond și recurs,în ciclul procesual finalizat cu condamnarea sa și, prin aceasta,la o reanalizare a apărărilor pe care și Ie-a făcut cu acea ocazie.
5. Așa fiind,recursul este nefondat și a fost respins conform art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen.,cu obligarea recurentului revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2012. Completul de 7 Judecători | ICCJ. Decizia nr. 763/2011. Penal → |
|---|
