ICCJ. Decizia nr. 755/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 755/2011
Dosar nr. 1454/2/2011
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 18 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 1454/2/2011 (nr. 2 vechi 633/2011), în temeiul art. 160 C. proc. pen. a fost admisă cererea inculpatului M.F.C. şi s-a dispus liberarea provizorie a acestuia, sub control judiciar.
Pe timpul liberării provizorii, s-a stabilit că inculpatul M.F.C. va respecta obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. a) - e) şi alin. (3)1 lit. c) C. proc. pen., şi anume:
- să nu depăşească limita teritorială a municipiului Suceava, decât în condiţiile stabilite de instanţă;
- să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţele de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de acesta şi ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa tară încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi şi de martorii din cauză şi să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (3)2 şi art.16010 C. proc. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 13F/UP din 4 februarie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
S-a reţinut astfel că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, cu limite de pedeapsă 3 ani - 15 ani, şi 5 ani - 15 ani, respectiv pentru că în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011 a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani şi bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind controlul de frontieră şi a le permite introducerea în România a unor bunuri peste limita legală admisă.
Analizând atitudinea procesuală manifestată de inculpat, respectiv o poziţie de recunoaştere a acuzaţiilor, Curtea a apreciat că poziţia acestuia cu privire la faptele comise şi solicitarea de a fi audiat pentru a recunoaşte acuzaţiile care i se aduc, justifică admiterea cererii formulate. în acest sens Curtea a constatat că inculpatul a adoptat o poziţie de colaborare cu organele de anchetă, a descris modul de comitere a faptelor şi, ceea ce este extrem de important, a relatat şi în ce a constat activitatea celorlalţi inculpaţi cu care a avut contact nemijlocit. Ca atare, chiar dacă urmărirea penală este în faza incipientă nu înseamnă că este un impediment în admiterea cererii, în acest sens art. 1601 C. proc. pen. dispunând că inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie în tot cursul procesului penal.
De asemenea, au fost avute în vedere prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. care stabilesc că scopul măsurilor preventive constă în a „asigura buna desfăşurare a procesului penal oh pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În sfârşit, Curtea a apreciat că atât activitatea organelor de anchetă, cât şi a instanţelor de judecată, va fi mult mai eficientă şi se va concentra cu precădere asupra fondului cauzei prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, în speţă obligaţiile impuse acestuia constituind suficiente garanţii ale prezenţei în faţa organelor judiciare şi a asigurării celerităţi desfăşurării procesului penal.
Drept urmare, Curtea, în temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen. a admis cererea inculpatului M.F.C. şi a dispus liberarea provizorie a acestuia, sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de şedinţă atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 februarie 2011 sub numărul 1454/2/2011.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului intimatului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Cu referire la cauză înalta Curte, reţine că condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 1606 C. proc. pen. şi care fac parte din dispoziţiile comune ale Secţiunii V (Capitolul I, Titlul IV, Partea generală a codului de procedură penală) privind liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune.
În speţă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv încuviinţată, persoana care a formulat-o este dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia şi are pertinenţă funcţională întrucât, poate conduce la satisfacerea intereselor părţii în numele căreia a fost făcută. în consecinţă, fiind îndeplinite toate cerinţele legale care creează limitele admisibilităţii în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul inculpatului M.F.C. şi însuşită de acesta, nu poate fi considerată ca fiind inadmisibilă.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză, înalta Curte constată însă că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care admiţând recursul declarat de Parchet, în rejudecare o va respinge în conformitate cu dispoziţiile art. 1608a alin. (2) C. proc. pen.
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi, şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie - concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda.", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului M.F.C. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că, se impune menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată, respectiv, gravitatea inculpatului. Rezultă din actele şi lucrările dosarului că inculpatul M.F.C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea în datele de 12 decembrie 2010, 14 decembrie 2010, 16 decembrie 2010, 18 decembrie 2010, 21 decembrie 2010, 22 decembrie 2010 şi 24 decembrie 2010 a unui număr de 32 acte materiale de luare de mită şi 3 predări de bani învinuitului S.S.D. realizând conţinutul constitutiv a infracţiunii de luare de mită şi de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat.
Inculpatul M.C.F. a fost arestat preventiv la data de 4 februarie 2011, pe o perioadă de 29 de zile, măsura arestării preventive.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există probe şi indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă şi că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din interpretarea dispoziţiei cuprinsă în art. 1602 C. proc. pen. potrivit căreia „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi ." rezultă că cerinţa negativă ce trebuie îndeplinită pentru a se acorda liberarea provizorie sub control judiciar vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
De asemenea, înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres, condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiţie cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - şi care a constituit unul din temeiurile legale ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
A decide altfel, în sensul solicitat de inculpat şi anume, de a analiza instituţia liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condiţiile limitativ prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. şi la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului ar însemna ignorarea cu bună ştiinţă a dispoziţiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care şi acela de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte retine de asemenea că durata excesivă a detenţiei preventive nu poate fi considerată a fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex, se află la începutul cercetării judecătoreşti, şi necesită continuarea administrării de probe, elemente care impun la acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului.
În consecinţă, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen. se va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.F.
Având în vedere cele învederate, probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Fată de considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet, înalta Curte, urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi, în rejudecare a respinge cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul M.F.C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 1454/2/2011 (633/2011), privind pe inculpatul M.F.C.
Casează, în totalitate, încheierea recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul M.F.C.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat la instanţa de fond.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 738/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 766/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
