ICCJ. Decizia nr. 786/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 786/2011

Dosar nr. 3247/116/2009

Şedinţa publică din 1 martie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 26 din 08 aprilie 2009 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, a fost respinsă cererea de achitare conform art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. e) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), formulată de inculpatul B.L.V.

S-a respins cererea de achitare conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), formulată de acelaşi inculpat.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. a fost dispusă încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.L.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) („lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate").

În temeiul art. 20 rap.la art. 174 - 175 lit. e) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul B.L.V. la 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

În conformitate cu art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

De asemenea, în baza art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.

În conformitate cu art. 33 - 34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul B.L.V. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 06 iunie 2009 la zi.

A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă la 14.007,27 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată O.I.

A fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă O.I. şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă la 1.500 lei despăgubiri materiale şi la 100.000 lei despăgubiri morale.

S-a luat act că partea vătămată B.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 alin. (4) C. pen. a fost dispusă confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a contravalori pistolului de calibru 9x19 mm, în sumă de 2.500 lei. S-a mai dispus confiscarea specială în folosul statului a probelor materiale (corpuri delicte) ambalate în coletul sigilat cu sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi nr. 0242 şi depus la Tribunalul Călăraşi, fiind înregistrat în registrul de corpuri delicte la poziţia nr. 23/2009.

A fost obligat inculpatul la 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În după-amiaza zilei de 2 iunie 2009, în jurul orelor 17⁰⁰ martorul S.B. se deplasa cu autoturismul marca D.S. cu nr. de înmatriculare ... pe str. Bucureşti, din municipiul Călăraşi, în direcţia Călăraşi - Modelu, iar în zona băncii comerciale, martorul D.V.I., care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers împreună cu prietena sa B.I.M. cu un scuter, a încercat să-l depăşească. întrucât şoferul autoturismului Dacia nu a permis motoscuterului depăşirea, între S.B. şi D.V.I. a izbucnit un conflict verbal, aceştia aducându-şi jigniri reciproce, în condiţiile în care se cunoşteau unul pe celălalt. Deşi S.B. a încercat să-l provoace pe D.V. la bătaie, acesta nu a răspuns provocării şi şi-a continuat drumul, împreună cu prietena sa, efectuând un viraj la stânga pe str. Griviţa, iar B.S. continuându-şi drumul către corn. Modelu.

În continuare, D.V.I. s-a deplasat la domiciliul prietenei sale, unde lăsase autoturismul său W.G. cu nr. de Bulgaria, şi - de aici - a plecat singur în comuna Modelu, unde, la un bar (denumit „Barul lui M.") l-a întrebat pe martorul Mihalache Teodor dacă ştie unde îl poate găsi pe S.B. întrucât a avut o altercaţie cu acesta. Deoarece martorul nu i-a putut furniza nici o informaţie, D.V. a plecat, deplasându-se la domiciliul său din str. Ştirbei-Vodă din municipiul Călăraşi, unde au mai venit şi prietenii acestuia, numiţii Z.M., D.I.G., precum şi prietena sa B.I.M.

Între timp însă, S.B., ajungând în corn. Modelu şi trecând pe la „Barul lui M." a fost informat de martorul Mihalache Teodor despre faptul că D.V. lonuţ se interesase de el, motiv pentru care i-a contactat pe prietenii săi, numiţii C.E., O.N. şi pe fiul acestuia, O.I., care i s-au alăturat în scurt timp, pornind împreună în căutarea lui D.V.

În acest sens, cei 4 s-au deplasat cu autoturismul condus de B.S. (D.S., cu nr. ...) în zona blocului în care locuia D.V.I., pe strada Ştirbei-Vodă din mun. Călăraşi. La scara blocului acestuia, cei 4 au identificat autoturismul W.G. (cu nr. de înmatriculare ...), despre care ştiau că-i aparţine lui D.V., şi care avea afişat un anunţ de vânzare şi un număr de telefon.

B.S. a apelat numărul de telefon respectiv şi, fără a-şi divulga identitatea, a stabilit cu D.V. să coboare în faţa blocului, pretinzând că este un potenţial cumpărător al autoturismului.

D.V. a coborât imediat, însoţit de Z.M. şi D.I.G., însă nu au apucat să iasă din scara blocului fiind asaltaţi şi luaţi la bătaie de B.S. şi însoţitorii acestuia. D.V. lonuţ a reuşit totuşi să scape şi să fugă înapoi pe scări, refugiindu-se în apartamentul său, telefonându-i de aici prietenului său, inculpatul B.L.V., pentru a le veni în sprijin.

Acesta, aflându-se în zonă cu autoturismul său N.P. de culoare bleumarin cu nr. de înmatriculare ..., s-a deplasat în câteva minute în faţa locuinţei lui D.V. lonuţ însă, în acel moment, conflictul deja se stinsese iar cei 4 agresori se îndreptau cu autoturismul D.S. cu nr. de înmatriculare ..., la volanul căruia se afla B.S., pe strada din spatele Pieţii Big, către intersecţia cu str. Bărăganului.

Inculpatul B.L.V. a pornit în urmărirea autoturismului D.S., la volanul autoturismului său N.P.; la intersecţia cu str. Bărăganului acesta a virat către stânga, urmând autoturismul D.S., iar în apropierea intersecţiei semaforizate cu str. Prel. Bucureşti, aflându-se la câţiva metri în spatele D., inculpatul a încetinit viteza de rulare, s-a apropiat de bordura dreaptă, a scos arma de foc pe care o avea asupra sa pe geamul portierei stânga - faţă şi a tras trei focuri de armă în autoturismul D.S. (acesta rula în faţa sa, zona de mijloc a şoselei). în timp ce unul din gloanţele trase nu a lovit acest autoturism, celelalte două gloanţe au avut o direcţie diferită, unul din ele ricoşând din portiera dreaptă-spate a acestui autoturism, iar celălalt pătrunzând prin haion la o distanţă de cca. 90 cm. de sol, apoi în chederul portbagajului şi, respectiv, în bancheta din spate dreapta a autoturismului, rănindu-l pe ocupantul acestei poziţii O.I. în zona coloanei vertebrale.

În timp ce autoturismul D.S. s-a deplasat imediat la Spitalul de Urgenţă Călăraşi, pentru a-i acorda îngrijiri medicale victimei, inculpatul B.L.V. a demarat în trombă virând dreapta la semafor, trecând pe culoarea roşie a acestuia, îndreptându-se apoi către intersecţia dintre D.N. 3 şi D.N. 31, apoi deplasându-se prin com. Cuza Vodă până la intersecţia cu D.N. 21; în continuare, inculpatul a fost reperat în zona Dragalina la ora 20¹⁴, oră la care şi martorul C.P.V., prietenul inculpatului, s-a aflat în aceea zonă. în continuare, aceştia au urmat acelaşi traseu până în zona B-dului Matei Basarab din municipiul Slobozia. Aici B.L.V. a stat până în jurul orelor 22⁰⁰ după care s-a înapoiat în mun. Călăraşi, în jurul orelor 00⁰⁸ pe acelaşi traseu.

Numitul C.V.P., după ce s-a întors în mun. Călăraşi, în jurul orelor 22⁰⁰ s-a deplasat din nou până în mun. Slobozia, plecând de aici la volanul autoturismului N.P., aparţinând lui B.L., până în municipiul Bucureşti, în zona Calea Giuleşti, unde - în mod surprinzător - „autoturismul a fost găsit incendiat, martorul luând foc" odată cu acesta şi suferind arsuri grave. La câţiva metri de acesta, într-un parc învecinat, au fost găsite, sub o şapcă, o serie de acte (printre acestea şi actele autoturismului) într-o mapă de plastic, neafectată de incendiu.

D.V.I. a urmat aproximativ acelaşi traseu în seara respectivă, după producerea incidentului deplasându-se şi el către intersecţia dintre D.N. 3 cu D.N. 31, apoi prin com. Cuza Vodă până la Dragalina ajungând în jurul orelor 19²⁵ în municipiul Slobozia, tot în zona B-dului Matei Basarab, în jurul orelor 21⁴⁰ întorcându-se în Călăraşi pentru a se prezenta la organele de poliţie. Motivul evident al deplasării în municipiul Slobozia al lui D.V.I., ca şi în cazul lui C.P.V., a fost acela de a se întâlni în această localitate cu inculpatul B.L.V..

Deşi a fost apelat de câteva ori de organele de poliţie în vederea prezentării în faţa acestora, inculpatul B.L.V. a venit la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi abia în jurul orelor 10⁰⁰, invocând diferite motive pentru amânarea acestui moment.

După săvârşirea faptei, victima O.I. a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Judeţean Călăraşi, unde i-a fost acordat primul ajutor, şi - de aici - la Spitalul de Urgenţă Bagdasar - Arseni unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-a fost extras glonţul, consecinţa plăgi împuşcate fiind paraplegia spastică ce reprezintă o infirmitate fizică permanentă.

La data de 03 iunie 2009, faţă de inculpatul B.L.V. a fost luată măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile, această măsură fiindu-i adusă la cunoştinţă inculpatului în momentul în care se pregătea să părăsească teritoriul ţării, la aeroportul H.C. din Bucureşti, intenţionând să se deplaseze în Spania. Cu toate acestea, la data de 06 iunie 2009, inculpatul a încercat din nou să părăsească teritoriul ţării pentru a se sustrage cercetărilor, fiind prins de organele poliţiei de frontieră ale Bulgariei, în zona malului drept al Braţului Ostrov (Dunărea) la aproximativ 30 m. de B 669, pe teritoriul Bulgariei. Ulterior, faţă de acesta a fost luată măsura arestării preventive, aceasta fiind prelungită până în prezent, conform procedurii legale.

Se reţine că audiat fiind, încă din prima fază a cercetărilor inculpatul B.L.V. a avut o atitudine ostilă şi necooperantă, negând nu numai săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, dar şi orice implicare în evenimentele ce constituie obiectul cauzei, precum şi tentativa de a se sustrage cercetărilor prin părăsirea, în mod fraudulos, a teritoriului ţării.

În şedinţa de judecată din 25 martie 2010, inculpatul a solicitat achitarea sa conform art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru tentativă la omor calificat şi distrugere şi, de asemenea, achitarea conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru în infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În motivarea acestor cereri, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, probele administrate lăsând loc posibilităţii ca altcineva să fie autorul. A susţinut că nu a participat la altercaţia de la scara blocului lui D.I. şi că acuzaţiile potrivit cărora ar fi autorul infracţiunilor apar ca fiind absurde şi lipsite de fundament faptic, mai ales că se afla în altă locaţie atunci când au fost săvârşite faptele, respectiv în comuna Ciocăneşti, aşa cum au declarat şi martorii D.P.V. şi M.I.R.. A mai susţinut că nici o probă nu confirmă prezenţa sa în zona în care s-a produs altercaţia şi unde s-au săvârşit infracţiunile şi cu atât mai puţin executarea unor focuri de armă. Mai arată că martorii C.E., B.S. şi O.N., ocupanţi ai autoturismului în care s-a tras, au declarat că nu ştiu cine a tras şi de unde s-a tras. Pe înregistrarea de la banca R. Bank nu se pot identifica nici autoturisme, nici persoane şi nici executarea unor focuri de armă. Organul de urmărire penală nu a identificat poziţia trăgătorului şi distanţa de la care s-a tras, astfel încât se putea trage de oriunde, din orice autovehicul, din afara unui autovehicul, dintr-o clădire, etc. în final, inculpatul a solicitat achitare, iar în subsidiar, încetarea procesului penal pentru infracţiunea de distrugere întrucât lipseşte plângerea prealabilă din partea celui care avea un drept asupra autoturismului, numitul B.S. fiind un simplu posesor.

Instanţa de fond a apreciat că achitarea inculpatului nu se impune pentru următoarele considerente:

Astfel, în declaraţiile date în data de 2 iunie 2009 inculpatul B.L.V. a arătat că între orele 14⁰⁰-15⁰⁰ a plecat de la locuinţa prietenei sale C.D., din comuna Cuza Vodă în municipiul Călăraşi cu autoturismul său N.P. cu nr. de înmatriculare ... împreună cu prietenul său C.P.V. care-i conducea autoturismul, el neavând permis de conducere. S-au plimbat cu autoturismul prin Călăraşi până la lăsarea întunericului când C.P.V. l-a lăsat în zona „5 Călăraşi", şi de aici a plecat la prietena sa C.D. în comuna Cuza Vodă unde a stat până la orele 12³⁰ când s-a prezentat la organele de poliţie în timp ce prietenul său a plecat cu maşina la Bucureşti, la sora sa.

Instanţa de fond, analizând datele furnizate în format electronic de SC C.R.M.T.C. SA cu privire la numărul de telefon 076532xxxx utilizat de inculpat a constatat că în după amiaza zilei de 2 iunie 2009, până la orele 17²⁰ telefonul inculpatului a fost receptat de releul din zona intersecţiei DN 3 cu DN31, respectiv zona comuna Cuza Vodă, inculpatul chiar purtând o discuţie telefonică cu D.V.I. din această zonă la orele 17²⁰. Prin urmare, s-a apreciat că afirmaţiile inculpatului sunt nereale întrucât nu avea cum să plece din zona Cuza Vodă la orele 14⁰⁰-15⁰⁰. După ce a discutat la telefon cu D.V.I. inculpatul s-a deplasat către Călăraşi fiind reperat după doar 8 minute în zona Complexului „5 Călăraşi", din municipiul Călăraşi.

A mai susţinut inculpatul că s-a întors la prietena sa în jurul orelor 22⁰⁰ însă această afirmaţie este nereală pentru că la ora 18⁴² acesta a fost localizat în zona comunei Ştefan Vodă, iar de la orele 21⁰⁰ până la orele 22²⁷ se afla în zona Slobozia, apoi la 22³⁹ din nou la Ştefan Vodă, apoi la Dragalina ajungând în Călăraşi la 23⁴⁷.

Martora C.D. a arătat că B.L.V. s-a întors la ea acasă abia la ora 5⁰⁰ dimineaţa.

Or, reţine instanţa de fond, la orele 18⁴⁵ inculpatul i-a telefonat prieteni sale C.D., iar la 23⁴⁷ i-a transmis acesteia un SMS, ceea ce ar fi lipsit de sens dacă inculpatul ar fi fost la ora respectivă acasă, aşa cum susţine.

Inculpatul a negat şi intenţia de a trece fraudulos graniţa, susţinând că în data de 5 iunie 2009 se afla cu prietenii săi D.V. şi D.I. la pescuit pe malul Dunării, iar în momentul în care a fost oprit de organele de poliţie bulgare se aflau la o plimbare printr-o pădurice fără să ştie că acolo era teritoriu românesc sau bulgar pentru că nu a văzut semne de hotar.

Instanţa de fond a apreciat că şi aceste susţineri ale inculpatului sunt nereale întrucât din procesul-verbal de cercetare în comun a evenimentelor de frontieră întocmit în ziua de 6 iunie 2009, rezultă că inculpatul a fost reţinut pe teritoriul Bulgariei la o distanţă de 30 metri de borna B 669, iar din discuţia telefonică ce a avut loc între inculpat şi D.V.I. la ora 1409 din data de 3 iunie 2009 rezultă că D.V.I. îl îndruma pe inculpat pe unde să treacă, pe la Chiciu, pentru a ajunge la bulgari. D.V.I. i-a spus inculpatului „da, B., la Chiciu te urci în bac, când te duci la bulgari".

La termenul de judecată din 10 decembrie 2009, în instanţa de fond, inculpatul B.L.V. a precizat că-şi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală şi că, deocamdată, nu mai doreşte să facă declaraţii, eventual va reveni asupra acesteia.

Este adevărat, reţine instanţa de fond, că inculpatul a revenit asupra declaraţiei sale abia în data de 25 martie 2010 când, după audierea martorilor C.E., D.P.V. şi M.I.R., ultimii doi martori audiaţi la cererea inculpatului, a declarat că în ziua de 2 iunie 2009, în jurul orelor 14⁰⁰-15⁰⁰ a plecat de la domiciliul prietenei sale C.D. A.-M., împreună cu şoferul care-i conducea maşina - C.P. şi s-au plimbat prin oraş. De la un magazin de piese auto situat pe strada Griviţa a cumpărat două telescoape pentru maşină pentru care dăduse comandă în urmă cu câteva zile. După ce a plătit acele telescoape s-au mai plimbat cu şoferul cu maşina aproape o jumătate de oră, după care l-a lăsat la „5 Călăraşi". La „5 Călăraşi" a mers la o garsonieră unde locuieşte sora lui pentru a vedea ce îmbunătăţiri a făcut la acea garsonieră şi a stat aproximativ 15 minute, după care a mers printre blocuri până la „Vultur". A vrut să meargă în staţia de taxi dar întâmplător a trecut un taxi în care se afla un client, iar pe acel client 1-a recunoscut pentru că era prietenul său, şoferul taxi-ului fiind D.P.V. pe care nu-1 cunoştea. L-a rugat pe şoferul taxi-ului să-l ducă la Ciocăneşti şi ajunşi acolo l-a rugat să aştepte 5-10 minute. În acest timp a mers la un restaurant unde s-a întâlnit cu o prietenă M.F. şi a stat cu ea două-trei ore. După aceia l-a rugat pe acelaşi şofer de taxi să-1 ducă la Slobozia unde a ajuns la 1930 şi este sigur de această oră pentru că avea întâlnire cu o persoană. Inculpatul a mai arătat că aceasta este completarea pe care o doreşte să o mai facă, în afară de declaraţiile date în faza de urmărire penală, şi pe care şi le menţine, şi a mai arătat că nu a spus acest lucru atunci când a fost audiat pentru că el se află în relaţii de concubinaj cu C.D. Ana Măria şi nu a vrut să afle aceasta că el de fapt mai are o relaţie cu M.F., evitând certuri în familie.

Instanţa de fond însă nu a luat în considerare declaraţiile celor doi martori D.P.V. şi M.I.R. deoarece a apreciat că aceste declaraţii nu au niciun suport probator, fiind date în încercarea de a înlătura răspunderea penală a inculpatului.

În opinia instanţei de fond, nici aceste afirmaţii ale inculpatului şi nici ale celor doi martori nu sunt reale întrucât din întreg materialul probator rezultă că atât inculpatul cât şi autoturismul s-au aflat în câmpul infracţional.

Astfel, martorul C.E., ocupantul locului dreapta faţă al autoturismului D.S. asupra căruia au fost trase focuri de armă, a arătat că după altercaţia pe care a avut-o el şi prietenii săi la scara blocului lui D.I., s-au urcat din nou în autoturism şi au plecat pe strada din spatele pieţii Big. După ce s-a îndepărtat aproximativ 100 metri de colţul blocului s-a uitat pe fereastra maşinii care era deschisă, înapoi şi a văzut când de pe strada Cuza Vodă a venit un autoturism de culoare albastră condus de numitul B. Laurenţiu, declarând că „îl cunosc foarte bine pe acesta".

Tot acest martor a mai arătat că după ce au intrat pe strada Belşugului, în momentul în care au ajuns în dreptul băncii R. a auzit 3 focuri de armă, unul după altul, „întrucât aveam şi eu şi B. geamurile deschise am auzit focurile de armă foarte bine, acestea au venit din spatele maşinii de la mică distanţă din partea dreaptă". Acelaşi martor a mai avut o discuţie telefonică ce a fost interceptată de organele de anchetă în 3 iunie 2009 la ora 11⁵⁹ cu o persoană neidentificată, din care rezultă că susţinerile sale în faţa organelor de urmărire penală sunt reale, arătând că de fapt conflictul a pornit de la B.S. „căuta numai bătăi", „s-a luat cu ăia la ceartă şi a venit şi m-a luat pe mine, pe N. şi pe fiu-su, şi după ce m-am luat cu ăia acolo a tras acela cu arma şi l-a împuşcat p-acela". Acest martor a mai spus că „fraieru acela de B., jegosu acela a tras cu arma. e fugit acum . pistolarii . numai pistoale, în pumni nu se bate pe stradă".

În declaraţia dată la instanţa de fond, acest martor, C.E., a precizat că-şi menţine declaraţiile date cu menţiunea că nu l-a văzut la data de 2 iunie 2009, ci doar maşina lui. A spus că l-a văzut pe B. dar în realitate a văzut numai maşina, iar pe şofer nu l-a identificat întrucât erau geamurile fumurii. A mai arătat că toată lumea spunea că este maşina lui B. şi a presupus că el conducea.

Aceste ultime precizări ale martorului instanţa de fond nu le-a acceptat întrucât chiar şi martorul D.M.L. îl plasează pe inculpat la locul săvârşirii infracţiunii, arătând că ştie de la fratele său D.V.I. şi de la martorul Drăgan Ion că D.V.I. l-a sunat pe inculpat în după-amiaza respectivă pentru a-i solicita sprijinul şi acesta a venit la blocul lui David cu autoturismul său N.P. cu număr de Spania. Din declaraţia olografă a martorei C.D.A.-M. rezultă că în după amiaza de 2 iunie 2009 inculpatul a plecat în jurul orelor 16°" de la domiciliul său, revenind de-abia în dimineaţa zilei de 3 iunie 2009, în jurul orelor 500. Inculpatul era abătut şi supărat şi i-a povestit că în timp ce se afla în Piaţa Big împreună cu C.P., D.V.I. şi prietena acestuia au coborât mai mulţi indivizi dintr-o maşină cu răngi şi cu bâte încercând să-i bată, să-i omoare, făcând parte din clanul lui „Ţ.". Inculpatul i-a mai spus acestei martore că a fugit din zona pieţei fără a-i mai oferi alte amănunte.

Se reţine că din discuţiile efectuate de către inculpat de la numărul de telefon 076532XXXX rezultă că între orele 18⁰⁸ - 18¹⁵ inculpatul s-a aflat în zona de desfăşurare a evenimentelor într-o continuă mişcare încât în câteva minute s-a deplasat din zona de recepţie a releului din strada Bărăganului în zona de recepţie a releului din strada Victoriei. Locul săvârşirii infracţiunii s-a aflat între aceste două relee.

Tot din declaraţiile martorului D.M., a rezultat că inculpatul venise la blocul fratelui său D.V.I. cu autoturismul său.

S-a precizat de instanţa de fond că toţi martorii citaţi pentru a fi audiaţi au arătat că îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi că nu doresc să mai facă alte declaraţii în faza de cercetare judecătorească.

Martorul G.P. a arătat că în ziua de 2 iunie 2009, în jurul orelor 18⁰⁰,) în timp ce se deplasa pe strada Beluşugului, pe trotuar, a auzit 3 împuşcături, observând un autoturism care mergea foarte încet şi se afla în dreptul bancomatului R., după care a demarat în trombă spre strada Prelungirea Bucureşti, maşina fiind un N.de culoare albastră cu număr de Spania.

Martorul B.V. a arătat că se afla pe strada Belşugului şi de la cumnatul său G.P. a aflat că autoturismul care a plecat în trombă după ce s-au auzit cele trei împuşcături este un N.albastru.

La fel, şi martorul L.D.F. a arătat că cele trei împuşcături veneau din direcţia Belşugului undeva în zona băncii R.

Martorul O.Ş.V., surprins şi-n imaginile camerei video de la R.B., a arătat că în timp ce se odihnea pe postamentul de piatră din faţa băncii pe strada Belşugului, în jurul orelor 18°° a auzit trei focuri de armă şi şi-a întors privirea în direcţia din care acestea veneau şi a observat un autoturism de culoare închisă care a demarat în trombă spre strada Prelungirea Bucureşti. Susţinerile acestui martor se coroborează cu planşa foto efectuată de organele de poliţie prin vizionarea cu programul Windows Media Player a imaginilor stocate pe CD-ul marca B. în ziua de 2 iunie 2009, în intervalul orar afişat de înregistrare 1728:0 - 1828:29 de către camera de supraveghere a ATM-ului 062 al băncii R.

La momentul 1813:43 martorul O.Ş.V. avea privirea îndreptată către clădirile de pe strada Belşugului, iar la momentul în care autoturismul D.S. şi N.P. au intrat mai profund în cadru martorul a întors brusc capul către stradă în direcţia acestor autoturisme.

Din constatările efectuate de Institutul pentru Tehnologii Avansate (raport nr. 1067180 din 6 iulie 2009) a rezultat că autoturismele surprinse de camera de supraveghere din intervalul de timp al înregistrării 45:40 -45:50 sunt, cu foarte mare probabilitate, modelele D.S. si N.P. în autoturismul N.P. s-a evidenţiat o singură persoană, foarte probabil cu părul scurt, situată pe locul şoferului, aplecată înainte. Primul autoturism, foarte probabil model D.S., a avut o viteză uşor crescătoare, iar autoturismul, foarte probabil, N.P. a frânat la intrarea în cadru, s-a apropiat de trotuarul din dreapta, a circulat circa 3 secunde cu o viteză foarte redusă, după care a schimbat direcţia în sensul depăşirii autoturismului şi a accelerat. Analizând poziţiile tuburilor de cartuş găsite la faţa locului cu poziţia celui de-al doilea autoturism, s-a constatat că acestea se corelează cu a doua jumătate a sensului de deplasare cu viteză redusă. Este posibil ca şoferul celui de-al doilea autoturism să fi redus viteza şi să se fii poziţionat pe partea dreaptă a străzii pentru a putea astfel să ia linia de ochire spre autoturismul marca D.S., folosind geamul lateral stânga.

În opinia instanţei de fond, aceste aspecte rezultate din raportul menţionat se coroborează cu declaraţiile martorilor oculari şi ale martorilor care au fost în D.S.

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului rezultă că de pe mijlocul carosabilului din dreptul băncii R. au fost ridicate trei tuburi de cartuş percutate, iar din măsurătorile efectuate aceste tuburi au fost găsite în imediata vecinătate a trecerii de pietoni din zonă, în paralel cu banca R.

Prin urmare, s-a reţinut că persoana care a efectuat tragerea se afla în această arie şi singurul autoturism care potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi a secondat autoturismul D.S. a fost cel identificat cu o mare probabilitate ca fiind N.P., aparţinând inculpatului şi conform declaraţiilor martorilor era condus de acesta.

Din probe a rezultat şi că la ora 18⁰⁶ este apelat D.V.I. de B., pentru a coborî la scara blocului, la ora 18¹³ se trag focurile de armă, după care autoturismul D.S., conform declaraţiilor martorilor, pleacă în viteză ajungând la Spitalul de Urgenţă Călăraşi la ora 18¹⁵, iar la ora 20¹⁵ partea vătămată este internată la Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti.

Din raportul întocmit de poliţistul A.L. a rezultat că în jurul orelor 18¹⁰ în timp ce se afla cu colegul său D.D. în serviciul de patrulare în zona Pieţei Big a auzit un număr de focuri despre care a crezut că sunt petarde şi a observat că în faţa băncii R. s-au strâns mai multe persoane. S-au deplasat imediat la faţa locului şi au constatat că la o distanţă de circa 10 m. de bancomat se aflau trei tuburi de cartuş. Agentul C.M. a precizat că în jurul orelor 18¹⁰, în timp ce era de serviciu a fost apelat de la dispecerat pentru a se deplasa la Spitalul de Urgenţă Călăraşi întrucât o persoană fusese împuşcată.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică balistică a rezultat că autoturismul marca D.S. a fost lovit de două gloanţe, orificiile de intrare şi ieşire în haionul maşinii au fost create de un singur glonţ ce a pătruns prin haion la o distanţă de 90 cm. faţă de sol, trăgătorul fiind poziţionat în spatele maşinii, uşor în partea dreaptă a acesteia. Cele trei tuburi provin de la trei cartuşe cu glonţ de calibru 9x19 mm, fabricat în 1992 şi au fost trase cu aceiaşi armă de foc.

Martorul C.P.V., prieten cu inculpatul a declarat că de când s-a întors din Spania împreună cu B.L. numai el a condus autoturismul N.P., inculpatul neavând permis de conducere, iar în după amiaza zilei de 2 iunie 2009, în jurul prânzului a plecat cu autoturismul la Cuza Vodă pentru a-l lua pe inculpat la o plimbare prin Călăraşi. în jurul orelor 14⁰⁰ s-a întâlnit cu D.V.I., iar la orele 16⁰⁰ l-a lăsat pe inculpat în zona „5 Călăraşi", parcând autoturismul în spatele pieţei Big unde a stat până în jurul orelor 20⁰⁰ - 21°° când a plecat la Bucureşti intrând pe autostradă la Lehliu, iar în seara respectivă nu a fost deloc în Slobozia. S-a reţinut că acest martor, deşi şi-a dat acordul pentru a fi supus testului cu „detectorul de minciuni", ulterior a refuzat, acuzând probleme cardiace, motiv pentru care i s-a asigurat efectuarea unei consultaţii de specialitate, medicul stabilind lipsa unor afecţiuni de natură a influenţa rezultatele testului. După consultarea sa, martorul C.P.V. a refuzat, fără nici o motivaţie, efectuarea textului poligraf. În opinia instanţei de fond această atitudine denotă lipsa de sinceritate a martorului întrucât din probatorii, respectiv istoricul convorbirilor efectuate de inculpat rezultă că acesta a plecat din Cuza Vodă după orele 17⁰⁰ şi nu în jurul prânzului, cum a declarat martorul C.P.V., iar autoturismul N.P. a fost identificat de camerele de luat vederi cu o foarte mare probabilitate ca trecând prin faţa băncii R. în jurul orelor 18¹³, deci nu avea cum să fie parcat în acest moment în spatele pieţei Big.

Din convorbirile efectuate de martorul C.P.V. în seara respectivă rezultă faptul că la ora 21¹⁶ a efectuat o convorbire telefonică în timp ce se afla în Slobozia, în zona bulevardului Matei Basarab, iar în jurul orelor 22⁴⁹ a efectuat o altă convorbire aflându-se tot în Slobozia, contrar susţinerilor că s-ar fi aflat în Bucureşti şi nu a fost deloc în Slobozia. Tot acest martor a mai arătat că în seara respectivă s-a deplasat cu autoturismul la Bucureşti, la sora sa, a parcat autoturismul în Calea Ciuleşti, dar după ce a plecat şi-a amintit că uitase nişte coli în maşină, motiv pentru care s-a întors, a deschis portiera dreaptă faţă (deşi în declaraţia olografă a spus de portiera stângă faţă), a aprins cu o brichetă o ţigară şi imediat i-a bubuit în faţă o flacără puternică ce i-a ars faţa, mâinile şi tricoul, s-a prăvălit la pământ şi şi-a stins focul, fiind transportat la Spitalul de arşi.

S-a reţinut că au fost efectuate cercetări la faţa locului şi a fost identificată o mapă de plastic conţinând mai multe documente importante printre care şi actele autoturismului şi care în mod miraculos au fost protejate de efectele incendiului, fiind adăpostite sub o şapcă, la aproximativ 5-6 metri de locul incidentului într-un parc situat în vecinătatea locului parcării. Martorul C. nu a putut să dea o explicaţie cu privire la modalitatea în care a ajuns mapa respectivă în acel loc. Prin urmare, concluzionează instanţa de fond că autoturismul N. a fost incendiat voit.

Se mai reţine că din convorbirile telefonice dintre inculpat şi D.V.I. rezultă că aceştia au discutat telefonic înainte de momentul săvârşirii infracţiunii, dar şi imediat după. Aceştia doi au avut după săvârşirea infracţiunii acelaşi traseu, ajungând în Slobozia - B. în jurul orelor 19⁵⁰, iar D.V.I. în jurul orelor 19³⁰ (cei doi s-au întâlnit în zona bulevardului Matei Basarab).

De asemenea, din raportul de expertiză criminalistică nr. XXX/2009 rezultă că din probele recoltate de pe dosul palmelor inculpatului şi a unor articole de vestimentaţie nu au fost identitate urme create de foc pe aceste obiecte însă, din studii, rezultă că urmele secundare ale împuşcăturii se găsesc pe piele doar în primele 4 ore de la producerea evenimentului. Tardivitatea recoltării probelor biologice i s-a datorat inculpatului care deşi a fost apelat telefonic de organele de poliţie la scurt timp după săvârşirea faptei acesta a inventat tot felul de pretexte prezentându-se mult mai târziu.

Partea vătămată O.I. a declarat că se afla în maşina Solenza cu B.S., cu tatăl său O.N. şi cu C.E., au oprit în spatele pieţii Big şi au coborât toţi din maşină cu excepţia sa. Tatăl său împreună cu Căciularu au rămas lângă maşină, B. s-a dus la o scară din apropiere unde s-a certat cu un tânăr, după care a revenit la scurt timp la maşină. După ce toţi s-au urcat în maşină, deplasându-se prin spatele pieţei, au virat stânga pe strada Belşugului şi la aproximativ 30 de metri de intersecţia semaforizată a auzit un foc de armă şi şi-a dat seama că vine din spatele maşinii, imediat simţind o durere puternică în spate, nemairealizând ce se întâmplă.

Martorul O.N., tatăl părţii vătămate, a confirmat cele declarate de fiul său şi după momentul împuşcăturilor care au fost în număr de 3 l-a auzit pe C.E. „B. a tras".

Partea vătămată O.I., conform raportului de primă expertiză medico-legală, a prezentat leziuni produse prin împuşcare cu glonţ şi necesită circa 6 luni de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, iar paraplegia spastică instalată, consecutiv plăgii împuşcate constituie o infirmitate fizică permanentă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.L.V., solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c C. proc. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. e), i) şi art. 217 alin. (1), ambele cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 279 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, ambele cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor scrise de apel, inculpatul a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile cu privire la sesizarea instanţei, prin aceea că nu a soluţionat latura penală a cauzei, respectiv neefectuarea cercetării judecătoreşti, nepronuntarea asupra infracţiunii de distrugere şi nemotivării sentinţei, datorate refuzului de a administra probe, de unde a rezultat ineficienta soluţionării acţiunii penale. A mai arătat că sentinţa este nemotivată, în sensul că a folosit rechizitoriul ca şi considerente ale sentinţei, fără ca judecătorul să-şi expună propria viziune asupra cauzei. S-a susţinut şi că s-au încălcat dispoziţiile relative la compunerea instanţei, existând un caz de incompatibilitate deoarece instanţa s-a antepronuntat prin încheierile de menţinere a arestării preventive a inculpatului. De asemenea, s-a afirmat că a fost încălcat prezumţia de nevinovăţie, refuzând să se interpreteze dubiul în favoarea inculpatului, fundamentându-se hotărârea exclusiv pe probele obţinute în faza de urmărire penală. Inculpatul a mai susţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unei cereri formulate de apărare, respectiv cererea de excludere a raportului de expertiză video, pentru lipsa de contradictorialitate a administrării acestei probe. în continuare, s-a arătat că instanţa de fond nu a administrat toate probele, respectiv: adresă către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în scopul verificării dacă SC R. SA a efectuat legal înregistrarea video, efectuarea unei expertize criminalistice balistice, precum şi expunerea înregistrărilor video. Un alt motiv de apel a fost cele referitor la aprecierea greşită a probelor cu privire la infracţiunea de tentativă de omor, cu referire la declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi la rapoartele de expertiză efectuate. S-a susţinut că materialul probatoriu prezintă carenţe cu privire la aspectele esenţiale, respectiv: înregistrarea nu conţine suprascriere de dată şi timp, expertiza video nu a identificat autovehiculele din imagine şi nu a decelat urme de tragere în imagine, persoanele din cadrul apropiat nu au reacţia specifică unor persoane care aud împuşcături, tuburile de cartuş s-au aflat pe carosabilul circulat, putând fi mutate de la locul iniţial, nu au fost identificate persoanele din autovehicule. în privinţa acestor carenţe, instanţa de fond a apreciat doar cu prezumţii, pentru a-l condamna pe inculpat. De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut fapte, fără să existe şi probe, respectiv fapta prev. de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, şi art. 279 alin. (1) C. pen., prezumând că aceste fapte au fost săvârşite de inculpat, doar ca o consecinţă a condamnării pentru tentativă de omor. În ultimul rând, s-a arătat că instanţa de fond nu a făcut o corectă individualizare a pedepselor, depăşind scopul prev. la art. 52 C. pen. Pe latură civilă, s-a susţinut că se impunea respingerea pretenţiilor civile, ca o consecinţă a achitării inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 227/ A din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a respins ca nefondat recursul declarat de apelantul inculpat B.L.V. A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, cu deducerea corespunzătoare a duratei măsurilor preventive.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Încă de la început, analizând motivele de apel depuse în scris şi susţinute în faţa instanţei prin avocat, s-a constatat că o parte dintre acestea se reiau ca motive distincte de apel, în sensul că o critică a sentinţei este cuprinsă în mai multe dintre cele 5 motive ale apelului. Chiar şi în aceste condiţii, motivele de apel au fost analizate, aşa cum au fost structurate, cu riscul de a repeta considerentele arătate deja.

I) Astfel, se reţine că o primă critică este aceea de nerespectare a dispoziţiilor relative la desfăşurarea procesului penal, care cuprinde 5 puncte, vizând următoarele aspecte:

1) apelantul a arătat că instanţa de fond ar fi încălcat dispoziţiile cu privire la sesizare, prev. la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., prin aceea câ nu s-a pronunţat asupra faptelor cu care a fost investită, refuzând să audieze 10 martori, să dispună efectuarea unei expertize care să lămurească poziţia trăgătorului şi distanţa de la care s-a tras, omisiunea de a se pronunţa asupra faptei de distrugere şi nemotivarea hotărârii.

O primă observaţie este aceea că respingerea unor cereri de probe nu au legătură cu sesizarea instanţei, la fel şi nemotivarea hotărârii. în al doilea rând, această critică nu este întemeiată, chiar în lipsa corelării dintre nulitatea prev. la art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi efectuarea cercetării judecătoreşti.

Susţinerea privind respingerea audierii martorilor arătaţi nu este reală, instanţa de fond respingând audierea celor doi martori poliţişti, a căror audiere nu era utilă cauzei, existând la dosar rapoartele acestora.

În ceea ce priveşte respingerea efectuării unei noi expertize balistice, instanţa de fond a concluzionat în mod corect că expertizele efectuate au lămurit cauza răspunzând la obiectivele dispuse la urmărirea penală şi fiind efectuate cu respectare procedurilor legale. Atât poziţia trăgătorului cât şi distanţa de tragere au fost stabilite prin expertiza efectuată, în măsura datelor şi informaţiilor existente, inculpatul manifestându-şi nemulţumirea faţă de aceste concluzii, ceea ce nu poate constitui un temei al refacerii întregii expertize.

De asemenea, critica privind nepronunţarea instanţei asupra faptei de distrugere nu este reală, întrucât s-a dispus, pentru această faptă, încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile.

Ultima critică a primului motiv de apel este neîntemeiată, instanţa de fond motivând sentinţa atât în fapt, cât şi în drept, chiar dacă a preluat o parte din concluziile urmăririi penale, la care a adăugat propria cercetare judecătorească, ţinând seama că atât urmărirea penală cât şi judecata sunt faze ale procesului penal.

2) inculpatul mai arată că au fost încălcate dispoziţiile relative la compunerea instanţei, existând caz de incompatibilitate pentru antepronunţarea instanţei cu ocazia pronunţării încheierilor de menţinere a arestării preventive a inculpatului. Cazurile de incompatibilitate sunt arătate la art. 46 şi urm. C. proc. pen. şi cazul arătat în motivul de apel nu se regăseşte în dispoziţiile cuprinse în aceste texte de lege, astfel că susţinerea inculpatului nu poate fi primită, nefiind un caz de nulitate absolută privind compunerea instanţei.

3) prezumţia de nevinovăţie a fost respectată de instanţa de fond, neexistând nici o referire asupra vinovăţiei inculpatului până la pronunţarea soluţiei de condamnare, efectuându-se cercetarea judecătorească în scopul aflării adevărului. Pe de altă parte, existenţa unor probe indirecte nu înseamnă existenţa unor dubii, care să fie interpretate în favoarea inculpatului, atâta timp cât aceste probe indirecte dovedesc un singur lucru, adică vinovăţia.

4) inculpatul mai arată că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de excludere a raportului de expetiză video, însă instanţa a coroborat acest raport cu celelalte probe, deci avându-l în vedere. Solicitarea inculpatului ca instanţa să se pronunţe în sensul că nu exclude probă, nu poate fi primită deoarece instanţa nu are obligaţia de a se pronunţa în sensul neexcluderii niciunei probe administrată în cauză.

5) un alt motiv de apel este lipsa de contradictorialitate a efectuării expertizei video, în sensul nedesemnării unui expert parte, solicitare neîntemeiată, atâta timp cât apărarea nu a solicitat expert parte în cursul urmăririi penale, iar criticile privind acest raport nu sunt de natură procesuală, ci numai cu privire la concluziile acestuia, care nu îi sunt favorabile inculpatului.

II) O a doua critică se referă la modul de administrare a probelor şi cuprinde trei puncte, care au fost analizate în cele ce urmează:

1) apărarea a solicitat efectuarea unei adrese către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pentru a răspunde la întrebarea dacă înregistrarea video făcută de S.C. Raifeeisen este legală, iar instanţa a respins această cerere, cu motivarea că banca a efectuat înregistrarea pentru siguranţa proprie, fără a i se solicita înregistrarea de către organele de urmărire penală. Această solicitare a fost reiterată şi în faţa instanţei de apel, fiind respinsă cu aceeaşi motivare, în sensul că înregistrarea fiind făcută de bancă în scopul asigurării siguranţei proprii, banca fiind operator de date cu caracter personal, legalitatea acestei înregistrări nu poate fi pusă în discuţie, atâta timp cât nu s-a efectuat la cererea organelor de cercetare.

2) respingerea cererii de efectuare a unei expertize criminalistice privind poziţia trăgătorului şi distanţa de tragere a fost făcută în mod corect, având în vedere că expertiza efectuată răspunde acestor obiective, limita datelor şi informaţilor ce rezultă din celelalte probe administrate.

3) inculpatul a mai solicitat efectuarea unei expertize tehnice, cu obiectivul dacă înregistrarea efectuată de bancă este autentică, originală şi nealterată, solicitare respinsă în mod corect, cu motivarea că înregistrarea a fost făcută în alt scop, nefiind solicitată de organele de cercetare, astfel că nu se pune problema îndeplinirii condiţiilor cerute de lege şi care reglementează modul de efectuare a înregistrărilor în scopul urmăririi inculpatului.

III) O a treia critică în apel a sentinţei este greşita apreciere a probelor aflate la dosar, în ceea ce priveşte fapta de tentativă la omor, în sensul că lipsesc probele directe, iar instanţa de fond ar fi operat doar cu prezumţii.

Probele aflate la dosar, în legătură cu fapta de tentativă la omor sunt probe indirecte, aşa cum sunt clasificate în doctrina procesual penală. în legislaţia procesual penală, probele nu sunt astfel clasificate, constituind probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea inculpatului şi la cunoaşterea împrejurărilor comiterii infracţiunii. Spre deosebire de doctrină, legea stabileşte că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, respectiv că nu sunt directe sau indirecte, ci că acestea trebuie apreciate de instanţă prin coroborare cu toate celelalte probe care s-au administrat. Pornind de la aceste considerente, se constată că în cauză există probe care dovedesc că inculpatul s-a aflat în locul şi momentul comiterii faptei, a avut un motiv pentru care a acţionat, în împrejurări care se coroborează cu toate declaraţiile martorilor şi părţii vătămate, înregistrările video şi ale convorbirilor telefonice, adresele de la societatea de telefonie, expertizele tehnice.

Chiar încercările inculpatului de a şterge urmele faptei, în opinia instanţei de apel constituie elemente care se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar: prezentarea la organele de cercetare după trecerea unui timp necesar înlăturării urmelor de tragere, încercarea de a arăta că s-a aflat în alt loc la momentul comiterii faptei, incendierea autoturismului în scopul ştergerii urmelor de tragere cu armă de foc. Este de menţionat că, în cauză există şi probe directe, respectiv declaraţii de martori: C.E. a afirmat că „B. a tras", afirmaţie confirmată de martorul O.N., martorii G.P., B.V., L.D.S., O.Ş.V., care au auzit focurile de armă şi au văzut maşina inculpatului demarând după executarea celor trei focuri.

Din nou, s-a menţionat că aceste declaraţii se coroborează cu rapoartele celor doi poliţişti: A.L. şi C.M., cu planşele foto efectuate prin vizionarea înregistrărilor, cu expertizele tehnice şi adresele companiei de telefonie.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că situaţia de fapt a fost stabilită pe baza coroborării tuturor probelor administrate, probe din care rezultă fără dubiu vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de tentativă la omor.

S-a mai arătat de către instanţa de prim control judiciar că cercetarea judecătorească efectuată în apel nu a adus elemente care să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond. Au fost audiaţi inculpatul şi partea vătămată, precum şi martorii O.N., M.F., C.D.A.-M., G.E., C.P.V., D.I.G., L.D.S., C.E., D.V.I., F.M., P.T., M.I.R., D.M.L., B.I.M., Z.M., M.T., D.P.V. şi G.P.. Aceştia şi-au menţinut, în esenţă, declaraţiile anterioare, care au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond.

IV) Un alt motiv de apel a fost acela că instanţa de fond ar fi reţinut vinovăţia inculpatului pentru fapte pentru care nu există probe la dosar, respectiv, conducere fără permis şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

S-a menţionat că nici acest motiv nu poate fi primit, întrucât la dosar există probe care dovedesc că inculpatul a condus autoturismul N.pe drumurile publice şi că nu este deţinător legal de arme de foc, folosind o armă în comiterea faptei de tentativă la omor. Stabilind împrejurările comiterii tentativei la omor, inculpatul aflându-se la volanul autoturismului aflat în trafic şi executând trei trageri cu armă de foc, elementele constitutive ale celor două infracţiuni, arătate mai sus, sunt conturate de împrejurările comiterii acestei fapte, pentru care există probe, analizate deja în cadrul acesteia.

V) Ultimul motiv de apel, referitor la individualizarea greşită a pedepselor, s-a apreciat că este, de asemenea, neîntemeiat.

În sinteză, s-a reţinut că instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi atitudinea nesinceră a inculpatului, care nu a dovedit nici un element de îndreptare şi conştientizare a faptelor comise, astfel că, pentru atingerea scopului educativ, pedeapsa este corect individualizată.

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul B.L.V. a declarat prezentul recurs, motivele acestuia fiind menţionate în memoriul depus la dosar (fil.31-36 d.r.), cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, 10, 3 şi 14 din C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că este necesară prezentarea premiselor soluţionării recursului declarat de inculpat, constatându-se următoarele:

- „motivele de recurs" sunt aceleaşi ca „motivele de apel" şi, de asemenea, aceleaşi cu „apărările de fond" susţinute în faţa primei instanţe, toate fiind resistematizate în cazuri de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen.;

- cercetarea judecătorească efectuată de instanţa de fond a fost, în mod semnificativ, completată de către instanţa de apel - printr-o cercetare judecătorească amplă - fiind administrate, în mod nemijlocit, numeroase probe (ascultarea ori, după caz, reascultarea inculpatului, părţii vătămate şi a martorilor). Instanţa de apel, procedând la efectuarea amplei cercetări judecătoreşti (fii.48, 52-53, 81-85, 213-219, 255-260, 289) a completat cercetarea judecătorească efectuată de instanţa de fond, în acest fel dând curs inclusiv criticii apărării expusă în faţa instanţei de prim control judiciar;

- în partea expozitivă (motivarea) sentinţei, judecătorul instanţei de fond a prezentat ample argumente de fapt şi de drept pentru înlăturarea tuturor apărărilor („alibiurilor") inculpatului;

- de asemenea, în partea expozitivă (motivarea) deciziei recurate, instanţa de apel a prezentat, într-o corectă modalitate de sistematizare, argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat ca neîntemeiate toate motivele de apel (în concret, acestea fiind apărările ori „alibiurile" inculpatului, astfel cum au fost susţinute la instanţa de fond). Astfel, se reţine că instanţa de prim control judiciar a argumentat, punctual, înlăturarea fiecărei critici aduse de apărare sentinţei instanţei de fond;

- în recurs, astfel cum rezultă din partea introductivă a prezentei decizii, inculpatul personal, şi apărătorul acestuia, nu au solicitat administrarea unor probe noi pe situaţia de fapt.

În consecinţă, Înalta Curte - în raport cu cele menţionate - apreciază că nu se impune reluarea argumentelor de fapt şi de drept care au condus, pe de o parte, la înlăturarea apărărilor inculpatului, iar pe de altă parte, la soluţia de condamnare a acestuia, toate aceste argumente fiind amplu prezentate atât în sentinţă (pag. 1-11), cât şi în Decizia atacată (pag. 14-17).

Înalta Curte (ca instanţă de recurs) apreciază însă ca necesară - în completarea argumentelor de fapt şi de drept care au justificat soluţia condamnării inculpatului de către instanţe de fond şi, respectiv, soluţia confirmării acestuia de către instanţa de apel (ca instanţă de prim control judiciar) - suplimentarea acestora, după cum urmează:

Apărarea, în recurs, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea, după caz, în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat") ori în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există").

Conform art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Motivarea apărării, astfel cum a fost menţionată în motivele scrise de recurs (pct. I, pag. 1 - 4), sugerează mai mult ipoteza că instanţele ar fi interpretat greşit probele administrate, ori că ar fi înlăturat greşit unele mijloace de probă.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. l C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

De asemenea, în înţelesul legii, „a proba lipsa lor de temeinicie" este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la prezentarea unor ipoteze faptice lipsite de un suport probator temeinic ori rezonabilitate, ipoteze aflate în evidentă contradicţie cu probele administrate în acuzare.

Cu toate acestea, ambele instanţe au examinat respectivele apărări („alibiuri") ale inculpatului, inclusiv a celor care erau lipsite de rezonabilitate, arătând motivat de ce a înlăturat respectivele apărări.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

În principiu, declaraţiile martorilor au aceeaşi valoare probantă, însă - nu de puţine ori - aceştia sunt persoane aflate într-o oarecare legătură cu părţile implicate (legături de rudenie, afinitate, prietenie, dependenţă economică ori financiară, subordonare profesională etc).

Or, în aceste condiţii, organele judiciare, în evaluarea declaraţiilor martorilor, trebuie să aibă în vedere în ce măsură acestea se coroborează între ele şi, mai ales, în ce măsură se coroborează cu alte probe (mijloace de probă- înscrisuri, rapoarte de expertiză etc), inclusiv cu declaraţiile altor martori care, cel pun aparent, nu se află în legături personale cu părţile implicate.

În activitatea de evaluare a probelor de către judecător, nu criteriul cantitativ ori numeric este important, ci cel al valorii fiecărui mijloc de probă.

Acest principiu de evaluare a probatoriului, inclusiv posibilitatea înlăturării unor probe (mijloace de probă), este reflectat de legiuitor prin dispoziţiile art.63 alin. (1) şi (2), art. 67 alin. (2) şi art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În consecinţă, împrejurarea că judecătorii celor două instanţe, în evaluarea mijloacelor de probă existente la dosar, au înlăturat motivat unele probe (total sau parţial), probe care, în opinia apărării ar fi susţinut apărările inculpatului, nu poate constitui un aspect de nelegalitate ori netemeinicie al hotărârilor judecătoreşti atacate, aspect care să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.

În cauză, aşa cum s-a menţionat, apărarea inculpatului, şi el personal, s-au limitat la expunerea unor ipoteze faptice, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare. Criticile apărării cu privire la probatoriul administrat au vizat nu contrarietatea cu situaţia de fapt reţinută de instanţe, ci - după caz - fie valoarea probatorie a unor mijloace de probă, fie evaluarea acestora de către judecători, ori pretinse vicii procedurale ori substanţiale, respectiv, neclarităţi a unora dintre mijloacele de probă.

Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea argumentelor de fapt şi de drept amplu expuse în cele două hotărâri judecătoreşti atacate, cu atât mai mult cu cât, în recurs, nu au fost propuse şi nici administrate probe noi.

Sub acest aspect, înalta Curte reţine că în Avizul nr. ll (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. în conformitate cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (CEDO Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

În acest sens, Curtea Europeană a amintit că, potrivit jurisprudenţei sale constate, hotărârile judecătoreşti trebuie motivate astfel încât să indice, de o manieră suficientă, motivele pe care se fondează. întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura deciziei în cauză şi trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei. Astfel, Curtea Europeană a considerat că, respingând o cale de atac, instanţa sesizată poate, în principiu, să îşi însuşească motivele reţinute în Decizia atacată. în speţă, Curtea Europeană a constatat că instanţa de apel a acceptat starea de fapt reţinută de către prima instanţă, după care şi-a însuşit motivele acestei instanţe (CEDO, Marea Cameră, hotărârea Garda Ruiz c. Spania, 21 ianuarie 1999, 30544/96). S-a mai statuat şi că art. 6 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, însă acesta nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părţi. întinderea acestei obligaţii de motivare poate varia după natura deciziei şi nu poate fi analizată decât în lumina circumstanţelor fiecărei speţe în aceste condiţii, chiar tăcerea instanţei de recurs poate fi considerată drept o respingere implicită a argumentului reclamantei, care nu mai putea fi considerat ca determinant pentru soluţionarea litigiului (CEDO, secţia I, Decizia Driemond Bouiv BV c. Olanda, 2 februarie 1999, 31908/96).

În consecinţă, condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., cu referire la existenţa unei grave erori în stabilirea situaţiei de fapt, nu sunt îndeplinite.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385¹⁰ C. proc. pen., apărarea a susţinut că Decizia atacată este sumar motivată şi, de asemenea, că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra tuturor probelor (mijloacelor de probă) ori apărărilor inculpatului (pct. II motive scrise de recurs - pag.4-5).

Critica apărării este vădit neîntemeiată.

Înalta Curte, aşa cum a menţionat anterior, a remarcat sistematizarea motivelor de apel de către instanţa de prim control judiciar, ceea ce a condus, implicit, şi la sistematizarea prezentării argumentelor de fapt şi de drept care au condus la concluzia netemeiniciei motivelor de apel.

O astfel de modalitate de prezentare sistematizată a argumentelor de fapt şi de drept (sistematizarea pe puncte, subpuncte şi paragrafe numerotate) - întâlnită chiar în jurisprudenţa unor curţi ori tribunale internaţionale, la nivel european - nu poate echivala cu o motivare insuficientă, sumară, ci - dimpotrivă - prezintă reale avantaje pentru părţi (inclusiv claritate, care contribuie la înţelegerea argumentaţiei soluţiei pronunţate).

Cu privire la pretinsa „nepronunţare" a instanţelor asupra tuturor probelor şi apărărilor inculpatului, dar şi cu privire la pretinsa „motivare sumară" a hotărârilor, Înalta Curte face trimitere la cele deja menţionate.

Înalta Curte observă, cum a făcut şi instanţa de apel, că unele critici ale apărării sunt reluate, în prezent pentru a motiva 2 cazuri de casare (pct. 18 şi pct. 10) - pretinsa ignorare a unor probe care, în opinia apărării, ar justifica concluzia nevinovăţiei inculpatului, respectiv, pretinsa nepronunţare cu privire la unele probe administrate.

Or, aşa cum s-a menţionat, declaraţiile persoanelor ascultate în procesul penal au, pe de o parte, caracter divizibil (în sensul că - în raport cu examinarea coroborată a tuturor probelor - fie în totalitate, fie parţial, pot fi reţinute de către organele judiciare), iar pe de altă parte, acestea pot fi înlăturate în totalitate dacă nu se coroborează cu celelalte probe administrate. în prezenta cauză, ambele instanţe au arătat care au fost motivele pentru care au înlăturat, total sau parţial, declaraţiile unor persoane ascultate în cursul procesului penal, actele şi lucrările dosarului nesugerând aspecte de nelegalitate ori netemeinice cu privire la coroborarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, al judecăţii în primă instanţă şi al judecării cauzei în apel.

A mai fost criticată şi pretinsa „omisiune a instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererilor de efectuare a unor expertize-tehnică şi criminalistică" (pag.5 motive scrise de recurs).

Nici această critică nu este întemeiată.

Din examinarea încheierii de dezbateri rezultă că instanţa de apel a pus în discuţie contradictorie cererile apărării, după care a dispus - în urma deliberării - respingerea acestora ca nefiind utile, pertinente şi concludente în soluţionarea cauzei (pag.2 şi 3 a încheierii de dezbateri în apel, fii.295 verso - fii.296, d.a.). în partea expozitivă a deciziei atacate (motivarea deciziei), instanţa de apel a motivat dispoziţia de respingere a cererilor apărării (pag. 15-16 a deciziei).

Apărarea a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. susţinând că judecătorul instanţei de fond s-ar fi „antepronunţat" prin motivarea încheierii de menţinere a stării de arest preventiv a inculpatului, încheiere din data de 26 noiembrie 2009 (pct. III, motive scrise de recurs - pag.5-6).

Critica nu este întemeiată.

Din examinarea încheierii din 26 noiembrie 2006 nu rezultă că judecătorul s-ar fi antepronunţat asupra vinovăţiei inculpatului. în motivarea încheierii de menţinere a stării de arest, judecătorul a utilizat expresia „.pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.", făcându-se referire şi la alte date privind persoana acestuia (pag.3 a încheierii), toate fiind în acord cu jurisprudenţa în materia motivării unei încheieri prin care, temporar, se menţine privarea de libertate a unei persoane trimise în judecată. Că această critică a apărării este vădit neîntemeiată, şi are un caracter formal, rezultă din împrejurarea că avocatul ales al inculpatului nu a recurs la mijloacele procedurale specifice clarificării pretinsei incompatibilităţi a judecătorului.

Neîntemeiată este şi critica, subsidiară, referitoare la individualizarea pedepsei, apreciată ca fiind excesivă (pct. IV, motive scrise de recurs - pag.6).

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece:

a) pedepsele aplicate sunt situate între limitele prevăzute de lege.

b) pedepsele au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama:

- de dispoziţiile părţii generale a C. pen.;

- de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.;

- de gradul de pericol social al faptei săvârşite;

- de persoana infractorului;

- de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte mai constată, în acord cu cele două instanţe, şi că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată în condiţii care, potrivit legii, au justificat un regim sancţionator mai aspru:

a) starea de recidivă (cazier, din care rezultă multiple condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea);

b) concursul de infracţiuni.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L.V. împotriva deciziei penale nr. 227/ A din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 06 iunie 2009 la 01 martie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 martie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 784/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 827/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 738/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 755/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 766/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 784/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 827/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 846/2011. Penal