ICCJ. Decizia nr. 766/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 766/2011
Dosar nr.298/112/2007
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din 10 martie 2010 a Tribunalului Suceava (la care s-a strămutat cauza de la Tribunalul Bistriţa - Năsăud, conform încheierii nr. 2498 din 8 mai 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a fost condamnat inculpatul R.C.H. ( fiul lui V. şi Z., născut în municipiul Oradea, judeţul Bihor, căsătorit, are un copil minor, studii superioare, medic legist şef la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bistriţa – Năsăud, judeţul Bistriţa Năsăud şi cu reşedinţa în Municipiul Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud, fără antecedente penale), în baza art. 254 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Potrivit art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, prevăzut de art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 15 februarie 2007 şi până la data de 12 martie 2007, când a fost pus în libertate în baza încheierii din aceeaşi zi, pronunţată de Tribunalul Bistriţa - Năsăud.
S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145 din C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, la data de 25 ianuarie 2007, inculpatul R.C.H., medic legist şef al Serviciului judeţean de Medicină Legală Bistriţa - Năsăud, a pretins suma de 500 euro de la numitul S.M. cu ocazia efectuării unei examinări medico-legale asupra numitului Ş.I., victima unui accident rutier produs din culpa mituitorului şi cu care acesta s-a împăcat, pentru a se pronunţa cu privire la completarea zilelor de îngrijiri medicale acordate iniţial prin Certificatul medico - legal din 04 iulie 2006, condiţionând eliberarea unui act medico-legal favorabil denunţătorului, în sensul nemajorării termenului de îngrijiri medicale peste 60 de zile, fiind prins în flagrant în data de 14 februarie 2007, în timp ce primea suma de 500 euro, pretinsă ca mită.
S-a apreciat că fapta nu a fost săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., respectiv de un funcţionar cu atribuţii de control, de medic legist şef, ci în cea de medic legist.
La individualizarea pedepsei instanţa avut în vedere gravitatea infracţiunii, modalitatea în care ea a fost comisă, lipsa antecedentelor penale, caracterizările favorabile de la locul de muncă, recunoscându-se în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante conform art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul legal.
Totodată s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare, motiv pentru care, fiind întrunite cerinţele art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza declaraţiilor denunţătorului S.M., a declaraţiilor martorilor Ş.I., P.G.C., Ş.I.A., R.I.A., C.I., P.V.L., M.M., a procesului - verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 14 februarie 2007 împreună cu planşa fotografică, a procesului - verbal de notare a seriilor bancnotelor, a înregistrărilor audio-video ambientale legal autorizate, a copiilor actelor de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. 399/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean şi a declaraţiilor inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 62 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de D.N.A. – serviciul teritorial Suceava şi de inculpatul R.C.H. şi s-a desfiinţat în parte sentinţa penală primei instanţe
Rejudecând cauza, s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat cu art. 6 din Legea 78/2000 condamnarea inculpatului R.C.H., la 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (2) şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale ce nu sunt contrare deciziei pronunţate.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar primind criticile formulate de procuror a considerat că fapta a fost săvârşită de inculpat în calitate de funcţionar cu atribuţii de control, că, totodată, pedeapsa principală a fost în mod nejustificat coborâtă sub minimul legal prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante şi că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă complementară şi ca pedeapsă accesorie, în condiţiile în care inculpatul se bucură de o bună reputaţie morală şi profesională, nu este fundamentată.
Ca urmare, s-a reţinut că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi, în baza acestui text s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare situată chiar la minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere datele pozitive care caracterizează persoana inculpatului şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu aplicarea aceleiaşi pedepse accesorii.
S-a mai apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind întrunite cerinţele art. 81 C. pen.
Referitor la solicitarea din apelul declarat de procuror, în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea blândă sub aspectul modalităţii de executare s-a apreciat că nu este cazul stabilirii unei pedepse cu executare în loc de detenţie şi că o pedeapsă situată la minimul legal, cu suspendare condiţionată a executării ei este pe deplin justificată.
Relativ la critica din apelul inculpatului în sensul lipsei probelor de vinovăţie, s-a apreciat ca neîntemeiată, reieşind din ansamblul probelor cauzei că fapta există şi a fost săvârşită de inculpat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – serviciul teritorial Suceava şi inculpatul R.C.H.
În recursul declarat de parchet, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a susţinut că pedeapsa a fost greşit individualizată impunându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi complementară.
La rândul său, inculpatul a susţinut în baza art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., că soluţia de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt în lipsa probelor de vinovăţie, impunându-se achitarea, că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. – inculpatul neexercitând atribuţii de control şi că pedeapsa a fost greşit individualizată fiind prea severă solicitându-se reducerea ei prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen.
Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată întemeiat recursul declarat de inculpat aşa cum se va arăta în continuare şi nefondat recursul declarat de procuror.
1. Din analiza materialului probator al cauzei rezultă că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Astfel, declaraţiile denunţătorului S.M., ale martorilor Ş.I., P.G.C., Ş.I.A., R.I.A., C.I., P.V.L., M.M., procesul - verbal de constatare a infracţiunii flagrante, înregistrările audio - video ambientale şi actele medico – legale eliberate de inculpat, au confirmat că la data de 25 ianuarie 2007, recurentul R.C.H., medic legist a pretins suma de 500 euro de la mituitorul denunţător pentru ca în urma examinării medico – legale asupra lui Ş.I., victima unui accident de circulaţie produs din cauza denunţătorului, să nu fie majorate la peste 60 zile numărul de îngrijiri medicale, fiind prins în flagrant la 14 februarie 2007 în timp ce primea suma solicitată de 500 euro, pentru eliberarea acelui act medico – legal.
Întrucât soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
Relativ la calitatea în care a săvârşit fapta, în actul de sesizare a instanţei şi în Decizia instanţei de apel s-a susţinut că pretinderea sumei de bani şi apoi primirea acesteia s-a făcut în virtutea calităţii inculpatului de medic şef al Serviciului Judeţean de Medicină - Legală Bistriţa Năsăud.
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului ca şi din analiza dispoziţiilor care reglementează activitatea de medicină legală se constată că, inculpatul a pretins şi primit suma de 500 euro pentru a atesta, în calitatea sa de medic legist, că victima unui accident rutier a avut nevoie de îngrijiri medicale care să nu depăşească 60 de zile.
Aceste atribuţii profesionale sunt reglementate de art. 1, 2 şi 5 din OG nr. 1/2000, privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, de art. 14 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acestei ordonanţe aprobat prin HG nr. 774/2000 şi de dispoziţiile cuprinse în Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico – legale şi consfinţesc dreptul persoanei care are calitatea de medic legist de a efectua între altele expertize, examinări şi constatări care ţin de exerciţiul profesiei.
Este adevărat, ca în cadrul Serviciului Medico – Legal Bistriţa Năsăud, inculpatul avea şi calitatea de medic şef cu atribuţii reglementate de art. 11 din Regulamentul arătat, respectiv:
a) de organizare, îndrumare şi control a bunei desfăşurări a activităţii serviciului de medicină legală.
b) de formare a unor comisii de expertiză legală cu cadre de specialitate, în cazul expertizei medico – legale psihiatrice al celor privind acordarea asistenţei necorespunzătoare, amânarea sau întreruperea executării pedepsei;
c) de supraveghere şi control din punct de vedere ştiinţific şi metodologic al expertizelor şi constatărilor medico – legale efectuate de medicii legişti din Serviciul de medicină legală respectiv;
d) de trimitere a lucrărilor de medicină legală pe care, din punct de vedere tehnic nu le poate efectua, institutului de medicină legală competent;
e) de supraveghere a expertizelor medico – legale în cazurile privind infracţiunile de omucidere, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi participare în mod obligatoriu la efectuarea expertizelor în cazul sesizărilor privind acordarea asistenţei medicale necorespunzătoare şi;
f) reprezentarea serviciului de medicină legală în relaţiile cu autorităţile publice şi cu celelalte persoane fizice sau juridice.
În acelaşi sens sunt şi atribuţiile stabilite prin fişa postului.
Aceste atribuţii specifice funcţiei de conducere, unele de control ierarhic asupra subordonaţilor, nu au fost exercitate şi cu prilejul eliberării actului medico – legal solicitat de denunţător, pentru care, inculpatul, în calitatea profesională de medic legist, a solicitat şi primit suma de 500 euro în scopul arătat mai sus.
Ca atare nu pot fi incidente dispoziţiile agravante ale art. 254 alin. (2) C. pen.
Faţă de cele ce preced, se constată de către Curte că, fapta de luare de mită a fost săvârşită de către inculpat în calitatea profesională de medic legist, funcţionar în sensul art. 147 C. pen., astfel că încadrarea juridică este cea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Aşa fiind critica formulată de inculpatul recurent, în sensul greşitei încadrări dată faptei, este întemeiată.
3.Privitor la pedepsele aplicate, în recursul declarat de procuror s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale şi totodată, s-a omis aplicarea pedepsei accesorii şi a celei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Aceste critici nu pot fi primite constatându-se că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 81 C. pen. şi că în mod justificat s-a apreciat de către instanţa de control judiciar că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare. Referitor la exercitarea profesiei de medic în raport cu dispoziţiile art. 65 C. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea faptei, de împrejurările cauzei şi de datele pozitive care caracterizează persoana inculpatului, care se bucură de o bună reputaţie morală şi profesională, Curtea a considerat că această pedeapsă nu este necesară, astfel că, nu se impune interzicerea acestui drept.
4. Faţă de considerentele arătate, Curtea în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpatul R.C.H. şi a casa Decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Rejudecând în aceste limite se va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luarea de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza acestui text se va dispune condamnarea inculpatului R.C.H. la pedeapsa de 3 ani închisoare situată chiar la minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere pericolul social grav al faptei, împrejurările şi modalitatea săvârşirii ei, precum şi persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale a dovedit anterior o reputaţie profesională deosebită şi a avut un comportament bun în societate.
Se mai apreciază că, în cauză sunt întrunite cerinţele art. 81 C. pen. şi că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, astfel că se va dispune suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse.
Potrivit art. 359 C. proc. pen. se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Având în vedere soluţia ce se preconizează şi constatând că motivele de casare invocate de procuror vizează schimbarea modalităţii de executare şi aplicarea pedepsei accesorii şi complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. care, conform celor ce preced nu este considerată necesară potrivit art. 65 din acelaşi cod, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de parchet.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales să fie plătit din fondul Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.C.H. împotriva deciziei penale nr. 62 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de luare de mită prevăzutede art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită prevăzutede art. 254 alin. (1) C. pen., cu referirela art. 6 din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 81-82 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Menţinem celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - serviciul teritorial Suceava împotriva aceleiaşi decizii.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 755/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 784/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
