ICCJ. Decizia nr. 872/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 872/2011
Dosar nr. 1771/2/2011
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1772/2/2011 (769/2011), a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi în temeiul art. 155 C. proc. pen. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor A.A., ş.a., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05 martie 2011 până la data de 03 aprilie 2011, inclusiv.
S-a dispus ca, cheltuielile judiciare să rămână in sarcina statului iar onorariul parţial in cuantum de câte 30 de lei pentru avocaţii din oficiu ai inculpaţilor S.V. si N.D., se fie avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Pentru a se hotărî astfel s-au reţinut în esenţă următoarele:
Prin încheierile de şedinţă din 04 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarele nr. 1070/2/2011, 1071/2/2011 şi 1072/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor din prezenta cauză (dar şi a altor inculpaţi) reţinându-se ca temeiuri de drept dispoziţiile art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Astfel că, la analizarea propunerii de prelungire a arestării inculpaţilor va trebui să se observe în ce măsură temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive se mai menţin, respectiv dacă au apărut temeiuri noi care impun prelungirea arestării.
În legătură cu aceasta Curtea a constat că potrivit art. 143 rap la art. 681 C. proc. pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta. Această precizare este foarte importantă având în vedere momentul procesual în care se află cauza şi actele efectuate până acum.
Sub acest aspect, aşa cum se observă, atunci când se apreciază cu privire la existenţa probelor sau indiciilor temeinice trebuie avute în vedere evident cele administrate de către organele de anchetă, până la momentul sesizării instanţei cu propunerea de prelungire a măsurii preventive.
În ceea ce priveşte temeiurile iniţiale, referitor la existenţa indiciilor de săvârşire a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, Curtea a reţinut că există în continuare indiciile săvârşirii infracţiunilor de luare de mită de către toţi inculpaţii, respectiv dare de mită către inculpatul A.A., de către inculpaţii S.S.C., S.N.C., U.L., C.S., după cum urmează:
Inculpatul A.A., 3 acte materiale în data de 27 decembrie 2010, un act material în data de 28 decembrie 2010, două acte materiale în data de 29 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 30 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 31 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 03 ianuarie 2011, 3 acte materiale în data de 04 ianuarie 2011, 3 acte materiale în data de 05 ianuarie 2011, 2 acte materiale în data de 06 ianuarie 2011, 2 acte materiale în data de 07 ianuarie 2011.
Inculpatul S.D.C., un act material în data de 27 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 30 decembrie 2010, 1 act material în data de 03 ianuarie 2011, 1 act material în data de 05 ianuarie 2011.
Inculpatul S.N.C., un act material în data de 30 decembrie 2010, un act material în data de 05 ianuarie 2011 şi un act material în data de 07 ianuarie 2011.
Inculpatul L.F.C., 10 acte materiale în data de16 decembrie 2010, 1 act material în data de 21 decembrie 2010, 4 acte materiale în data de 22 decembrie 2010 şi 4 acte materiale în data de 24 decembrie 2010.
Inculpatul P.L.Ş., un act material din data de 20 decembrie 2010, iar în data de 24 decembrie 2010 un număr de 15 acte materiale de luare de mită.
Inculpata C.R., în datele de 17 decembrie 2010, 20 decembrie 2010, 22 decembrie 2010, 25 decembrie 2010 şi 26 decembrie 2010 un număr de 14 acte materiale de luare de mită.
Inculpatul C.M., 2 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 17 decembrie 2010 şi 1 act material în data de 19 decembrie 2010.
Inculpatul B.D., 8 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 17 decembrie 2010, 7 acte materiale în data de 19 decembrie 2010.
Inculpatul N.D.D., 3 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 17 acte în data de" 17 decembrie 2010.
Inculpatul J.G., 5 acte materiale în tura din data de 24 decembrie 2010 şi a 2 acte materiale în tura din data de 25 decembrie 2010.
Inculpatul G.A.I., câte un act material în turele din datele de 30 septembrie 2010, 06 octombrie 2010, 08 octombrie 2010, 15 octombrie 2010, 18 octombrie 2010, 16 decembrie 2010, a 10 acte materiale în tura din data de 17 decembrie 2010, a 13 acte materiale în tura din data de 22 decembrie 2010, a 19 acte materiale în tura din data de 24 octombrie 2010.
Inculpatul T.L.D., 8 acte materiale în data de 16 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 18 decembrie 2010, 14 acte materiale în data de 21 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 22 decembrie 2010, 3 acte materiale în data de 25 decembrie 2010, 2 acte materiale în data de 26 decembrie 2010.
Inculpatul P.S.G., 13 acte materiale în data de 23 decembrie 2010.
Inculpatul C.S., un act material în data de 31 decembrie 2010, un act material în data de 04 ianuarie 2011 şi un act material în data de 06 ianuarie 2011.
Inculpatul U.L. un act material în data de 27 decembrie 2010 şi un act material în data de 29 decembrie 2010.
Inculpatul T.C., în data de 24 decembrie 2010 un număr de 8 acte materiale de luare de mită şi 3 predări de sume de bani înv. C.M., iar în data de 25 decembrie 2010 un număr de 11 acte materiale şi o predare de bani înv. C.M.
Inculpatul Z.C.D., în data de 18 decembrie 2010 un număr de 11 acte materiale de luare de mită, în data de 19 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale, 23 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale, în 25 decembrie 2010 un număr de 4 acte materiale şi îi predă un teanc de bani învinuitului L.R., în datele de 02 octombrie 2010 - 07 octombrie 2010, 08 octombrie 2010 - 24 octombrie 2010, 11 noiembrie 2010 - 25 noiembrie 2010, are un număr de 26 acte materiale de luare de mită.
Inculpata S.V.I., 3 acte materiale: la data de 19 decembrie 2010, ora 17.16 primeşte de la un individ 4 teancuri de bancnote, la data de 19 decembrie 2010, ora 19.50, primeşte de la un individ un teanc de bancnote, la data de 21 decembrie 2010, ora 08.00 numără un teanc de bancnote primite.
Inculpatul M.A.P., 4 acte materiale în data de 22 decembrie 2010 şi 49 acte materiale în data de 24 decembrie 2010.
Inculpatul R.F.F. un act material în tura din data de 21 decembrie 2010, 10 acte materiale în tura din data de 22 decembrie 2010 şi 5 acte materiale în tura din data de 23 decembrie 2010.
În ceea ce priveşte constituirea grupului infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în vederea săvârşirii infracţiunii de luare de mită, reţinută, dea asemenea, în sarcina tuturor inculpaţilor, Curtea a constatat că cele prezentate de către organele de urmărirea penală, referitor la modalitatea de constituire, precum şi participarea la acestea (sprijinire/aderarea ...) sunt corecte, având în vedere că persoanele, funcţiile, atribuţiile, rolul fiecăruia în cadrul grupului se grefau pe structura organizatorică a unităţilor poliţiei de frontieră, structuri care existau încă înainte de intra mulţi dintre inculpaţi în profesie, preluând rolurile respective, cel puţin pe perioada pentru care s-au făcut cercetările în prezenta cauză.
Astfel că, sunt corecte aprecierile în sensul că „grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat" este chiar organizarea statală licită, reprezentată prin poliţia de frontieră în PTF Şiret, în cadrul căreia există poliţişti de frontieră cu funcţii de conducere sau de execuţie, aceştia din urmă exercitându-şi atribuţiile la tonetele de intrare/ieşire în/din ţară, punctele de acces, dispecerat, controlul mijloacelor de transport etc.
Atât poliţiştii cu funcţii de conducere (şeful PTF Şiret, şefi de tură, şefi de grupă), cât şi cei cu funcţii de execuţie îşi exercită atribuţiile în conformitate cu fişa postului şi potrivit prevederilor OUG nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi ale OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
Scopul licit al organizării Poliţiei de Frontieră în PTF Şiret este tocmai acela al respectării atribuţiilor de serviciu, respectiv controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat, constatarea faptelor penale, a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor potrivit legii, urmărirea respectării legii de către întregul personal din punctul de trecere a frontierei etc.
Aşadar, particularitatea grupului infracţional organizat în speţă o reprezintă tocmai deturnarea scopului licit al organizării statale în PTF Şiret spre obţinerea de beneficii financiare şi materiale de către lucrătorii de poliţie prin săvârşirea infracţiunii grave de luare de mită.
Din probele existente la dosar rezultă fără dubiu faptul că toţi inculpaţii cunoşteau activitatea infracţională a colegilor lor, colaborând sub aspect infracţional şi împărţind cu aceştia banii primiţi cu titlu de mită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi faptul că nu exista riscul de a fi supuşi unui eventual control în ceea ce priveşte sumele de bani aflate asupra lor. Mai mult, aceste sume de bani erau periodic colectate de către şefii de tură şi împărţite la finalul turei de serviciu, activitate cunoscută şi tolerată chiar de către şeful PTF Şiret, inc. A.A.
Mai mult, acesta din urmă, folosindu-se de funcţia de conducere pe care o deţinea, proteja activitatea infracţională desfăşurată de lucrătorii de poliţie în PTF Şiret, primind în schimbul acestei protecţii diferite sume de bani cu titlu de mită, de la subalternii din fiecare tură de serviciu.
Cele reţinute mai sus reies din procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire; procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate de către investigatorii sub acoperire, procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate prin mijloace tehnice, planşe fotografice, precum şi procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare.
În ceea ce priveşte folosirea investigatorilor sub acoperire, trebuie menţionat că declaraţiile acestora consemnate, nu sunt singurele mijloace de probe administrate în cauză, acestea coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate, arătate mai sus.
Referitor la faptul că faptul că inculpaţii ar fi fost provocaţi de către investigatorii sub acoperire să săvârşească faptele pentru care sunt cercetaţi, probă ce ar fi ilegală conform art. 68 C. proc. pen., sunt relevante înregistrările audio-video din mediul ambiental, care evidenţiază o cu totul altă atmosferă de lucru decât ceea ce se invocă de către apărătorii inculpaţilor.
Toate acestea, rezultă parţial şi cu multe nuanţări şi din declaraţiile inculpaţilor N.C.T., S.S.D., inculpatul G.A.I., N.G., N.M., C.I., M.F.C., P.S.G., C.S., T.L.D., S.V., H.A., R.V., S.P.V.
Astfel că, există indiciile săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor de luare de mită, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, respectiv constituirea unui grup structurat (pe turele de serviciu) care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracţiuni grave (infracţiunea de luare de mită) pentru a obţine beneficii financiare şi materiale, faptă ce constituie infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.S.C., S.N.C., U.L., C.S., faptele de a da diverse sume de bani în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatului A.A., şef al Punctului de Trecere a Frontierei - Şiret, diverse sume de bani pentru ca acesta să nu efectueze controale asupra modului în care îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu lucrătorii vamali din cadrul PTF ŞIRET, relevă indiciile săvârşirii infracţiunii de dare de mită prev. şi ped. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 C. pen.
Sub aspectul existenţei indicilor temeinice care pot sta la baza luări, respectiv prelungirii unei măsurii preventive, se constată că susţinerile apărătorilor inculpaţilor, în sensul că în cauză majoritatea „probelor" au fost administrate în afara procesului penal, şi că nu s-ar putea vorbi despre existenţa unor probe, Curtea reţine că afirmaţia este reală, însă în materia în care ne aflăm nu are relevantă.
Astfel, dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. cer să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o infracţiune, fiind suficient deci sa existe doar indicii temeinice în acest sens.
Rezultă aşadar că inculpaţii, în calitate de lucrători de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Şiret, jud. Suceava, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani şi bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră şi a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general ţigări din Ucraina) peste limita legală admisă.
Referitor temeiul arestării preventive a inculpaţilor prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constă că de asemenea acesta există şi se menţine în momentul de faţă, respectiv aprecierea că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
La această apreciere, Curtea a avut în vedere calitate de lucrători de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Şiret, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, care în baza unei înţelegeri prealabile, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani şi bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră şi a le permite introducerea în România unor bunuri (în general ţigări din Ucraina) peste limita legală admisă. Se reţine că inculpaţii au comis, în concurs, infracţiuni grave, o infracţiune de crimă organizată, fiind o pluralitate constituită cu un număr mare de autori, iar cealaltă, o infracţiune continuată, de corupţie cu un număr foarte mare de acte materiale.
Faptele inculpaţilor au permis ca zona de nord-est a ţării să fie inundată de produse sustrase accizării, fiind alimentată piaţa neagră cu astfel de produse, declanşându-se o evaziune fiscală în lanţ. Statul a fost împiedicat să obţină venituri importante, ba mai mult, a fost pus în situaţia să-şi epuizeze resursele în lupta împotriva evaziunii fiscale în nord-estul României.
Infracţiunile comise au avut consecinţe negative şi asupra comercianţilor din zonă, locali, fiind afectaţi aceia care au participat onest la desfăşurarea relaţiilor comerciale. Aceştia au fost prejudiciaţi de comercializarea unor produse identice, pentru care nu s-au plătit accize, la preţuri mai mici.
Astfel că lăsarea în libertate în acest moment a inculpaţilor ar genera un sentiment de insecuritate, de extinsă nemulţumire socială, ca o tolerare a unor astfel de comportamente infracţionale, a reţelelor de crimă organizată, a folosirii autorităţilor publice pentru îmbogăţiri spectaculoase, frauduloase, peste noapte.
Referitor la pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpaţii, cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie trebuie evidenţiată importanţa instituţiei în care aceştia şi-au exercitat funcţiile de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.
Curtea a apreciat că pericolul social concret rezidă în principal din natura faptelor, frecvenţa şi caracterul lor repetitiv, din calitatea de poliţişti de frontieră, din colaborarea dintre şefi şi subalternii lor în săvârşirea infracţiunilor de corupţie.
Inculpaţii sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, ceea ce face ca activitatea lor infracţională să fie de o mare gravitate şi de un ridicat pericol social, prin potenţialul de discreditare şi prin neîncrederea cetăţenilor în această instituţie a statului.
Toate acestea constituie temeiuri pentru aprecierea că în cauză sunt probe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri , în termen legal, inculpaţii S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., T.L.D., P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P. şi R.F.F. au declarat, recursurile de faţă , prin care au criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând, în principal, respingerea propunerii de prelungirea a măsurii arestării preventive, măsură care a fost apreciat că fiind exagerată, iar în subsidiar, dispunerea faţă de inculpaţi a unei alte măsuri preventive fără privare de libertate fie măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, fie măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Analizând recursurile declarate, potrivit susţinerilor orale ale apărătorilor recurenţilor inculpaţi, precum şi susţinerilor reprezentantului Parchetului, (astfel cum au fost redate detaliat, mai sus, în partea introductivă a prezentei încheieri) ca şi în raport cu conţinutul a actelor şi lucrărilor de la dosar dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Art. 23 din Constituţia României garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei.
Din prevederile acestui text constituţional art. 23 rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul în legătură cu reglementarea clară şi precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumţia de nevinovăţie este unul dintre principiile constituţionale.
Prin urmare, art. 23 din Constituţie conferă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operaţiunilor fireşti, judiciare. Constituţia reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei şi permite justiţiei să se deruleze.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Conform dreptului intern, respectiv, dispoziţiilor art. 1491 C. proc. pen., procurorul poate solicita arestarea preventivă a inculpatului, în cursul urmăririi penale, „dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 "C. proc. pen., când consideră că este în interesul urmăririi penale luarea acestei măsuri şi „numai după ascultarea inculpatului, în prezenţa apărătorului".
Articolul 143 alin. (1) C. proc. pen. prevede că „măsura reţinerii poate fi luată ... numai după ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală".
Articolul 681 C. proc. pen., definind noţiunea de indicii temeinice ca fiind precizează că acestea există „atunci când din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta".
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, se constată că în mod legal instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi corect a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor.
Pornindu-se de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, se reţine că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Condiţiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime ferme că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă existente până în acest moment în dosar, procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire; procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate de către investigatorii sub acoperire, procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio-video efectuate prin mijloace tehnice, planşe fotografice, precum şi procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare - rezultă existenţa indiciilor temeinice din care un observator obiectiv poate trage în mod rezonabil concluzia comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.
Inculpaţii sunt acuzaţi de comiterea a două infracţiuni de o gravitate ridicată, respectiv, luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi cea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, fapte reţinute a fi comise în concurs real.
Or, aşa cum s-a mai arătat, există suficiente indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
Inculpaţii, în calitate de lucrători ai poliţiei de frontieră, în P.T.F. Şiret, fiind, deci, subiect activ calificat al infracţiunii, cu atribuţii stabilite în mod expres prin OUG nr. 104/2001 au nesocotit grav modul legal şi corect de îndeplinire a sarcinilor ce le reveneau şi au permis efectuarea contrabandei cu ţigări, pretinzând şi primind de la persoanele care tranzitau punctul de frontieră foloase materiale însemnate constând în bani sau bunuri.
Din probele administrate, reiese că inculpaţii, nu doar că pretindeau foloase materiale (unii în mod direct, în funcţie de locul în care îşi desfăşurau activitatea), dar toţi participau la împărţirea foloaselor obţinute de către cei care le pretindeau direct, scop în care au pus la punct un mod de organizare minuţios în obţinerea şi "repartizarea " foloaselor, la care participau toţi lucrătorii de poliţie al P.T.F., toţi beneficiind de foloasele primite, prin împărţirea acestora, împărţire ce se efectua ierarhic, până la şeful punctului de frontieră - comisar şef A.A.; modul de organizare şi de lucru, sistemul relaţional specific existent între inculpaţi, ca lucrători ai poliţiei de frontieră, într-o instituţie a statului cu rol de protecţie a frontierelor ţării, erau cunoscute de toţi cei care tranzitau frontiera de stat prin acel Punct, rezultând şi, că în situaţia în care unele persoane nu aveau sumele cerute, nu erau lăsate să tranziteze până nu ofereau cât li se pretindea.
În cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpaţii au săvârşit faptele ce li se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, avându-se în vedere infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, de luare de mită, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi infracţiunea prev de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., infracţiuni pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute - cumulativ - în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că există probe din care rezultă că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Ordinea publică, la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiţie penală, trebuie particularizată în speţă prin raportare la definiţia dată de art. 145 C. pen. noţiunii „public „, în sensul că prin ordine publică se înţelege tot ceea ce vizează autorităţile publice, instituţiile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă acelaşi art. 148 lit. f), este pericolul particularizat în cauză, în raport cu contextul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea, natura acesteia şi calitatea în care inculpaţii au săvârşit-o.
Prin noţiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înţelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din acelaşi Cod.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei CEDO în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinându-se seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din această perspectivă, se recunoaşte de instanţa de contencios european că, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni,acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. în circumstanţe excepţionale, această împrejurare poate fi luată în considerare , din punctul de vedere al Convenţiei, cu condiţia ca şi dreptul intern să accepte noţiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie să se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deţinutului din starea de detenţie preventivă ar tulbura ordinea publică; rezultă că detenţie preventivă nu mai este legitimă dacă societatea nu este, în continuare, ameninţată efectiv, aceasta, detenţia neputând fi menţinută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (cauza Letellier vs. Franţa, din 1991 şi Tomasi vs. Franţa, din 27.08.1992).
Or, în raport cu probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre infracţiuni de corupţie - constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, la care au participat comisari de poliţie, subinspectori, lucrători vamali, agenţi de poliţie.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanţele reale de comitere a faptelor - perioada lungă de timp în care se reţine că şi-ar fi desfăşurat activitatea, amploarea operaţiunilor,numărul mare de persoane implicate, fapt care sporeşte gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor; modalitatea de comitere - prin antrenarea tuturor celor angajaţi în folosul statului, care ar trebui să vegheze la respectarea ordinii de drept şi la combaterea oricăror manifestări antisociale; pericolul social rezultă şi din amploarea pe care a luat-o astfel de operaţiune, existând o percepţie deosebit de negativă la nivelul opiniei publice în sensul notorietăţii incontestabile a faptului că în mod frecvent se practică activităţi de mituire a lucrătorilor vamali, activităţi adesea determinate, provocate, ca în speţă, chiar de aceştia din urmă şi încă sub protecţie ierarhică.
În plus, dat fiind faptul că toţi inculpaţii sunt bănuiţi de săvârşirea aceloraşi infracţiuni, cu nuanţe doar în ceea ce priveşte gradul şi forma de participare, motivarea existenţei pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate este comună, aserţiunile apărătorilor inculpaţi cu privire la acest aspect fiind neîntemeiate.
Or, în contextul recrudescenţei infracţiunilor de corupţie, lăsarea în libertate a unor inculpaţi care săvârşesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a activităţii specifice a justiţiei, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că se impune, pentru considerentele expuse, a se aprecia că în mod legal a fost admisă propunerea de prelungire a arestării preventivă şi că nu se impune luarea faţă de inculpaţi a unor măsuri preventive mai puţin restrictive, precum obligarea de a nu părăsi ţara sau obligarea de a nu părăsi localitatea.
Astfel fiind, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpaţii S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., T.L.D., P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P. şi R.F.F., ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., T.L.D., P.S.G., T.C., Z.C.D., S.V.I., M.A.P. şi R.F.F. împotriva încheierii din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1772/2/2011 (769/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi T.L.D. şi Z.C.D. la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi S.S.C., L.F.C., C.R., C.M., B.D., J.G., P.S.G., T.C., S.V.I., M.A.P. şi R.F.F. la plata sumelor de câte 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 862/2011. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 910/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
