ICCJ. Decizia nr. 886/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 886/2011
Dosar nr.15158/63/2007
Şedinţa publică din 7 martie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 311 din 23 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 15158/63/2007, s-a dispus:
I. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi 76 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului S.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului S.D., pe un termen de încercare de 6 ani.
S-a prevăzut ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (3) lit. a) - d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului S.D. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
II. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul D.B.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi c) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 15 august 2007 la 3 septembrie 2007.
În baza art. 17 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţilor de 52,63 grame şi 5,10 grame rezină de cannabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. DCJSEO, cu dovada seria D din 16 august 2007.
Au fost obligaţi inculpaţi la câte 3.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului, conform art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunţată această hotărâre, prima instanţă a constatat - pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, că faptele inculpaţilor D.B.I. şi S.D. constând în punerea în circulaţie de droguri de risc şi, respectiv, introducerea în ţară de droguri de risc constituie infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de inculpaţi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Ca motive de apel, procurorul a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate în cauză, criticându-se reţinerea de circumstanţe atenuante în privinţa inculpatului S.D. şi modalitatea neprivativă de executare a pedepsei rezultante, precum şi cuantumul redus al pedepsei principale şi pedeapsa complementară pentru inculpatul D.B.I.
Inculpatul D.B.I. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
A invocat faptul că nu era probată niciuna dintre modalităţile alternative prevăzute în norma de incriminare.
În subsidiar, a solicitat schimbarea de încadrare juridică prin reţinerea infracţiunii de consum de droguri prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul S.D. a contestat legalitatea mijloacelor de probă obţinute în cursul urmăririi penale şi a solicitat să se constate că nu a avut intenţia de a comercializa droguri.
Prin Decizia penală nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara au fost admise apelurile declarate de parchet şi de inculpatul D.B.I. şi desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe numai în ceea ce priveşte individualizare modalităţii de executare a pedepsei principale şi conţinutul pedepsei complementare aplicate inculpatului D.B.I., iar în rejudecare:
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.B.I. pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi a fost modificată pedeapsa complementară în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins apelul S.D., ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor întrunind din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
În considerentele deciziei pronunţate în apel au fost examinate criticile inculpaţilor invocate în susţinerea cererilor de achitare şi motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate şi menţinută, sub aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond.
În schimb, instanţa de apel a constatat că prima instanţă nu apreciase corespunzător periculozitatea socială şi şansele de reintegrare socială ale inculpatului D.B.I.
Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancţionator mai blând a fost menţionată lipsa antecedentelor penale, biografia şi situaţia actuală a inculpatului, elemente pe baza cărora s-a concluzionat că prevenţia specială poate fi asigurată şi fără executarea pedepsei în regim penitenciar.
De asemenea, s-a constatat că pedeapsa complementară nu se impunea a fi stabilită în condiţiile art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul era student al Institutului de Teatru la data comiterii faptelor şi nu se folosise de această calitate în activitatea infracţională, dar şi faptul că restrângerea dreptului de a alege conform art. 64 lit. a) teza II-a implica în mod necesar şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen.
Ca urmare, numai în aceste limite a fost desfiinţată hotărârea primei instanţe.
Şi împotriva acestei decizii şi în esenţă pentru aceleaşi motive, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul S.D.
Prin recursul procurorului au fost reiterate criticile referitoare la greşita stabilire în cuantum a pedepselor aplicate inculpatului S.D. prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, precum şi cu privire la modalitatea neprivativă de executare a pedepselor pentru ambii inculpaţi.
Critica parchetului a fost susţinută în raport de gravitatea deosebită a infracţiunilor şi atitudinea oscilantă a inculpatului S.D. din cursul judecăţii
La rândul său, inculpatul S.D. a invocat insuficienţa probelor în acuzare şi în cadrul acestei critici o serie de neregularităţi vizând administrarea probelor în cursul urmăririi penale.
S-a arătat că o parte însemnată a actelor de urmărire penală au fost efectuate de poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova, fiind încălcate dispoziţiile imperative prevăzute de art. 12 alin. (2), art. 9 şi art. 27 din Legea nr. 508/2004.
Potrivit textelor de lege invocate, actele de urmărire penală se efectuează de procuror şi nu lucrători ai poliţiei judiciare. Procurorul avea obligaţia să organizeze în mod nemijlocit flagrantul şi să nu delege aceste atribuţii organelor de cercetare penală.
În acest context, a fost menţionat procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, dar şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză din dispoziţia lucrătorilor de poliţie.
Totodată, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., invocându-se faptul că la efectuarea percheziţiei corporale din 15 august 2007 nu ar fi fost respectate cerinţele impuse de textul invocat. Obiectele ridicate nu au fost însemnate spre neschimbare şi nici etichetate sau sigilate, probele pentru analiză nu au fost luate în dublu exemplar.
Sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri, apărarea a susţinut că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte intenţia inculpatului de a comercializa droguri.
Ca atare, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apărarea a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi de cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Din probele administrate în cauză se reţine că inculpatul S.D. a introdus în ţară cantitatea de aproximativ 75 grame haşiş, pe care a cumpărat-o din Maroc cu suma de 150 euro trimisă în acest scop de inculpatul D.B.
În ziua revenirii în ţară, la data de 15 august 2007, având asupra sa cantitatea de drog achiziţionată din Maroc, inculpatul S.D. s-a întâlnit cu D.B. în oraşul Craiova, unde amândoi locuiau, în vederea stabilirii modalităţii de comercializare a drogurilor şi, în acest fel, stingerea datoriei faţă de inculpatul D.B..
În timpul negocierilor, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant de către lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O.
În momentul efectuării percheziţiei corporale, asupra inculpatului S.D. a fost găsită o cantitate de 60 grame haşiş, iar asupra inculpatului D.B., 46 pachete ce conţineau droguri.
Susţinând că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri, inculpatul S.D. invocă inexistenţa intenţiei de comercializare a drogurilor găsite asupra sa, precum şi nulitatea actelor de urmărire penală pe care se întemeiază formularea acuzaţiei în cauză.
Înalta Curte constată însă materialul probator administrat în cauză susţine în întregime vinovăţia inculpatului, iar neregularităţile invocate nu afectează valabilitatea actelor de urmărire penală întocmite în cursul anchetei penale.
Astfel, din declaraţiile inculpaţilor, dar şi din notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate, rezultă că cei doi inculpaţi au purtat discuţii în legătură cu achiziţionarea de droguri din Maroc, inculpatul S.D. - aflat în acea ţară, cerându-i inculpatul D.B. să îi trimită suma de 300 euro, prin contul martorului G.A., necesară efectuării respective cumpărări. La revenirea în ţară, cei doi inculpaţi au discutat despre posibilitatea vinderii drogurilor către un anume P. şi în această modalitate să fie acoperită suma de bani împrumutată de inculpatul S.D.
Conform declaraţiei inculpatului D.B., coinculpatul în cauză formulase propunerea ca în schimbul sumei de bani împrumutate să fie predată o anume cantitate din drogurile aduse în ţară.
Aspectele relatate de inculpatul D.B. conturează intenţia celor doi inculpaţi de a comercializa drogurile şi implicit demonstrează deţinerea de droguri - ca variantă alternativă prevăzută în norma de incriminare - în vederea comercializării.
Semnificative, sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri, sunt procesele-verbale întocmite în faza de urmărire penală în care sunt redate mesajele celor doi inculpaţi, telefoanele mobile fiind ridicate în momentul în care inculpaţii au fost prinşi în flagrant.
Conform înţelegerii anterioare, inculpaţii S.D. şi D.B. s-au întâlnit la 15 august 2007 pentru a decide asupra modalităţii de valorificare a drogurilor introduse în ţară de inculpatul S.D., dar şi stingerea datoriei pe care acesta o avea faţă de inculpatul D.B..
Anterior acestei întâlniri, inculpatul D.B., potrivit înţelegerii cu inculpatul S.D., a încercat găsirea altor persoane cărora urma să le vândă droguri, făcând vorbire în discuţiile telefonice de posibilitatea obţinerii a 6 euro/gram.
Întâlnirea dintre cei doi inculpaţi a avut loc pe o terasă situată în Cartierul Bariera Vâlcii din municipiul Craiova - în apropierea locuinţei inculpatului S.D., împrejurare în care inculpatul D.B. a verificat rezina de cannabis cumpărată din Maroc şi i-a propus inculpatului S.D. să vândă o parte din droguri.
În timpul acestor negocieri, inculpaţii au fost prinşi de către organele de poliţie, găsindu-se asupra fiecăruia droguri.
În consecinţă, susţinerea inculpatului S.D. privind grava eroare de fapt comisă de instanţe în evaluarea probatoriului cu consecinţa greşitei sale condamnări sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri este nefondată.
Tot astfel se constată că şi celelalte aspecte invocate în susţinerea cererii de constatare a nulităţii actelor de urmărire penală, cu referire procesul-verbal de prindere în flagrant şi raportul de constatare tehnico-ştiinţific din 16 august 2007 nu justifica valabil solicitarea formulată.
Se reţine astfel că prin Ordonanţa din 14 august 2007 emisă de procurorul şef birou din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Dolj s-a dispus efectuarea unor acte de cercetare penală - inclusiv prinderea în flagrant de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară.
Efectuarea actelor de cercetare penală, în concret - organizarea flagrantului, este permisă de Legea nr. 508/2004.
Potrivit art. 9 din lege, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, desemnaţi în condiţiile art. 27, efectuează acte de cercetare penală sub supravegherea şi controlul nemijlocit al procurorului.
Actele efectuate de organul de poliţie judiciară au avut ca temei dispoziţia dată în acest sens de procuror şi, ca atare, nu poate fi invocată nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
În ceea ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, acesta a fost efectuat în baza delegării exprese din partea procurorului consemnată în cuprinsul Ordonanţei din 14 august 2007, situaţie în care nu subzistă critica referitoare la nelegala administrare a probei.
Potrivit dispoziţiilor art. 217 alin. (4) C. proc. pen., în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare să fie efectuate de organele poliţiei judiciare, cu excepţiile prevăzute de art. 132 C. proc. pen. la care face trimitere art. 135 din acelaşi cod, aplicabile prin analogie.
În acest context, se constată că activităţile efectuate în cauză se înscriau între activităţile ce puteau fi valabil delegate organului de cercetare penală.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpaţi, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat cu observarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancţionator mai sever, conform solicitării formulate de parchet.
În operaţiunea de individualizare a pedepsei gravitatea faptei şi periculozitatea socială constituie criterii deopotrivă egale, iar măsura răspunderii penale nu poate fi angajată în afara şansei de reeducare pe care o prezintă cel căruia îi este destinată pedeapsa.
Or, în cauză, datele ce circumstanţiază persoana inculpaţilor justifică aplicarea unui regim sancţionator mai blând, împrejurările reţinute în favoarea inculpatului S.D. atrăgând valabil incidenţa prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.
Şi în aprecierea Înaltei Curţi, buna conduită a inculpaţilor înainte de săvârşirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale şi atitudinea corespunzătoare în relaţiile de familie şi în societate, gradul de instrucţie şi situaţia lor actuală, evidenţiate ca atare în referatele de evaluare întocmite în cauză, caracterizează favorabil persoana inculpaţilor şi indică o periculozitate socială mai redusă şi un potenţial sporit de a reacţiona pozitiv.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că nu se justifică nici înlăturarea circumstanţelor judiciare şi nici executarea pedepselor în regim privativ de libertate.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul S.D. împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin 2 şi 3 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul S.D. împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat S.D. la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.B.I., până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 876/2011. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 894/2011. Penal → |
|---|
