ICCJ. Decizia nr. 94/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 94/2011
Dosar nr. 2513/101/2010
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 157 din 21 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G. (fiul lui O. şi M., născut la 14 iulie 1965, în oraşul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, domiciliat în comuna Padina, satul Slaşoma, judeţul Mehedinţi, la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe o durată de 1 an drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 19 martie 2010, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat corpul delict, un cuţit, cu mâner din metal, de culoare argintie, în trei nituri, cu lungimea lamei de 14 cm, lăţimea lamei de 2,5 cm, ridicat în baza procesului-verbal din 16 septembrie 2009.
În baza art. 15 alin. (2) raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ca tardiv formulată.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.O., prin curator B.E.
În baza art. 14 şi art. 346 C. poc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul B.G. să-i plătească părţii civile M.O., suma de 10.300 RON şi echivalentul în lei a sumei de 100 euro, la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 300 RON şi echivalentul în lei a sumei de 100 euro, reprezintă despăgubiri materiale, iar diferenţa de 10.000 RON, daune morale.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, O.M., în cuantum de 200 RON şi onorariul avocatului din oficiu, B.C., în cuantum de 200 RON, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:
Inculpatul B.G. s-a căsătorit cu numita B.E. în urmă cu aproximativ 10 ani. În urma acestei relaţii au rezultat minorii B.M.A., B.A.M. şi B.C., B.E., având un fiu, pe partea vătămată M.O., dintr-o căsătorie anterioară.
Între părţi, în mod frecvent au existat conflicte datorită consumului de alcool, dar şi afecţiunilor medicale de care suferă inculpatul, care datorită comportamentului violent a fost internat în perioada 2008 - 2009 la Secţia Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Drobeta-Turnu Severin.
La începutul anului 2009, soţii B. s-au despărţit în fapt, inculpatul s-a mutat într-un alt imobil, situat pe raza comunei Padina, satul Slasoma, judeţul Mehedinţi, iar B.E. a continuat să locuiască cu partea vătămată şi ceilalţi trei copii minori, în aceeaşi localitate.
Pe fondul acestei situaţii, în seara zilei de 16 septembrie 2009 în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat la locuinţa soţiei sale unde a avut o altercaţie cu aceasta, motiv pentru care B.E. l-a chemat acasă pe fiul său M.O. care se afla în vizită la martorul D.D. Cu această ocazie, între inculpat şi partea vătămată M.O. a avut loc o altercaţie, ocazie cu care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona capului cu partea metalică a unei furci.
În urma loviturii aplicate de către inculpat, partea vătămată a căzut la pământ, unde inculpatul a mai lovit-o o dată cu un cuţit, după care a plecat de la locul incidentului.
La strigătele numitei B.E., la faţa locului au sosit vecinul părţii vătămate, martorul D.G.I., însoţit de martorul D.N.
Martorul D.G.I. a anunţat salvarea şi partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu Severin, iar apoi la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. La data internării, partea vătămată a prezentat diagnosticul traumatism cranio-cerebral mediu, fractură cominutivă parietală stângă, traumatism vertebral lombar cu fractură, tetrapareză, traumatism vertebral cervical.
În urma examinării medico-legale a părţii vătămate s-a constatat că aceasta a prezentat leziuni de violenţă, produse prin lovire cu un corp dur, care au necesitat 85 - 90 de zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, aşa cum rezultă din raportul medico-legal din 19 octombrie 2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova.
În raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză, şi anume, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de ridicare a cuţitului, raportul de constatare medico-legală din 19 octombrie 2009, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 26 februarie 2010, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi ale inculpatului, instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de inculpatul B.G. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, fiind comisă cu intenţie indirectă.
Apărarea inculpatului, în sensul că doar a împins-o pe partea vătămată acesta căzând la pământ şi lovindu-se în zona capului de obiecte metalice, a fost înlăturată de către instanţa de fond cu motivarea că este contrazisă fără nici un dubiu, de probele administrate în cauză.
În primul rând, sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor prezentate de partea vătămată, prin raportul medico-legal din 19 octombrie 2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova s-a concluzionat că acestea s-au produs prin lovire cu corp dur, şi nu de corp dur.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorelor B.E. şi a fiicei acesteia, B.M.A., a rezultat că inculpatul i-a aplicat lovituri părţii vătămate în zona capului cu o furcă şi cu un cuţit şi că în urma agresiunii, aceasta nu s-a lovit de alte obiecte.
Cu ocazia audierii, martorul D.G.I. a relatat că în seara respectivă, în timp ce se afla la poarta locuinţei sale, i-a auzit pe inculpat şi pe partea vătămată în timp ce se certau, după care I-a observat pe inculpat plecând de la faţa locului şi pe partea vătămată M.O. căzut la pământ, plin de sânge şi în stare de inconştienţă. A mai precizat martorul că în locul unde se afla căzută partea vătămată, nu se aflau alte obiecte de care aceasta să se fi putut lovi.
A mai reţinut instanţa de fond, că relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca fiind tentativă la infracţiunea de omor sau ca vătămare corporală gravă, sunt împrejurările în care a fost comisă fapta, natura instrumentului cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii şi regiunea corporală unde a fost lovită.
Având în vedere că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona capului cu o furcă şi un cuţit, - obiecte apte de a produce moartea - natura leziunilor produse părţii vătămate, zona corpului unde au fost aplicate loviturile, faptul că leziunile produse au pus în primejdie viaţa victimei, dar şi atitudinea inculpatului, de a pleca de la locul incidentului, instanţa de fond a concluzionat că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, punerea în primejdie a vieţii acesteia, nefiind rezultatul intenţiei depăşite ce caracterizează infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ci a faptului că s-a intervenit medical de urgenţă, ceea ce a făcut posibilă salvarea victimei.
În consecinţă, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de avocatul inculpatului B.G. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în rechizitoriu, din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere atât circumstanţele reale referitoare la faptă, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului şi anume, împrejurările concrete în care s-a desfăşurat agresiunea, în prezenţa celor trei copii minori ai soţilor B. şi prin lovirea părţii vătămate şi după ce aceasta a căzut la pământ, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, urmările produse, constând în vătămarea integrităţii corporale şi în punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, atitudinea procesuală relativ sinceră a inculpatului, faptul că are antecedente penale, precum şi datele care rezultă din ancheta socială aflată la dosarul cauzei.
Faţă de circumstanţele reale şi personale mai sus arătate, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie va conduce la reeducarea inculpatului şi la formarea unui comportament de conformare şi de respectare de către acesta a regulilor şi normelor de convieţuire socială.
Inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator.
Cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., care constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, instanţa de fond a apreciat că, în raport de împrejurarea că infracţiunea a fost comisă de inculpat asupra fiului său vitreg şi în prezenţa copiilor săi minori faţă de care a avut un comportament violent, se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii acestor drepturi inculpatului B.G., o asemenea măsură fiind necesară pentru protejarea minorilor şi urmărind un scop legitim.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului B.G. i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. d) şi e) C. pen. pe o durată de 1 an, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut în continuare starea de arest a inculpatului, ţinând cont de împrejurarea că temeiurile avute în vedere la data arestării preventive a inculpatului subzistă şi în prezent, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada reţinerii şi arestului preventiv.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict, un cuţit cu mâner din metal, de culoare argintie, în trei nituri cu lungimea lamei de 14 cm, lăţimea lamei de 2,5 cm, ridicat în baza procesului-verbal din 16 septembrie 2009 şi care a fost folosit de inculpat la comiterea faptei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, a fost respinsă ca tardiv formulată, acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu motivarea că această parte civilă a comunicat instanţei declaraţia de constituire de parte civilă prin fax, la data de 28 mai 2010, cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
În privinţa acţiunii civile formulată de partea vătămată M.O. prin curator B.E., aceasta a fost admisă în parte şi, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. a fost obligat inculpatul B.G. să-i plătească părţii vătămate constituită parte civilă, suma de 10.300 RON şi echivalentul în lei al sumei de 100 euro la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 300 RON şi echivalentul în lei al sumei de 100 euro, reprezintă despăgubiri materiale, iar diferenţa de 10.000 RON, reprezintă daune morale.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, în termen legal, a declarat apel partea civilă M.O., critica adusă hotărârii vizând atât cuantumul mic al pedepsei aplicate inculpatului, cât şi cuantumul redus al despăgubirilor civile şi al daunelor morale acordate.de instanţa de fond, care în opinia sa, nu reprezintă o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului suferit.
Prin Decizia penală nr. 195 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă M.O. împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 21 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă a inculpatului, în continuare, de la 21 iunie 2010 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut o justă individualizare a pedepsei, ţinând cont de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului B.G. este de natură a conduce la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Privitor la acţiunea civilă, instanţa de prim-control judiciar a reţinut, pornind de la dispoziţiile art. 1169 C. civ. potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească, că partea civilă urmează să primească de la inculpat despăgubiri în cuantumul dovedit, iar în ce priveşte suma de 10.000 RON ce i-a fost acordată cu titlu de daune morale, aceasta reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru suferinţele fizice şi psihice produse prin fapta inculpatului, ţinând cont de contextul în care s-a săvârşit infracţiunea şi de urmările produse.
Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă M.O., care prin motivele scrise depuse la dosar, a susţinut netemeinicia hotărârilor pronunţate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, în sensul că în raport de modul şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea şi, nu în ultimul rând, de urmările produse, se impunea condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost criticată de partea civilă şi în ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile, în sensul că o justă şi integrală reparare a prejudiciului pe care l-a suferit impunea obligarea inculpatului la plata sumelor reprezentând despăgubiri materiale şi daune morale în cuantumul pe care l-a solicitat în cererea de constituire de parte civilă.
Examinând Decizia atacată atât prin prisma motivelor invocate de partea civilă, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, fiind introdus de partea civilă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit acestor din urmă dispoziţii legale, „termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel".
În conformitate cu prevederile art. 363 alin. (3) C. proc. pen. care, aşa cum dispune art. 3859 alin. (2) din acelaşi cod se aplică şi în cazul recursului, „pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv".
Din partea introductivă a deciziei penale care face obiectul recursului de faţă, rezultă că intimatul parte civilă M.O. a lipsit atât de la dezbaterile care au avut loc în faţa instanţei de apel la data de 29 septembrie 2010, cât şi de la pronunţarea hotărârii.
Hotărârea instanţei de apel a fost comunicată recurentului parte civilă la data de 5 octombrie 2010, acesta semnând personal de primire aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare.
Ultima zi de depunere a recursului era data de 16 octombrie 2010, care fiind într-o zi de sâmbătă, potrivit art. 186 alin. (4) C. proc. pen. expira la sfârşitul primei zile lucrătoare ce urma, respectiv, la data de 18 octombrie 2010.
Recurentul parte civilă a înaintat recursul prin poştă, acesta fiind înregistrat la oficiul poştal la data de 19 octombrie 2010 aşa cum rezultă din recipisa existentă la dosar instanţă de recurs, deci după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de lege, înăuntrul căruia recursul trebuia să fie declarat potrivit art. 3853 C. proc. pen. mai sus invocat.
În consecinţă, recursul declarat de partea civilă M.O. se va respinge ca tardiv în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Întrucât recursul declarat de partea civilă a vizat şi modul de soluţionare a laturii penale a cauzei, instanţa de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a verificat periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive a intimatului-inculpat B.G., pronunţându-se în sensul menţinerii arestării preventive a acestuia prin încheierile din datele de 10 noiembrie 2010 şi 10 decembrie 2010.
În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată intimatului-inculpat B.G. se va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 martie 2010 1a 14 ianuarie 2011.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul parte civilă va fi obligat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.G. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă M.O. împotriva Deciziei penale nr. 195 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul B.G..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2010 la 14 ianuarie 2011.
Obligă recurenta parte civilă la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 913/2011. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 98/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
