ICCJ. Decizia nr. 913/2011. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 913/2011
Dosar nr.1790/102/2007
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 332 din 29 decembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1790/102/2007 al Tribunalului Mureş a fost condamnat inculpatul T.V. (fiul lui D. şi M., născut la data de 16 martie 1946 în com. Dofteana, jud. Bacău, cetăţean român, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Târgu Mureş, jud. Mureş) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la însuşirea calităţii de autor al unei opere prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996 la pedeapsa de 8.000 de RON, amendă penală.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 631 C. pen. referitoare la înlocuirea amenzii cu închisoarea în cazul neplăţii cu rea-credinţă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea secretului economic prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., întrucât fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza art. 141 din Legea nr. 8/1996 a fost condamnat inculpatul K.S. (fiul lui E. şi A., născut la data de 22 martie 1959 în Târgu Secuiesc, jud. Covasna, domiciliat în Târgu Mureş, jud. Mureş, cetăţean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale)pentru săvârşirea infracţiunii de însuşirea calităţii de autor al unei opere, la pedeapsa de 10.000 de RON, amendă penală.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 631 C. pen. referitoare la înlocuirea amenzii cu închisoarea în cazul neplăţii cu rea-credinţă.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 139 alin. (1), (2) din Legea nr. 8/1996 au fost obligaţi inculpaţii Ţ.V. şi K.S., în solidar, cel dintâi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC R. SA (sediul în Bucureşti, sector 1, Polonă), iar cel de-al doilea în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC FA & HA I.E. SRL (sediul în com. Eremitu, Câmpul Cetăţii, Principală, nr. 116, judeţ Mureş), să plătească părţii civile C.I. (domiciliat în Tg. Mureş, I.H., judeţ Mureş, Tg. Mureş, str. ............, jud. Mureş, Tg. Mureş, str. .............. jud. Mureş) suma de 10.000 de RON cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor civile ale acestei părţi ca neîntemeiate.
Au fost respinse ca neîntemeiate pretenţiile civile ale părţii civile SC C. SRL (sediul în Tg. Mureş, str. .................., judeţ Mureş).
În baza art. 193 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Ţ.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA şi inculpatul K.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC FA & HA I.E. SRL, să plătească părţii civile SC C. SRL, câte o sumă de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, respingând restul pretenţiilor cu acest titlu ale acestei părţi ca neîntemeiate.
În baza art. 191 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Ţ.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA şi inculpatul K.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC FA & HA I.E. SRL, să plătească statului câte o sumă de 400 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpaţii Ţ.V. şi K.S. au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., divulgarea secretului economic şi art. 26 raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, complicitate la însuşirea calităţii de autor al unei opere - Ţ.V. şi prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996 - K.S.
S-a reţinut în rechizitoriu că inculpatul Ţ.V., în calitate de inspector al SC R. SA - Agenţia Tg. Mureş, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv în vederea expertizării vamale a produsului cabină salină, titular SC C. SRL Tg. Mureş, a intrat în posesia documentaţiei tehnice şi a divulgat această documentaţie, cu toate că nu era destinată publicităţii, punându-o la dispoziţia inculpatului K.S. care şi-a însuşit fără drept calitatea de autor al operei în faţa martorului B.T., administrator al societăţii maghiare BT A. Kft. S-a mai reţinut că faptele s-au petrecut în perioada aprilie - iunie 2006.
Pe baza analizei materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma realizării produsului reprezentând cabine şi camere saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S. şi a documentaţiei tehnico-ştiinţifice ce cuprindea metoda realizării practice a produsului nou creat, C.I., în calitate de administrator al SC C. SRL Tg. Mureş, a încheiat contractul de distribuţie exclusivă nr. 1 din 21 martie 2006 cu BT A. Kft din Ungaria. În baza acestui contract, societatea maghiară se obliga să cumpere produsele SC C. SRL, să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului, să nu desfacă produse identice sau similare cu cele ce fac obiectul prezentului contract, proprietarul originar fiind furnizorul direct şi exclusiv al distribuitorului care la rândul său, în baza acestui contract, a dobândit dreptul de distribuţie exclusivă a produselor care fac obiectul prezentului contract.
În vederea realizării acestui contract, deoarece produsul era unul nou, nefiind evidenţiat în nomenclatura vamală, în vederea exportării acestuia se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru încadrarea produselor în tariful vamal, singura societate acreditată în acest sens fiind SC R. SA.
Ca urmare, partea civilă a înaintat o comandă la Agenţia Tg. Mureş a SC R. SA, înregistrată sub nr. CD 04-19-000010 din 06 aprilie 2006. În vederea efectuării expertizei, partea civilă a pus la dispoziţia persoanei desemnate din cadrul SC R. SA, respectiv a inculpatului Ţ.V., datele privind identificarea SC C. SRL şi specificaţia tehnică a produsului respectiv.
În baza cererii şi a documentaţiei depuse, inculpatul Ţ. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv SC F. SRL Sovata, unde au procedat la expertizarea produsului, eliberând şi certificatul de expertiză tehnică cu nr. C/l-04-19-000053 din 05 aprilie 2006.
După efectuarea expertizei din 05 aprilie 2006, inculpatul Ţ. a luat legătura cu inculpatul K.S., punându-i acestuia la dispoziţie documentaţia tehnică în original a produsului cabină salină primită de la partea civilă, precum şi datele de contact ale BT A. Kft din Ungaria, propunându-i acestuia să facă o ofertă de preţ societăţii maghiare pentru produsul arătat în documentaţie.
După primirea documentaţiei, K.S. a luat legătura telefonică cu B.T., reprezentantul BT A. Kft din Ungaria, care, respectând clauzele contractului de distribuţie exclusivă, la data de 14 iunie 2006, a anunţat partea civilă cu privire la faptul că aceleaşi produse care fac obiectul contractului dintre cele două părţi i-au fost oferite la un preţ redus, până la jumătate, de către un alt producător, respectiv SC FA & HA I.E. Câmpul Cetăţii, reprezentată de inculpatul K.
Instanţa a reţinut că, prin fapta sa, inculpatul K.S. şi-a însuşit fără drept calitatea de autor al unei opere în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, iar inculpatul Ţ.V. l-a ajutat la comiterea acestei fapte, punându-i la dispoziţie documentaţia şi informaţiile necesare.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a avut în vedere prev. art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt proiectele şi documentaţiile ştiinţifice. S-a apreciat că documentaţia din cauză, privitoare la cabinele saline, se încadrează în această categorie a proiectelor şi documentaţiilor ştiinţifice, în acelaşi sens fiind şi adresa înaintată de Oficiul român pentru drepturile de autor. S-a reţinut că, prin oferta sa de preţ, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că el este autorul ori are drepturile de autor asupra produsului.
Fapta inculpatului K.S. a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, de însuşire fără drept a calităţii de autor a unei opere.
Fapta inculpatului Ţ.V., care a pus la dispoziţia inculpatului K.S. documentaţia întocmită de titularul C.I., permiţându-i acestuia să-şi însuşească fără drept calitatea de autor al unei opere, punându-i la dispoziţie în acelaşi timp şi datele de contact al unei persoane interesate de achiziţionarea produsului obţinut în baza documentaţiei respective, s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere, faptă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996.
Referitor la fapta aceluiaşi inculpat care, după ce a intrat în posesia documentaţiei tehnice, a divulgat această documentaţie, punându-o la dispoziţia lui K.S., s-a apreciat că nu constituie infracţiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., deoarece documentaţia tehnică referitoare la cabinele saline nu este secretă, o documentaţie conţinând informaţii asemănătoare cu cele de la fila 103 şi următoarele dosar urmărire penală, poate fi găsită pe site-ul http.//www.saline.ro/cabine_saline html şi oricum documentaţia întocmită de partea civilă şi ajunsă la inculpaţi nu conţine nicio indicaţie că ar fi secretă.
Ca urmare, s-a dispus achitarea inculpatului pentru această faptă.
La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanţă a avut în vedere prev. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) privitoare la circumstanţele persoanele ale inculpaţilor, reţinându-se că nu au antecedente penale, precum şi faptul că însuşirea dreptului de autor nu a avut ca urmare perfectarea contractului de furnizare cu beneficiarul din Ungaria. Totodată, s-a avut în vedere şi valoarea relativ ridicată a prejudiciului care s-ar fi produs şi al profitului care ar fi putut fi obţinut în cazul în care afacerea s-ar fi încheiat.
Ca urmare, prima instanţă s-a orientat spre pedepse cu amenda penală.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţa a considerat că, în raport de faptul că oferta primită de la inculpatul K.S. nu a avut nicio influenţă asupra relaţiilor comerciale ale societăţii sale cu SC C. SRL, se impune obligarea inculpaţilor, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 10.000 RON cu titlu de daune morale, restul pretenţiilor civile fiind respinse ca neîntemeiate.
B. Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpaţii Ţ.V. şi K.S., părţile civile C.I. şi SC C. SRL Tg. Mureş, precum şi părţile responsabile civilmente SC R. SA Bucureşti şi SC "Fa & Ha I.E." SRL.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a criticat sentinţa sub aspectul soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpatul Ţ.V., precum şi sub aspectul tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor.
Părţile civile C.I. şi SC C. SRL Tg. Mureş au solicitat menţinerea condamnării inculpaţilor şi acordarea despăgubirilor civile în cuantumul solicitat iniţial. Au mai solicitat, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ţ.V., condamnarea acestuia şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.
Inculpaţii şi părţile responsabile civilmente au solicitat, în esenţă, achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracţiuni şi exonerarea de la plata daunelor morale.
Prin Decizia nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, de inculpaţii Ţ.V. şi K.S., de părţile civile C.I. şi SC "C." SRL Tg. Mureş şi de părţile responsabile civilmente SC R. SA şi SC Fa & Ha I.E. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureş.
S-a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi în urma rejudecării cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Ţ.V. pentru infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, complicitate la însuşirea calităţii de autor al unei opere.
În baza art. 298 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ţ.V. (fiul lui D. şi M., născut la data 16 martie 1946 în com. Dofteana, jud. Bacău) la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de divulgare a secretului economic.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de mai sus, stabilindu-se termenul de încercare pe o durată de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul K.S. pentru infracţiunea prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, însuşirea calităţii de autor al unei opere.
A fost obligat inculpatul Ţ.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale către partea civilă C.I.
S-au respins restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă C.I.
Au fost obligaţi inculpatul Ţ.V. şi partea responsabilă civilmente SC R. SA la 1.500 RON cheltuieli judiciare parţiale către partea civilă C.I.
A mai obligat inculpatul Ţ.V. şi partea responsabilă civilmente SC R. SA, în solidar, la 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare parţiale la stat, cheltuieli ocazionate cu judecarea cauzei în fond.
A înlăturat din sentinţa atacată aplicarea art. 631 C. pen. faţă de ambii inculpaţi, precum şi obligarea solidară a inculpatului K.S. cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor morale şi a cheltuielilor judiciare.
A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată, referitoare la respingerea pretenţiilor civile ale părţii civile SC C. SRL.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, însă pentru a clarifica dacă documentaţia tehnică referitoare la cabine saline reprezintă o operă ştiinţifică protejată de lege, circumscriindu-se astfel în sfera de aplicare a Legii nr. 8/1996, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în proprietate intelectuală, expertiză care a fost întocmită de către expertul R.S.F.
Cu privire la această expertiză, s-au depus obiecţiuni de către părţi, obiecţiuni la care expertul a răspuns de asemenea prin suplimentul de expertiză. În cauză şi cu privire la acest supliment de expertiză s-au făcut obiecţiuni de către părţi, expertul răspunzând acestor obiecţiuni prin expertiza aflată la dosarul instanţei de apel.
Din analiza expertizei întocmite în cauză şi a suplimentelor existente la dosar, instanţa de apel a reţinut că documentaţia tehnico-ştiinţifică ce cuprinde metoda realizării cabinelor saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S.C., pentru care există cerere de marcă cu nr. M200607091 din 13 iunie 2006, nu constituie obiect al dreptului de autor, aşa cum este el reglementat de Legea nr. 8/1996.
Având în vedere aceste concluzii, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod greşit, a considerat că activitatea inculpatului K.S., descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de însuşire a calităţii de autor al unei opere în condiţiile în care un expert în materie de proprietate intelectuală a stabilit că documentaţia tehnico-ştiinţifică ce formează obiectul prezentului dosar nu constituie obiect al dreptului de autor, că ideea de tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe alte site-uri, ceea ce distruge caracterul de noutate al subiectului operei părţii civile, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou, este clar că nu avem de a face cu o infracţiune la Legea nr. 8/1996.
Corelativ, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine că fapta inculpatului Ţ.V., care a pus la dispoziţia lui K.S. documentaţia întocmită de către C.I., punându-i la dispoziţie şi datele de contact ale unei persoane interesate de achiziţionarea produsului obţinut în baza documentaţiei, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere, în condiţiile în care documentaţia respectivă nu constituie obiect al dreptului de autor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ţ.V., instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod greşit, a considerat că această faptă nu constituie infracţiune de divulgare a secretului economic.
Analizând dispoziţiile art. 298 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a reţinut că pentru a ne afla în faţa infracţiunii de divulgare a secretului economic trebuie să fie divulgate o serie de date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, divulgarea să se facă de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, iar fapta este de natură să producă pagube.
În literatura de specialitate s-a statuat că există date şi informaţii cu caracter economic care, deşi nu sunt secrete de stat, nu sunt destinate publicităţii. Aceste date şi informaţii trebuie să fie păstrate cu stricteţe deoarece, chiar dacă nu sunt de însemnătate care să constituie secret de stat, de ele se leagă interese importante ale economiei. Totodată, divulgarea unor astfel de date sau informaţii de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu prezintă un pericol social deoarece poate să producă pagube.
În speţă, inculpatul Ţ.V., în calitate de reprezentant al SC R. SA, a intrat în posesia documentaţiei reprezentând cabine saline, aparţinând părţii civile C.I. În virtutea atribuţiilor de serviciu documentaţia tehnică, deşi nu avea caracter secret, nu trebuia să fie făcută publică de către inculpat deoarece informaţiile cu referire la cabinele saline erau deţinute ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu ale inculpatului Ţ.
Prin urmare, în opinia instanţei de apel, prin faptul că inculpatul Ţ. a luat legătura cu inculpatul K. şi a pus acestuia la dispoziţie documentaţia tehnică în original a produsului cabine saline, primită de la partea civilă, precum şi prin faptul că a pus la dispoziţia coinculpatului şi datele de contact ale societăţii din Ungaria, spunându-i inculpatului să facă o ofertă de preţ societăţii maghiare, acesta a comis infracţiunea de divulgare a secretului economic prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul Ţ.V. a fost condamnat, la individualizarea pedepsei aplicate instanţa de apel ţinând cont de prev. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la fapta comisă şi la persoana inculpatului, care este infractor primar. în raport de criteriile menţionate, instanţa de apel a apreciat că o pedeapsă orientată la minimum special prevăzut de lege este suficientă, iar scopul pedepsei poate să fie atins şi fără executare în regim de detenţie.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în raport de soluţia dispusă, instanţa de apel a apreciat că inculpatul Ţ.V., în solidar cu partea responsabilă SC R. SA, trebuie să fie obligat să plătească părţii civile C.I. daune morale la care partea civilă este îndreptăţită ca urmare a divulgării către inculpatul K.S. a documentaţiei tehnice a produsului cabine saline şi a sugestionării acestuia de a-i face o ofertă de preţ societăţii maghiare pentru acelaşi produs.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, inculpaţii Ţ.V. şi K.S., precum şi de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREŞTI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a criticat Decizia pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că în mod greşit instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor luând în considerare doar expertiza efectuată în cauză, fără a fi coroborată cu restul probatoriului administrat în cauză. S-a motivat că din declaraţiile părţii vătămate, declaraţia martorului B.T. - care arată că inculpatul K.S. i-a făcut o ofertă de preţ cu privire la cabinele saline protejate de drepturile de autor -, declaraţiile celorlalţi martori coroborate cu procesele verbale întocmite de organele de poliţie, adresele SC R. SA, adresa OSIM, cererea de înregistrare marcă, certificatul de expertiză tehnică, contractul de distribuţie exclusivă şi anexele acestuia, precum şi documentaţia tehnico - ştiinţifică a produsului „T.S." reiese că în cauză sunt întrunite elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor K.S. (prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996) şi T.V. ( prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996).
Inculpatul K.Ş. a criticat Decizia instanţei de apel prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., arătând că în mod greşit instanţa nu s-a pronunţat cu privire la o cerere esenţială formulată, respectiv nu i-au fost acordate cheltuielile judiciare, deşi a fost achitat.
Inculpatul T.V. a criticat Decizia pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen., arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale, respectiv cu privire la obligarea părţii vătămate şi a părţii civile la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi contravaloarea expertizei, întrucât inculpatul a fost achitat parţial.
A mai arătat că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de divulgare a secretului economic, deşi în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, având în vedere că, pe de o parte, nu a avut cunoştinţă cu privire la faptul că documentaţia nu era destinate publicităţii, iar, pe de altă parte, niciunul dintre seturile de acte aflate la dosarul cauzei nu conţin date ori informaţii concrete care să se refere la dimensiuni de execuţie, de tratare, cote de execuţie, repere profilate şi esenţa materialului lemnos utilizat, precum şi modalitatea de realizare a microclimatului, elemente care ar face posibilă realizarea unui produs şi care, într-adevăr, nu ar fi fost destinat publicităţii. Totodată, nu s-a dovedit că s-ar fi produs un prejudiciu ori că fapta reţinută în sarcina sa ar fi de natură să producă pagube, soluţia tehnică de realizare a camerelor şi cabinelor saline fiind de mult timp cunoscută, soluţia tehnică este domeniu public şi accesibilă oricărei persoane care doreşte să le construiască.
În subsidiar, a criticat cuantumul pedepsei aplicate, precum şi obligarea la despăgubiri morale, cheltuieli judiciare parţiale către partea civilă şi cheltuieli judiciare parţiale către stat.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, chiar dacă aceasta prezintă minimul special al pedepsei prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., în cauză nu au fost reţinute circumstanţele atenuante, respectiv conduita bună a inculpatului înaintea săvârşirii faptei, precum şi atitudinea ulterioară acesteia, solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepsei aplicate sub minimul special, conform art. 76 C. pen.
Recurenta parte responsabilă civilmente a criticat Decizia recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate arătând, în esenţă, că documentaţia în cauză a fost de domeniu public, tipărită şi publicată ca reclamă şi pentru informarea persoanelor interesate de produsul respectiv, neavând caracter de autenticitate şi noutate, astfel că dispoziţiile art. 298 alin. (1) C. pen. nu au incidenţă în cauză şi, pe cale de consecinţă nu există temei pentru obligarea la despăgubiri civile.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. În raport de situaţia de fapt corect stabilită de instanţa de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat în mod fundamentat, pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză, că documentaţia tehnică depusă de partea civilă la SC R. SA BUCUREŞTI, cuprinzând o prezentare generală plus mod de asamblare, nu constituie obiect al dreptului de autor, în contextul în care ideea de tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe alte site-uri, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou.
Totodată, Înalta Curte constată că materialul probator relevă o serie de aspecte care confirmă soluţia de achitare a celor doi inculpaţi sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, reţinută în sarcina inculpatului K.S. şi, respectiv, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.V.
Astfel, potrivit adresei din 7 ianuarie 2008 emisă de SC R. SA BUCUREŞTI, înscrisurile depuse de SC C. SRL la înmânarea comenzii pentru efectuarea expertizei vamale, respectiv 4 pagini schiţe de montaj, nu reprezintă documentaţie de execuţie, întrucât lipsesc o serie de elemente importante, respectiv: clasa de calitate a cherestelei, umiditatea acesteia şi defectele neadmise; dimensiunile reperelor componente, gradul de prelucrare al acestora şi abaterile admisibile; planul de operaţii şi toleranţele elementelor componente; finisajul, modul de ambalare, marcare - etichetare, etc, aspect confirmat prin chiar declaraţia părţii civile C.I. care arată că nu a depus la R. desenele de execuţie. În plus, aceeaşi parte civilă arată că documentaţia de pe internet (pe site-ul www.saline.ro care aparţine unui distribuitor al său, SC S. SRL Tg. Mureş) este mai amplă decât cea de la dosar, grafic este asemănătoare cu cea din dosar, dar tehnic nu este aceeaşi.
Sub un alt aspect, schiţa de asamblare la care s-a făcut referire nu purta menţiunea „reproducere interzisă" sau că produsul este „marcă înregistrată" ori „brevetat", întrucât, la acel moment, partea civilă nu făcuse cerere pentru înregistrarea mărcii - formulată abia la 23 iunie 2006, iar în ceea ce priveşte brevetul de invenţie, nu a avut niciodată intenţia să facă o astfel de solicitare datorită procedurii greoaie şi de durată, astfel cum rezultă din declaraţia sus menţionată.
Pe de altă parte, din materialul probator aflat la dosar reiese că prospectul conţinând cele 4 pagini care au ajuns în posesia inculpatului K.S. a fost înmânat inculpatului T.V. de către reprezentantul firmei din Ungaria, martorul B.T., aşa cum reiese din chiar declaraţia acestuia din urmă, luată prin intermediul comisiei rogatorii ce se coroborează cu declaraţia inculpatului T.V. şi nu cuprindea date referitoare la producţie, ci doar la „publicitate, popularizarea cabinelor saline".
Chiar dacă admitem că documentaţia prezentată de partea civilă inculpatului T.V. ar constitui obiect al dreptului de autor, protejat prin Legea nr. 8/1996, din modul în care s-au derulat faptele, prospectul respectiv fiindu-i înmânat chiar de către reprezentantul distribuitorului exclusiv, reiese că inculpatul T.V. nu a avut şi nu putea avea reprezentarea că ajută în vreun mod la însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere. în ceea ce priveşte scopul acestei remiteri, el nu poate fi stabilit cu certitudine, declaraţiile martorului B.T. şi ale inculpatului T.V. nefiind convergente, Curtea apreciind totuşi ca fiind pertinentă susţinerea inculpatului cum că respectivul prospect i-a fost înmânat pentru a găsi şi un alt producător al cabinelor saline.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte apreciază ca extrem de relevante constatările din raportul de expertiză tehnică de specialitate, în proprietate intelectuală, întocmit cu rigurozitate de către expertul R.S.F., precum şi suplimentul la acest raport, în care se demonstrează motivat că, încă din 2005, în România fusese emis brevetul de invenţie cu titlul „microsalină artificială de suprafaţă" având ca titular pe R.N.Ş. din Târgu Mureş, invenţie care are extrem de multe în comun cu „camera salină" a părţii civile C.I., iar în aceste condiţii, produsele, chiar noi, pe care părţile civile le oferă, nu au caracter original care să dea naştere unui drept exclusiv, iar soluţia tehnică generală de realizare a camerelor şi cabinelor saline este de domeniu public, fiind accesibilă oricărei persoane care doreşte să le construiască.
În concluzie, pentru aceste considerente, precum şi a celor reţinute de instanţa de apel, ce nu au mai fost reluate, Înalta Curte constată că infracţiunea de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, respectiv de complicitate la această infracţiune nu subzistă, astfel că soluţia de achitare dispusă de instanţa de apel este corectă, recursul parchetului fiind nefondat.
2. Recursurile inculpatului T.V. şi părţii responsabile civilmente SC R. SA BUCUREŞTI referitoare la greşita condamnare a inculpatului T.V. pentru infracţiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. 1 C. pen., precum şi la greşita obligare, în solidar, la plata de daune morale către partea civilă, sunt întemeiate, sub acest aspect fiind corectă soluţia primei instanţe.
Prin prisma propriului examen, Înalta Curte constată că informaţiile cuprinse în respectiva documentaţie, ajunsă în posesia inculpatului T.V. în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, erau destinate publicităţii, din chiar denumirea broşurii de prezentare: „Asamblarea cabinei saline" - părţi componente, reieşind că însoţea produsul şi putea fi consultat de oricine. Dacă respectiva documentaţie ar fi cuprins date despre materialele folosite şi alte detalii constructive, s-ar fi putut pune în discuţie caracterul secret al acesteia; or, în situaţia concretă a speţei, fiind vorba doar de instrucţiuni de instalare/asamblare, care trebuie în mod obligatoriu să însoţească produsul la vânzare (art. 52 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului), fiind destinate publicităţii, este exclus caracterul secret al acesteia. O dovadă în plus că documentaţia nu conţinea date constructive rezultă inclusiv din împrejurarea că pentru a proceda la expertizarea produsului şi eliberarea certificatul de expertiză, inculpatul T. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv SC F. SRL Sovata, menţiunile din documentaţie nefiind suficiente nici măcar pentru încadrarea produselor în tariful vamal, cu atât mai mult pentru realizarea unui produs similar.
Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerinţa ca fapta inculpatului să fie de natură a produce o pagubă părţii civile. Că soluţia tehnică de realizare a cabinelor saline nu este nouă - aşa cum s-a demonstrat inclusiv prin expertiza tehnică de specialitate realizată în cauză - reiese din chiar atitudinea subiectivă a părţii civile care, în loc să solicite OSIM un brevet de invenţie - ce poate fi acordat pentru un produs cu condiţia ca acesta să implice o activitate inventivă şi să prezintă elemente de noutate -, a ales varianta de a înregistra marca - ceea ce îi conferă doar dreptul de folosire exclusivă a respectivului semn distinctiv pentru produsele fabricate/comercializate. Aceasta înseamnă că nimic nu împiedică alte persoane să fabrice acelaşi produs - ex. cabină salină - şi să-l comercializeze sub altă denumire comercială. Ca atare, fapta inculpatului T.V. nu era de natură a produce o pagubă părţii civile, mai ales în condiţiile în care între aceasta şi BT A. Kft din Ungaria (adică firma pe care a indicat-o inculpatului K.S. în vederea ofertării) exista un contract de distribuţie exclusivă, potrivit căruia societatea maghiară se obliga să cumpere produsele SC C. SRL, să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului şi să nu desfacă produse identice sau similare.
Pe de altă parte, infracţiunea prev. de art. 298 alin. 1 C. pen. nu subzistă nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul susţinând în mod pertinent că nu a avut reprezentarea că broşura nu era destinată publicităţii, un prospect similar fiindu-i remis şi de reprezentantul distribuitorului din Ungaria şi, totodată, făcând dovada că nu a acţionat cu intenţia de a prejudicia interesele părţii civile, ci în ideea existenţei pe piaţa românească şi a unui alt potenţial producător, care, pe cale de consecinţă, putea apela la societatea la care inculpatul era angajat şi de la care primise recomandarea de a identifica şi adăuga în portofoliu noi clienţi.
În consecinţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, înalta Curte, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va dispune achitarea şi pentru această faptă reţinută în sarcina inculpatului T.V.
În raport de această rezolvare dată laturii penale, văzând şi dispoziţiile art. 346 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge pretenţiile formulate de părţile civile C.I.şi SC C. SRL, ca neîntemeiate, constatând ca fapta inculpatului T. nu a fost de natură a produce un prejudiciu părţilor civile, relaţiile contractuale ale acestora cu distribuitorul din Ungaria fiind alterate din alte motive, relevate de reprezentantul acestuia din urmă în declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească.
3. Recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi K.S., precum şi de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREŞTI, ce vizează omisiunea acordării de către instanţa de fond şi cea de apel a cheltuielilor judiciare efectuate de inculpaţii în cazul în care aceştia au fost achitaţi (unul doar parţial), sunt întemeiate.
Prezentul dosar penal s-a constituit urmare plângerii penale formulate de părţile civile C.I.şi SC C. SRL, care au apreciat că inculpatul K.S. şi-a însuşit calitatea de autor al unei opere - cabina salină cu denumirea T.S. realizată cu titlu de noutate de partea civilă C.I.-, iar inculpatul T.V. l-a ajutat în acest scop prin activităţile descrise mai sus. Sesizarea a stat la baza urmăririi penale efectuate de procuror, ce s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a inculpaţilor.
Cum cei doi inculpaţi au fost achitaţi de instanţa de apel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 141 din Legea nr. 8/1996, respectiv art. 26 raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996 - soluţie care, pentru considerentele expuse la pct. C.1, va fi menţinută în recurs prin respingerea recursului parchetului -, iar pe de altă parte inculpatul T.V. va fi achitat de instanţa de recurs pentru infracţiunea de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen. - menţinându-se practic soluţia primei instanţe sub acest aspect (pct. C.2 din prezenta decizie) -, devin incidente dispoziţiile art. 193 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cu care în caz de achitare, partea vătămată este obligată să plătească inculpatului şi părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de acestea, în măsura în care au fost provocate de partea vătămată.
Inculpaţii T.V. şi K.S. au plătit onorariu de expert în sumă de 4.000 RON, reprezentând onorariu expert, iar partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREŞTI suma de 2.000 RON, astfel că, în temeiul art. 193 alin. 5 C. proc. pen., constatând că necesitatea efectuării acestei expertize a decurs din atitudinea procesuală a părţilor civile, Înalta Curte, în baza textului de lege invocat coroborat cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va obliga fiecare dintre părţile civile C.I.şi SC C. SRL la plata a câte 1.000 RON către fiecare dintre inculpaţi, precum şi către partea responsabilă civilmente.
Totodată, inculpaţii au beneficiat de serviciile unui avocat ales care a primit un onorariu total de 6.000 RON, iar partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREŞTI a fost reprezentată de consilierul juridic angajat al acesteia, acesta efectuând şi cheltuieli de transport pentru deplasarea la instanţe, conform centralizatorului şi biletelor de transport depuse la dosarul instanţei de apel (1.154,20 RON), cu precizarea că partea responsabilă civilmente nu a solicitat cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea recursului.
Inculpaţii au făcut dovada onorariului plătit avocatului ales în toate fazele procesuale cu chitanţele eliberate de acesta (în total 6.000 RON), iar cu privire la cheltuielile ocazionate de transportul la instanţe, deşi au solicitat obligarea părţilor civile la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale, au depus doar trei bilete de transport pentru data la care s-a soluţionat recursul (2 februarie 2011), pentru sumele de 60,80 RON - K.S., 31,80 RON - T.V. şi 64 RON - avocatul acestora.
Cum cheltuielile efectuate de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente - cu transportul şi apărarea/reprezentarea în faţa instanţelor de judecată, în cuantumul menţionat mai sus -, nu au fost generate exclusiv de părţile civile C.I.şi SC C. SRL, Înalta Curte apreciază că se impune ca acestea să suporte doar câte 1/3 din aceste cheltuieli (în total 2/3), sens în care, în temeiul art. 193 alin. (5) C. proc. pen., va obliga părţile civile la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi K.S., precum şi de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei recurate pe care a va casa în parte şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpatul T.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., respingând ca neîntemeiate pretenţiile formulate de părţile civile C.I.şi SC C. SRL. Va menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate, respingând totodată, ca nefondat, recursul declarat de parchet, în conformitate cu art. dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Totodată, în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen., părţile civile vor fi obligate la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii, precum şi la plata cheltuielilor judiciare făcute de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente, în conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. (5) din acelaşi cod, pentru considerentele de la pct. B. 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi K.S., precum şi de partea responsabilă civilmente SC R. SA BUCUREŞTI, prin reprezentant legal P.V., împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia recurată şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul Ţ.V. (fiul lui D. şi M., născut la data 16 martie 1946 în com. Dofteana, jud. Bacău) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de divulgare a secretului economic, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.
Respinge pretenţiile formulate de părţile civile C.I.şi SC C. SRL, ca neîntemeiate.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Obligă fiecare dintre părţile civile C.I.şi SC C. SRL să plătească inculpaţilor T.V. şi K.S. câte 1.000 RON (în total 4.000 RON), reprezentând onorariu expert, câte 500 RON reprezentând 1/3 din onorariul avocatului ales (în total 2.000 RON), precum şi câte 15,40 RON ( câte 1/3 din 69,80 + 32,00) către K.S. şi, respectiv câte 10,60 RON (câte 1/3 din 31,80 + 32,00) către T.V., reprezentând 1/3 din cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea la instanţa de recurs a fiecărui inculpat şi a avocatului acestora.
Obligă fiecare dintre părţile civile C.I.şi SC C. SRL să plătească părţii responsabile civilmente SC R. SA BUCUREŞTI suma de câte 1.000 RON (în total 2.000 RON), reprezentând onorariu expert, precum şi suma de câte 192,36 RON reprezentând 1/3 din cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea la instanţele de fond şi apel.
Obligă părţile civile C.I.şi SC C. SRL la plata sumei de câte 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea fondului.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de câte 150 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 899/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 94/2011. Penal → |
|---|
