ICCJ. Decizia nr. 98/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 98/2011
Dosar nr. 423/59/2008
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 216/PI din 30 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 423/59/2008 - 9 mai 2008, Curtea de Apel Timişoara, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarul V.D.T. împotriva rezoluţiilor pronunţate în Dosarele nr. 12/P/2008 şi nr. 399/II/2/2008, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul V.D.T. a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarele nr. 399/II/2/2008 şi nr. 12/P/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii G.L. şi C.V.B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ la data de 15 ianuarie 2008, sus-numitul petiţionarul a solicitat trimiterea în judecată a procurorului C.V.B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece în Dosarul penal nr. 122/P/2007 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.S.T., cercetat pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Cu privire la intimata făptuitoare G.L., petiţionarul a sesizat faptul că aceasta, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ a confirmat rezoluţia procurorului C.V.B. prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.S.T.
A apreciat judecătorul fondului că în mod corect, prin rezoluţiile atacate, procurorul a reţinut că pe calea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul doreşte o nouă verificare a temeiniciei şi legalităţii ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.S.T. şi că această verificare nu mai intră în competenţa procurorului care prin adoptarea rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală s-a dezînvestit, o asemenea competenţă revenind instanţei de judecată.
Pentru rezoluţiile sau ordonanţele adoptate, procurorii nu pot fi trimişi în judecată, chiar şi în cazul în care acestea ar fi netemeinice, după cum nici judecătorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru hotărârile pronunţate, modificarea acestora putând fi realizată numai în căile de atac prevăzute de legea procesual penală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul care în motivele scrise depuse la dosar a susţinut că instanţa de fond nu a analizat criticile pe care Ie-a invocat, nu a avut în vedere faptele reclamate şi nu a argumentat în nici un fel soluţia de respingere a plângerii, rezumându-se la simpla afirmaţie că „intimaţii sunt acuzaţi de petent pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu". În drept, petiţionarul a invocat dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi pe cele ale art. 3859 pct. 9 din acelaşi cod.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de petiţionar cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., „judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Instanţa de fond, conformându-se dispoziţiilor legale sus-menţionate - contrar celor susţinute de recurentul petiţionar - a verificat legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor adoptate de procuror şi atacate de petiţionar în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., apreciind motivat că plângerea petiţionatului nu este fondată.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Rezoluţia nr. 12/P/2008 din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., faţă de procurorii C.V.B. şi L.G., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 205, art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea rezoluţiei, procurorul a reţinut că prin plângerea formulată la data de 15 ianuarie 2008, V.D.T. a reclamat faptul că procurorul C.V.B. a săvârşit infracţiunile sus-menţionate, prin aceea că în Ordonanţa nr. 122/P/2007 din 6 noiembrie 2007 prin care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui P.S.T. în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., a inserat unele împrejurări necorespunzătoare adevărului, a omis să se refere la unele probe concludente, a reţinut în favoarea învinuitului P.S.T. în mod greşit legitima apărare, folosind o argumentaţie contradictorie şi a utilizat termenul de agresor cu referire la petiţionar.
A mai reţinut procurorul, că în aceeaşi plângere, petiţionarul a sesizat faptul că prim-procurorul G.L. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ este coautoare la infracţiunile comise de procurorul C.V.B., prin aceea că a confirmat Ordonanţa nr. 122/P/2007 adoptată în cauza privind pe învinuitul P.S.T. A mai susţinut petiţionarul că prim-procurorul G.L., prin soluţia de respingere a plângerii formulate de el în temeiul art. 278 C. proc. pen., a încercat să acopere falsul intelectual din ordonanţa procurorului C.V.B., care a făcut referire la un martor inexistent (B.D.D.), susţinând că „din eroare a fost trecută martora B.D.D. în loc de B.N. - fiul acesteia având calitate de martor în cauză.
Soluţia de scoatere de sub urmărire penală adoptată de procurorul C.V.B. în cauza privind pe învinuitul P.S.T., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 181 C. pen., a fost menţinută prin Ordonanţa nr. 93/II/2/2007 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ.
Rezoluţia procurorului nr. 12/P/2008 din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, şi care a fost supusă verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 399/II/2/2008 din 18 aprilie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionar.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indiciile săvârşirii de către intimaţii procurori a infracţiunilor reclamate de petiţionar. O soluţie adoptată de procuror şi care este nefavorabilă recurentului-petiţionar nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a procurorului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual sau insultă, în condiţiile în care nu s-a dovedit că procurorul a exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu cu consecinţa unei vătămări a intereselor legale ale petiţionarului sau că în conţinutul soluţiei adoptate a inserat date sau împrejurări necorespunzătoare adevărului de natură a produce consecinţe juridice.
Indicarea greşită a numelui martorului B.D.D. în loc de B.N. constituie o eroare materială care a fost corectată de prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a adoptat Rezoluţia nr. 122/P/2007 din 6 noiembrie 2007 şi nu poate fi considerată o împrejurare de natură a atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în condiţiile în care nu a schimbat cu nimic starea de fapt reţinută de procuror.
De asemenea, Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, că procurorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru soluţiile pe care le adoptă pe baza probelor administrate în cauză, nelegalitatea sau netemeinicia acestora putând fi invocată de partea nemulţumită prin exercitarea căilor de atac în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
În consecinţă, constatând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, recursul declarat de petiţionarul V.D.T. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.D.T. împotriva Sentinţei penale nr. 216/PI din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 94/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1008/2011. Penal → |
|---|
