ICCJ. Decizia nr. 972/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 972/2011
Dosar nr. 1054/42/2010
Şedinţa publică din 11 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 154 din 4 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1954/42/2010, s-a respins ca nefondată plângerea petentei S.A.I., prin reprezentant D.M. împotriva Rezoluţiei nr. 335/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reţinându-se că aceasta este eliptică, nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., în sensul că nu sunt indicaţi făptuitorii, mijloacele de probă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale în raport de faptele reclamate.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Astfel, prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, S.A.I. a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei nr. 335/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind comiterea unor infracţiuni prevăzute de art. 217 C. pen., 208 C. pen. şi 220 C. pen., a cărei parte vătămată ar fi fost petenta.
Plângerea petentei nu a fost practic motivată, ci aceasta a solicitat daune morale de 100.000 RON de la parchet, de la M.A.I., pentru că nu i s-a garantat şi apărat proprietatea precizând că patrimoniul societăţii a fost furat şi distrus.
La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în care s-a pronunţat rezoluţia a cărei desfiinţare se solicită şi Sentinţa nr. 1410 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ - Biroul Faliment, prin care s-a deschis procedura insolvenţei S.A.I. şi a fost numit administrator judiciar C.C. IPURL, societate care a fost de altfel citată în dosar şi care nu a formulat niciun punct de vedere.
După terminarea dezbaterilor la dosarul cauzei a fost ataşată o solicitate a societăţii petente, în vederea amânării judecării, datorită lipsei procedurii de citare şi a lipsei calităţii procesuale a C.C. IPURL.
Judecătorul fondului, soluţionând plângerea şi verificând rezoluţia atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat că în mod corect plângerea petentei este nefondată, pentru considerentele pe care Înalta Curte le apreciază întemeiate şi concordante cu întreg materialul analizat.
Astfel, în rezoluţia atacată s-a reţinut că, iniţial, S.A.I. a solicitat să fie efectuate cercetări faţă de cadre din M.A.I., Poliţia oraşului Mizil, I.P.J. Prahova, procurori şi judecători care au săvârşit împreună cu făptuitorul C.T.C. fapte de distrugere, furt, tulburare de posesie, în anul 2008, faţă de această societate.
Faţă de aspectele învederate şi de actele efectuate în cauză procurorul a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen. întrucât plângerii iniţiale îi lipseşte o condiţie prevăzută pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, şi anume nu sunt descrise în mod concret faptele, nu sunt indicaţi făptuitorii şi nu sunt prevăzute mijloace de probă pentru a fi asimilată vreuneia din modurile de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen.
Într-adevăr, din examinarea plângerii formulată de către petentă la parchet, se constată că aceasta nu precizează în ce mod societatea ar fi fost distrusă, furată sau i s-ar fi tulburat posesia de către cadre din M.A.I., Poliţia Mizil, I.P.J. Prahova, procurori sau judecători ai Judecătoriei Mizil.
În aceste condiţii judecătorul fondului a apreciat în mod corect că plângerea petentei este eliptică şi nu întruneşte prevederile art. 221 sau 222 C. proc. pen.; consecinţă a acestui, fapt rezoluţia procurorului a fost apreciată ca fiind legală şi temeinică.
Pentru considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petent împotriva Sentinţei penale nr. 154 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.A.I., prin D.M., împotriva Sentinţei penale nr. 154 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta-petiţionară, prin D.M., la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 994/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 966/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
