ICCJ. Decizia nr. 956/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 956/2011
Dosar nr. 678/39/2010
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 106 din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petentele R.E. şi C.A., ambele domiciliate în mun. Botoşani, judeţul Botoşani, împotriva Rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din data de 18 iunie 2010 şi din data de 9 iulie 2010, intimată fiind I.M.
A menţinut rezoluţiile mai sus arătate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre petente să plătească statului câte 70 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia din data de 18 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală.
Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut procurorul că, prin plângerea penală formulată, persoanele vătămate R.E. şi C.A. au solicitat a se efectua cercetări faţă de I.M., judecător la Judecătoria Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), comisă prin aceea că aceasta şi-a îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu cu prilejul soluţionării Dosarului civil nr. 10751/193/2007 al Judecătoriei Botoşani, respingându-le în mod greşit acţiunea formulată privind anularea unui contract de vânzare-cumpărare, prin aceasta cauzându-le vătămări intereselor lor legale.
Cu ocazia audierii, persoanele vătămate au declarat că îşi menţin plângerea penală formulată, arătând că magistratul a pronunţat o hotărâre judecătorească nelegală şi netemeinică, în contradicţie cu probele existente la dosar.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, la data de 27 noiembrie 2007, persoanele vătămate R.E. şi C.A. au depus la Judecătoria Botoşani o acţiune civilă prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 16 august 2007 la B.N.P. „G.P."; din municipiul Botoşani, întrucât cumpărătorul I.P. nu le-a achitat integral preţul stabilit.
Acţiunea civilă a făcut obiectul Dosarului nr. 10751/193/2007 al Judecătoriei Botoşani, repartizat spre soluţionare judecătorului I.M.
Prin Sentinţa civilă nr. 2623 din 11 mai 2009 a Judecătoriei Botoşani, s-a respins acţiunea civilă ca nefondată, pe considerentul că nu există nicio cauză de nulitate din cele invocate de reclamante, părţile convenind asupra vânzării-cumpărării imobilului şi înţelegându-se asupra lucrului şi preţului, astfel încât proprietatea s-a strămutat de la vânzător la cumpărător.
Fiind nemulţumite de hotărârea pronunţată, R.E. şi C.A. au declarat recurs, care însă a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin Decizia nr. 847 R din 13 octombrie 2009.
Având în vedere probele existente la dosar, nu s-a probat că judecătoarea I.M. a săvârşit vreo faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceasta, cu ştiinţă, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta a cauzat vătămări intereselor legale ale persoanelor vătămate.
Astfel, s-a stabilit că magistratul a administrat pe parcursul procesului civil toate probele necesare aflării adevărului, iar soluţia pronunţată este rezultatul analizării şi interpretării tuturor probelor existente la dosar şi care au contribuit la stabilirea unei anumite situaţii de fapt şi a regulii de drept aplicabile.
Legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti a fost verificată de către instanţa de control judiciar, cu ocazia soluţionării căii de atac exercitate de către persoanele vătămate, nefiind constatate erori strecurate la judecarea în fond a cauzei.
Împotriva acestei rezoluţii au formulat plângere petentele; a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia din 9 iulie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Se reţine în considerentele acestei rezoluţii că, prin Sentinţa civilă nr. 2623 din 11 mai 2009 a Judecătoriei Botoşani (Dosar nr. 10751/193/2007), judecătoarea a respins acţiunea civilă a petentelor, ca nefondată, cu motivarea că nu există cauză de nulitate în cele invocate de acestea, vânzătoarele petente convenind cu cumpărătorul I.P. asupra vânzării-cumpărării imobilului, înţelegându-se asupra lucrului şi preţului, astfel încât proprietatea s-a strămutat de la vânzător la cumpărător în momentul încheierii tranzacţiei.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este necesar ca inacţiunea sau acţiunea prin care s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane să fie săvârşită cu vinovăţie, iar forma de vinovăţie cerută este intenţia. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voinţă, a efectuat acţiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârşirea acelei acţiuni sau inacţiuni se cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane şi a urmărit acest rezultat (intenţie directă) sau a acceptat producerea lui (intenţie indirectă).
Nemulţumită de modul de soluţionare al plângerii sale, petentele R.E. şi C.A. au formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 68/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la instanţa de fond, în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., învederând că în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen., întrucât aceasta în mod nelegal le-a respins cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu I.P., deşi au probat că preţul cuprins în conţinutul convenţiei nu e unul real, iar valoarea terenului este mult mai mare, iar numitul I.P. le-a indus în eroare, ulterior fiind evacuate în mod abuziv.
Instanţa de fond a apreciat că nu există indicii sau probe din care să rezulte săvârşirea infracţiunii, răspunderea penală a magistraţilor pentru soluţiile date în cauze nu poate fi angajată în lipsa oricăror indicii de comitere de către aceasta a vreunei fapte penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs petentele R.E. şi C.A., solicitând casarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile celor două petente, sub toate aspectele de fapt şi de drept, le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere de către un funcţionar public, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu.
Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârşită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligaţia apărării legalităţii în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Drept urmare, prin art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sub denumirea marginală „abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor” a fost incriminată „fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane”.
Cu referire la cauză, întruneşte elementele constitutive ale unei astfel de infracţiuni îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, printr-o acţiune sau omisiune, de o gravitate care să releve pericolul social concret al infracţiunii, săvârşită cu intenţie şi care să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului.
În cauză, probatoriul administrat nu a confirmat susţinerile petentelor, din acesta nerezultând îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu.
Magistratul judecător a pronunţat soluţia care le-a nemulţumit pe petente pe baza probelor administrate, cu respectarea normelor de procedură, a fost motivată în fapt şi în drept, astfel nu se poate reţine neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă care să fi provocat o vătămare a intereselor legale ale petentelor.
Hotărârile pronunţate de magistraţi sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege şi nu pot constitui fapte penale în funcţie de nemulţumirea părţilor.
A admite această posibilitate ar însemna să se poată cenzura pe cale penală principiul consfinţit în art. 124 alin. (3) din Constituţia României: „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, ceea ce ar reprezenta o atingere adusă statului de drept. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Posibilitatea formulării unor plângeri reprezintă un drept constituţional şi procesual, însă prin intermediul acestuia nu se poate exercita un control asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse în cursul procesului.
Dacă s-ar permite astfel, ar însemna instituirea unor căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea-credinţă, precum şi o insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale.
Plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată.
Acest control priveşte exclusiv temeinicia rezoluţiei de neîncepere a urmării penale, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen. în raport cu cercetările efectuate în cauză, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, în condiţiile determinate de legea procesuală penală.
Drept urmare, instanţa sesizată cu plângerea menţionată nu are temei legal de a se pronunţa ca instanţă de control judiciar în cauza civilă la soluţionarea căreia, într-un alt proces, petentele susţin că s-ar fi încălcat unele dispoziţii procedurale.
Ca atare, lipseşte plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. aptitudinea declanşării unui control judiciar în sensul vizat de petente, al complinirii căilor de atac legal prevăzute şi reformarea hotărârii pronunţate pe această cale mijlocită, aşa încât recursul se constată a fi neîntemeiat şi sub acest aspect.
În concluzie, nepropunând şi ca atare neadministrându-se probe care să releve o altă situaţie de fapt şi vinovăţia intimatei, instanţa de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală şi de instanţa de fond, care să ducă la concluzia săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către persoana nominalizată de către petente, aşa încât simplele afirmaţii ale acestora, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nesusţinute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinţei atacate şi pronunţarea altei soluţii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentele-petente R.E. şi C.A. vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petentele R.E. şi C.A. împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentele-petente la plata sumelor de câte 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 930/2011. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
