ICCJ. Decizia nr. 973/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 973/2011
Dosar nr. 1179/59/2010
Şedinţa publică din data de 11 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 289/PI din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta A.V. împotriva Rezoluţiei din 29 septembrie 2010 dată în Dosar nr. 449/P/2010 şi a Rezoluţiei din 11 noiembrie 2010 dată în Dosar nr. 1185/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care Ie-a menţinut ca temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la 100 RON cheltuieli judiciare fată de stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. obligă a fost obligată petenta la plata sumei de 1.000 RON către intimatul P.C., reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, petenta prin plângerea formulată la 20 august 2010 a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului P.C. din cadrul Baroului de avocaţi Mehedinţi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare care poartă încheierea de dată certă aplicată la 29 decembrie 2009 de către avocatul P.C., încheiat între A.L., care s-a obligat să vândă numiţilor G.V.L. şi G.L. o parte din imobilul situat în Pişchia jud. Timiş, ar fi fost întocmit în fals.
Prin Rezoluţia din 29 septembrie 2010 dată în Dosar nr. 449/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., reţinându-se că intimatul a aplicat menţiunea de dată certă pe înscrisul respectiv conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 republicată, conţinutul acestuia reflectând înţelegerea părţilor, iar textul de lege invocat nu îl obligă pe avocat să verifice situaţia atestată în înscrisul pe care face menţiunea „dată certă" ci doar să ateste identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actului prezentat spre autentificare, astfel că nu se poate vorbi despre săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petenta A.V., care a fost respinsă prin Rezoluţia din 11 noiembrie 2010 dată în Dosar nr. 1185/11/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestor rezoluţii a formulat plângere la instanţă petenta A.V.
Instanţa de fond a constatat că plângerea este nefondată, starea de fapt fiind conturată în mod corect de către procurorul de caz apreciindu-se în mod judicios că în speţa de faţă nu există faptă penală, fiind incidente dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. având în vedere că avocatul are posibilitatea de a aplica menţiunea de dată certă pe un înscris, fără să răspundă de înţelegerea părţilor reflectată în actul respectiv, astfel că nu poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. de către intimatul P.C.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta A.V. invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 16 decembrie 2010, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă.
În această situaţie, întrucât petenta a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând-o totodată pe petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionara A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 289/PI din 16 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 970/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 984/2011. Penal → |
|---|
