ICCJ. Decizia nr. 1025/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1025/2012
Dosar nr.50504/3/2011
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 543 din 19 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul R.M. privind sentinţa penală nr. 1423 din 20 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală (definitivă prin Decizia penală nr. 1342 din 12 martie 2007, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia penală, prin care fusese condamnat la o pedeapsă de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în acord cu referatul întocmit de procuror în baza art. 399 C. proc. pen., că motivele invocate în cererea de revizuire - că este nevinovat de comiterea faptelor pentru care a fost condamnat cu argumentul că numitul I.F., coautor la săvârşirea faptelor de omor deosebit de grav şi tâlhărie şi condamnat prin aceeaşi hotărâre a cărei revizuire se cere, a declarat, în cursul executării pedepsei, că la săvârşirea infracţiunilor nu a participat şi revizuientul R.M., nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de condamnatul revizuient a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 282/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu motivarea că "împrejurarea a fost cunoscută de către instanţa de fond care, de altfel, a şi reţinut că în cursul judecării cauzei atât revizuientul cât şi condamnatul I.F. şi-au modificat poziţia procesuală pe măsura cunoaşterii noilor probe de vinovăţie administrate, încercând fie transferarea de răspundere unul asupra celuilalt, fie asumarea integrală a răspunderii. (dosarul tribunalului)".
Împotriva acestei din urmă decizii condamnatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă, reiterând temeiul de drept, art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi conţinutul cererii iniţiale.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire de cere, a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cererea formulată, revizuentul a precizat că solicită revizuirea sentinţei penale prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii întrucât nu el este autorul faptei ci celălalt inculpat I.F. (condamnat şi acesta pentru aceeaşi faptă).
Analizând actele şi lucrările din dosar înalta Curte constată că motivul invocat de revizuientul condamnat R.M. nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., neconstituind fapte sau împrejurări ce nu ar fi fost cunoscute de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, astfel că în mod temeinic prima instanţă a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă iar instanţa de control judiciar (Curtea de Apel), că apelul este nefondat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.M. împotriva deciziei penale nr. 282/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1026/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 833/2012. Penal → |
|---|
