ICCJ. Decizia nr. 138/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 138/2012
Dosar nr. 532/1/2012
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei la executare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 65 din 17 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva încheierii nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 23/39/2012, privind pe intimatul persoană solicitată P.V.
A casat în parte încheierea atacată numai în ceea ce priveşte luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art. 145 C. proc. pen., dispoziţie pe care o înlătură şi rejudecând:
În temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea persoanei solicitate P.V., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
A dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate.
A menţinut restul dispoziţiilor încheierii recurate.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului persoană solicitată până la prezentarea apărătorilor aleşi în sumă de 160 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut că prin încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2012 pronunţată în dosarul nr. 23/39/2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus, respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava de arestare a persoanei solicitate P.V.
În temeiul art. 103 alin. (8) şi (11) din Legea nr. 302/2004 republicată a luat faţă de persoana solicitată P.V., faţă de care s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată P.V., urmând a respecta următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, jud. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
A atras atenţia persoanei solicitate P.V. asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin.
În temeiul art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată coroborat cu art. 145 alin. (11), măsura dispusă este executorie de la data luării ei.
În temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a fixat un nou termen de judecată la data de 20 ianuarie 2012, ora 08,30, termen în cunoştinţa persoanei solicitate.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 11 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei instanţe, ca autoritate judiciară competentă de executare, mandatul european de arestare nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 emis de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria împotriva persoanei solicitate P.V., solicitând, totodată, luarea măsurii arestării împotriva acesteia.
S-a reţinut în conţinutul mandatului european de arestare că acesta a fost emis împotriva persoanei solicitate P.V. pentru săvârşirea unui număr de două infracţiuni de tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 alin. (1) şi art. 143 cazul al doilea din Codul penal al Austriei.
În fapt, s-a arătat că:persoana solicitată P.V. este suspectată că, în noaptea de 7 aprilie 2005, a pătruns forţat în filiala instituţiei Sparkasse Leobersdorf, a aşteptat acolo sosirea angajaţilor şi i-a constrâns apoi pe aceştia, sub ameninţarea unui pistol, să deschidă seiful şi să-i predea suma de 262.105 Euro în numerar, acţionând împreună cu C.M.P., săvârşind astfel infracţiunea de tâlhărie cu uz de armă.
De asemenea, persoana solicitată este suspectată că, în noaptea de 1 aprilie 2005, acţionând în complicitate cu C.M.P., a pătruns prin efracţie în filiala locală a instituţiei Sparkasse Klagenfurt, a aşteptat până la sosirea angajaţilor, pe care i-a obligat, sub ameninţarea unui pistol, să deschidă seiful şi să-i predarea suma de aproximativ 70.000 Euro, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale unei tâlhării cu uz de armă.
Curtea, faţă de precizările făcute de apărători referitoare la faptul că persoana solicitată ar avea afaceri judiciare în România, a apreciat că se impune a se face verificări sub acest aspect, sens în care, în temeiul art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fixat un nou termen de judecată la data de 20 ianuarie 2012, ora 08,30, termen în cunoştinţa persoanei solicitate, pentru a se efectua adresă către Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în sensul de a comunica dacă persoana solicitată are afaceri judiciare, în caz afirmativ nr. dosarului şi calitatea acestuia, precum şi ce calitate are aceasta în dosarul penal nr. 474/P/2011, privind pe înv. N.C. ş.a.
Totodată, a apreciat că, deocamdată, nu se impune arestarea provizorie a persoanei solicitate şi că luarea împotriva acesteia a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C. proc. pen., este suficientă pentru buna desfăşurare a prezentei proceduri, motiv faţă de care a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de arestare a persoanei solicitate.
Apreciind ca fiind oportună, justificată şi proporţională măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea, în temeiul art. 103 alin. (8), (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, a luat faţă de persoana solicitată P.V. această măsură pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată P.V. va respecta următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, jud. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
S-a atras atenţia persoanei solicitate P.V. asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin.
În temeiul art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată coroborat cu art. 145 alin. (11), măsura dispusă este executorie de la data luării ei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că acesta este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, prin încheierea mai sus-menţionată, s-a dispus respingerea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava de arestare a persoanei solicitate P.V.
În temeiul art. 103 alin. (8), (11) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a luat faţă de persoana solicitată P.V., faţă de care a fost emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, faţă de persoana solicitată P.V., s-au instituit anumite obligaţii ce au fost enunţate anterior.
S-a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (8) şi alin. (11) din Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost modificată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală – care reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare – judecătorul, investit cu punerea în executare a mandatului, verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare.
Dacă persoana solicitată a fost reţinută în condiţiile prevăzute de art. 101 din Legea nr. 302/2004 modificată, reţinerea şi arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţă – judecătorul se asigură că a fost informat despre motivul reţinerii.
Dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 302/2004 stabilesc o procedură diferită pentru situaţia în care persoana solicitată a fost reţinută în caz de urgenţă.
Astfel, în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că „dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română”.
Dispoziţiile enunţate anterior se impun a fi raportate la prevederile art. 101 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit cu care solicitarea transmisă prin Interpol nu echivalează cu mandatul european de arestare.
Atunci când autorităţile judiciare străine au transmis mandatul european de arestare, solicitând punerea acestuia în executare, sunt incidente prevederile art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora „în cazurile prevăzute în alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată, norma fiind imperativă.
Această interpretare se deduce din succesiunea textelor legale enunţate, în condiţiile în care, pe de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara poate fi luată în ipoteza semnalării transmise prin Interpol, iar pe de altă parte, că în toate celelalte ipoteze, această măsură restrictivă de drepturi este legată de „punerea în libertate” a persoanei solicitate, ceea ce presupune, cu necesitate, o stare privativă de libertate iniţială, preexistentă.
Măsura restrictivă de drepturi a obligării de a nu părăsi ţara, poate fi dispusă, ca o alternativă la măsura arestării, dar numai pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în funcţie de durata acesteia.
Cum în cauză autorităţile judiciare austriece au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate P.V. şi cum acest mandat există în materialitatea lui la dosarul cauzei, inclusiv tradus în limba română, se impunea ca judecătorul fondului să dispună arestarea persoanei solicitate şi acordarea unui termen, în măsura în care aprecia că sunt necesare informaţii suplimentare.
În atare condiţii, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Suceava şi a casat în parte încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, numai în ceea ce priveşte luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art. 145 C. proc. pen., dispoziţie pe care a înlăturat-o şi, în rejudecare, a dispus arestarea persoanei solicitate P.V., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.
A dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor încheierii recurate.
II. Prin încheierea nr. 2 din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus admiterea cererii formulată de apărătorii aleşi ai persoanei solicitate, sens în care s-a amânat judecarea cauzei la data de 27 ianuarie 2012.
S-a făcut adresă către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare pentru a comunica dacă, în caz de condamnare, odată predată, persoana solicitată poate fi transferată în condiţiile legii în statul de cetăţenie, garanţie prev. de art. 93 din Legea 302/2004 republicată. S-a solicitat, de asemenea, să se comunice dacă că au fost respectate garanţiile juridice ale persoanei solicitate privind dreptul la apărare la momentul emiterii ordonanţei de reţinere/arestare, al începerii urmăririi penale şi al aducerii la cunoştinţă a învinuirii, precum şi dacă aceasta mai este cercetată şi pentru alte infracţiuni decât cele menţionate în mandatul european de arestare nr. 7 St 96/08p din data de 9 ianuarie 2012, respectiv infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat sau altele.
S-a făcut adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în sensul de a comunica instanţei care este stadiul dosarului nr. 546/P/2011, precum şi dacă în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva persoanei solicitate P.V.
S-a calificat excepţia nulităţii punerii în executare a mandatului de arestare a persoanei solicitate P.V., ca fiind o contestaţie la executare întemeiată pe disp. art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
S-a trimis contestaţia la executare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare, potrivit art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. având în vedere şi disp. art. 461 alin. (1) lit. c) şi art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., conform cărora contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
S-a reţinut ca întemeiate cererile formulate de apărătorii aleşi ai persoanei solicitate şi a apreciat că în cauză se impune solicitarea de informaţii şi garanţii suplimentare autorităţii judiciare emitente, în conformitate cu disp. art. 103 alin. (12) şi art. 93 din Legea 302/2004 republicată,
III. Pe fondul contestaţiei la executare formulată de persoana solicitată P.V., privind punerea în executare a mandatului de arestare nr. 1(EAW) din data de 17 ianuarie 2012 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Înalta Curte are în vedere că aceasta este întemeiată pe disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen. şi vizează, în esenţă, (întrucât toate criticile iterate au fost consemnate în detaliu în practicaua hotărârii de faţă), nulitatea absolută a tuturor formelor executare dispuse în executarea mandatului emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că în procedura executării mandatelor dispuse în temeiul acestei legi se aplică procedura comună prevăzută de Codul de procedură penală. Se apreciază că trebuia să se aplice art. 152 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. pen., deoarece se pretinde că luarea măsurii arestării preventive faţă de o persoană solicitată sau inculpat, indiferent de procedură, are două forme respectiv –forma dispunerii asupra măsurii care include dezbateri asupra fondului şi în calea de atac, de asemenea dispoziţiile instanţei vizând luarea măsurii arestării preventive şi emiterea mandatului de arestare.
O a doua etapă este punerea în executare a mandatului respectiv susţinând că la această etapă se referă contestaţia la executare formulată.
În opinia contestatorului există două posibilităţi de punere în executare a mandatului.
În momentul în care persoana cuprinsă în mandat este prezentă la luarea măsurii arestării preventive, la dispunerea măsurii arestării preventive se înmânează o copie a mandatului persoanei să fie pus în executare.
A doua procedură vizează punerea în executare a unui mandat în momentul în care persoana cuprinsă în acest mandat nu este prezentă la pronunţare sau la momentul în care se dispune luarea faţă de aceasta a măsurii arestării preventive.
Se apreciază de contestator că, acest aspect este arătat în mod nemijlocit în cuprinsul disp. art. 150 C. proc. pen. Astfel trebuie să se înmâneze 2 exemplare ale mandatului organelor de executare care procedează la identificarea şi arestarea persoanei cuprinse în mandat, iar în momentul arestării în raport de art. 152 alin. (3) C. proc. pen. persoana cuprinsă în mandat trebuie condusă de îndată la judecătorul ce a emis mandatul de arestare.
Se mai susţine că modalitatea de executare a mandatului persoanei solicitate încalcă principiul legalităţii şi nu vizează nici una din cele două situaţii prezentate anterior şi că organele de executare a mandatului în cauza de faţă, ofiţerii de poliţie, urmare a încheierii unui proces verbal din care rezultă şi data punerii în executare a mandatului, precum şi identitatea persoanei solicitate prevăzută în cuprinsul mandatului nu pot dispune acest lucru pentru că aceştia nu aveau această competenţă ce este oferită numai judecătorului care a emis mandatul şi care urmează a dispune punerea în executare efectivă, menţionând data şi ora respectivă după depăşirea momentului eventual a unor obiecţiuni în sensul art. 153 sau art. 152 alin. (3) C. proc. pen.
Se conchide aşadar că în contestaţia la executare de faţă se contestă împrejurarea că nu a fost dispusă începerea executării de către judecătorul care a emis mandatul de arestare, aşa cum prevăd dispoziţiile legale învederate anterior.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia nr. 65 din 17 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 278/1/2012, mandatul de arestare nr.1(EAW) din aceeaşi dată şi emis de aceeaşi instanţă, în raport de critica unică şi precizată deja mai sus de apărătorul ales al persoanei solicitată P.V., Înalta Curte are în vedere că, contestaţia la executare de faţă formulată de persoana solicitată nominalizată se priveşte ca nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare, în baza disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte are în vedere cu titlu de premiză că în tiparul cazului de contestaţie la executare - ipoteza de aplicabilitate pretins incidentă de către contestator [art. 461 lit. c) teza I C. proc. pen.] este existenţa unor „nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută”.
Dispoziţiile normative suscitate sunt incluse în Capitolul IV cu denumirea „Dispoziţii comune”, ce face parte din titlul III cu denumirea „Executarea hotărârilor penale” C. proc. pen. şi vizează hotărâri care se pronunţă asupra fondului cauzei.
Or, este esenţială arătarea că disp. art. 103 alin. (13) teza II din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală statuează că „dispoziţiile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.
Astfel, norma de trimitere mai sus menţionată generează consecinţa şi că în materia arestării persoanei solicitate, prin simetrie disp. art. 153 C. proc. pen. cu denumirea „ Obiecţii în ceea ce priveşte identitatea” şi procedura de rezolvare a acestora derogă esenţialmente de procedura instituită prin disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen.
Această chestiune este întărită prin aceea că în cadrul Titlului IV „ Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale” C. proc. pen. în cadrul Capitolului I „Măsurile preventive” şi respectiv în cadrul Secţiunii IV „Arestarea preventivă”, este instituită în mod expres prin disp. art. 152 alin. (1), (4) inclusiv C. proc. pen., o procedură autonomă derogatorie de executarea mandatului de arestare emis.
Or, în cadrul acestei proceduri speciale, derogatorii şi care vizează doar materia arestării preventive, inclusiv a persoanei solicitate pentru executarea unui mandat european de arestare - motivele invocate de contestator şi anume că a fost prezent la data şi locul emiterii de către instanţa de recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că nu i-a fost confirmat acelaşi mandat de arestare după emiterea lui (când prin ipoteză, el nu mai era prezent în faţa aceleiaşi instanţe emitente), precum şi aspectul că nu i-a fost trecută ora de începere a executării acelui mandat, nu se încadrează în unicul caz de aşa-zisă contestare şi anume, „ridicarea de obiecţii în contra-executării mandatului numai în ceea ce priveşte identitatea” – în sensul disp. art. 153 alin. (1) C. proc. pen. – (ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât contestatarul nu ridică o atare obiecţie) şi doar în consecinţa dispunerii măsurii arestării cu lipsa inculpatului în sensul disp. art. 150 alin. (2) C. proc. pen. – aşa cum pretind disp. art. 152 alin. (2) C. proc. pen.
Aşadar, ipoteza de aplicabilitate a contestării mandatului de arestare(dar riguros spus a formulării de exclusive obiecţii numai în ceea ce priveşte identitatea), coroborată cu aceea de a surveni în consecinţa neascultării sale (întrucât persoana în cauză este dispărută, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată – subipoteze avute în vedere limitativ de art. 150 alin. (2) C. proc. pen.) nu se regăseşte în speţa de faţă, deoarece persoana solicitată P.V. a fost ascultată de către instanţa de fond a Curţii de Apel Suceava după ce a fost legitimată şi întrebată fiind a arătat că a primit un exemplar al mandatului european de arestare tradus în limba română, a luat la cunoştinţă despre conţinutul acestuia şi nu este de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară solicitantă – chestiuni consemnate expres în practicaua încheierii nr. 2 din 11 februarie 2012 a Curţii de Apel Suceava; mai mult, persoana solicitată a fost prezentă în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a dezbătut recursul declarat de procuror, având ca obiect arestarea sa în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Pe de altă parte, întrucât Legea specială nr. 302/2004, modificată nu prevede cerinţa audierii persoanei solicitate în recurs, iar mandatul de arestare al acesteia nr. 1/2012 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are un conţinut conform, în totalitatea cerinţelor stabilite prin disp. art. 151 alin. (3) C. proc. pen.; Înalta Curte pe calea unui silogism juridic şi logico formal conchide şi priveşte ca nefondată contestaţia la executare de faţă, formulată de persoana solicitată P.V.
Văzând şi disp. art.192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoană solicitată P.V. privind punerea în executare a mandatului de arestare nr. 1(EAW) din data de 17 ianuarie 2012 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1054/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
