ICCJ. Decizia nr. 1036/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1036/2012

Dosar nr. 2288/98/2011

Şedinţa publică din 05 aprilie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa penală nr. 179/F din 25 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 2288/98/2011, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.F.P. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

A făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea de probe biologice.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 13 martie 2011 la zi.

S-a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă minoră, G.G., prin reprezentanţi legali, G.T. şi G.L.

A fost obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul la 1.250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru a asigura părţii civile minoră asistenţă juridică, în sumă de 150 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa nr. 146/P/2011 din 4 mai 2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. 2288/98/2011 din 05 mai 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.F.P. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

S-a reţinut în actul de inculpare că în ziua de 12 martie 2011, profitând de imposibilitatea minorei G.G., în vârstă de 13 ani, de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu aceasta raport sexual normal.

În faza urmăririi penale s-a procedat la administrarea unui material probator complet şi complex, precum: procesul-verbal de conducere în teren, de examinare a obiectelor de vestimentaţie ale victimei şi autorului, planşele foto, declaraţiile inculpatului, victimei şi martorilor, raportul de constatare medico-legală a părţii vătămate minore şi referatul de evaluare psihologică a acesteia, referatul de evaluare a inculpatului, alte înscrisuri şi procese-verbale.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, declarând personal că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu solicită administrarea de probe şi regretă cele întâmplate.

În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în faza urmăririi penale a rezultat că fapta inculpatului este stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Ca urmare, toate împrejurările de fapt ale cauzei fiind lămurite, pe baza probelor de la urmărirea penală, urmare a aplicării procedurii simplificate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul T.F.P. locuieşte în sat Iazu, comuna Scânteia şi are un spaţiu comercial închiriat pe raza localităţii Murgeanca, unde societatea IF STAR T.E., ce aparţine soţiei, are un punct de lucru (magazin şi bar).

În data de 12 martie 2011, în jurul orelor 14⁰⁰, inculpatul se afla singur la magazin, ocupându-se atât de vânzare, dar şi de marfa cu care recent se aprovizionase.

În acest interval de timp a venit martorul R.N.V., care, după ce a luat ceva de mâncare, şi-a luat şi o bere pe care a consumat-o pe terasa magazinului. Imediat a sosit şi martorul A.L., pentru a-şi cumpăra un pachet de ţigări, după care a rămas împreună cu R.N.V., întrucât acesta l-a cinstit cu o bere.

În timp ce R.N.V. şi A.L. erau pe terasă la magazin, a venit partea vătămată G.G., de 13 ani, însoţită de fratele său mai mic, de 8 ani, G.C.M., dar şi de un alt băieţel din familie, de 2 ani, pentru a cumpăra pâine pe datorie.

Partea vătămată face parte dintr-o familie numeroasă formată din 9 copii, mama G.L. şi tatăl G.T., iar veniturile provin din alocaţia acestora, ajutorul social şi banii câştigaţi de tată, ca zilier. Din acest motiv cei din familia G.I. alimente pe datorie de la magazinul administrat de cei din familia T., alimentele erau trecute într-un caiet, iar când primeau alocaţia achitau ce cumpăraseră în avans.

În acelaşi mod au procedat şi în ziua de 12 martie 2011 când mama, G.L., i-a trimis pe G. şi pe fratele său M. la magazin să cumpere pâine, pentru că era gata masa.

Minora G.G. prezenta deficienţe de ordin psihic, urmare a unui decalaj între dezvoltarea cronologică şi cea psihologică, astfel încât deşi ca vârstă biologică avea la acel moment 13 ani, vârsta mintală nu depăşea 5 ani, deci un nivel al gândirii şi limbajului limitate, se exprimă cu greutate, în cuvinte puţine şi redundante, fiind practic încadrabilă într-un grad de handicap. Tocmai aceste aspecte, de altfel cunoscute de inculpat, l-au încurajat în comiterea faptei, profitând de imposibilitatea fetei de a aprecia gravitatea celor întâmplate şi sperând că minora nu va putea relata evenimentul persoanelor din familie.

În momentul în care au cerut pâinea, T.F.P. a refuzat şi l-a trimis pe M. acasă după un bilet din care să rezulte că într-adevăr vroiau să cumpere pâine.

După ce M. şi cu copilul în vârstă de 2 ani au plecat acasă după bilet, inculpatul T.F.P. a rămas cu G., a închis uşa magazinului, care însă până în acel moment fusese larg deschisă, după care a împins-o în magazia din spate, fără să o lovească în vreun fel.

Aici inculpatul T.F.P. a aşezat-o pe spate, pe un suport din scândură, i-a dat pantalonii jos până la genunchi (nu avea chiloţi pe ea), i-a pus mâna în zona genitală şi i-a introdus degetul în vagin, fapt care i-a produs durere, după care inculpatul şi-a desfăcut şiretul cu care erau legaţi pantalonii, s-a aşezat peste ea şi a introdus penisul în vagin, aceasta a ţipat din nou de durere, fapt care l-a determinat să renunţe. S-a ridicat, s-au îmbrăcat cu pantalonii atât inculpatul cât şi fata şi au ieşit amândoi, prin spate, în magazin. Inculpatul a mers să deschidă uşa şi la scurt timp a revenit M. cu un bilet pe care era scris „4 pâini” şi o semnătură. După ce a dat biletul inculpatului, copiii au primit în schimb cele 4 pâini şi câte o prăjitură, apoi au plecat cu toţii spre domiciliu, situat la circa 450-500 metri faţă de magazin.

La câţiva metri de magazin s-au întâlnit cu mama lor care, îngrijorată că întârzie, le-a ieşit în cale. Imediat ce s-au întâlnit, G. i-a spus că inculpatul a închis-o în magazin şi că şi-a bătut joc de ea. G.L. i-a cerut socoteală inculpatului pentru ceea ce făcuse, iar T., în replică, a făcut-o "panaramă” şi a ameninţat-o cu acte de violenţă.

Imediat, G.L. a mers la postul de poliţie, împreună cu minora şi au depus plângere împotriva lui T.F.P., după care copila a fost prezentată medicului legist pentru examinare.

Conform Raportului medico-legal din 13 martie 2011, G.G. prezintă o deflorare recentă ce poate data din 12 martie 2011.

În declaraţiile sale iniţiale, inculpatul a negat comiterea faptei de viol, dar despre faptul prezenţei celor trei copii în magazin, trimişi să cumpere pâine, acesta a relatat încă de la început, iar susţinerile sale se coroborează cu cele ale victimei minore şi ale martorilor G.I. şi G.P., surorile părţii vătămate, G.C.M., G.L., A.L. şi R.N.V.

Potrivit procesului-verbal de conducere în teren, semnat de martorul asistent, D.E., minora i-a condus pe criminalist şi pe reprezentanţii organului de cercetare penală, în magazia unităţii, arătându-le inclusiv podeţul din scândură pe care s-a consumat fapta.

Urmare a verificării coşului de gunoi din magazin, s-a descoperit biletul purtând menţiunea "4 pâini” şi o semnătură indescifrabilă.

Aspectul că acest bilet a fost scris şi semnat de o persoană din familia victimei, rezultă, indubitabil, din declaraţiile martorilor G.I. şi G.P., aceleaşi martore declarând că au fost surprinse de solicitarea inculpatului, obiceiul fiind de a le da pâine pe datorie, fără nicio dovadă scrisă din partea părinţilor.

Martorele au relatat şi despre obiceiul ca G., copil cu deficienţe psihice, să fie supravegheată îndeaproape şi să nu fie lăsată singură în afara curţii.

Mărturiile celor două surori ale părţii vătămate minore sunt sincere şi explică comportamentul mamei, îngrijorată de întârzierea copiilor şi în special a G., oprită la magazin de inculpat, plecând în întâmpinarea fetei.

În faza urmăririi penale s-a procedat inclusiv la verificarea vestimentaţiei purtată de inculpat la momentul comiterii faptei, încheindu-se proces-verbal şi realizându-se planşe foto în acest sens.

S-a constatat astfel că inculpatul purta pantaloni legaţi cu un şiret, şiret care nu se putea observa (fiind acoperit de pulover) decât în ipoteza în care acesta ar fi dorit să se dezbrace.

Această constatare a confirmat relatările detaliate ale părţii vătămate referitor la procedeul inculpatului de a închide uşa magazinului, a o duce într-o cameră din spate şi a o viola, minora susţinând, printre altele, că inculpatul şi-a dat pantalonii jos, desfăcându-şi un şiret cu care erau legaţi.

De altfel, martora G.P. a menţionat că minora i-a povestit cum inculpatul o mai "închisese” în magazin în urmă cu ceva timp, ceea ce poate demonstra hotărârea inculpatului de a comite fapta şi întări convingerea instanţei în sensul vinovăţiei acestuia.

Toate acestea, înscrisuri, procese-verbale, declaraţii, inclusiv raportul medico-legal, ce evidenţiază o deflorare recentă, se constituie în probe irefutabile ale vinovăţiei şi care, alături de depoziţiile martorilor A.L. şi R.N.V., au fost, în opinia instanţei de fond, suficiente pentru a pronunţa condamnarea inculpatului.

Astfel, martorul A.L. ştie că inculpatul i-a trimis pe cei doi băieţi înapoi acasă, pentru a obţine un bilet scris, iar pe fată a oprit-o la magazin.

Martorul, aflat pe terasa barului, a văzut când inculpatul a închis uşa, pentru ca timp de aproximativ 20 de minute nimeni să nu intre şi să nu iasă din magazin. Acelaşi martor a asistat inclusiv la discuţia ulterioară dintre inculpat şi mama minorei, a auzit acuzaţiile acesteia din urmă, aduse inculpatului, în sensul că şi-ar fi bătut joc de fata sa, cât şi reproşurile inculpatului, cum că aceasta îi este răsplata după ce le-a asigurat mâncare toată iarna.

Aceleaşi aspecte sunt relatate în mare şi de către celălalt martor, R.N.V., lipsa unor amănunte din declaraţiile acestuia datorându-se şi aşezării sale, pe terasa barului, cu spatele spre uşa magazinului.

Relevantă este şi afirmaţia aceluiaşi martor, A.L., referitor la rugămintea inculpatului de a spune că el s-ar fi aflat tot timpul pe terasă, în compania celor doi clienţi.

După cum martora G.I. declară, iar numita G.L. confirmă, că, la câteva zile de la incident, s-a prezentat la ei acasă soţia inculpatului, oferindu-le bani în schimbul retragerii plângerii.

Toate aceste încercări de a se disculpa, ale inculpatului, nu sunt decât dovezi ale vinovăţiei sale, fapta sa fiind indubitabil stabilită, iar datele oferite de probele administrate în faza urmăririi penale, suficiente pentru a se pronunţa o hotărâre de condamnare.

S-a reţinut, în drept, în raport şi de vârsta victimei, dovedită cu actele de stare civilă, aflate la fila 58 ale dosarului de urmărire penală, că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

Pentru infracţiunea săvârşită, inculpatului T.F.P. i s-a aplicat o pedeapsă, la stabilirea căreia au fost avute în vedere criteriile generale obligatorii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): limitele speciale de pedeapsă, prevăzute de textul de lege incriminator, urmare a reducerii cu o treime, conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei determinat de împrejurările săvârşirii, urmarea produsă şi persoana inculpatului.

Referitor la persoana inculpatului, instanţa de fond a apreciat că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa oferă informaţii suficiente pentru stabilirea unei pedepse.

În conformitate cu dispoziţiile art. 65 C. pen., Tribunalul a aplicat, pentru infracţiunea de viol, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe care a individualizat-o, în funcţie de natura şi gravitatea faptei comise, de persoana inculpatului, cu respectarea aceluiaşi principiu al proporţionalităţii, care cere deci existenţa unei legături perceptibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi de situaţia persoanei afectate.

În raport de natura şi încadrarea juridică a faptei şi de dispoziţiile Legii nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice în conformitate cu art. 7.

Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că partea vătămată, minoră, prin reprezentanţi legali G.T. şi G.L., a solicitat numai daune morale, în cuantum de 4.000 lei, invocând cauzarea unui prejudiciu sufletesc.

Nu s-au solicitat daune materiale şi nici nu s-au prezentat date concrete cu privire la existenţa şi întinderea unei pagube materiale.

În opinia Tribunalului, în raport şi de dispoziţiile art. 17-18 C. proc. pen., faţă de gravitatea abuzului sexual comis, vârsta victimei şi consecinţele fireşti ale unei asemenea fapte, este indubitabilă producerea unei suferinţe psihice acesteia.

În raport de dispoziţiile procedurale menţionate şi de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., acţiunea civilă promovată în cauză a fost admisă, iar la cuantificarea în concret a daunei morale, instanţa de fond a avut în vedere, pe lângă precizările părţii civile şi recunoaşterile inculpatului, scopul condamnării la plata lor şi care nu poate constitui, nicidecum, o îmbogăţire fără just temei, dar şi persoana victimei, care în raport de nivelul dezvoltării sale psihice, nu poate aprecia realmente gravitatea celor întâmplate, fapt ce va fi de natură să o facă să treacă mai uşor peste acest eveniment traumatizant, ceea ce nu justifică însă regretabila faptă comisă, de a profita de naivitatea unui asemenea copil.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul T.F.P. care, personal şi prin apărătorul ales, a solicitat reindividualizarea pedepsei stabilite de instanţa de fond, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 86¹ C. pen., având în vedere vârsta sa, că este căsătorit şi are două fete de 28 şi 30 ani, că nu are antecedente penale, că fapta comisă a recunoscut-o şi o regretă, că din caracterizarea Consiliului local Valea Ciorii rezultă că în calitate de administrator la un magazin general s-a achitat în mod conştiincios şi corect de sarcinile ce-i reveneau şi că a fost de acord cu despăgubirile de natură civilă, precum şi celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv caracterizări privind persoana sa, apreciind pedeapsa aplicată ca fiind mult prea severă în raport de circumstanţele reale de comitere a faptei precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

În susţinerea motivelor de apel au fost depuse la dosar acte în circumstanţiere, respectiv caracterizări şi o declaraţie notarială.

Prin Decizia penală nr. 229/A din 30 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva sentinţei penale nr. 179/F din 25 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.

Pentru a decide astfel s-a reţinut că soluţia de condamnare a inculpatului T.F.P. este corectă şi se întemeiază pe o interpretare şi apreciere obiectivă a întregului material probator administrat, că prima instanţă a acordat semnificaţia cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului şi a stabilit corect situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului T.F.P.

Cât priveşte pedeapsa stabilită de prima instanţă, s-a apreciat că aceasta a fost corect individualizată, nejustificându-se reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

S-a constatat că prima instanţă, condamnându-l pe inculpatul T.F.P. la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, a realizat o justă individualizare a sancţiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise şi periculozitatea autorului ei, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

În opinia Curţii datele personale favorabile invocate de inculpatul T.F.P., respectiv vârsta, faptul că este căsătorit şi are doi copii, atitudinea sinceră de recunoaştere şi regret a faptei comise, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a fost de acord cu despăgubirile civile pe care de altfel le-a achitat jumătate, astfel cum rezultă din actele depuse, caracterizările favorabile ale Consiliului local al comunei Valea Ciorii, Judeţul Ialomiţa şi ale Consiliului local al comunei Scânteia, judeţul Ialomiţa din care rezultă că acesta are un comportament corespunzător în familie şi societate, referatul de evaluare din care reiese că inculpatul este descris ca o persoană liniştită care, prin comportamentul său, nu a creat animozităţi în rândul cetăţenilor, nu sunt în măsură, în raport cu aspectele anterior arătate, să justifice reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul T.F.P., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10 şi pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la pct. 10 al art. 385⁹ C. proc. pen., a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale. A arătat că, chiar dacă a beneficiat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., instanţa trebuia să se pronunţe asupra cererilor formulate de acesta, respectiv să-i admită sau să-i respingă probele solicitate, respectiv prelevarea de probe biologice solicitate.

Cu privire la pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa este greşit individualizată, întrucât nu au fost aplicate dispoziţiile art. 74 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. şi nu s-a ţinut seama de faptul că a avut o conduită bună, are o familie, are copii, nu a avut antecedente penale şi a colaborat cu organele de urmărire penală.

Recursul este nefondat.

Examinând actele şi lucrările dosarului raportat la criticile formulate, cazurile de casare invocate, art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 şi pct. 14 C. proc. pen., dar şi la dispoziţiile art. 385⁹ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Aşadar, cazul de casare menţionat, invocat de inculpatul T.F.P. prin prisma situaţiei învederate de acesta, vizează omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor cereri, apreciate de inculpat ca fiind esenţiale, cereri care ar fi fost de natură să-i garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului.

Trebuie observat că pentru a opera acest caz de casare este necesar ca cererile să fie formulate cu respectarea condiţiilor legale, iar instanţa să omită a se pronunţa asupra lor sau să le respingă fără a arăta motivele.

Legea mai pretinde ca cererile esenţiale ale părţilor, de natură să garanteze drepturile lor, să influenţeze soluţia procesului, în sensul că cererea trebuie să fie de aşa natură încât să se poată aprecia că, dacă aceasta s-ar fi admis, s-ar fi schimbat soluţia procesului.

Or, în cauză, critica formulată de inculpatul T.F.P. referitoare la faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea de prelevare de probe biologice nu se circumscrie exigenţelor impuse de textul legal sus-menţionat.

În raport de probele administrate şi coroborate în cauză, de solicitarea inculpatului de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., solicitare concretizată, de altfel, în beneficiul acestuia, instanţa a apreciat că toate împrejurările de fapt ale cauzei sunt lămurite, astfel că cererea inculpatului, deşi de natură să garanteze drepturile sale, nu era de natură să influenţeze soluţia procesului.

Cum îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 teza a II-a C. proc. pen. este imperativă şi cumulativă, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat nu este incident în cauza pendinte.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Referitor la persoana inculpatului, instanţa a apreciat că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa oferă informaţii suficiente pentru stabilirea unei pedepse.

În raport de conţinutul acestui referat, de întregul material probator administrat în cauză, s-a apreciat în mod corect că aspecte precum lipsa antecedentelor penale sau atitudinea de recunoaştere a faptei cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală sau atitudinea din faţa instanţei, nu sunt argumente suficiente pentru a convinge, în sensul reţinerii de circumstanţe atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege sau aplicării unei modalităţi fără executare efectivă, aşa cum s-a solicitat.

Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, dar conform datelor inserate în raportul de evaluare nici nu beneficiază de aprecieri favorabile, având în vedere suspiciunea comiterii unei alte infracţiuni de viol în tinereţe, consumul excesiv de alcool, urmat de comiterea unor fapte antisociale, o condamnare penală cu suspendarea executării.

Toate aceste informaţii prezentate în referatul de evaluare şi necontestate de inculpat, sunt de natură a forma convingerea că fapta dedusă judecăţii nu este o întâmplare, cum doreşte inculpatul să arate, în încercarea sa de a-şi contura imaginea unui om drept, familist, cinstit, ci rezultatul unui comportament contrar regulilor de conduită socială.

Contrar solicitării inculpatului, împrejurările săvârşirii faptei nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante, gravitatea acesteia fiind determinată de starea precară a sănătăţii mintale a subiectului pasiv, cunoscută, de altfel, de inculpat, aspect care a facilitat acţiunea acestuia şi i-a întărit încrederea că actul său nu va fi descoperit.

Faptul că inculpatul a acţionat asupra unei minore de 13 ani, cu un evident retard mintal, aflată într-o evidentă imposibilitate de a se apăra, că a încercat iniţial să inducă în eroare organele de urmărire penală, prin declaraţii nesincere, sunt împrejurări care justifică cuantumul pedepsei aplicate, precum şi modalitatea de executare, în regim de detenţie.

Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen., trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana infractorului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

În opinia Înaltei Curţi, datele personale favorabile invocate de inculpatul T.F.P. în susţinerea recursului declarat, respectiv vârsta, faptul că este căsătorit şi are doi copii, atitudinea sinceră de recunoaştere şi regret a faptei comise, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a fost de acord cu despăgubirile civile pe care de altfel le-a achitat jumătate, astfel cum rezultă din actele depuse, caracterizările favorabile ale Consiliului local al comunei Valea Ciorii, Judeţul Ialomiţa şi ale Consiliului local al comunei Scânteia, judeţul Ialomiţa din care rezultă că acesta are un comportament corespunzător în familie şi societate, referatul de evaluare din care reiese că inculpatul este descris ca o persoană liniştită, cu un comportament corespunzător, nu sunt în măsură, în raport cu aspectele anterior arătate, să justifice reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹C. pen.

Pentru considerentele arătate, văzând că nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Văzând dispoziţiile art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 13 martie 2011 la data pronunţării prezentei decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F.P. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 13 martie 2011 la 05 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1054/2012. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 1028/2012. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 1036/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1036/2012. Penal