ICCJ. Decizia nr. 1126/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1126/2012
Dosar nr. 4508/104/2011
Şedinţa publică din 11 aprilie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 117 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1217/104/2008, s-a decis: Admiterea recursului declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 56 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata M.M. S-a casat decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 84 din 1 septembrie 2008 a Tribunalului Olt, Secţia penală, numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. (5) C. pen., pe care le-a înlăturat. A dispus ca inculpata să execute pedeapsa în regim de detenţie. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 1 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 1217/104/2008, a fost condamnată inculpata M.M. (fiica lui G. şi a N.) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Conform art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen. S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83, 84 C. pen., iar în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, coroborat cu art. 65 alin. (2) şi (3), art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani. Totodată, s-a luat act că victima traficului de persoane, martora T.(S.) M.M., nu a formulat pretenţii de natură civilă şi nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: Inculpata şi victima T.M.M. se cunosc din copilărie, ambele locuind în comuna Milcov, judeţul Olt, între ele existând o relaţie amicală. La sfârşitul lunii martie 2007, inculpata, fiind plecată în Italia, a apelat-o telefonic pe T.M.M. propunându-i să vină în Italia, afirmând că i-a găsit un loc de muncă similar cu al său, - baby-sitter, la o familie de italieni. Având încredere în inculpată, victima a acceptat propunerea, însă i-a spus că nu are banii necesari deplasării, împrejurare în care inculpata s-a oferit să-i trimită ea şi în acest sens a depus prin W.U. suma de 200 euro în ziua de 4 aprilie 2007. La data de 6 aprilie 2007 T.M.M. a plecat în Italia unde a fost aşteptată de inculpată însoţită de doi bărbaţi de naţionalitate albaneză. Victima a fost transportată de inculpată şi de cei doi bărbaţi cu un autoturism într-un apartament situat la etajul 9 dintr-un bloc din Milano. Din discuţiile purtate cu inculpata, victima a aflat că a fost indusă în eroare, că nu va lucra ca baby-sitter, că va practica prostituţia „la stradă"; în favoarea sa. Victima a refuzat propunerea inculpatei, motiv pentru care a fost închisă într-o cameră până în ziua de 8 aprilie 2007, fiindu-i luate cartea de identitate şi cartela sim din telefonul mobil. Folosind o cartelă sim, pe care o avea în geantă, victima I-a sunat pe prietenul ei C.M., căruia i-a spus ce i s-a întâmplat .Constatând că victima nu este de acord să practice prostituţia, inculpata a vândut-o pe T.M.M. unor bărbaţi de naţionalitate albaneză cărora Ie-a dat şi cartea de identitate a victimei, iar aceştia au dus-o într-un alt apartament din oraşul Milano, a cărui uşă a fost permanent închisă şi unde, ulterior, au mai venit alţi trei bărbaţi care aveau asupra lor pistoale. în seara zilei de 9 aprilie 2007, cei trei albanezi au mers cu victima la un restaurant, unde victima, sub pretextul că trebuie să meargă la toaletă, a plecat de la masă, s-a îndreptat spre grupul sanitar şi a reuşit să iasă din restaurant. În apropiere a observat un echipaj de carabinieri şi Ie-a cerut ajutorul, spunându-le ce i s-a întâmplat. Victima a fost condusă la unitatea de carabinieri din Lombardia unde a fost audiată şi apoi transportată la un centru de caritate, de unde după câteva zile s-a întors în ţară. Situaţia de fapt expusă a fost stabilită cu declaraţiile victimei, depoziţiile martorilor C.A., C.M., T.M., T.N., T.E. şi cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv formularul W.U. privind transferul sumei de 200 euro de la inculpată şi procesul-verbal încheiat de autorităţile italiene - Regiunea de Carabinieri din Lombardia - Postul CC Milano, Moscova. Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 56 din 16 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, apel ce a vizat modalitatea de executare a pedepsei. Împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi a solicitat casarea ambelor hotărâri pronunţate şi înlăturarea art. 81 C. pen. Recursul s-a apreciat că este fondat. S-a reţinut că potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a persoanei care a comis o faptă penală, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Conform alin. (2) din acelaşi text de lege, prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Articolul 72 C. pen. prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În speţă, s-a arătat că aprecierea instanţei de fond şi a celei de apel asupra posibilităţii de realizare a scopului pedepsei prin aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei este eronată în raport de textele de lege mai sus arătate. Infracţiunea comisă de inculpată - traficul de persoane - este o infracţiune ce prezintă un pericol social ridicat, aspect ignorat de prima instanţă şi de instanţa de control judiciar, iar suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei este o măsură disproporţionată faţă de pericolul social al faptei în contextul infracţional, fenomen care a luat o deosebită amploare internă şi externă. Modalitatea folosită de inculpată pentru a o atrage pe victimă să accepte plecarea în Italia, amăgirea acesteia, plata transportului, urmate, la refuzul victimei de a practica prostituţia, de ameninţări (inclusiv prin prezenţa unor bărbaţi înarmaţi cu pistoale la vedere) violente, lipsirea de libertate relevă un pericol social deosebit de grav al faptei, injust apreciat de cele două instanţe. Pe de altă parte s-a arătat că şi profilul infracţional al inculpatei conduce la aceeaşi concluzie, întrucât făptuitoarea a denaturat adevărul, s-a sustras de la urmărirea penală, a comunicat date fictive referitoare la reşedinţa şi numărul de telefon unde să poată fi contactată, s-a prezentat doar la un termen în faza de cercetare judecătorească, împrejurare în raport de care nu se justifică modalitatea de executare a pedepsei aleasă de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel. În raport de considerentele expuse s-a menţionat că, pedeapsa aplicată inculpatei nu este de natură a realiza prevenţia generală şi specială a pedepsei, motiv pentru care recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost admis, s-au casat hotărârile atacate şi au fost înlăturate dispoziţiile art. 81, 82 şi 71 alin. (5) C. pen., inculpata executând sancţiunea aplicată în regim de detenţie.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea condamnată M.M.,a formulat contestaţie în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 09 noiembrie 2011, sub nr. 4508/104/2011, instanţă care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea I.C.C.J., fixându-se pe rolul acestei instanţe prim termen aleatoriu, la data de 11 aprilie 2012.
În motivele invocate, aceasta a arătat că, pe parcursul soluţionării cauzei penale a avut domiciliul în Italia şi a fost condamnată în lipsă, fără a fi legal citată.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel,potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoștința instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i),cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1)1.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie nu este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării deciziei contestate, respectiv executarea pedepsei aplicată contestatoarei condamnate a început la data de 21 octombrie 2011, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosar, iar contestaţia în anulare a fost formulată conform cererii depusă la data de 09 noiembrie 2011, cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., ultima zi de depunere a contestaţiei în anulare în termenul legal era 01 noiembrie 2011, astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoare şi va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea condamnată M.M. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1217/104/2008.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2012. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 12/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul... → |
|---|
