ICCJ. Decizia nr. 12/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 12/2013
Dosar nr. 5602/3/2012
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 762 din 12 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, ca neîntemeiată.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. b) şi h) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav.
În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare (fapte din perioada decembrie 2006 - 27/28 februarie 2007).
În baza art. 194 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare (fapta din martie 2007).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare în regim de detenţie, cu aplic art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 35 C. pen., după executarea pedepsei principale, s-a dispus că inculpatul va executa şi pedeapsa complementară şi anume interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la 06 ianuarie 2012 la zi.
A fost respinsă acţiunea civilă a părţii civile T.G., ca neîntemeiată.
A fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
A fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 13.092,65 lei despăgubiri civile.
Instanţa de fond a reţinut că, în perioada 27/28 februarie 2007, în locuinţa părţii vătămate T.G. din Bucureşti, sector 5, inculpatul M.M. i-a aplicat părţii vătămate T.G., atât în zona cranio-facială, cât şi toraco-abdominală, numeroase lovituri cu corpuri contondente, cauzându-i leziuni care i-au pus primejdie viaţa şi a lăsat-o fără îngrijiri medicale pe o perioadă de două-trei zile, actele de violenţă fiind săvârşite din interes material, respectiv pentru a determina pe partea vătămată să efectueze acte de dispoziţie cu privire la locuinţa sa şi pentru a înlesni săvârşirea unor infracţiuni de şantaj şi înşelăciune.
Victima a îndurat suferinţe mari, fizice şi psihice, pe o perioadă mare de timp, împrejurări caracteristice omorului săvârşit prin cruzimi.
În luna martie 2007, prin ameninţarea cu moartea, inculpatul M.M. l-a constrâns pe T.G. să dea declaraţii mincinoase în cauza penală nr. 6S6/P/2007 cu privire la identitatea agresorului, cu scopul de a împiedica tragerea sa la răspundere penală.
Această situaţie de fapt s-a dovedit cu probele administrate la urmărirea penală (proces-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşă fotografică; declaraţiile părţii vătămate T.G.; planşă fotografică reprezentând leziunile; CD conţinând înregistrarea declaraţiei date în data de 01 martie 2007; înscrisuri medicale; raportul de constatare medico-legală; procese-verbale încheiate cu ocazia recunoaşterilor din planşă fotografică efectuate de către partea vătămată şi martorii N.A., N.N., P.I., V.C., P.E., N.A., N.N., P.I., L.M., V.A., I.A., I.I., D.F., N.M., C.E., C.M.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică; procese-verbale încheiate cu ocazia efectuării unor investigaţii; înscrisuri privind imobilul din Bucureşti, sector 5 - contracte de vânzare-cumpărare, procură, etc; declaraţiile inculpatului M.M.), dar şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă (care şi-au menţinut, în esenţă, declaraţiile, cele câteva inadvertenţe apărute datorându-se, în principal, scurgerii timpului) şi, în parte, cu declaraţia inculpatului care, audiat la 11 aprilie 2012, a recunoscut în cea mai mare parte săvârşirea faptelor, mai puţin interesul material care a fost mobilul şi scopul săvârşirii infracţiunilor.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav prev. şi ped. de art. 174-175 alin. (1) lit. b) şi h) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., ale infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (acte materiale săvârşite în perioada decembrie 2006-27/28 februarie 2007) şi ale infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în luna martie 2007), texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat.
S-a solicitat de către inculpat înlăturarea dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. (săvârşirea faptei prin cruzimi), dar Tribunalul a respins această cerere deoarece cruzimea inculpatului rezultă din numărul şi intensitatea loviturilor aplicate părţii vătămate în diverse zone ale corpului şi cu diverse obiecte contondente, inclusiv scaun.
S-a reţinut că raportul de expertiză medico-legală face vorbire despre leziunile grave suferite de partea vătămată, mărturie a intensităţii loviturilor primite de la inculpat (contuzie pulmonară, multiple fracturi costale, traumatism toraco-abdominal, fractură rotulă, etc). Ca un corolar al cruzimii manifestate de inculpat, s-a remarcat şi faptul că inculpatul a lăsat victima să zacă 2-3 zile până la internarea sa în spital, amplificându-i astfel suferinţele.
Mai mult decât atât, s-a reţinut că cruzimea inculpatului rezultă şi din faptul că, urmare a intensităţii agresiunilor, a frecvenţei acestora, a lipsei de îngrijire, o parte din rănile părţii vătămate s-au infectat şi suprainfectat, ceea ce a mărit suferinţa acesteia.
În consecinţă, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă, ca neîntemeiată.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea deosebită a faptelor comise, violenţa manifestată de către inculpat, dar şi circumstanţele sale personale.
Astfel, Tribunalul a avut în vedere, în defavoarea inculpatului, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârşite (reliefat de modalitatea de săvârşire, de interesul material urmărit, dar şi de prezenţa concursului de infracţiuni ca stare de agravare a pedepselor).
Tot în defavoarea inculpatului, a fost reţinută şi atitudinea doar parţial sinceră, precum şi faptul că a părăsit teritoriul României în timp ce era cercetat penal, plecând în Cipru.
În favoarea inculpatului, s-a reţinut faptul că până la 39 de ani acesta nu a avut antecedente penale, are 2 copii minori în întreţinere şi a lucrat o mare perioadă de timp (agent de pază).
În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse cu executarea în regim de detenţie, în cuantum uşor superior minimelor legale, pentru a răspunde împrejurărilor în favoarea şi în defavoarea inculpatului.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, în condiţiile în care partea civilă nu a apreciat cuantumul pretenţiilor civile, nici dacă sunt daune morale sau materiale, în lipsa oricărei posibilităţi de evaluare a prejudiciului, acţiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată (a părţii civile T.G.).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.M. care a solicitat reducerea pedepsei, apreciind că este prea mare, să se ţină cont de circumstanţele sale personale şi de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 318/ A din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 762 din 12 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 06 ianuarie 2012 lăzi.
Analizând apelul inculpatului în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, curtea de apel a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută, fiind dovedită cu probele administrate, iar inculpatul nu a criticat în apelul său această situaţie.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că a ţinut cont de gravitatea deosebită a faptelor comise, de pericolul social al acestora, de violenţa manifestată de către inculpat, de modalitatea de acţionare şi de scopul urmărit, fiind avute în vedere, de asemenea, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanţa de fond orientându-se la pedepse uşor peste minimul prevăzut de lege, deşi inculpatul a dat dovadă de o cruzime ieşită din comun.
Solicitarea inculpatului de a se aplica dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, în condiţiile în care este vorba de o infracţiune, respectiv tentativa la omor deosebit de grav, care este exceptată de la această procedură, iar inculpatul nu a fost în totalitate sincer la instanţa de fond care, în faţa cercetării judecătoreşti, a administrat probe.
S-a reţinut că aspectele învederate de către inculpat, care ţin de circumstanţierea sa, au fost avute în vedere de către instanţa de fond, care a dat o eficienţă destul de mare în condiţiile în care a orientat pedepsele către minimul prevăzut de lege.
În concluzie, s-a apreciat că nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei aplicate inculpatului, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, motivată atât în fapt, cât şi în drept.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei, ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, respectiv tentativă de omor calificat şi deosebit de grav prev. şi ped. de art. 174-175 alin. (1) lit. b) şi h) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (acte materiale săvârşite în perioada decembrie 2006 - 27/28 februarie 2007) şi şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită în luna martie 2007).
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile comise, au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că faptele săvârşite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracţiuni, precum şi împrejurările în care au fost comise şi modul de acţionare.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere, se va ţine seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, cruzimea de care a dat dovadă recurentul inculpat faţă de victimă, dar şi comiterea în concurs şi a altor infracţiuni în legătură cu infracţiunea contra vieţii. Pe de altă parte, se constată că datele care caracterizează favorabil persoana inculpatului (persoană muncitoare, care a lucrat în ţară, dar şi în Cipru, care are doi copii minori, a recunoscut şi a regretat faptele comise) au fost avute în vedere de către instanţa de fond atunci când a orientat pedepsele aplicate inculpatului în imediata apropiere a minimului prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate sunt corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 5 ianuarie 2012 la 7 ianuarie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 318/ A din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 5 ianuarie 2012 la 7 ianuarie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1126/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1364/2012. Penal → |
|---|
