ICCJ. Decizia nr. 1364/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1364/2012

Dosar nr. 867/36/2011

Şedinţa publică din 30 aprilie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 215 din 23 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 8569/118/2007, s-a dispus în baza art.182 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 173 raportat la art. 175 lit. a), e) C. pen., condamnarea inculpatului T.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen., pentru infracţiunea de distrugere, a condamnat pe inculpatul T.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare .

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului T.P., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la date fixate la Serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existentă.

2. În baza art. 182 alin. (2) C. pen., pentru infracţiunea de vătămare corporala gravă, a condamnat pe inculpatul C.L. - zis C. (12 clase, fără ocupaţie, căsătorit, are un copil minor, fără antecedente penale), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art 86¹ C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului C.L. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la date fixate la Serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

3. În temeiul art. 26 rap. la art. 182 alin. (2) C. pen., pentru infracţiunea de complicitate la vătămare corporală gravă, a condamnat pe inculpatul G.C. (studii 12 clase, agent de pază, fără loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului G.C., pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la date fixate la Serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 28 februarie 2007 la 28 mai 2007 pentru inculpatul T.P., de la 22 iunie 2007 la data de 5 octombrie 2007 pentru inculpatul C.L.,de la data de 30 mai 2007 la 5 octombrie 2007 pentru inculpatul G.C.

În baza art. 14 alin. 3 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 1003 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G.M.C.

A obligat în solidar pe inculpaţii T.P., C.L. şi G.C. către partea civilă G.M.C., la suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.

A obligat inculpaţii în solidar către partea civilă la plata sumei de 8.700 RON, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale, în care este inclusă şi valoarea anvelopelor - 3.700 RON.

A respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă G.M.C.

A obligat pe inculpaţi în solidar către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti la suma de 3.948,81 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare, pentru perioada 21 februarie 2007 - 2 martie 2007.

A constatat că Spitalul Clinic Judeţean Constanţa nu s-a constituit parte civilă.

A restituit inculpatului T.P. articolele de îmbrăcăminte ridicate de organele de poliţie şi înaintate instanţei de judecată, aflate la Camera de corpuri delicate.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului suma de 1.770 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În seara de 16 februarie 2007, în jurul orelor 21:00, partea vătămată G.M.C., se afla împreună cu prietenul său, martorul M.V., la atelierul de tapiţerie auto al martorului I.E.F., de unde dorea să cumpere o sabie, maşina părţii vătămate fiind parcată în faţa atelierului.

Inculpaţii au observat autoturismul părţii vătămate şi au hotărât de comun acord să-i aplice o corecţie, urmare unei atitudini şicanatoare la adresa acestora şi a prietenilor lor.

După aproximativ 20 de minute, când partea vătămată şi martorul M.V. se pregăteau să plece din atelier, a fost lovit intempestiv, în faţă, cu o rangă, reuşind însă să se retragă în atelier.

În acel moment, inculpaţii au sărit asupra sa, recunoscându-i vocea inculpatului C.L., care striga la ceilalţi inculpaţi să-l lovească, astfel încât partea vătămată s-a refugiat în garajul de lângă atelier, a încercat să sară gardul, dar nu a reuşit, iar când s-a întors cu faţa spre agresori, a fost lovită cu o bâtă de către inculpatul C.L. şi cu un cuţit, respectiv o sabie, de către inculpatul T.P.

Deşi partea vătămată a susţinut că a fost lovită şi de inculpatul G.C., instanţa de fond a reţinut că probele nu confirmă acest lucru, inculpatul nu a pătruns în atelier, rămânând până la plecarea celorlalţi inculpaţi, în apropierea martorului M.V.

În aceeaşi seară, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi internată cu diagnosticul de politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură frontală mediană, fractură de gambă dreaptă deschisă pe două niveluri, fractură de antebraţ stâng, plăgi multiple tăiate la scalp, antebraţe, gambe şi regiunea interscapulo-vertebrală, contuzie cerebrală minoră, fiind supusă intervenţiei chirurgicale.

Potrivit actelor medicale existente la dosarul cauzei, partea vătămată a suferit traumatisme, după cum urmează:

- plăgi contuze epicraniene produse prin lovire cu corp dur şi au necesitat 12 - 14 zile îngrijiri medicale;

- plăgi tăiate epicraniene, produse prin lovire cu corp tăietor (posibil sabie), necesitând 12 - 14 zile îngrijiri medicale;

- leziuni osoase neocraniene şi viscerocraniene produse prin lovire cu corpuri dure, necesitând pentru vindecare 25 zile de îngrijiri medicale;

- leziuni osoase de la nivelul antebraţului stâng, produse prin lovire cu corp dur, necesitând 70 - 80 zile de îngrijiri medicale;

- leziuni la nivelul antebraţului drept, plagă în regiunea interscapulo-vertebrală, leziuni la gamba dreaptă, partea stângă, produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (posibil toporişcă, sabie).

S-a apreciat că leziunile de la nivelul membrelor superioare au caracter de autoapărare, iar leziunile i-au pus viaţa în primejdie prin şoc traumatic şi hemoragic.

În drept, faptele inculpaţilor T.P., C.L. şi G.C. au fost încadrare în dispoziţiile art. 182 C. pen., respectiv art. 26 raportat la art. 182 C. pen.

Pentru inculpatul T.P. s-a reţinut şi infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a apreciat că intenţia inculpaţilor a fost aceea de a lovi partea vătămată, şi nu de a o ucide, astfel că încadrarea juridică corectă se circumscrie dispoziţiilor art. 182 C. pen.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, partea civilă G.M.C. şi inculpaţii T.P., C.L. şi G.C.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei, probele administrate demonstrând intenţia inculpaţilor de a ucide, şi nu de a-i aplica victimei o simplă corecţie.

A solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 lit. a), i) C. pen. şi aplicarea unei pedepse în limitele stabilite prin norma de incriminare.

Partea civilă a criticat hotărârea pentru greşita încadrare juridică a faptei, respectiv greşita soluţionare a acţiunii civile, apreciind despăgubirile acordate ca fiind neîndestulătoare.

Inculpaţii T.P. şi C.L. au solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, achitarea acestora, iar în subsidiar, reţinerea infracţiunii de vătămare corporală şi aplicarea art. 81 C. pen.

Inculpatul G.C. a solicitat achitarea întrucât nu este autorul faptelor.

Prin Decizia penală nr. 1371/P din 15 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea apelurilor inculpaţilor T.P., C.L. şi G.C., împotriva Sentinţei penale nr. 215 din data de 23 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 8569/118/2007, ca nefondate.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de partea civilă G.M.C. - deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, împotriva Sentinţei penale nr. 215 din data de 23 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 8569/118/2007, a desfiinţat hotărârea apelată şi, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a), i) C. pen. pentru inculpaţii T.P. şi C.L., şi cu aplicarea art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) pentru inculpatul G.C.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpaţii T.P. şi C.L. la o pedeapsă de câte 8 ani închisoare şi 3 ani fiecare interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. după executarea pedepsei.

În baza art. 26 - art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.C. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. după executarea pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului T.P. în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) C. pen.

A făcut aplicarea prevederilor art. 57 C. pen. cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate în măsura în care acestea nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen., a obligat pe apelanţii-inculpaţi T.P., C.L. şi G.C. la câte 700 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că inculpaţii, prin lovirea cu intensitate a părţii vătămate cu un cuţit ce avea o lamă de 25 - 30 cm, respectiv o bâtă, în zona capului, au prevăzut că este posibil să cauzeze moartea părţii vătămate şi deşi nu au urmărit acest lucru, au acceptat producerea lui.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile, s-a apreciat că atât cuantumul daunelor materiale, cât şi daunele morale au fost cuantificate în mod corespunzător de prima instanţă, în raport de probele administrate în cauză.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs partea civilă G.M.C. şi inculpaţii T.P., C.L. şi G.C.

Partea civilă a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14, 17, 17² C. proc. pen., solicitând reţinerea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a) şi i) C. pen. raportat la art. 176 lit. a) C. pen. cu consecinţa majorării pedepsei şi a cuantumului despăgubirilor civile.

Recurentul-inculpat G.C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., apreciind că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt. Dat fiind faptul că prezumţia de nevinovăţie nu a fost respectată, se impune achitarea sa.

În subsidiar a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nefiind îndeplinită condiţia privind săvârşirea infracţiunii în loc public, atelierul auto unde a avut loc agresiunea nefiind accesibil publicului, iar la momentul respectiv nu se aflau alte persoane.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 175 lit. i) C. pen. sunt de strictă interpretare, norma de incriminare făcând trimitere la fapta săvârşită în public, şi nu în loc public. De asemenea, a susţinut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹, pct. 17 C. proc. pen., că poate fi reţinută cel mult infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

Ca atare, în principal, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi pronunţarea unei hotărâri de achitare, iar în subsidiar casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

Recurentul-inculpat T.P. a criticat hotărârile pronunţate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 17, 17², 18 şi 14 C. proc. pen.

Sub un prim aspect, s-a invocat greşita încadrare juridică a faptei, în condiţiile în care, din probele administrate nu rezultă că inculpaţii au acceptat posibilitatea producerii decesului părţii vătămate.

S-a invocat raportul medico-legal care nu relevă existenţa unei plăgi înjunghiate şi nici o altă plagă produsă într-o zonă vitală, fiind evidentă intenţia inculpaţilor de a lovi victima, rezultatul produs depăşind intenţia acestora, cauzându-se o vătămare corporală gravă prin punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, sub forma praeterintenţiei.

De asemenea, s-a constatat că leziunile din zona capului nu sunt rezultatul unor lovituri de intensitate ridicată, fiind necesare, pentru vindecare, 12 zile de îngrijiri medicale.

Raportat la starea conflictuală dintre părţi, la împrejurarea că incidentul a durat aproximativ 2 minute, la faptul că leziunile produse, analizate în mod individual, nu au pus în pericol viaţa victimei, se apreciază că în mod eronat, instanţa de apel a reţinut infracţiunea de tentativă de omor calificat.

Pe de altă parte, se reţine că faptele nu au fost săvârşite în public şi nici cu premeditare, ceea ce impune înlăturarea dispoziţiilor art. 175 lit. a), i) C. pen.

A susţinut că decizia instanţa de apel este nemotivată, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. şi aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special.

Recurentul-inculpat C.L. a solicitat casarea hotărârilor şi în rejudecare achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 86¹ C. pen.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 şi 18 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a susţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt fundamentată pe probele administrate, probe care impun reţinerea infracţiunii de vătămare corporală. şi nu tentativă de omor calificat.

Pe de altă parte, era necesar ca instanţa de apel să fi disociat actele de executare ale fiecărui participant, urmând a se observa că pentru inculpatul C.L. nu se poate reţine participaţia sub forma coautoratului câtă vreme declaraţia părţii vătămate nu se coroborează cu restul probelor.

Din această perspectivă, condamnarea inculpatului este - în opinia apărării - rezultatul unei grave erori de fapt.

Pe de altă parte, se invocă greşita reţinere a stării de premeditare, discuţia telefonică purtată de inculpatul G.C. în data de 18 decembrie 2006 nefiind suficientă pentru reţinerea acestei agravante.

Ca atare, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, reţinerea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., cu consecinţe directe în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că în data de 16 februarie 2007, în jurul orelor 21:00, la atelierul de tapiţerie auto SC A.S.S. SRL Constanţa, inculpaţii T.P. şi C.L., în prezenţa coinculpatului G.C., au lovit în mod repetat, prin acţiuni conjugate, partea vătămată G.M.C., folosindu-se de bâte, sabie, topor şi cuţit, producându-i leziuni pe toată suprafaţa corpului, inclusiv la nivelul capului - necesitând pentru vindecare 120 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în primejdie viaţa prin şoc hemoragic şi traumatic.

Examinând declaraţiile părţii vătămate G.M.C., rezultă că, în timp ce se afla la atelierul auto, au venit cei trei inculpaţi având asupra lor o toporişcă, o bâtă, un cuţit şi o sabie.

Inculpatul C.L. a lovit partea vătămată cu o bâtă, iar inculpatul T.P. cu un cuţit şi o sabie. Pe toată durata agresiunii, a fost prezent şi inculpatul G.C., susţinându-i pe ceilalţi doi inculpaţi.

După încetarea agresiunii, partea vătămată a constatat că are piciorul rupt, cerând ajutor martorului M.V., care l-a transportat la spital.

Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile martorului ocular M.V., care a arătat că în timp ce se pregăteau să plece din atelier, în uşa acestuia au apărut cei trei inculpaţi, observând la unul dintre aceştia un cuţit, iar la un altul un topor, toţi sărind asupra părţii vătămate. Conflictul violent a continuat şi în garajul atelierului, martorul încercând să deschidă uşa pentru a-i asigura scăparea părţii vătămate. În momentul în care a încercat să revină în atelier, a fost întâmpinat de inculpatul G.C. care l-a ameninţat cu un pistol, cerându-i să nu se amestece în conflict. După încetarea agresiunii, inculpaţii l-au ameninţat pe martor, atrăgându-i atenţia asupra aspectelor ce le va relata organelor de poliţie.

Declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului M.V. se coroborează şi cu declaraţiile martorului cu identitate protejată P.I., care a arătat că în seara zilei de 16 februarie 2007, când se afla în dreptul atelierului de tapiţerie auto, a observat patru persoane care au intrat în atelier. În timpul anchetei, martorul l-a identificat pe inculpatul T.P., afirmând că acesta avea asupra sa un cuţit cu o lungime de aproximativ 20 cm, cel de-al doilea era înarmat cu o bâtă de tip baseball, iar un altul cu un topor.

De teamă s-a retras în sediul Poliţiei din municipiul Constanţa - fiind în apropiere - iar când a ieşit l-a văzut pe inculpatul T.P. înţepând roţile autoturismului părţii vătămate, ce era parcat în faţa atelierului auto.

Aceleaşi aspecte sunt relevate şi de martorul cu identitate protejată V.Ş., dar şi de martorul I.E.F., administratorul atelierului de tapiţerie. Relevante sunt afirmaţiile acestui martor care, cu ocazia reaudierii sale, a arătat că inculpatul T.P. l-a contactat telefonic în 22 februarie 2007, prin intermediul unei alte persoane, cerându-i să declare faptul că în conflict au fost implicate mai puţine persoane.

Probele testimoniale (care conturează locul, împrejurările şi durata agresiunii) se impun a fi coroborate cu foaia de observaţie clinică - partea vătămată fiind internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu diagnosticul politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură frontală mediană, fractură gambă, antebraţ, plăgi multiple la scalp, antebraţe, gambe şi regiunea interscapulo-vertebrală - dar şi cu rapoartele de expertiză medico-legale care descriu, în detaliu, leziunile cauzate victimei, acestea fiind produse prin lovire cu corpuri dure, dar şi cu obiecte înţepător-tăietoare, posibil sabie sau cuţit.

Leziunile constatate la nivelul membrelor superioare au avut caracter de autoapărare, toate acestea punându-i victimei viaţa în primejdie prin şoc traumatic şi hemoragic.

În raport de starea de fapt reţinută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită indubitabil prin probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, fiind relevată contribuţia fiecăruia la săvârşirea faptei.

Înţelegerea anterioară a inculpaţilor, deplasarea acestora împreună la atelierul în care se afla partea vătămată - între aceştia existând o stare conflictuală, ultimul incident având loc, potrivit susţinerilor inculpatului G.C., în urmă cu trei săptămâni - şi agresarea acesteia cu obiecte apte să producă moartea, de la o distanţă mică, pe toate zonele corpului, demonstrează fără dubiu, că inculpaţii au prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care chiar dacă nu l-au urmărit, l-au acceptat, ceea ce atrage răspunderea penală pentru infracţiunea de omor calificat.

Cât priveşte contribuţia fiecăruia la comiterea infracţiunii, este unanim acceptat în literatura de specialitate şi în practica judiciară că participaţia, sub forma coautoratului, subzistă şi în ipoteza în care nu toţi participanţii contribuie în aceeaşi măsură la producerea rezultatului, esenţial fiind ca acţiunile simultane sau succesive săvârşite de fiecare participant să se completeze reciproc şi toate împreună să alcătuiască activitatea unică, indivizibilă, considerată în ansamblu, activitatea de săvârşire a faptei, indiferent de contribuţia fiecăruia.

Ca atare, există participaţie la infracţiunea de omor, respectiv tentativă la omor, atunci când inculpaţii au acţionat împreună, lovind concomitent sau succesiv victima, cu bâte, topor, sabie, cuţit, precum şi cu pumnii şi picioarele, în mod repetat şi cu o deosebită intensitate, neavând relevanţă care sau dacă vreuna dintre loviturile aplicate victimei au fost mortale.

Fiind circumstanţe reale, acestea se răsfrâng şi asupra complicilor, în speţa de faţă şi asupra inculpatului G.C., prezent pe toată durata conflictului, el însuşi ameninţând unul dintre martori cu pistolul.

Ca atare, criticile inculpaţilor în sensul reţinerii infracţiunii de vătămare corporală gravă sau de vătămare corporală sunt nefondate.

Nefondate sunt şi criticile ce privesc - în raport de analiza expusă anterior - eroarea gravă de fapt.

În ceea ce priveşte reţinerea agravantelor prevăzute de art. 175 lit. a) şi i) C. pen., Înalta Curte are de făcut următoarele observaţii:

Esenţa premeditării constă în punerea la cale, pregătirea, plănuirea acţiunii. Pentru a putea reţine premeditarea, legea cere îndeplinirea următoarelor condiţii: a) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul executării infracţiunii. Durata acestui interval nu este fixă şi nici nu poate fi stabilită apriori revenind instanţei de judecată, ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei; b) activitatea psihică a inculpaţilor de chibzuire asupra modului cum vor săvârşi fapta; c) în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul săvârşirii faptei, inculpaţii să treacă la efectuarea unor acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei.

Agravanta premeditării presupune un proces care se desfăşoară în psihicul inculpatului, o concentrare a forţelor sale psihice, elemente ce reflectă o mai mare periculozitate a făptuitorului care înţelege să procedeze metodic, cu calm, pentru realizarea faptică a hotărârii sale infracţionale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile enunţate, starea conflictuală dintre părţi fiind recunoscută de însuşi inculpatul G.C., suplinită prin ameninţările telefonice adresate victimei anterior comiterii faptei. Deplasarea la locul faptei nu a fost întâmplătoare, inculpaţii având asupra lor cuţit, sabie, bâtă de baseball, asigurându-se de reuşita lor infracţională.

În fine, în ceea ce priveşte agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., Înalta Curte reţine că acest element circumstanţial al omorului calificat a fost introdus prin Legea nr. 140/1996, fapta fiind mai gravă atunci când este săvârşită în public, pe de o parte datorită sistemului de insecuritate ce este transmis opiniei publice, iar pe de altă parte, datorită periculozităţii infractorului care, în acest caz, nu evită să acţioneze, în dispreţ faţă de ceilalţi membrii ai societăţii.

Noţiunea de faptă săvârşită în public este explicată în art. 152 C. pen., existând cinci ipoteze în care fapta se consideră săvârşită în public.

În speţa de faţă este incidentă ipoteza prevăzută de art. 152 lit. b) C. pen., fapta fiind considerată a fi săvârşită în public şi atunci când a fost comisă în orice alt loc accesibil publicului, cu condiţia ca acel loc să fie deschis publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane. În acest caz, legea cere o publicitate reală, adică prezenţa efectivă a publicului.

În cauză, condiţia este îndeplinită, atelierul de tapiţerie fiind deschis, accesibil publicului, actele de violenţă fiind percepute în mod direct de cel puţin două persoane, respectiv martorii C.V. şi I.E.F., administratorul atelierului.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod corect a evaluat gradul de pericol social al faptelor, aplicând fiecărui inculpat pedepse de natură a fi asigurat scopul acestora.

Cât priveşte recursul părţii civile, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat atât în ceea ce priveşte reţinerea agravantei prevăzută de art. 176 lit. a), cât şi sub aspectul despăgubirilor acordate.

Sub primul aspect, în condiţiile în care agresiunea a durat aproximativ 2 minute, nu se poate reţine intenţia inculpaţilor de a pricinui victimei suferinţe fizice sporite care să atragă incidenţa agravantei prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţele au acordat despăgubiri în limita dovedirii acestora, fiind acordate şi daune morale.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă G.M.C. şi de inculpaţii T.P., C.L. şi G.C.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă G.M.C. şi de inculpaţii T.P., C.L. şi G.C. împotriva Deciziei penale nr. 137/P din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumelor de câte 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 12/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul...		ICCJ. Decizia nr. 14/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1087/2012. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1126/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 12/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 14/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.), favorizarea infractorului (art. 264 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1405/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1407/2012. Penal