ICCJ. Decizia nr. 1139/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1139/2012
Dosar nr. 1446/104/2009
Şedinţa publică din 12 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 130 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.N., împotriva sentinţei penale nr. 32 din 9 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1446/104/2009.
A fost admis apelul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei penale nr. 32 din 9 martie 2010, a fost desfiinţată sentinţa pe latură penală, au fost înlăturate disp. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi au fost aplicate disp. art. 76 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul D.N.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către partea civilă şi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 32 din 9 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii menţionate în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 341/P/2008 şi în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen.
S-a respins cererea formulată de inculpatul D.N. prin intermediul apărătorului ales, privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen. menţionată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 341/P/2008, în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.N. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată, pentru inculpat, pedeapsa complementară privativă de drepturi - art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. corob. cu art. 64 C. pen. - prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.
În baza art. 861C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicată inculpatului pe o durată de 7 ani termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen. din care 4 ani pedeapsa aplicată şi 3 ani interval de timp stabilit de instanţă.
În baza art. 863alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să fie supus următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a fi controlate mijloacele de existenţă.
Potrivit disp. art. 863alin. (2) C. pen. datele prev. de lit. b), c) şi d) s-au comunicat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei aplicate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege dispuse şi prin prezenta hotărâre.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea pietrei folosită de inculpat la comiterea faptei - piatră având greutatea de 5,33 kg, lungimea de 20 cm, lăţimea de 15 cm, grosimea de 13 cm astfel cum a fost descrisă de agenţii de poliţie conform procesului-verbal încheiat la data de 06 octombrie 2008 şi planşa fotografică, piatră identificată şi ridicată potrivit procesului verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data de 07 septembrie 2008 şi planşa fotografică, trimisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt - Tribunalului Olt odată cu sesizarea acestei instanţe conform adresei nr. 341/P/2008 din 01 aprilie 2009.
În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 998, 999 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă R.I.M. şi a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 6.000 RON reprezentând daune morale.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 998, 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 modif. prin O.G. nr. 72/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, s-a admis acţiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a fost obligat inculpatul D.N. şi la plata către acest spital a sumei de 275,29 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate R.I.M. în perioada 07 septembrie 2008 - 09 septembrie 2008 în secţia neurochirurgie, sumă reactualizată conform indicelui de inflaţie până la data plăţii.
S-a constatat că inculpatul şi-a manifestat expres voinţa de a achita despăgubirile civile reprezentând cheltuieli de spitalizare reactualizate la data plăţii solicitate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova; s-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu s-a constituit parte civilă în cauză conform adresei din 08 mai 2009.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal, din care 300 RON din cursul judecăţii şi 500 RON din cursul urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 341/P/2008 din 31 martie 2009, în baza art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.N. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. constând în aceea că la data de 7 septembrie 2008, în urma unui conflict cu victima R.I.M., cu un pietroi l-a lovit în cap, cauzându-i leziuni care au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
Prin acelaşi rechizitoriu, în baza art. 267 C. proc. pen. s-a propus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
În baza disp. art. 54 rap. la art. 38 C. proc. pen. s-a dispus disjungerea soluţionării cauzei privind pe învinuiţii D.N., I.R., învinuitul minor D.B.I. şi partea vătămată R.I., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
S-a arătat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost sesizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina cu dosarul penal nr. 4071/P/2008, în care a fost emisă ordonanţa de declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe D.N., R.I., R.I.M., R.T.I., G.F. şi R.T. sub aspectul infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., reţinându-se că în seara zilei de 7 septembrie 2008, în jurul orei 20,30 a avut loc o altercaţie între G.F., R.T., R.I.M., R.I. precum şi D.N., că acesta din urmă a suferit leziuni ce au necesitat 12-13 zile îngrijiri medicale, iar R.I.M. a fost lovit cu un pietroi în zona capului de către D.N. care i-a provocat leziuni ce au necesitat 30-40 zile îngrijiri medicale.
S-a menţionat că după efectuarea urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a rezultat următoarea situaţie de fapt:
D.N., I.R. şi minorul D.B.I. precum şi părţile vătămate R.I. şi R.I.M. au locuit pe raza localităţii S., jud. Olt; inculpatul D.N. a trăit în concubinaj cu I.R. şi din relaţiile acestora a rezultat minorul D.D.I.; I.R. a fost sora părţii vătămate R.I. şi mătuşa părţii vătămate R.I.M.
În seara zilei de 6 septembrie 2008, partea vătămată R.I.M., la discoteca din localitate, a avut un incident cu verişorul său, minorul D.B.I., fiul inculpatului. S-a arătat în acest sens că D.B.I. a avut un conflict cu mai mulţi tineri din municipiul Bucureşti, iar în conflict a intervenit partea vătămată şi a încercat să aplaneze scandalul, împrejurare în care verişorul său D.B.I. a insultat-o şi i-a solicitat să nu intervină în acest conflict.
În ziua de 7 septembrie 2008 în jurul orei 16,00, partea vătămată R.I.M. s-a deplasat la un magazin situat în piaţa din localitatea S., jud. Olt şi în timp ce s-a aflat în apropierea magazinului s-a întâlnit cu mătuşa sa, I.R., mama minorului D.B.I., aceasta din urmă adresându-i insulte, motivându-şi gestul că în urmă cu o seară i-ar fi agresat fiul. În timp ce partea vătămată R.I. s-a aflat la poarta locuinţei sale a venit socrul său Ş.I. care i-a relatat că sora sa I.R. l-a insultat şi ameninţat pe fiul său R.I.M. Ulterior, partea vătămată R.I. s-a deplasat la domiciliul surorii sale, unde l-a găsit la poartă pe inculpatul D.N., a încercat să stea de vorbă cu el relatându-i că sora sa şi, respectiv concubina lui, precum şi fiul său, D.B.I., l-au ameninţat şi îl ameninţă pe fiul său R.I.M. cu bătaia şi i-au adresat injurii.
În aceste împrejurări inculpatul D.N. l-a lovit pe cumnatul său R.I., l-a tras în curte şi a continuat să-l lovească peste picioare cu un topor, iar în ajutor au venit şi I.R. şi fiul său D.B.I. care l-a rândul lor au lovit-o pe partea vătămată R.I.
S-a reţinut că după terminarea conflictului partea vătămată R.I. însoţit de fiul său R.I.M. şi nepoţii săi R.Io. şi R.M. s-au deplasat la Postul de Poliţie S. pentru a depune o plângere împotriva inculpatului D.N., I.R. şi minorului D.B.I. şi, totodată, şi inculpatul D.N., I.R. şi minorul D.B.I. s-au urcat în autoturismul proprietate personală şi s-au deplasat la Postul de Poliţie S., pentru a reclama cele întâmplate, întrucât şi inculpatul D.N. a suferit leziuni corporale care au fost produse de R.I. ca răspuns la agresiunea declanşată de inculpatul D.N.
Cum la sediul Postului de Poliţie S., jud. Olt nu s-a aflat nici un lucrător de poliţie, s-a declanşat din nou un conflict între inculpatul D.N. şi partea vătămată R.I.M., întrucât aceasta din urmă i-a reproşat inculpatului că l-a agresat pe tatăl său R.I. şi că i-a produs multiple leziuni corporale. Ca urmare a acestui reproş, inculpatul D.N. a ameninţat-o pe partea vătămată R.I.M. cu moartea, i-a adresat injurii, iar de jos, din faţa gardului ce împrejmuieşte Postul de Poliţie S. a luat un pietroi masiv şi cu acesta l-a lovit în cap pe R.I.M.
S-a mai arătat că urmare a loviturii aplicate cu intensitate de inculpatul D.N., partea vătămată R.I.M. a căzut la pământ în stare de inconştienţă, astfel că viaţa i-a fost pusă în primejdie, în ajutorul victimei intervenind mai mulţi martori care s-au aflat în apropiere. La scurt timp la faţa locului a venit o ambulanţă care a transportat victima la Spitalul Judeţean Slatina, a fost diagnosticată cu fractură fronto-temporal dreapta, cu deplasare; contuzie frontală dreapta şi hematom epicranian fronto-temporal dreapta, iar ca urmare a tratamentului medical acordat competent şi la scurt timp viaţa victimei a putut fi salvată şi datorită profesionalismului de care au dat dovadă medicii de la Spitalul de Urgenţă Craiova.
S-a reţinut, din rapoartele de constatare medico-legală din 5 noiembrie 2008 al Institutului de Medicină Legală Craiova şi din 27 februarie 2009 al Serviciului de Medicină legală al Jud. Olt, că partea vătămată R.I.M. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, că leziunile nu i-au pus în primejdie viaţa.
Referitor la faptul că în rapoartele medico - legale s-a precizat că partea vătămată deşi a prezentat multiple leziuni la nivelul capului acestea nu i-au pus în primejdie viaţa, procurorul a apreciat că această precizare nu are nicio relevanţă juridică din punct de vedere al încadrării faptei comisă de inculpatul D.N. în tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen.
La încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului s-a avut în vedere faptul că acesta a acţionat cu intenţia de a ucide victima, scop în care a luat din apropiere un pietroi în greutate de 5,330 kg şi cu acesta a lovit victima cu intensitate provocându-i leziuni grave la nivelul capului, arătându-se că din cele două rapoarte medico-legale s-a constatat că în urma loviturilor aplicate de inculpatul D.N. părţii vătămate R.I.M. acesteia i s-a produs o fractură cu înfundare fronto-temporală dreapta de 70 mm lungime, cu deplasare şi un hematom epicranian fronto-temporal drept compresiv asupra creierului.
Faţă de aceste aspecte procurorul a concluzionat că dacă victima nu ar fi fost transportată de urgenţă la spital şi nu ar fi primit îngrijiri medicale adecvate, ar fi decedat.
Referitor la măsura preventivă propusă chiar la întocmirea rechizitoriului a fi luată, s-a motivat că “având în vedere fapta săvârşită de inculpat cu un grad ridicat de pericol social şi comportarea nesinceră a acestuia în timpul urmăririi penale se va propune instanţei de judecată prin rechizitoriu arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 zile”.
În ceea ce a privit soluţia disjungerii, s-a menţionat că potrivit situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu, iniţial conflictul a izbucnit între inculpatul D.N., I.R. şi învinuitul minor D.D.I. care au agresat-o pe partea vătămată R.I., ca urmare partea vătămată a ripostat provocându-i la rândul său leziuni corporale inculpatului D.N. S-a arătat că din raportul de constatare medico-legală nr. 280/E din 24 septembrie 2009 a rezultat că părţii vătămate R.I. i s-au produs leziuni ce au necesitat 18 zile îngrijiri medicale, iar lui D.N., partea vătămată i-a produs leziuni ce au necesitat 12-13 zile îngrijiri medicale.
În raport de această situaţie s-a dispus disjungerea cauzei, înaintarea plângerilor formulate de R.I. şi D.N. Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire, fapte prev. şi ped. de art. 180 alin. (2) C. pen.
Cauza privind tentativa la infracţiunea de omor (parte vătămată R.I.M.), a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 1 aprilie 2009 sub nr. 1446/104/2009.
După sesizarea instanţei, însă anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul a formulat cerere de strămutare, cerere ce a fost respinsă ca nefondată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 1159 din 9 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 3933/1/2009.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu adresa din 8 mai 2009 a comunicat că nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât numitul R.I.M. nu a fost înregistrat ca pacient internat, având doar o prezentare la garda U.P.U. la data de 7 septembrie 2008, ora 20,26;
La termenul din data de 15 iunie 2009, după ascultarea inculpatului, instanţa de fond a pus în discuţie propunerea procurorului formulată prin rechizitoriu privind arestarea preventivă şi prin încheierea de şedinţă de la acel termen, s-a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă ca neîntemeiată. Încheierea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 676 din 25 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1867/54/2009, prin care s-a respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva încheierii menţionate, ca nefondat.
La termenul din data de 14 decembrie 2009 reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii scrise privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din infracţiunea menţionată în rechizitoriu ca fiind prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor calificat cu indicarea completă a temeiului de drept respectiv art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., inculpatul asistat de apărător ales solicitând amânarea cauzei în raport de această cerere.
La termenul următor - 11 ianuarie 2010 şi apărătorul ales al inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice însă din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.
Ambele cereri au fost puse în discuţie la termenul din data de 11 ianuarie 2010 potrivit art. 302 şi art. 334 C. proc. pen., iar instanţa a dispus asupra acestora la soluţionarea cauzei.
Analizând probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 07 septembrie 2008, partea vătămată R.I.M., în timp ce s-a deplasat spre un magazin din comuna unde a locuit - S., jud. Olt, s-a întâlnit cu I.R. - mătuşa sa (sora tatălui), concubina inculpatului şi în faţa locuinţei acesteia şi a inculpatului au purtat o discuţie contradictorie, mătuşa sa i-a adresat cuvinte jignitoare şi injurii, reproşându-i că l-ar fi lovit pe fiul său minor D.B.I. cu o seară în urmă la discoteca din comună. La acest incident dintre partea vătămată şi mătuşa sa, inculpatul nu a participat, dimpotrivă, fiind în curte şi auzind discuţia i-a solicitat concubinei sale să vină în curte şi să nu mai spună nimic părţii vătămate astfel cum a declarat chiar partea vătămată cu prilejul audierii nemijlocite de către instanţă. În timpul discuţiilor dintre partea vătămată şi mătuşa sa, pe drum a trecut bunicul părţii vătămate care s-a deplasat apoi la domiciliul tatălui părţii vătămate-R.I. poreclă „C.”, căruia i-a spus că I.R. i-a adresat injurii şi cuvinte jignitoare nepotului său-partea vătămată R.I.M. Ulterior, tatăl părţii vătămate s-a deplasat la locuinţa surorii sale-I.R. şi a inculpatului; la poartă l-a găsit pe inculpat şi a purtat o discuţie cu acesta despre comportamentul anterior al numitei I.R., discuţia degenerând într-un conflict între cei doi care s-au injuriat şi lovit reciproc, aspect recunoscut chiar de inculpat în declaraţia dată în faţa instanţei, acesta precizând însă că incidentul a fost iniţiat de tatăl părţii vătămate care a intrat în curtea locuinţei sale, l-a prins cu mâinile de gât apoi s-au înjuriat şi lovit reciproc. Cu privire la începutul acestui incident tatăl părţii vătămate a susţinut însă că inculpatul a fost cel care a început să-i adreseze injurii şi l-a lovit cu pumnul, aspecte similare fiind declarate şi de martora R.C. care a susţinut că, observând aceste aspecte a plecat să-l anunţe pe fiul numitului R.I. - partea vătămată R.I.M., iar pe drum s-a întâlnit şi cu concubina inculpatului căreia i-a spus despre incident.
După acest incident, inculpatul împreună cu concubina sa I.R., fiul lor D.D.I. şi martorul C. au plecat la Postul de Poliţie S., unde nu s-a aflat niciun agent de poliţie, iar ulterior a ajuns şi partea vătămată R.I.M. însoţit de verişorii săi R.T.I., R.M., R.G.I. şi G.F.
Partea vătămată R.I.M. îndreptându-se spre inculpat i-a cerut explicaţii cu privire la incidentul anterior reproşându-i că l-a lovit pe tatăl său R.I., moment în care inculpatul i-a adresat injurii şi i-a spus că-l va lovi şi pe el, apoi a luat de jos o piatră (identificată ulterior de organele de poliţie şi stabilindu-se că avea greutatea de 5,33 Kg) şi de la o distanţă de aprox. 3 m a lovit partea vătămată în zona capului, partea vătămată căzând la pământ pierzându-şi cunoştinţa. Persoanele aflate în apropiere respectiv tatăl părţii vătămate R.I. şi martorii G.F., R.M. şi R.T.I. i-au acordat primul ajutor şi au anunţat salvarea; la scurt timp la faţa locului a venit o ambulanţă care a transportat partea vătămată la Spitalul Judeţean Slatina de unde a fost apoi transferat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a fost internat în perioada 07 septembrie 2008 - 09 septembrie 2008 în secţia neurochirurgie.
În urma loviturii partea vătămată a fost diagnosticată cu fractură fronto-temporal dreapta, cu deplasare; contuzie frontală dreapta şi hematom epicranian fronto-temporal dreapta, iar din actele medico-legale efectuate în cauză - raportul de constatare medico legală din 5 noiembrie 2008 efectuat de Institutul de Medicină Legală Craiova şi raportul de constatare medico legală din 27 februarie 2009, din 5 noiembrie 2008 efectuat de Serviciul de Medicină legală Jud. Olt, a rezultat că partea vătămată R.I.M. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale şi nu au pus viaţa victimei în primejdie.
Situaţia de fapt expusă a reieşit din declaraţiile părţii vătămate date pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, declaraţii care s-au coroborat potrivit disp. art. 75 C. proc. pen. cu declaraţiile martorilor care au observat în mod direct incidentul din apropierea Postului de Poliţie dintre inculpat şi partea vătămată: R.M., R.T.I., R.G.I., martori care au relatat că inculpatul a avut în mână o piatră mare, martorii R.T.I., R.G.I. declarând constant atât pe parcursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti că inculpatul a luat de lângă curtea Postului de Poliţie piatra respectivă, identificată de organele de poliţie şi a lovit partea vătămată în zona capului, cu raportul de constatare medico legală din 5 noiembrie 2008 efectuat de Institutul de Medicină Legală Craiova şi raportul de constatare medico legală din 27 februarie 2009, din 5 noiembrie 2008 efectuat de Serviciul de Medicină legală Jud. Olt în care au fost descrise leziunile suferite de partea vătămată, conform menţiunilor anterioare şi în parte şi cu declaraţiile celorlalţi martori care au relatat aspecte privind prima parte a incidentului.
Referitor la celelalte incidente din ziua respectivă pentru care s-a dispus prin rechizitoriu disjungerea, din cuprinsul adreselor emise la data de 28 ianuarie 2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, a rezultat că în dosarul de urmărire penală nr. 4071/P/2008 a fost începută urmărirea penală faţă de numiţii D.N., R.I., I.R. şi D.D.I. pentru infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., fiind comunicate ulterior şi rezoluţiile privind începerea urmăririi penale, respectiv rezoluţia din data de 7 mai 2009 emisă de agentul de poliţie din cadrul Postului de Poliţie S., prin care în temeiul art. 228 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de cele 4 persoane menţionate pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., reţinându-se că aceasta constă în faptul că la data de 7 septembrie 2008 părţile s-au lovit reciproc, R.I. suferind leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale, iar D.N. a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 12-13 zile îngrijiri medicale. Începerea urmăririi penale a fost confirmată în temeiul art. 228 alin. (1)-(3) C. proc. pen. prin rezoluţia procurorului din data de 7 mai 2009.
Declaraţia martorei I.R. - concubina inculpatului şi mătuşa părţii vătămate - în sensul că pe parcursul incidentului din faţa Postului de Poliţie inculpatul nu a luat nicio piatră de jos şi nu a lovit partea vătămată, nu au putut fi reţinute de instanţă, nu numai datorită subiectivismului generat de relaţia de concubinaj cu inculpatul, care nu le-ar putea exclude de plano, dar aceasta s-a impus pentru că declaraţiile acesteia nu s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă examinate în ansamblu şi în vederea stabilirii adevărului aşa cum au impus dispoz. art. 6 alin. (2) C. proc. pen., care au infirmat susţinerile acestei martore. În ceea ce a privit declaraţiile celorlalţi doi martori propuşi de inculpat Z.A. şi D.A. (fiul inculpatului) s-a constatat că nu au fost concludente pentru stabilirea situaţiei de fapt, întrucât aceştia nu au observat incidentul dintre părţi, ambii martori precizând expres acest aspect cu prilejul audierii de instanţă. Declaraţia martorului Z.A. a fost însă relevantă cu privire la circumstanţierea inculpatului şi a fost avută în vedere sub acest aspect.
S-a apreciat, de către instanţa de fond, împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, nesusţinută de probe concludente şi nu a fost de natură să demonstreze nevinovăţia sa câtă vreme mijloacele de probă enumerate anterior, examinate în ansamblu şi în vederea stabilirii adevărului, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, a demonstrat implicarea sa în comiterea infracţiunii descrise-lovirea părţii vătămate R.I.M. cu o piatră. Cu atât mai mult cu cât şi disp. art. 69 C. proc. pen., prevăd expres că „declaraţiile inculpatului şi făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.
Având în vedere toate probele administrate, dispoziţiile art. 63 alin. (2), art. 69, art. 75 C. proc. pen. privind analizarea probelor în ansamblu şi în vederea stabilirii adevărului, fiind coroborate toate acestea, instanţa a apreciat că sunt realizate cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta a existat, a constituit infracţiune-tentativă la infracţiunea de omor, elementul material al laturii obiective fiind acţiunea inculpatului D.N. de a lovi partea vătămată cu o piatră în zona capului; sub aspectul laturii subiective s-a reţinut vinovăţia inculpatului în forma intenţiei indirecte prev. de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât toate circumstanţele comiterii faptei, obiectul contondent folosit, zona corpului vizată-capul victimei, denotă că inculpatul ar fi putut să prevadă rezultatul mai grav al faptei - moartea victimei şi chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, modul în care a acţionat a determinat concluzia că a acceptat producerea acestuia.
În raport de această situaţie de fapt, Tribunalul a apreciat că, în mod corect, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, însă încadrarea juridică a acestei infracţiuni nu a fost stabilită complet în rechizitoriu, considerent pentru care, astfel cum s-a solicitat şi de reprezentantul Ministerului Public pe parcursul cercetării judecătoreşti, s-a dispus schimbarea acesteia în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. A fost necesar a se stabili concret şi complet încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii; ori în faţa instanţei aceasta nu a fost posibil decât în cadrul instituţiei procesuale a schimbării încadrării juridice reglementată expres de art. 334 C. proc. pen., întrucât a privit stabilirea textelor legale care a incriminat fapta comisă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, iar operaţiunea juridică de încadrare juridică a constat chiar în identificarea şi stabilirea dispoziţiei sau dispoziţiilor legale care a vizat fapta concretă.
Fapta săvârşită de inculpat, aşa cum a rezultat din ansamblul probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, constând în aceea că la data de 07 septembrie 2008, în faţa Postului de Poliţie S., jud. Olt, pe fondul unor incidente anterioare între membrii familiilor celor două părţi - partea vătămată fiind nepotul de frate al concubinei inculpatului, inculpatul D.N. a lovit partea vătămată R.I.M. cu o piatră de aprox. 5,33 Kg în zona capului, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale de la data producerii care nu i-au pus în primejdie viaţa, conform raportului de constatare medico legală din 27 februarie 2009 efectuat de Serviciul de Medicină legală al Jud. Olt şi raportul de constatare medico legală din 5 noiembrie 2008 efectuat de Institutul de Medicină Legală Craiova, respectiv fractură fronto-temporală dreaptă 71mm. lungime cu deplasare şi hematom epicranian fronto-temporal drept, contuzie frontală dreapta, frontal bilateral tumefacţie de 10/5cm., temporal drept zona excoriată de 2/1cm. cu crustă brună şi temporo-zigomatic drept, tumefacţie de 3/3 cm., pe faţa vestibulară a buzei inferioare echimoză violacee de 1/1cm. şi paramedian stâng 2 plăgi cu margini neregulate de 0,5 cm, a întrunit în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen.
Pentru a se aprecia asupra infracţiunii de tentativă la omor calificat s-au avut în vedere circumstanţele concrete în care a acţionat inculpatul, precum şi jurisprudenţa constantă inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că intenţia de a ucide s-a dedus nu numai din rezultatul mai grav sau mai puţin grav al loviturilor aplicate ci din toate împrejurările în care a fost săvârşită fapta, astfel că dacă inculpatul a aplicat cu intensitate lovituri cu un obiect contondent în direcţia capului şi victima a scăpat cu viaţă datorită unor circumstanţe independente de voinţa inculpatului - în cauză partea vătămată a suferit printre altele o fractură fronto-temporală, ceea ce denotă că intensitatea loviturii a fost mare, iar obiectul folosit identificat de organele de poliţie conform considerentelor expuse era apt să producă un rezultat grav, intenţia a fost caracteristică tentativei la infracţiunea de omor, întrucât sub aspectul laturii subiective inculpatul a manifestat o atitudine indiferentă faţă de rezultatul faptei sale, în condiţiile în care a lovit victima puternic cu un obiect contondent apt a produce moartea, iar lovitura a vizat zonă vitală a corpului.
Pentru reţinerea formei calificată a tentativei la infracţiunea de omor instanţa de fond a avut în vedere locul săvârşirii faptei, respectiv loc public în sensul prev. expres de dispoz. art. 152 lit. a) C. pen., potrivit cărora „fapta se consideră comisă în public când a fost săvârşită într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană”, cu atât mai mult că în cauza dedusă judecăţii la incident au asistat mai multe persoane, martorii menţionaţi.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv „dispoziţiile Părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală”.
Astfel, s-a ţinut seama de circumstanţele concrete în care a acţionat inculpatul, în urma existenţei unor incidente anterioare între membrii familiilor celor două părţi, ultimul fiind produs ca urmare a deplasării tatălui părţii vătămate la domiciliul inculpatului şi reproşul acestuia pentru comportamentul surorii sale, respectiv concubina inculpatului pentru care nu a putut fi însă făcut responsabil inculpatul, cu atât mai mult cu cât pe de o parte incidentul dintre partea vătămată şi mătuşa acestuia nu fusese unul grav - discuţii contradictorii astfel cum au fost descrise anterior - iar pe de altă parte, inculpatul chiar a încercat să aplaneze acel incident, solicitându-i concubinei sale să nu mai spună nimic părţii vătămate şi să intre în curte, faptul că anterior incidentului dedus judecăţii între părţi au existat relaţii apropiate având în vedere şi relaţiile de rudenie dintre concubina inculpatului şi partea vătămată, astfel cum a rezultat şi din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt în care s-a menţionat că însăşi bunica părţii vătămate (mama numitului R.I. zis „C.” tatăl părţii vătămate) a susţinut că inculpatul manifestată un comportament corespunzător în familie şi societate, că a fost sufletist şi a oferit ajutor necondiţionat chiar şi tatălui părţii vătămate R.I., despre acesta din urmă afirmând că deşi a fost fiul său l-a considerat vinovat de degradarea relaţiilor de familie, faptul că inculpatul nu a fost cunoscut cu antecedente penale aşa cum a rezultat din fişa de cazier judiciar ataşată, comportamentul corespunzător al inculpatului confirmat şi de martorul Z.A. care a declarat că inculpatul a fost o persoană liniştită şi a ajutat oamenii din jur. Conduita bună a inculpatului a rezultat şi din caracterizarea de la locul de muncă - I.S. din care a rezultat că a fost angajat ca şofer la această unitate, a fost o persoană liniştită, respectuoasă, şi-a ajutat colegii la nevoie şi şi-a îndeplinit cu seriozitate sarcinile de serviciu.
Pe lângă conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii aşa cum a rezultat din probele administrate, având în vedere şi atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii - prezentarea în faţa organelor judiciare, respectiv prezentarea acestuia la termenele stabilite de instanţă, precum şi pe parcursul urmăririi penale, Tribunalul a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
Ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a redus pedeapsa principală ce a fost aplicată inculpatului sub minimul special prev. de textul legal incriminator, respectiv la pedeapsa de 4 ani închisoare, instanţa de fond a precizat că aceasta a fost de natură să realizeze scopul preventiv, educativ şi coercitiv prev. de legiuitor în art. 52 C. pen., fiind respectate şi disp. art. 76 alin. (2) C. pen.
Referitor la solicitarea avocatului ales al inculpatului în concluziile formulate de a se reţine scuza provocării, instanţa de fond a apreciat că a fost neîntemeiată, întrucât nu s-a dovedit că partea vătămată ar fi manifestat o atitudine care să poate fi echivalată cu o provocare şi să fi determinat săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii în sensul prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi prin urmare a reţinut această circumstanţă atenuantă legală. Motivul invocat în acest sens că provocarea ar fi constat în aceea că partea vătămată i-a cerut explicaţii inculpatului în legătură cu conflictul avut anterior cu tatăl său, nu a putut fi asimilat provocării reglementate de disp. art. 73 lit. b) C. pen.
În ceea ce a privit modalitatea de executare a pedepsei principale s-a constatat că în cauză sunt realizate cerinţele art. 861C. pen. atât cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate - 4 ani închisoare, cât şi celelalte cerinţe reglementate de dispoziţiile legale menţionate, în sensul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, aşa cum a reieşit din fişa de cazier judiciar, dar şi cu privire la persoana inculpatului, iar instanţa a apreciat că scopul pedepsei a putut fi atins chiar fără executarea pedepsei închisorii în detenţie având în vedere toate aspectele expuse. Totodată şi prezentarea inculpatului în instanţă la termenele stabilite, factorii de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracţional menţionaţi în referatul de evaluare -„frecventarea unui anturaj format din persoane cu comportament prosocial, angajamentul la locul de muncă, existenţa regretului pentru incidentul creat din motive care nu ţineau de el şi identificarea reacţiilor indezirabile manifestate în timpul conflictului, interesul şi implicarea în activităţi constructive la nivelul gospodăriei proprii”, preponderenţa acestora în raport de cei doi factori care s-a menţionat că ar putea fi de natură să accentueze comportamentul infracţional (existenţa unor tipare de gândire disfuncţionale care duc la sentimente de persecuţie şi injustiţie care pot favoriza implicarea în situaţii de risc şi capacitatea scăzută de rezolvare a unor situaţii conflictuale, respectiv autocontrol scăzut în situaţii de criză), perspectivele de integrare socială prezentate în acelaşi referat în sensul că inculpatul a adoptat un stil de viaţă echilibrat, nu a avut comportamente de dependenţă, a fost preocupat de asigurarea bunăstării familiei sale, are un bun angajament la locul de muncă, nu a avut un nivel crescut de agresivitate şi impulsivitate, toate putând constitui resurse individuale în vederea adoptării în viitor a unui comportament acceptat social, că inculpatul a beneficiat de resurse familiale exprimate în suportul afectiv şi moral oferite de concubina sa şi familia sa de origine (şi chiar a mamei concubinei sale conform argumentelor expuse anterior), încercarea de a repara urmările incidentului a rezultat şi din manifestarea expresă de voinţă de a achita cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate, vârsta inculpatului - 49 ani, toate aceste aspecte, precum şi cele prezentate la individualizarea pedepsei principale au fost de natură să determine aprecierea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenţie, iar condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia ar reprezenta un avertisment suficient în măsură să conducă la reeducarea acestuia, la formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială astfel cum a fost prevăzut expres în disp. art. 52 alin. (2) C. pen., să îşi conformeze conduita exigenţelor legii penale în viitor.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât pe de o parte în toată perioada suspendării sub supraveghere inculpatul a avut stabilite măsuri de supraveghere, iar pe de altă parte şi această perioadă a reprezentat un interval de timp în care săvârşirea unei noi infracţiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere cu rea credinţă ar fi putut atrage executarea în totalitate a pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, pedeapsă care nu s-a contopit cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea ulterioară, ceea ce a fost de natură să reprezinte pentru inculpat o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare conform art. 52 alin. (1) C. pen. care să-l determine să-şi cenzureze, cu multă stricteţe şi responsabilitate comportamentul ulterior, să respecte toate normele legale şi valorile sociale.
În ceea ce a privit datele la care inculpatul s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, instanţa a avut în vedere atât art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. dar şi disp. speciale prev. de art. 3 alin. (2) şi art. 4 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, precum şi disp. art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 1239/2000 modif. prin H.G. nr. 747/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 92/2000, potrivit cărora consilierul de probaţiune «trebuie să stabilească în planul de supraveghere numărul, durata, frecvenţa şi locul întrevederilor cu persoana supravegheată». Astfel, s-a dispus că potrivit acestor acte normative speciale care s-au aplicat prioritar, datele la care inculpatul s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, urmează a fi stabilite la întocmirea planului de supraveghere de acest Serviciu căruia instanţa, prin prezenta hotărâre, i-a încredinţat supravegherea inculpatului condamnat.
În cauza dedusă judecăţii, natura infracţiunii comise de inculpat-infracţiune privind integritatea fizică şi viaţa persoanei, faptul că nu a respectat valori sociale importante ocrotite de normele penale, au determinat aprecierea rezonabilă că inculpatului i-a putut fi limitat dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice - art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., sau să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat - art. 64 lit. b) C. pen., măsura aplicării acestor pedepse accesorii fiind proporţională şi justificată.
În ceea ce a privit latura civilă a procesului penal s-a constatat că persoana agresată de inculpat, partea vătămată R.I.M. s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale cu suma de 10.000 RON reprezentând daune morale şi cheltuieli cu spitalizarea, însă cu prilejul audierii nemijlocite de către instanţă a precizat expres că s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON reprezentând daune morale, fără a mai solicita şi alte pretenţii, iar cu privire la cheltuielile de spitalizare a menţionat că nu le-a achitat. Pe parcursul urmăririi penale şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, conform adresei din 23 februarie 2009 s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 275,29 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare necesitate de internarea părţii vătămate R.I.M. în perioada 7-9 septembrie 2008, ataşând în acest sens decontul de cheltuieli şi medicaţia aferentă.
În raport de situaţia de fapt reţinută, prin prisma probelor administrate şi disp. art. 998 – 999 C.civ, conform cărora „orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara”, respectiv săvârşirea de către inculpat a infracţiunii menţionate, instanţa în baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a dispus admiterea acţiunii civile promovate de spitalul menţionat şi obligarea inculpatului la plata pretenţiilor civile formulate de acesta respectiv suma de 275,29 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate R.I.M. în perioada 07-09 septembrie 2008 în secţia neurochirurgie, sumă reactualizată, conform indicelui de inflaţie până la data plăţii.
Pentru a dispune în acest sens instanţa a avut în vedere şi disp. speciale - art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii modif. şi completată prin O.U.G. nr. 72/2006, precum şi înscrisurile ataşate-decontul de cheltuieli şi medicaţia aferentă.
S-a luat act că inculpatul şi-a manifestat expres voinţa de a achita integral aceste despăgubiri civile, făcându-se astfel aplicarea pe lângă dispoziţiile legale menţionate şi a principiului disponibilităţii aplicabil în materie civilă.
De asemenea, în raport de situaţia de fapt reţinută prin prisma probelor administrate şi disp. art. 998 - 999 C. civ. menţionate anterior, respectiv existenţa faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, a prejudiciului produs prin aceasta, vinovăţia inculpatului, precum şi legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului şi cu privire la prejudiciul moral, având în vedere şi disp. art. 14 alin. (5) C. proc. pen., referitoare la daunele morale. Însă acestea au fost stabilite de instanţă având în vedere că inculpatul nu a fost de acord să achite şi suma de bani pentru prejudiciul nepatrimonial produs părţii vătămate invocând lipsa posibilităţilor materiale, iar cuantumul solicitat de acesta - 10.000 RON, în raport de toate circumstanţele cauzei apare ca fiind excesiv.
S-a constatat că solicitarea părţii vătămate privind obligarea inculpatului la plata daunelor morale a fost justificată, întrucât prin fapta comisă inculpatul a produs acestuia un prejudiciu nepatrimonial ce s-a impus a fi reparat, respectiv suferinţe fizice şi psihice inerente acţiunii de lovire şi procesului de vindecare subsecvent, având în vedere leziunile produse ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat, astfel cum au fost descrise anterior conform înscrisurilor medicale, respectiv rapoartelor de constatare medico-legale. Instanţa având în vedere toate împrejurările producerii incidentului, jurisprudenţa Curţii Europene privind reparaţia echitabilă prev. de art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că pretenţiile părţii vătămate au fost întemeiate în parte, iar obligarea inculpatului la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de daune morale către parte vătămată constituită parte civilă ar reprezenta o satisfacţie echitabilă şi ar fi în concordanţă cu trauma psihică şi suferinţa fizică produsă dar şi celelalte circumstanţe concrete ale cauzei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât inculpatul D.N., cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Ministerului Public a criticat greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului datorită reţinerii netemeinice a circumstanţelor atenuante şi a cerut majorarea ei, iar ca motiv de nelegalitate, invocând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în loc de art. 76 alin. (2) C. pen. şi omisiunea aplicării unor pedepse complementare în raport de natura infracţiunii.
Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., apreciind că nu el a fost autorul vătămării victimei, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. şi reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 C. pen., fiindcă, potrivit actelor medico-legale, viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie şi el a avut un comportament bun anterior, a fost provocat de victimă şi familia acesteia, prin acte de violenţă.
Curtea a constatat că apelul inculpatului este nefondat, iar apelul promovat de Ministerul Public este fondat:
În ceea ce priveşte apelul inculpatului, Curtea a apreciat că împotriva acestuia există probe certe şi concludente, care atestă că inculpatul, cu intenţie indirectă, a lovit cu piatra corp - delict, în cap, pe victima - parte civilă, la data de 07 septembrie 2008, fiind exclusă lovirea părţii civile în cap de către o altă persoană.
Astfel, raportul medico-legal a atestat că fractura parietală s-ar fi putut produce prin lovire cu piatra corp-delict, fiind înlăturată deci apărarea inculpatului în sensul că piatra corp-delict nu a fost folosită în lovirea victimei în zona fronto-parietală.
Curtea a concluzionat că vinovăţia inculpatului rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor oculari: G.F. - acesta a susţinut că l-a văzut pe inculpat ţinând în mână un pietroi mare şi a văzut apoi pe victimă căzând la pământ, trăgând concluzia că aceasta a fost lovită de inculpat cu piatra, R.M. - care a spus că l-a văzut pe inculpat luând de jos un pietroi cu care a aplicat o lovitură în cap victimei, aceasta căzând imediat la pământ, R.T.I. - care şi el a spus că l-a văzut pe inculpat lovind cu piatra în cap pe victimă, R.I., tatăl victimei - care a susţinut că inculpatul a luat de jos un pietroi şi l-a lovit pe fiul său în cap, acesta căzând imediat la pământ, dar şi cu ale victimei - care în mod constant a susţinut că a văzut cine a fost agresorul său şi l-a indicat pe inculpat.
Este adevărat că, în apărarea sa, inculpatul a propus mai mulţi martori, (respectiv D.N. - nu a văzut momentul lovirii victimei fiindcă a fost „tras” de la locul faptei de soţie, încă înainte de terminarea conflictului, R.M. - persoană care a susţinut că încăierarea a încetat când inculpatul, soţia inculpatului şi fiul au fugit pe stradă din faţa postului de poliţie, iar partea civilă era căzută jos, ,R.N. - inculpatul nu a fost lângă partea civilă când aceasta a căzut), dar toţi aceşti martori au declaraţii neobiective, ce au fost înlăturate, deoarece au relatat momente ulterioare derulării acţiunilor violente ale inculpatului.
Din probe a rezultat aşadar că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă de a ucide, atunci când a aruncat cu o piatră ce cântăreşte peste 5 kg spre capul victimei, deoarece a prevăzut rezultatul, dar, deşi probabil nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, respectiv decesul persoanei vizate, ţinându-se seama de zona vitală vizată şi de greutatea obiectului contondent folosit, astfel încât nu a putut fi reţinută nici cererea inculpatului de schimbare încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., doar pe baza concluziilor actului medico-legal care a afirmat că în mod concret, leziunea produsă în zona capului nu i-a pus viaţa în primejdie victimei.
De asemenea, nu s-au putut reţine în favoarea inculpatului nici dispoziţiile art. 73 lit. b) C. proc. pen., fiindcă nici unul dintre martori, inclusiv martorii propuşi în apărare de către inculpat, nu a atestat că victima ar fi desfăşurat în mod concret vreo acţiune violentă împotriva inculpatului, aflarea sa alături de ceilalţi membri ai familiei fiind determinată, pe de o parte, de deplasarea la postul de poliţie, iar pe de altă parte, de prezenţa aici a inculpatului, căruia i-a cerut explicaţii cu privire la conflictul pe care inculpatul l-a avut anterior cu tatăl său, la domiciliul apelantului.
În acelaşi timp nu s-a putut ignora nici împrejurarea că inculpatul a participat la o altercaţie fizică şi s-a implicat direct împotriva unei persoane cu care nu avusese anterior nici un conflict.
Cu privire la apelul Ministerului Public, acesta a fost fondat doar în ceea ce a privit greşita aplicare a dispoziţiilor art. 76 C. pen., deoarece proporţionalizarea pedepsei pentru inf. prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. trebuie să fie făcută în baza art. 76 alin. (2) C. pen., dispoziţii care au statuat că în cazul infracţiunilor de omor, dacă s-a constatat că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii a putut fi redusă cel mult până al 1/3 din minimul special.
Folosind la individualizarea pedepsei alte dispoziţii decât cele menţionate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
Curtea constată că nu este întemeiată critica privind reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, circumstanţe prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., chiar dacă acesta nu a recunoscut comiterea infracţiunii, în condiţiile în care a fost lipsit de antecedente penale şi a avut o bună caracterizare a comportamentului în familie şi societate, fiindcă, potrivit art. 72 C. pen. combinat cu art. 181alin. (2) C. pen., poziţia procesuală de recunoaştere a fost doar unul dintre criteriile prevăzute de dispoziţiile sus-menţionate pentru alegerea şi proporţionalizarea pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpatul şi-a manifestat expres dorinţa de a despăgubi pe partea civilă cu întreaga sumă de bani pretinsă.
Curtea a constatat însă şi că, faţă de datele pozitive ce caracterizează persoana inculpatului, de raporturile existente anterior între partea civilă şi inculpat şi între familiile acestor părţi, scopul pedepsei se poate realiza şi prin suspendarea executării pedepsei închisorii, cu instituirea garanţiilor şi obligaţiilor prev. de art. 861 şi urm. C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpatul D.N. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Parchetul a criticat hotărârea ca netemeinică, solicitând schimbarea modalităţii de executare a pedepsei şi greşita individualizare a acesteia.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. şi constatarea faptului că, în mod greşit a fost obligat acesta la daune morale, în condiţiile în care partea vătămată a fost cea care a generat conflictul.
A invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17, 14 C. proc. pen., invocate, dar şi prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. care nu a fost formal invocat de inculpat, dar la al cărui conţinut s-a făcut referire, constată următoarele:
Situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe este în conformitate cu conţinutul probelor administrate în cauză, neputându-se vorbi de o eroare gravă de fapt.
Ambele instanţe au analizat pe larg conţinutul probelor şi modul cum ele se coroborează, astfel încât o asemenea analiză nu va fi reluată de instanţa de recurs, în condiţiile în care recurentul inculpat nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt.
Simpla negare a faptelor de către inculpat nu poate atrage după sine aplicarea automată a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Din probele administrate nu a rezultat că inculpatul ar fi săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, astfel încât să poată fi reţinute disp. art. 73 lit. b) C. pen., el fiind cel care a declanşat conflictul soldat cu rănirea gravă a părţii vătămate.
Încadrarea faptei de către instanţe în tentativă la infracţiunea de omor calificat săvârşit în public este corectă.
Inculpatul a aplicat victimei, de la mică distanţă, o lovitură puternică cu o piatră de mari dimensiuni, în zona capului, producându-i o fractură fronto-temporară dreapta.
Din analiza elementelor obiective (zona vizată, obiectul contondent folosit, intensitatea loviturii) rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.
Chiar dacă prin expertiza medico - legală s-a reţinut că partea vătămată a necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale şi că leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie, nu se poate reţine infracţiunea prev. de art. 181 C. pen.
Noţiunea de punere în primejdie a vieţii este relevantă doar pentru reţinerea infracţiunii prev. în art. 182 alin. (2) teza finală C. pen. Nepunerea în primejdie a vieţii nu este de natură să înlăture de plano reţinerea infracţiunii de tentativă la omor.
Diferenţa între infracţiunea de vătămare corporală şi cea de tentativă la omor se regăseşte la nivelul elementului material. În cazul infracţiunii de vătămare corporală loviturile aplicate trebuie să fie mai puţin grave, astfel încât să se poată concluziona că intenţia făptuitorului a fost exclusiv cea de a lovi victima nu de a o ucide. În cazul tentativei la infracţiunea de omor, din modul în care acţionează făptuitorul rezultă că acesta chiar dacă nu a urmărit producerea morţii victimei, a acceptat o asemenea posibilitate, aşa cum este cazul şi în speţă, unde violenţele exercitate erau unele apte de a produce moartea.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchet este fondat.
Atât cuantumul cât şi modul de executare al pedepsei nu pot conduce la realizarea scopurilor impuse prin art. 52 C. pen. - prevenţia specială şi prevenţia generală.
Gravitatea faptei comise, atitudinea violentă a inculpatului, necesitatea de a descuraja astfel de comportamente justifică o majorare a cuantumului pedepsei principale şi executarea acesteia în regim de detenţie.
Critica formulată de inculpat, privind greşita sa obligare la daune morale în contextul în care partea vătămată este cea care a iniţiat conflictul, este nefondată, atât prin prisma faptului că nu a fost reţinută vreo provocare din partea acesteia, cât şi prin prisma faptului că obligarea la daune morale este o măsură justă în raport de urmările suferite de partea vătămată după săvârşirea faptei.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 130 din 2 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa în parte ambele hotărâri şi rejudecând, va înlătura aplicarea art. 861- art. 864C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Va înlătura art. 74 lit. c) C. pen. şi va majora pedeapsa aplicată inculpatului D.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.N. împotriva deciziei penale sus-menţionată.
Va obliga recurentul inculpat D.N. la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 130 din 2 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte ambele hotărâri şi rejudecând, înlătură aplicarea art. 861- art. 864C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Înlătură art. 74 lit. c) C. pen. şi majorează pedeapsa aplicată inculpatului D.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.N. împotriva deciziei penale sus-menţionată.
Obligă recurentul inculpat D.N. la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1063/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1156/2012. Penal → |
|---|
