ICCJ. Decizia nr. 1156/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1156/2012

Dosar nr. 2517/89/2010

Şedinţa publică din 13 aprilie 2012

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată:

Prin sentinţa penală nr. 73/2011 a Tribunalului Vaslui au fost condamnaţi inculpaţii P.I. şi D.G.G., ambii fără antecedente penale, la câte o pedeapsă principală de 14 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerea exercitării drepturilor enumerate de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. prin schimbarea de încadrare juridică.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedepse arestarea preventivă începând cu data de 27 mai 2010 la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

S-a confiscat de la inculpatul D.G.G. un cuţit.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, prima instanţă a reţinut:

La data de 23 din 24 mai 2010 minora M.G. avea 14 ani şi jumătate, în timp ce inculpaţii sunt majori.

Părinţii minorei sunt divorţaţi, iar minora a fost încredinţată, împreună cu alţi doi fraţi mai mici, spre creştere şi educare, mamei, U.M., care în anul 2007 a plecat la muncă în Italia. Aceasta şi-a lăsat copiii în grija străbunicii materne M.M., în vârstă de 82 ani.

Lipsită de supraveghere atentă, minora şi-a început viaţa sexuală, iar în noaptea de 23 din 24 mai 2010 a participat la discoteca organizată în localitatea B., unde a fost însoţită de minorii V.A. şi M.A.C.

La discotecă au participat şi inculpaţii P.I. şi D.G.G., care nu au discutat cu partea vătămată.

În jurul orei 0200, partea vătămată M.G. a plecat spre casă însoţită de martorii V.A. şi M.C. În dreptul unui pod, cei trei s-au întâlnit cu inculpaţii. Inculpaţii au abordat-o pe minoră şi i-au cerut să discute cu ei despre prietenul ei, B.A.A., despre care inculpatul P.I. a afirmat că ar avea un conflict. Minora a dat curs solicitării, spunându-le martorilor să plece, pentru că are de vorbit ceva cu inculpaţii.

Astfel, partea vătămată a rămas în compania inculpaţilor şi, şi-au continuat deplasarea. În timpul deplasării, inculpatul P.I. i-a spus în mod repetat părţii vătămate că intenţionează să-l agreseze pe numitul B.A.A., prietenul ei, care a încercat să se apropie de ei, însă a fost izgonit de cei doi inculpaţi. Minora i-a luat apărarea prietenului şi, pentru că inculpaţii nu păreau convinşi, a acceptat propunerea inculpatului P.I. de a merge la locuinţa lui, pentru a continua discuţia.

Pe timpul deplasării, inculpatul D.G.G. învârtea în mâini un briceag, însă partea vătămată nu şi-a dat seama de intenţia celor doi.

În locuinţa lui P.I., acesta a băut ţuică, iar D.G.G. a băut bere, servind-o cu un pahar şi pe partea vătămată. Ulterior, inculpatul D.G.G. s-a dezbrăcat la bustul gol şi a început să o mângâie şi să o sărute pe minoră, care stătea pe pat în prezenţa celuilalt inculpat. La un moment dat, inculpatul P.I. s-a ridicat de pe scaun, a stins lumina şi a părăsit încăperea, încuind uşa cu cheia prin exterior.

Rămas cu minora, inculpatul D.G.G. a continuat să o sărute şi i-a propus acesteia să întreţină un act sexual cu el, dar minora a refuzat.

La scurt timp, a intrat în încăpere inculpatul P.I., care a văzut că cei doi nu întreţin relaţii sexuale, fapt pentru care i-a cerut inculpatului D.G.G. să părăsească încăperea, apoi a încuiat uşa după plecarea acestuia.

Rămas singur cu partea vătămată, inculpatul P.I. a izbit-o pe minoră în pat, i-a pus antebraţul unei mâini pe gât, iar cu cealaltă mână a dezbrăcat-o, spunându-i că vrea să întreţină un act sexual cu ea. Minora l-a refuzat şi i-a cerut să o lase în pace, însă inculpatul P.I. a continuat acţiunile sale, s-a dezbrăcat şi a încercat să întreţină un act sexual oral cu minora, poziţionându-şi organul genital în zona feţei acesteia. Pentru că minora s-a opus şi s-a zbătut, inculpatul a lovit-o cu palma peste faţă, apoi i-a desfăcut picioarele şi a început să întreţină un act sexual normal cu ea. În timpul actului sexual, inculpatul P.I. a afirmat de mai multe ori că o va agresa pe minoră, însă nu a mai exercitat violenţe asupra ei.

Inculpatul nu a ejaculat, s-a ridicat de pe minoră şi l-a strigat pe inculpatul D.G.G. Acesta a intrat în încăpere şi, fără a-i adresa vreun cuvânt minorei M.G., s-a urcat pe ea şi a început să întreţină un act sexual normal. În acest timp, inculpatul P.I. părăsise încăperea.

La scurt timp, în timp ce inculpatul D.G.G. întreţinea actul sexual cu minora, în încăpere a intrat P.I. care i-a cerut celuilalt inculpat să se dea la o parte. Inculpatul D.G.G. a dat curs solicitării, s-a aşezat pe un scaun şi a privit cum inculpatul P.I. s-a urcat pe victimă, a întreţinut cu ea un act sexual normal, în timpul căruia minora plângea şi îi solicita să înceteze. Inculpatul P.I. nu a luat în seamă rugăminţile fetei, a continuat actul sexual, iar la final a ejaculat pe abdomenul acesteia. Imediat, în lipsa oricăror măsuri de igienă sau protecţie, inculpatul D.G.G. s-a urcat pe minoră şi a început să întreţină un act sexual normal cu aceasta. Pentru că minora a continuat să plângă şi să ceară să fie lăsată în pace, inculpatul D.G.G. a încetat actul sexual. Ulterior, acesta i-a spus minorei să se îmbrace, s-a îmbrăcat şi el, apoi a condus victima până la locuinţa ei.

Ajunsă acasă, minora M.G. i-a trimis un mesaj pe telefonul mobil, numitului B.A.A., din care reieşea că ar vrea să se sinucidă. În după-amiaza zilei de 24 mai 2010, minora a fost contactată de martorul M.A.C. care a invitat-o la locuinţa lui, în prezenţa martorei V.A., cu care el era prieten. În timpul discuţiei telefonice, minora a plâns, dar nu a spus martorului care era motivul.

În momentul în care partea vătămată M.G. s-a întâlnit cu V.A., aceasta a constatat că minora avea ochii umflaţi de plâns, iar când a fost întrebată ce a păţit, aceasta a spus că a fost violată de inculpaţii P.I. şi D.G.G. Ulterior şi martorul M.A.C. a văzut starea în care era minora, dar nu a purtat discuţii asupra motivului.

Faptul că minora a fost abătută şi a plâns în zilele de 24, 25 şi 26 mai a fost observat şi de străbunică, însă minora a refuzat să îi spună motivul. Abia în ziua de 26 mai 2010, după o discuţie telefonică avută cu mama ei, la îndemnul acesteia, partea vătămată i-a relatat străbunicii cele întâmplate, iar ea a sesizat organele de poliţie.

Minora M.G. a fost examinată în cadrul Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui, iar din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză rezultă că minora a prezentat o echimoză la nivelul pleoapei inferioare stângi şi excoriaţii la nivelul regiunii cervicale, care pot data din noaptea de 23 din 24 mai 2010. Aceste leziuni s-au putut produce prin loviri cu sau de un corp dur, precum şi prin comprimare (pentru leziunea de la nivelul regiunii cervicale), iar pentru vindecarea leziunilor nu a necesitat zile de îngrijiri medicale.

Întrucât minora M.G. a afirmat că în timp ce se opunea întreţinerii primului act sexual cu inculpatul P.I., l-a zgâriat pe acesta pe spate, inculpatul a fost şi el examinat în cadrul aceluiaşi serviciul medico-legal, iar din raportul de expertiză medico-legală întocmit rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice de tipul excoriaţiei şi echimozei, dispuse la nivelul hemitoracelui stâng şi pe regiunea scapulară, pentru care nu a necesitat zile de îngrijiri medicale.

În timpul urmăririi penale, partea vătămată a avut o atitudine constantă şi a relatat condiţiile în care a fost comisă fapta, explicând coerent şi credibil contextul în care a ajuns să aibă raporturi sexuale cu inculpaţii şi că acestea au fost determinate prin actele de violenţă şi ameninţările exercitate de către cei doi inculpaţi.

Inculpaţii au avut o atitudine oscilantă în timpul procesului. La procuror inculpaţii au declarat că partea vătămată a refuzat propunerea lui D.G.G. de a avea raport sexual cu el. Pe timpul raporturilor sexuale minora a început să plângă şi îi cerea lui P.I. să o lase în pace. Acesta a continuat raportul sexual iar la finalizarea lui, D.G.G. a iniţiat un al doilea raport sexual, deşi partea vătămată plângea şi îi cerea să o lase în pace.

Recunoaşterile parţiale ale inculpaţilor din timpul urmăririi penale au fost retractate în timpul cercetării judecătoreşti. De această dată, inculpaţii au susţinut că i-au dat părţii vătămate unele sume de bani şi că ştiau că partea vătămată obişnuia să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi contra unor sume de bani.

Examinând declaraţiile inculpaţilor, în contextul întregului ansamblu probator administrat în cauză, Tribunalul constată că acestea sunt nesincere.

Rezultă din declaraţiile părţii vătămate că la terminarea petrecerii de la discotecă, aceasta a avut o discuţie cu prietenul ei B.A.A. Discuţia a fost surprinsă în parte şi de către inculpaţi care au intervenit mai mult în scopul de a o aborda pe partea vătămată. Potrivit unei înţelegeri pe care inculpaţii o avuseseră în timpul desfăşurării discotecii, aceştia sub un pretext privind conflictul ce exista între partea vătămată şi prietenul ei, au atras-o pe partea vătămată la locuinţa inculpatului P.I. Au invitat-o pe partea vătămată să intre în locuinţă, sub pretextul că vor să continue discuţia. Partea vătămată a acceptat şi a precizat că poate să rămână doar o jumătate de oră. Inculpaţii care erau deja sub influenţa alcoolului au continuat să consume alcool, respectiv ţuică şi bere.

La un moment dat, D.G.G. s-a dezbrăcat la bustul gol şi a început să o mângâie pe partea vătămată şi să o sărute. Pentru câteva momente, cei doi inculpaţi au ieşit din cameră şi au revenit reluând discuţia despre răzbunarea asupra lui B.A.A. La un moment dat P.I. s-a ridicat de pe scaun şi a ieşit afară, stingând becul. La ieşire, a încuiat uşa cu cheia. D.G.G., rămas singur cu partea vătămată, a început să o sărute şi încerca să o dezbrace pe aceasta, fără să reuşească datorită opoziţiei ei.

După 2-3 minute, P.I. a revenit în cameră. Văzând că D.G.G. nu a reuşit să o dezbrace pe partea vătămată, i-a făcut semn lui acesta să iasă afară din cameră şi a rămas singur cu partea vătămată. A tras de pantalonii acesteia şi a reuşit să o dezbrace. Pentru că partea vătămată continua să se opună la intenţiile inculpatului, acesta a lovit-o cu palma peste faţă, fapt ce a determinat-o pe partea vătămată să abandoneze orice idee de a se opune, astfel că inculpatul a avut un raport sexual normal cu aceasta. L-a strigat pe D.G.G. care a venit în cameră şi a avut şi el un raport sexual cu partea vătămată, deşi a văzut că aceasta plângea şi spunea că o doare organul genital şi că vrea să plece acasă. Inculpatul P.I. a ieşit din cameră, însă a revenit la scurt timp şi l-a tras de o parte pe inculpatul D.G.G. şi s-a urcat el peste partea vătămată şi a continuat raportul sexual, care l-a finalizat ejaculând pe pat. Apoi peste partea vătămată s-a urcat din nou inculpatul D.G.G. care a continuat actul sexual, însă la rugăminţile părţii vătămate s-a oprit şi i-a permis acesteia să se îmbrace şi a condus-o acasă.

Declaraţii părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile date de martori în timpul urmăririi penale şi în parte cu cele date la cercetarea judecătorească. Este evident că martorii au circumstanţiat ceea ce au constatat imediat după săvârşirea faptei, având în vedere încercarea întregii comunităţi, practic, de a-i caracteriza pozitiv pe inculpaţi şi de a-i scăpa pe aceştia, eventual, de răspunderea penală.

Declaraţiile martorilor trebuie apreciate în contextul întregului material probator administrat în cauză, inclusiv cu datele ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detectarea comportamentului simulat şi raportul întocmit de psihologii din cadrul D.A.S.P.C. Vaslui. Din acest din urmă act, rezultă că s-a încercat o evaluare psihologică a părţii vătămate, dar s-a observat la aceasta somatizarea efectelor trăite, transpiraţie continuă a mâinilor, plâns, agitaţie psihomotrică, motiv pentru care nu s-a reuşit consilierea psihologică a părţii vătămate.

Inculpaţii şi martorii au încercat să acrediteze ideea că partea vătămată era o persoană „uşuratică” şi că a avut relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi, atât din sat cât şi din alte localităţi, că a plecat de mai multe ori de la locuinţa străbunicii sale, fiind adusă înapoi de către poliţişti. Aceste susţineri par puţin credibile întrucât, pe de o parte martorii nu au putut indica în concret cu ce persoane ar fi avut relaţii partea vătămată iar, pe de altă parte, dacă lucrătorii de poliţie ar fi fost solicitaţi în mai multe rânduri să o aducă înapoi pe partea vătămată, aceştia ar fi trebuit să încheie anumite acte şi să ia anumite măsuri de protecţie, ceea ce în fapt nu s-a întâmplat.

Declaraţia martorului D.G. trebuie privită cu circumspecţie atâta timp cât declaraţiile sale nu se coroborează cu alte date concrete din dosar şi este puţin credibil ca partea vătămată să abordeze un bărbat care putea să-i fie tată, doar pentru a întreţine raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani pe care în mod evident martorul nu avea de unde să îi dea, el fiind paznic comunal.

În contextul în care s-au desfăşurat faptele este greu de crezut că partea vătămată ar fi acceptat să întreţină raporturi sexuale cu doi bărbaţi mult mai în vârstă decât ea, urmărind sau nu să obţină câte o sumă de bani de la aceştia. Nu trebuie ignorat faptul că inculpaţii au avut iniţiativa şi au abordat-o pe partea vătămată conducând-o la domiciliul lui P.I. fără să-i spună pe timpul deplasării că doresc să întreţină raporturi sexuale cu aceasta. Modul conjugat în care inculpaţii au acţionat, evidenţiază faptul că, într-adevăr, aşa cum au declarat ei în primele declaraţii date la urmărirea penală, între ei a existat o înţelegere în sensul de a avea în acea seară raporturi sexuale cu partea vătămată. În realizarea acestei intenţii ei au condus-o la locuinţa lui P.I. şi, pe rând, încuind uşa, stingând lumina, iar apoi exercitând violenţe asupra părţii vătămate, au determinat-o pe aceasta să consimtă la consumarea raporturilor sexuale.

Susţinerile inculpaţilor precum că partea vătămată ar fi consimţit la consumarea acelor raporturi sexuale, iar apoi că i-ar fi dat şi diferite sume de bani, sunt doar apărări de circumstanţă, de natură a atenua sau a înlătura răspunderea penală pentru fapta comisă.

Conduita părţii vătămate în societate, chiar dacă ar fi „uşuratică”, aşa cum au încercat inculpaţii să demonstreze, nu influenţează în niciun fel existenţa faptei şi vinovăţia inculpaţilor. Fiecare persoană are dreptul să aibă propria viaţă personală, ceea ce nu îndreptăţeşte, într-o situaţie dată, constrângerea ei la acte pe care nu le doreşte şi nu le acceptă. Că partea vătămată nu a dorit să aibă raporturi sexuale cu inculpaţii în acea seară rezultă din modul în care a debutat întâlnirea între ea şi inculpaţi, aceştia din urmă având iniţiativa abordării şi conducerii părţii vătămate la locuinţa lui P.I., precum şi din modul în care aceasta a fost determinată să accepte consumarea raporturilor sexuale, respectiv prin constrângere şi violenţe exercitate de cei doi inculpaţi.

Dacă partea vătămată ar fi dorit să obţină de la inculpaţi beneficii materiale, este evident că ea ar fi avut iniţiativa întâlnirii din acea seară şi dacă ar fi urmărit să-i şantajeze pe inculpaţi, ar fi avut posibilitatea să o facă înainte de sesizarea organelor de urmărire penală.

În susţinerea acestei idei vine şi conduita procesuală a părţii vătămate care a solicitat doar tragerea la răspunderea penală a inculpaţilor şi nu a avut pretenţii civile de la aceştia. În acest context, declaraţiile martorilor D.J.F., care pretinde că a fost sunată de partea vătămată care a emis pretenţii faţă de familiile inculpaţilor pentru a-şi schimba declaraţiile, precum şi ale lui D.C., care pretinde că a asistat la acea discuţie, sunt apreciate ca fiind nesincere şi date pro-causa.

Faptul că inculpaţii au acţionat împreună în realizarea unei intenţii pe care de comun acord au stabilit-o, justifică aprecierea că aceştia au comis fapta de viol împreună, în sensul dispoziţiilor art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. Chiar dacă nu ambii inculpaţi au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, conduita şi prezenţa lor, uneori în aceeaşi cameră în care unul dintre ei avea raporturi sexuale cu partea vătămată sau în imediata apropiere, au ajutat la constrângerea şi la acceptarea în final a părţii vătămate să aibă raporturi sexuale cu ei. Inculpatul D.G.G. a sesizat că partea vătămată plângea şi solicita să fie lăsată în pace şi aceasta ca urmare a violenţelor exercitate asupra ei de către inculpatul P.I., însă a avut şi el raporturi sexuale cu partea vătămată, beneficiind astfel de violenţele exercitate asupra părţii vătămate. Este evident că partea vătămată, văzându-i pe cei doi inculpaţi care aveau doar un singur scop şi-a dat seama că rezistenţa ei este inutilă şi astfel a cedat presiunilor exercitate asupra ei.

Pentru aceste considerente a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.

S-a considerat justificată cererea de schimbare a încadrării juridice doar în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. Este adevărat că cei doi inculpaţi au comis mai multe acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii de viol, însă acestea au fost comise în aceleaşi împrejurări şi nu la anumite intervale de timp care ar justifica reţinerea caracterului continuat al infracţiunii de viol.

În ceea ce priveşte agravanta prev. de art. 197 alin. (3) C. pen., solicitarea de înlăturare a acesteia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Inculpaţii o cunoşteau pe partea vătămată şi ştiau că este elevă la şcoala din localitatea B. La această şcoală sunt doar clasele I-VIII şi partea vătămată nu putea să aibă mai mult de 14 ani în condiţiile în care era elevă la acea şcoală.

Inculpatul D.G.G. a susţinut că era în relaţii apropiate cu partea vătămată şi că discutau foarte des. De altfel între familia părţii vătămate şi cea a inculpatului D.G.G. existau relaţii destul de apropiate, ceea ce justifică încrederea pe care partea vătămată o avea în acest inculpat şi este logică explicaţia părţii vătămate, în sensul că a acceptat să meargă în locuinţa lui P.I., întrucât prezenţa inculpatului D.G.G. îi dădea încredere.

Inculpatul P.I. a dat declaraţii contradictorii în ceea ce priveşte cunoştinţele pe care le avea despre partea vătămată. A susţinut că ştia foarte bine care era conduita şi viaţa intimă a părţii vătămate, însă nu ştia de vârstă are. Ca şi inculpatul D.G.G., P.I. ştia că este elevă la şcoala din sat. Sub acest aspect, partea vătămată a declarat că inculpatul P.I. ştia câţi ani are şi chiar a întrebat-o care este vârsta ei, iar ea i-a spus că are vârsta de 14 ani.

Pentru aceste considerente a fost respinsă cererea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării agravantei prev. de art. 197 alin. (3) C. pen.

Faptele inculpaţilor, aşa cum au fost dovedite prin probele administrate în cauză realizează conţinutul infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen.

Pentru săvârşirea infracţiunilor, inculpaţilor li s-a aplicat câte o pedeapsă la individualizarea cărora în cadrul general, prev. de art. 52 şi 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptelor comise, aşa cum rezultă aceasta din modul în care inculpaţii le-au comis, vârsta părţii vătămate şi urmarea produsă. S-a avut în vedere, de asemenea, conduita oscilantă, preponderent nesinceră a inculpaţilor în timpul procesului penal.

S-a aplicat de asemenea şi pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., raportat la infracţiunile de viol comise. Este evident că gravitatea acestora îi fac pe inculpaţi nedemni de a alege, de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi de a fi tutori sau curatori.

Pe durata executării pedepselor, s-au interzis inculpaţilor P.I. şi D.G.G., exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. e) C. pen. în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor P.I. şi D.G.G. şi s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata arestării preventive de la 27 mai 2010 la zi.

S-a luat act că partea vătămată M.G., asistată de mama sa U.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul D.G.G. un cuţit aflat la Camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrat la poziţia nr. P1/2010 din Registrul de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

În termen, hotărârea a fost apelată de inculpatul D.G.G. cu motivarea că fapta realizează elementele constitutive ale infracţiunii act sexual cu minor prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen. având în vedere că victima a acceptat să întreţină relaţii sexuale şi în consecinţă solicită achitarea pentru fapta de viol şi urmare a schimbării de încadrare juridică să i se aplice o pedeapsă orientată spre minimum special, că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură; de inculpatul P.I. cu motivarea că fapta de viol nu există, că pedeapsa aplicată este prea mare.

La cererea inculpatului D.G.G. a fost audiat martorul M.V., tatăl victimei, care a relatat împrejurările în care a luat cunoştinţă de la victimă că aceasta a întreţinut relaţii sexuale cu inculpaţii.

Au fost depuse înscrisuri care caracterizează persoana inculpatului D.G.G.

S-a reţinut de către Curtea de Apel Iaşi că apelurile formulate sunt fondate sub aspectul criticii care priveşte individualizarea pedepselor.

S-a consemnat că este întemeiată critica inculpaţilor cu privire la individualizarea pedepselor dacă avem în vedere toate împrejurările săvârşirii faptei, inclusiv percepţia comunităţii asupra victimei.

În raport de împrejurările în care s-au consumat faptele, de uşurinţa cu care victima a acceptat să meargă la domiciliul inculpatului P.I., de conduita generală bună a inculpaţilor până la momentul săvârşirii faptelor, influenţa consumului de alcool al părţilor, pedepsele principale aplicate sunt prea mari.

Pentru a da eficienţă şi dispoziţiilor art. 52 alin. (2) C. pen., pedepsele au fost reduse în apropierea minimului special prevăzut de art. 197 alin. (3) C. pen.

În baza art. 383 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a computat din pedepse timpul arestării preventive de după pronunţarea hotărârii apelate.

Concret, pe calea deciziei penale nr. 154 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus:

„Admite apelurile declarate de inculpaţii P.I. şi D.G.G., deţinuţi în Penitenciarul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 73 din 01 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 2517/89/2010, pe care o casează în parte, în latură penală.

Rejudecând cauza:

Reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor P.I. şi D.G.G., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., de la câte 14 ani închisoare, la câte 11 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Menţine starea de arest a inculpaţilor P.I. şi D.G.G. şi deduce din pedepsele aplicate acestora durata arestării preventive de la 01 aprilie 2011 la zi.

Obligă pe inculpatul P.I. la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce va fi suportată iniţial din fondurile statului.

Obligă pe inculpatul D.G.G. la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat”.

În continuare împotriva acestei hotărâri, în termen legal s-au exercitat recursuri de către aceleaşi persoane.

S-au invocat cazurile de casare de la pct. 9, 14, 17 ale art. 3859 C. proc. pen.

S-a specificat că decizia nu este motivată, nu s-a făcut o analiză temeinică şi o interpretare a probelor, se impune schimbarea de încadrare juridică în art. 198 C. pen. vizând raportul sexual cu un minor, precum şi reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii lor.

Avem de a face cu infractori primari, s-au depus caracterizări favorabile acestora, nu se cunoştea vârsta părţii vătămate, aceasta obişnuia să întreţină raporturi sexuale cu diferite persoane, nu s-a prezentat niciodată la proces.

Instanţa de recurs reţine însă că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate şi a făcut o încadrare corectă a faptelor săvârşite de inculpaţi.

Practic cazul de casare de la pct. 9 invocat urmăreşte o reapreciere şi o reinterpretare probatorie, favorabilă inculpaţilor, ce s-ar impune a fi realizată la nivelul instanţei de recurs.

Indiferent de încadrarea în drept a criticilor, cert este că plângerea şi declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile martorei M.M. care a perceput de la partea vătămată la două zile împrejurările în care a fost victima violului, în parte cu declaraţiile martorilor D.F., B.A.A., V.A., M.A.C. şi M.V., precum şi cu declaraţiile inculpaţilor care recunosc că au întreţinut relaţii sexuale cu victima, specificând, în ideea de diminuare a răspunderii penale - cu consimţământul acesteia.

În raport de declaraţiile martorilor M.A.C. şi V.A., ale părţii vătămate şi ale inculpatului D.G.G. din cursul urmăririi penale, declaraţii prin care au recunoscut săvârşirea faptei, cu expertiza medico-legală din care rezultă că partea vătămată prezintă leziuni ce pot data din data de 23 din 24 mai 2010, rezultă fără echivoc că relaţiile sexuale au fost întreţinute fără a exista voinţa părţii vătămate.

Din probele administrate rezultă că relaţiile sexuale au fost întreţinute prin constrângerea victimei, prin întrebuinţarea de violenţe de mică intensitate aşa cum rezultă din cele două expertize medico-legale.

Ambii inculpaţi fac parte din aceeaşi comunitate cu partea vătămată, se cunoşteau anterior săvârşirii faptelor cu aceasta, ştiau că este elevă, că are vârsta sub 15 ani, fără a se putea da alte interpretări, atitudinile subiective raportat la aceste aspecte din partea inculpaţilor necoroborându-se cu anumite considerente obiective în sens contrar învederate de instanţele ierarhic inferioare.

Faţă de aceste împrejurări fapta nu poate primi o altă încadrare juridică decât cea reţinută de prima instanţă, consemnată şi la nivelul instanţei de apel.

Raportat la chestiunile ce ţin de individualizarea pedepsei principale, aspect esenţial adus în discuţie de către inculpaţii recurenţi, este de subliniat că în apel corecturile de rigoare în ideea de a fi în faţa unui raport echilibrat, obiectiv dintre fapte, persoane, urmări, pe de o parte, şi sancţiunile punitive de suportat, în alt plan, au fost deja realizate.

Aşa fiind, orice alte intervenţii pe acest palier juridic nu au suportul necesar în a fi primite, decizia în ansamblul său este una pronunţată sub auspicii de deplină legalitate şi temeinicie, recursurile de faţă fiind de respins ca nefondate pe considerentele art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi D.G.G. împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 mai 2010 la 13 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat P.I. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat D.G.G. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1139/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1158/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1156/2012. Penal