ICCJ. Decizia nr. 1193/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Revizuire - Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1193/2012

Dosar nr. 53250/3/2011

Şedinţa publică din 17 aprilie 2012

Deliberând asupra recursului declarat de revizuientul condamnat M.M. împotriva Deciziei penale nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 641 din 2 august 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 501 din 05 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 12 iulie 2011 condamnatul M.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 501 din 05 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, în Dosarul nr. 5625/3/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că solicită rejudecarea cauzei în fond, întrucât înţelege să recunoască săvârşirea faptei.

Prin referatul întocmit de către procuror, în conformitate cu prevederile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de către revizuent nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 501 din 05 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului M.M. sub aspectul infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 501 din 05 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată în parte, sentinţa nr. 501 din 05 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând, în fond, a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1.222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

A fost contopită pedeapsa aplicată de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - b) C. pen., cu restul rămas neexecutat de 1.222 de zile şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la 4 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1.222 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului Bucureşti.

A fost contopită pedeapsa de 4 ani închisoare cu restul de 1.222 zile rămas neexecutat şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 21 ianuarie 2009 până la punerea efectivă în libertate.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.M., cauza fiind înregistrată sub Dosar nr. 737/2/2010 pe rolul Înaltei Cură de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 1783 din 05 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A fost obligat recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Analizând motivul invocat de către revizuent în susţinerea cererii sale, respectiv existenţa unor fapte sau împrejurări noi, instanţa de fond a constatat că acesta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

S-a mai reţinut că, pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesară însă întrunirea cumulativă a două condiţii: existenţa unor fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei şi prin acestea să se poată dovedi netemeinicia hotărârii penale a cărei revizuire se cere.

Prima instanţă a apreciat că schimbarea atitudinii procesuale în sensul recunoaşterii faptelor pentru care revizuentul a fost trimis în judecată nu poate fi considerată drept invocarea unor „fapte sau împrejurări noi" în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Simpla recunoaştere a faptelor fără coroborarea acesteia cu alte probe nu constituie un unic temei pentru condamnare, căci potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Instanţa de fond a reţinut că, în speţă, vinovăţia revizuentului a fost dovedită, astfel cum rezultă din probatoriul administrat pe parcursul procesului penal.

Constatând că motivul de revizuire invocat în prezenta cauză nu se circumscrie nici celorlalte cazuri de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, revizuienrul condamnat M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi admiterea în principiu a cererii de revizuire pe care a formulat-o .

În motivarea orală a apelului, revizuientul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că doreşte să revină asupra atitudinii procesuale pe care a avut-o la judecarea pe fond a cauzei, în sensul că doreşte să recunoască săvârşirea faptelor şi să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. A mai precizat că s-a aflat în imposibilitate de a-şi recunoaşte vinovăţia, întrucât în cauză era implicată sora sa şi se temea ca aceasta să nu fie arestată.

Prin Decizia penală nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuient condamnat M.M. împotriva sentinţei penale nr. 641 din 02 august 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 53250/3/2011.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul revizuient condamnat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, analizând sentinţa apelată prin prisma criticii formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat că aşa cum a reţinut instanţa de fond, motivele invocate de revizuientul condamnat nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

S-a reţinut în acest sens că, cererea de revizuire adresată parchetului s-a întemeiat pe schimbarea atitudinii procesuale, în sensul recunoaşterii faptelor pentru care revizuientul condamnat a fost trimis în judecată.

Această împrejurare nu echivalează cu cerinţa textului invocat, respectiv fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanţei la momentul soluţionării cauzei şi care să tindă la pronunţarea unei soluţii de achitare.

Pentru aceste considerente instanţa de apel a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, iar apelul declarat de apelantul revizuient condamnat M.M. împotriva sentinţei penale nr. 641 din 02 august 2011, este nefondat.

Împotriva Deciziei penale nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs revizuientul condamnatul M.M., invocând prin apărător, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi rejudecând, admiterea cererii de revizuire şi aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu 1/3 a pedepselor aplicate, susţinând că doreşte să revină asupra declaraţiilor sale şi să recunoască săvârşirea faptelor.

Examinând recursul în raport de motivul invocat, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen., hotărîrile sunt supuse casării, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri care să reflecte adevărul.

Fiind o cale extraordinară de atac, cazurile în care poate fi formulată cererea de revizuire sunt reglementate în mod expres şi limitativ de lege, nefiind permis instanţelor de judecată să extindă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi la alte cazuri în afara celor prevăzute de lege.

În speţă, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire pronunţată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este legală şi temeinică, motivele invocate de către revizuent în susţinerea cererii neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Fiind o cale extraordinară de atac, cazurile în care poate fi formulată cererea de revizuire sunt reglementate îh mod expres şi limitativ de lege, nefiind permis instanţelor de judecată să extindă posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi la alte cazuri în afara celor prevăzute de lege.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei:

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că, potrivit textului de lege, se cer a fi verificate două aspecte: dacă cererea de revizuire este formulată în condiţiile prevăzute de lege; dacă din probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea in principiu.

Astfel:

I. Cu privire la condiţiile prevăzute de lege:

a) Hotărârea supusă revizuirii. Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Cerinţa legii are în. vedere, ca o condiţie prealabilă, existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În prezenta cauză a fost formulată cererea de revizuire cu privire la sentinţa penală nr. 501 din 05 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1783 din 05 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, astfel încât condiţia prevăzută de art. 393 C. proc. pen. este îndeplinită.

Dispoziţiile art. 396 C. proc. pen., prevăd persoanele care pot cere revizuirea şi anume: a) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale; b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia.

Procurorul poate din oficiu să iniţieze procedura revizuirii.

b) Calitatea procesuală activă.

În cauza pendinte, cererea a fost formulată de M.M., inculpat în Dosarul nr. 737/2/2010 împotriva căruia s-a pronunţat sentinţa penală nr. 501 din 05 mai 2009 de condamnare, astfel încât cerinţa prevăzută de art. 396 C. proc. pen. este îndeplinită.

c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestora.

Cererea de revizuire a avut în vedere aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., redozarea pedepsei, faţă de recunoaşterea faptelor.

Având în vedere natura cererii şi calitatea celui care o formulează, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond şi instanţa de de apel este corectă.

Aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în căi extraordinare de atac, a fost examinată de Curtea Constituţională într-o materie conexă. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia ridicată în dosarele aflate în contestaţie la executare, pentru care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive, au fost publicate în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 02 decembrie 2011 Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 şi nr. 1483/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Curtea Constituţională a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. referitor la judecata în cadrul recunoaşterii vinovăţiei nu are legătură cu soluţionarea contestaţiei la executare, deoarece, aşa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului şi care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunţarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, iar Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 320¹ C. proc. pen., excepţie ridicată în contestaţie la executare.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de apel, instanţa de recurs constată că legea nu prevede nicio posibilitate de invocare a procedurii recunoaşterii vinovăţiei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar Curtea Constituţională a considerat această interpretare a legii conformă cu Constituţia României.

În cauza de faţă, condamnatul se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia nr. 1783 din 05 mai 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât cercetarea judecătorească nu se încadrează în dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. Hotărârea a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data de 05 mai 2011, iar textul de lege are în vedere doar o judecată aparţinând fondului, fiind aplicabil doar până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Aşadar, solicitarea condamnatul privind aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. pe cale revizuirii nu poate fi primită, pentru că, pe de o parte, aşa cum în mod corect au reţinut atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, motivul invocat de revizuientul condamnat nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de revizuire arătate expres şi limitativ în art. 394 C. proc. pen., iar pe de altă parte, întrucât pe calea revizuirii care este o cale extraordinară de atac nu mai pot fi repuse în discuţie aspecte legate de existenţa infracţiunii, circumstanţelor comiterii acesteia, vinovăţia inculpatului ori pedeapsă, acestea intrând în autoritate de lucru judecat.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reviziuentul condamanat M.M.,, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 255 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei. cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică azi 17 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1188/2012. Penal. Trafic internaţional de...		ICCJ. Decizia nr. 1202/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 1193/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Revizuire - Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1193/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Revizuire - Recurs